ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4569/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra cauzei de față a reținut cele ce succed:

Tribunalul Suceava, prin sentința

civilă nr.33/9 ianuarie 2007, a respins, ca nefondată cererea reclamantei

Direcția Generală de Pașapoarte de restrângere a exercitării dreptului la

libera circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtei O.E.

În susținerea soluției pronunțate se

arată că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 5/2006 putea fi dispusă până la data aderării

României la Uniunea Europeană, ori începând cu 1 ianuarie 2007 România a

devenit stat membru al Uniunii Europene.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței arătate a fost respins prin decizia civilă nr. 59 din 7

martie 2007 a Curții de Apel Suceava.

Prin considerentele hotărârii se

arată că Directiva nr. 38 din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și

Consiliului Uniunii Europene, implementată în dreptul intern prin O.U.G. nr.

102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European prevede la

art. 27-33, restricționarea dreptului la libera circulație și de rezidență pe

teritoriul unui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau

sănătate publică.

Textul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a

dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean român în

temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport de

regimul de la care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se

situează în afara ipotezelor strict și limitativ prin dispozițiile art. 27 din

Directivă.

Cum legislația comunitară privitoare

în cauză nu permite restricționarea dreptului suscitat decât în condițiile art.

21 din Directivă, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine ori cu

caracter prezumtiv și cum simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților

privind intrarea ori șederea în Grecia neînsoțită e alte probe nu constituie în

sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui

stat, soluția primei instanțe se justifică.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta-apelantă, care a susținut caracterul nelegal al acesteia sub următoarele

aspecte:

Instanțele au înlăturat în mod

eronat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, text ce condiționează instituirea restricției doar de returnarea prin

acordul de readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în

care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă

persoana în cauză pentru valorile sociale pretins protejate.

Acest act normativ a fost și este

aplicabil atât anterior cât și ulterior datei de 1 ianuarie 2007, cu precizarea

că după data aderării României la Uniunea Europeană vor fi avute în vedere doar

dispozițiile art. 39 alin. (1) în sensul restrângerii dreptului la libera

circulație doar pentru statul din care persoana în cauză a fost returnată.

Autoritățile române nu au competența

de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actului de

returnare săvârșit de autoritățile grecești, ci doar de a lua act de această

măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația

națională.

Restrângerea dreptului la libera

circulație a persoanelor este prevăzută și în normele internaționale: art. 2

alin. (4) al Protocolului nr. 46 Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului.

Criticile neîncadrate de recurentă

în drept, urmează să fie analizate de instanță, în condițiile art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.9 C. proc. civ.,

față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unor dispoziții de drept material

în soluționarea cauzei.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Contrar susținerii recurentei,

înlăturarea aplicabilității la speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 s-a făcut în mod corect, cu referire la normele comunitare și la

raportul care trebuie să existe între acestea și normele de drept interne.

Astfel, potrivit legii interne,

singura condiție de restrângere a dreptului la libera circulație este ca

persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu acel stat.

Această reglementare restrictivă

vine însă în conflict cu prevederile Directivei 38/2004/CE care permit

limitarea dreptului fundamental la libera circulație doar în situații de

excepție, privind motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate

publică.

Într-adevăr, instanțele române nu au

competența de a se pronunța asupra legalității sau justeții măsurii de

expulzare dispusă de autoritățile grecești față de pârâtă la 7 noiembrie 2006.

Este dreptul suveran al autorităților statului italian de a aplica legile

interne și a dispune măsuri corespunzătoare.

Împrejurarea însă că autoritățile

grecești au dispus expulzarea pârâtei nu este prin ea însăși suficientă pentru

instanța română de a interzice, la rândul său, dreptul de circulație a

cetățeanului său pe teritoriul Greciei.

România și-a respectat obligația

asumată prin Decretul de readmisie încheiat cu Grecia, în sensul de a primi în

țară pe cetățeanul său culpabil de nerespectarea cerințelor de ședere din

Grecia.

Simpla nerespectare a condițiilor

prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul său de ședere pe teritoriul

său a unui cetățean român nu poate fi însă încadrată în sfera noțiunilor de

ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru ca cererea formulată de

recurentă să poată fi admisă.

Așadar, instanța de apel constatând

incidența normei comunitate în conflict cu legea internă și recunoscând

preeminența celor dintâi, a procedat corect atunci când a respins apelul

reclamantei.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei nr. 59 din 7 martie 2007 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 iunie 2007.