ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2854/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie

2007 pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în

statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a

pârâtei D.C.T.

În motivarea cererii s-a arătat că la 28

aprilie 2007 pârâtul a fost returnat din Ungaria, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.

230/2002, publicată în M.Of. nr. 296/2002 și, potrivit dispozițiilor art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.

5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români

poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana

care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat

între România și acel stat.

Prin sentința civilă

nr. 847 din 12 iunie 2007 Tribunalul Suceava, secția civilă a respins acțiunea.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu

privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat.

Măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei putea fi dispusă numai

până 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, însă după

această dată ea nu se mai justifică.

Apelul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Suceava,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 285 pronunțată la data de 3 octombrie

2007.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că talonul de returnare și declarația

pârâtei, depuse ca probe la fond, au fost întocmite în punctul de trecere a

frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră,

urmare măsurii de returnare dispuse de statul străin, iar autoritățile române

au luat act de măsura dispusă de autoritățile străine, fără a putea cenzura

returnarea pârâtei.

După data de

1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea

libertății de circulație a cetățenilor români nu se mai poate face decât cu

respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a Directivei nr.

38/2004. Aceste norme au fost transpuse în legislația română prin O.U.G. nr.

102/2005.

Î

ncepând cu 1 ianuarie 2007, cetățenilor

români nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu

cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca

fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are

încheiat acord de readmisie.

Această măsură

se justifică pentru apărarea ordinii și se circumscrie situațiilor expres și

limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20

iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a

acestor modificări a fost introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea

de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia

cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din

Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu

1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii,

orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a

apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea

Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor, respectiv

o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de

la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii

Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice

dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru

protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în

totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și

neaplicarea

oricărei prevederi din dreptul național care

ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară

regulii comunitare.

În virtutea acestor

principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși

legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care

aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din

urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens,

urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile

care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art. 27

alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de

cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu

respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza

exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând

cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le

conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în

măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată

prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei

D.C.T. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția

respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii,

în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile

prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.

2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 285 din 3 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 9 mai 2008.