ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4887/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 1 februarie 2007 DIRECȚIA

GENERALĂ DE PAȘAPOARTE a solicitat Tribunalului Suceava să dispună restrângerea

exercitării de către S.S. a dreptului la libera circulație pe o durată de 3

ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâta a fost returnată din Grecia la data de 11 noiembrie 2006 în

baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel

aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație

a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu

privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și

acel stat, măsură care, până la data aderării României la Uniunea Europeană,

trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii

Europene, cu excepția celor pentru care persoana în cauză face dovada că are

drept de intrare.

Cererea astfel motivată a fost

respinsă prin sentința nr. 337 din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul

Suceava, secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin

decizia nr. 113 din 3 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel de Apel

Suceava, secția civilă.

Tribunalul fără a analiza faptele

imputate pârâtei, a interpretat dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din

Legea nr. 248/2005 în sensul că aplicarea măsurii restrângerii dreptului

pârâtei la libera circulație putea fi dispusă numai până la data aderării

României la

Uniunea

Europeană, 1 ianuarie 2007

.

Curtea de apel a refuzat asemenea interpretare, astfel că, păstrând

soluția primei instanțe, a substituit motivarea acesteia în sensul că:

- sunt incidente prevederile Directivei nr. 38 din 29 aprilie 2004 a

Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene, care, prin art. 4-6

permit și cetățenilor români să intre, să rămână timp de 3 luni și să iasă pe

și de pe teritoriul altui stat membru fără nici o condiționare sau formalitate,

alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport, iar prin

art. 27-33 restricționează dreptul la libera circulație și la rezidență numai

pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică; de regulă în

modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate

de statul afectat;

- normele europene enunțate au fost transpuse în legislația internă prin

O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a

cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European;

- art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 stipulează o modalitate suplimentară de

restrângere a dreptului la libera circulație în cazul returnării unui cetățean

român în temeiul unui acord de readmisie, având astfel caracter discriminatoriu

în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai

Uniunii Europene și

situându-se în afara ipotezelor prevăzute strict și limitativ prin art. 2007

din

Directiva

nr. 38/2004, care exclud rațiunile de ordin economic, de imagine ori cu

caracter preventiv;

- în consecință simpla neîndeplinire de către pârâtă a formalităților

privind intrarea ori șederea în Grecia, neînsoțită de alte probe, nu constituie

în sine o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a

acestui stat.

Reclamanta a declarat recurs, prin care, pentru cazul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., a cerut casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond,

admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Recursul este întemeiat pentru cele ce succed.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, fundamentul

soluției din apel rezidă în raționamentul potrivit cu care sunt direct

incidente prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 conține modalități suplimentare și discriminatorii de restrângere a

dreptului la libera circulație.

Aderarea României la Uniunea

Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi

naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la

posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera

circulație în statele Uniunii Europene.

Prin faptul aderării, dreptul

comunitar devine imediat aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea

internă de drept a statelor membre, efectul imediat operând prin ele însele în

cazul tratatelor institutive și a regulamentelor, precum și prin transpunere în

cazul directivelor și deciziilor instituțiilor comunitare.

De asemenea, dreptul comunitar are

efect direct în cazul dreptului primar (tratate institutive și regulamente) și

efect util în cazul dreptului derivat (directive și decizii ale instituțiilor

comunitare), adică are un caracter justițiabil în fața jurisdicțiilor naționale

în sensul că particularii pot invoca drepturile prevăzute de normele de drept

comunitar în fața judecătorului național, care este perfect competent să

judece, considerat fiind, în aceste condiții, judecătorul de drept comun al

dreptului comunitar.

În fine, dreptul comunitar este

prevalent dreptului național contrar, producând efecte concrete în ordinea

internă a statelor membre, judecătorul național fiind cel chemat să sancționeze

contrariul.

Dreptul la libera circulație a

cunoscut o primă reglementare în Tratatul de la Roma (1957), care stabilește

„eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a

persoanelor, serviciilor și capitalurilor” și statuează faptul că „în scopul

aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi

speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de

naționalitate”.

Libera circulație a persoanelor în

cadrul Comunității Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept

una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne (circulația

bunurilor, serviciilor, capitalurilor și forței de muncă).

Libera circulație a persoanelor

derivă din prevederile legate de conceptul de „cetățenie europeană”, introdusă

prin Tratatul de la Maastricht (1993), prin care s-a acordat drept la liberă

circulație și de liberă rezidență în interiorul Uniunii tuturor cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene, cu respectarea condițiilor impuse de

Tratatul Comunității Europene și a măsurilor luate pentru aplicarea acestora

(s.n.)

Dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E.

nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva

2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ derivat

de drept comunitar reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și

ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate

sunt de reținut următoarele:

- este esențial nelegal refuzul a

priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul

motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice

eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern,

aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus

s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat

automat sau transpus în sistemul național de drept;

- de asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente,

instanțele erau obligate să stabilească faptele care au

determinat returnarea persoanei în

cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute

în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze faptele și măsura cerută

prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie sensul

admiterii cererii dedusă judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Raționamentul instanței

de apel contravine celor mai sus arătate, hotărârea fiind astfel nelegală,

urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., recursul să

fie admis, decizia atacată să fie casată, iar cauza să fie trimisă spre o nouă

judecată aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 113 din 3 aprilie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2007.