ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4577/2006

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 358 din 30 martie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rejudecând decizia penală nr. 394 din 19 mai 2006, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Și, de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.E.M., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 137/ A din 27 mai 2004 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea grea, de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. În baza art. 39 alin. (1), coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Oltenița, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii și arestării preventive, de la 4 octombrie 2005 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 181 din 24 noiembrie 2004 a Judecătoriei Oltenița. S-a constatat că prejudiciul infracțional a fost acoperit integral, prin restituire. În baza art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă R.D., ca neîntemeiată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții vătămate R.D. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în urma analizei probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt: La data de 3 decembrie 2005, în jurul orelor 23,30, după ce a părăsit un bar situa la intersecția Șoseaua Giurgiului cu str. Luică, partea vătămată R.D.

a solicitat conducătorului taximetrului să îl transporte la domiciliu. După parcurgerea unei distanțe scurte, partea vătămată i-a solicitat conducătorului auto să oprească pentru a-și satisface necesitățile fiziologice, sens în care R.D. s-a deplasat în aproprierea unei spălătorii auto, situată pe Șos. Giurgiului. În aceste momente, partea vătămată a fost înconjurată de patru persoane, identificate ulterior ca fiind inculpatul M.E.M. și numitele G.R., G.C. și G.K. iar, după ce una din cele trei femei a prins-o de geacă, temându-se de eventualele intenții agresive ale celor patru persoane, partea vătămată a scos din buzunar un spray paralizant pe care îl avea asupra sa, pulverizându-l în direcția acestora.

Inculpatul a luat spray-ul din mâna părții vătămate, moment ulterior căruia R.D. a fugit și s-a refugiat în taximetrul staționat în apropriere. Partea vătămată a fost urmată de G.R., G.C. și G.K., care au început să lovească autoturismul cu picioarele, cea dintâi spărgând, totodată, cu o piatră, luneta autovehicului. Conducătorul auto I.C. a coborât din mașină, însă a fost întâmpinat de inculpatul M.E.M., care l-a împiedicat să se aproprie și a încercat să-l lovească. În acest timp, cele trei femei au deschis portiera dreaptă față a taximetrului și au agresat-o pe partea vătămată R.D., între ele intervenind și inculpatul M.E.M., care a aplicat și el părții vătămate lovituri cu pumnii în zona feței.

Pe fondul învălmășelii create, inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de un telefon mobil marca Motorola C 125, pe care l-a luat din buzunarul pantalonilor, după care a părăsit în fugă locul faptei, însoțit de G.C. și G.K. Strigătele de ajutor ale părții vătămate l-au alertat pe martorul S.I., care a solicitat intervenția organelor de poliție. Până la sosirea acestora, conducătorul auto a reușit să o imobilizeze pe G.R., la scurt timp venind la locul faptei și inculpatul M.E.M., însoțit de celelalte două persoane de sex feminin. În timp ce G.C. și G.K. s-au apropriat de organele de poliție, inculpatul a schimbat direcția de mers, s-a apropriat de gardul imobilului cu nr. 210 și a aruncat pe caldarâm telefonul Motorola sustras părții vătămate, bunul fiind recuperat și restituit acesteia din urmă.

Atât cu ocazia depistării sale, cât și cu ocazia depistării sale, cât și cu ocazia audierii realizate la data de 4 octombrie 2005 de către organele de poliție și procuror, inculpatul M.E.M. a declarat în mod nereal că se numește C.P. și a indicat datele persoanele ale fratelui său, pentru a induce în eroare organele judiciare și a evita o eventuală încarcerare vederea executării unei pedepse anterior aplicate. Pe latură civilă, instanța de fond a reținut că partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală cu suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea ceasului și a sumei de 200 RON, pretins sustrase și nerecuperate. În cursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului și la plata sumelor de 9.000 RON, cu titlu de daune morale și respectiv 1000 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul procesului, ca urmare a deplasărilor la instanță.

Instanța de fond a constatat însă că, prin actul de sesizare, s-a reținut însușirea ce către inculpat, prin violență, doar a telefonului mobil, această împrejurare fiind confirmată și în cursul cercetării judecătorești. Probatoriul administrat nu a relevat deposedarea părții civile de către inculpat și de un ceas sau o sumă de bani și nici ieșirea acestor bunuri din posesia părții vătămate, ca urmare a unei eventuale acțiuni culpabile a inculpatului. Având în vedere că, potrivit susținerilor părții civile, numiții G.R., G.C. și G.K. ar fi intervenit în incident, însă prin rechizitoriu s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală față de aceste persoane, prima instanță a constatat că prejudiciul cauzat prin fapta concretă dedusă judecății, respectiv un telefon mobil, a fost recuperat integral prin restituire.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, instanța de fond a apreciat că împrejurările reale ale cauzei nu au relevat o atingere semnificativă adusă integrității corporale a părții civile, pentru a cărei compensare să fie necesară acordarea unei sume de bani. Drept urmare, s-a constatat că pronunțarea condamnării constituie o reparație suficientă și echitabilă a prejudiciului cauzat, astfel încât, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea vătămată R.D. În privința cheltuielilor judiciare efectuate în cursul procesului, s-a constatat că partea vătămată nu a făcut o minimă dovadă, necesară în aprecierea existenței și cuantumului acestor cheltuieli, motiv pentru care a fost respins.

Ca neîntemeiată, cererea sa de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor respective, conform art. 193 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal inculpatul M.E.M., care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, sub trei aspecte: 1) greșita reținere a vinovăție sale cât privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta respectivă nu există; 2) în subsidiar, greșita încadrare juridică a faptei, arătând că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ci ale aceleia de furt; 3) în ultimul rând, greșita individualizare a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 394 din 19 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat, reținându-se că în mod corect prima instanță a reținut situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică, iar pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: O primă critică vizează greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie întrucât fapta nu există, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. În al doilea rând, inculpatul solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat iar în raport cu această nouă încadrare reducerea pedepsei. Recursul declarat de inculpat va fi analizat prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., și va fi respins, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește prima critică formulată de inculpat, din probele administrate în cauză rezultă că în mod corect ambele instanțe au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În fapt, în noaptea de 3 octombrie 2005, aflându-se pe Șoseaua Câmpului inculpatul a aplicat părții vătămate R.D.

mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, după care a deposedat-o de un telefon mobil marca Motorola C 125. Situația de fapt reținută a rezultat din declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor oculari I.C., S.F., S.I., procesul verbal întocmit de organele de poliție, procesul verbal de cercetare la fața locului. Inculpatul a solicitat în recurs și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat. Deposedarea părții vătămate de telefonul mobil s-a făcut prin violență, inculpatul lovind-o pe aceasta cu pumnii în zona feței, așa cum s-a arătat anterior. În declarația dată în fața primei instanțe, inculpatul recunoaște că a aplicat un pumn părții vătămate, întrucât aceasta i-a pulverizat în ochi spray lacrimogen, moment în care i-a luat telefonul ce căzuse și l-a aruncat înspre taxi.

Actele de agresiune exercitate de inculpat asupra părții vătămate sunt confirmate de declarațiile acesteia ce se coroborează pe deplin cu declarațiile martorului S.I. ce a văzut momentul în care inculpatul a aplicat lovituri părții vătămate, aceasta aflându-se în interiorul autoturismului pe bancheta din dreapta față. În același sens sunt și declarațiile martorului ocular S.F., ce se coroborează cu declarațiile martorului I.C., ce ulterior agresiunii a văzut-o pe partea vătămată prezentând la nivelul feței urme de lovituri. Pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 14 C. proc.

pen. Astfel, au fost avute în vedere toate aceste criterii, gradul de pericol social concret al faptelor comise împrejurările săvârșirii acestora în loc public, pe timp de noapte, conduita inculpatului anterior comiterii faptei, fără ocupație, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, săvârșind prezentele infracțiuni în stare de recidivă, atitudinea sa procesuală, împrejurarea că prejudiciul cauzat a fost recuperat ca urmare a intervenției organelor de poliție. În raport de cele expuse, recursul apare ca nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 16 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce prevenția de la 4 octombrie 2005 la 17 iulie 2006. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E.M. împotriva deciziei penale nr. 394 din 19 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 octombrie 2005 la 17 iulie 2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2006.