ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4577/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4577/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 358 din 30

martie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rejudecând decizia

penală nr. 394 din 19 mai 2006, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și de art. 293 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în

infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. Și, de art. 293 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.E.M., la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen.,

coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa

de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 137/ A din 27

mai 2004 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

grea, de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 293 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același inculpat,

la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind

identitatea.

În baza art. 39 alin. (1), coroborat

cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112 din 3 martie 2004 a Judecătoriei Oltenița, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani

și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada reținerii și arestării preventive,

de la 4 octombrie 2005 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A fost anulat mandatul de executare

a pedepsei închisorii nr. 181 din 24 noiembrie 2004 a Judecătoriei Oltenița.

S-a constatat că prejudiciul

infracțional a fost acoperit integral, prin restituire.

În baza art. 14 și 346 alin. (1) C.

proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă R.D., ca

neîntemeiată.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondul

Ministerului Justiției.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea părții vătămate R.D. de

obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare efectuate în cursul

procesului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în urma analizei probatoriului administrat în faza de urmărire

penală și în cursul cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt:

La data de 3 decembrie 2005, în

jurul orelor 23,30, după ce a părăsit un bar situa la intersecția Șoseaua

Giurgiului cu str. Luică, partea vătămată R.D. a solicitat conducătorului

taximetrului să îl transporte la domiciliu. După parcurgerea unei distanțe

scurte, partea vătămată i-a solicitat conducătorului auto să oprească pentru

a-și satisface necesitățile fiziologice, sens în care R.D. s-a deplasat în

aproprierea unei spălătorii auto, situată pe Șos. Giurgiului.

În aceste momente, partea vătămată a

fost înconjurată de patru persoane, identificate ulterior ca fiind inculpatul M.E.M.

și numitele G.R., G.C. și G.K. iar, după ce una din cele trei femei a prins-o

de geacă, temându-se de eventualele intenții agresive ale celor patru persoane,

partea vătămată a scos din buzunar un spray paralizant pe care îl avea asupra

sa, pulverizându-l în direcția acestora.

Inculpatul a luat spray-ul din mâna

părții vătămate, moment ulterior căruia R.D. a fugit și s-a refugiat în

taximetrul staționat în apropriere. Partea vătămată a fost urmată de G.R., G.C.

și G.K., care au început să lovească autoturismul cu picioarele, cea dintâi

spărgând, totodată, cu o piatră, luneta autovehicului. Conducătorul auto I.C. a

coborât din mașină, însă a fost întâmpinat de inculpatul M.E.M., care l-a

împiedicat să se aproprie și a încercat să-l lovească.

În acest timp, cele trei femei au

deschis portiera dreaptă față a taximetrului și au agresat-o pe partea vătămată

R.D., între ele intervenind și inculpatul M.E.M., care a aplicat și el părții

vătămate lovituri cu pumnii în zona feței. Pe fondul învălmășelii create,

inculpatul a deposedat-o pe partea vătămată de un telefon mobil marca Motorola

C 125, pe care l-a luat din buzunarul pantalonilor, după care a părăsit în fugă

locul faptei, însoțit de G.C. și G.K.

Strigătele de ajutor ale părții

vătămate l-au alertat pe martorul S.I., care a solicitat intervenția organelor

de poliție. Până la sosirea acestora, conducătorul auto a reușit să o

imobilizeze pe G.R., la scurt timp venind la locul faptei și inculpatul M.E.M.,

însoțit de celelalte două persoane de sex feminin.

În timp ce G.C. și G.K. s-au

apropriat de organele de poliție, inculpatul a schimbat direcția de mers, s-a

apropriat de gardul imobilului cu nr. 210 și a aruncat pe caldarâm telefonul

Motorola sustras părții vătămate, bunul fiind recuperat și restituit acesteia

din urmă.

Atât cu ocazia depistării sale, cât

și cu ocazia depistării sale, cât și cu ocazia audierii realizate la data de 4

octombrie 2005 de către organele de poliție și procuror, inculpatul M.E.M. a

declarat în mod nereal că se numește C.P. și a indicat datele persoanele ale

fratelui său, pentru a induce în eroare organele judiciare și a evita o

eventuală încarcerare vederea executării unei pedepse anterior aplicate.

Pe latură civilă, instanța de fond a

reținut că partea vătămată R.D. s-a constituit parte civilă în faza de urmărire

penală cu suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea ceasului și a sumei de

200 RON, pretins sustrase și nerecuperate. În cursul cercetării judecătorești,

după citirea actului de sesizare, partea vătămată a solicitat obligarea

inculpatului și la plata sumelor de 9.000 RON, cu titlu de daune morale și

respectiv 1000 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul procesului, ca

urmare a deplasărilor la instanță.

Instanța de fond a constatat însă

că, prin actul de sesizare, s-a reținut însușirea ce către inculpat, prin

violență, doar a telefonului mobil, această împrejurare fiind confirmată și în

cursul cercetării judecătorești. Probatoriul administrat nu a relevat

deposedarea părții civile de către inculpat și de un ceas sau o sumă de bani și

nici ieșirea acestor bunuri din posesia părții vătămate, ca urmare a unei

eventuale acțiuni culpabile a inculpatului.

Având în vedere că, potrivit

susținerilor părții civile, numiții G.R., G.C. și G.K. ar fi intervenit în

incident, însă prin rechizitoriu s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire

penală față de aceste persoane, prima instanță a constatat că prejudiciul

cauzat prin fapta concretă dedusă judecății, respectiv un telefon mobil, a fost

recuperat integral prin restituire.

În ceea ce privește despăgubirile

solicitate cu titlu de daune morale, instanța de fond a apreciat că

împrejurările reale ale cauzei nu au relevat o atingere semnificativă adusă

integrității corporale a părții civile, pentru a cărei compensare să fie

necesară acordarea unei sume de bani. Drept urmare, s-a constatat că

pronunțarea condamnării constituie o reparație suficientă și echitabilă a

prejudiciului cauzat, astfel încât, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C.

proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de

partea vătămată R.D.

În privința cheltuielilor judiciare

efectuate în cursul procesului, s-a constatat că partea vătămată nu a făcut o

minimă dovadă, necesară în aprecierea existenței și cuantumului acestor

cheltuieli, motiv pentru care a fost respins. Ca neîntemeiată, cererea sa de

obligare a inculpatului la plata cheltuielilor respective, conform art. 193 alin.

(1) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel în termenul legal inculpatul M.E.M., care a criticat hotărârea

instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, sub trei aspecte:

1) greșita reținere a vinovăție sale

cât privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, solicitând achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta respectivă nu există;

2) în subsidiar, greșita încadrare

juridică a faptei, arătând că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, ci ale aceleia de furt;

3) în ultimul rând, greșita

individualizare a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 394 din 19

mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefundat,

apelul declarat de inculpat, reținându-se că în mod corect prima instanță a

reținut situația de fapt, vinovăția inculpatului, încadrarea juridică, iar

pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii în termen

legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub următoarele aspecte:

O primă critică vizează greșita

condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie întrucât

fapta nu există, motiv pentru care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În al doilea rând, inculpatul

solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt calificat iar în raport cu această nouă încadrare

reducerea pedepsei.

Recursul declarat de inculpat va fi

analizat prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 14, 17 și 18 C. proc. pen., și va fi respins, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește prima critică

formulată de inculpat, din probele administrate în cauză rezultă că în mod

corect ambele instanțe au reținut în sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În fapt, în noaptea de 3 octombrie

2005, aflându-se pe Șoseaua Câmpului inculpatul a aplicat părții vătămate R.D. mai

multe lovituri cu pumnii în zona feței, după care a deposedat-o de un telefon

mobil marca Motorola C 125.

Situația de fapt reținută a rezultat

din declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor oculari

I.C., S.F., S.I., procesul verbal întocmit de organele de poliție, procesul

verbal de cercetare la fața locului.

Inculpatul a solicitat în recurs și

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de

furt calificat.

Deposedarea părții vătămate de

telefonul mobil s-a făcut prin violență, inculpatul lovind-o pe aceasta cu

pumnii în zona feței, așa cum s-a arătat anterior.

În declarația dată în fața primei

instanțe, inculpatul recunoaște că a aplicat un pumn părții vătămate, întrucât

aceasta i-a pulverizat în ochi spray lacrimogen, moment în care i-a luat

telefonul ce căzuse și l-a aruncat înspre taxi.

Actele de agresiune exercitate de

inculpat asupra părții vătămate sunt confirmate de declarațiile acesteia ce se

coroborează pe deplin cu declarațiile martorului S.I. ce a văzut momentul în

care inculpatul a aplicat lovituri părții vătămate, aceasta aflându-se în

interiorul autoturismului pe bancheta din dreapta față.

În același sens sunt și declarațiile

martorului ocular S.F., ce se coroborează cu declarațiile martorului I.C., ce

ulterior agresiunii a văzut-o pe partea vătămată prezentând la nivelul feței

urme de lovituri.

Pedepsele aplicate inculpatului pentru

săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa au fost just

individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 14 C. proc. pen.

Astfel, au fost avute în vedere

toate aceste criterii, gradul de pericol social concret al faptelor comise

împrejurările săvârșirii acestora în loc public, pe timp de noapte, conduita

inculpatului anterior comiterii faptei, fără ocupație, fără loc de muncă,

cunoscut cu antecedente penale, săvârșind prezentele infracțiuni în stare de

recidivă, atitudinea sa procesuală, împrejurarea că prejudiciul cauzat a fost

recuperat ca urmare a intervenției organelor de poliție.

În raport de cele expuse, recursul

apare ca nefondat și urmează a fi respins conform art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În baza art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce prevenția de la 4 octombrie

2005 la 17 iulie 2006.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.E.M. împotriva deciziei penale nr. 394 din 19 mai 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 octombrie 2005 la 17 iulie

2006.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 iulie 2006.