ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5609/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Urmare notificărilor formulate în temeiul art.

21 din Legea nr. 10/2001 de către I.V.V., C.T., I.S., P.P. și I.M.M., C.C.

Berbești a emis decizia nr. 3 din 13 februarie 2002, prin care a dispus

restituirea în natură către solicitanți a terenului solicitat dintr-un rest de

proprietate cu obligația acestora de a plăti contravaloarea construcțiilor

aflate pe teren, care va fi stabilită de un expert tehnic autorizat, urmând ca

actul schimb să fie încheiat de un notar public.

Ulterior, C.C. Berbești, a emis decizia nr. 1

din 19 februarie 2003, prin care a completat decizia anterioară în sensul că

restituie în natură solicitanților terenul cerut pe amplasamentul inițial, fie

cu obligația acestora de a achita contravaloarea construcțiilor, fie ca terenul

să fie cumpărat de cooperativă prin act autentic.

Notificatorii au contestat în justiție ultima

decizie, cerând a se individualiza terenul și restituirea lui în natură, precum

și a se constata valoarea construcțiilor edificate de cooperativă pe acest

teren.

Tribunalul Vâlcea a pronunțat sentința civilă

nr. 584 din 28 iunie 2004, prin care a respins excepția tardivității

contestației invocată de C.C. Berbești, a admis contestația și a modificat

parțial decizia atacată în sensul că a obligat C.C. Berbești să restituie

contestatorilor terenul în punctul „Slăvești” din comuna Berbești în suprafață

de 464,26 mp în valoare de 76.695.752 lei învecinat la răsărit cu drumul

județean 605, la miazăzi cu drumul comunal 112, la apus și miazănoapte cu

proprietatea C.C. Berbești, cuprins între coordonatele indicate în rapoartele

de expertiză și schița anexă întocmite de expertul L.I., și a constatat că

valoarea reală a celor două construcții edificate de C.C. Berbești este de

774.490.000 lei, din care partea din construcții situată pe terenul de mai sus

este de 559.115.888 lei.

A fost obligată partea intimată să plătească

suma de 11.350.000 lei cheltuieli de judecată contestatorilor.

Apelul declarat de C.C. Berbești a fost respins

ca nefondat prin decizia nr. 86/A din 9 februarie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

C.C. Berbești a declarat recurs solicitând

casarea hotărârilor date în cauză și respingerea contestației, invocând

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Dezvoltând primul motiv de recurs, C.C.

Berbești a pretins că instanțele au dat ceea ce nu s-a cerut, adică partea din

construcții aflată pe terenul restituit în natură, precum și partea din teren

care excede suprafeței de 300 mp confiscată de la autorii contestatorilor.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a susținut că, deși au fost investite cu

soluționarea unei plângeri împotriva deciziei emise în urma notificării,

instanțele au restituit contestatorilor un teren în suprafață mai mare decât

cea „confiscată” și au stabilit valoarea construcțiilor la un nivel care o pune

pe recurentă într-o situație foarte gravă, îndepărtându-se astfel de prevederile

Legii nr.10/2001.

În cadrul reglementat de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., recurenta a pretins că instanțele nu au ținut cont de apărările

sale și de probele pe care le-a administrat, interpretându-le în concordanță cu

concluziile expertizei, care este deficitară și nu avea dreptul să diminueze

terenurile proprietatea recurentei.

Prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. recurenta a arătat că întrucât a edificat construcții pe teren „în

calitate forțată de deținător”, nu poate fi victima unor calcule greșite ale

expertului, astfel că menținerea hotărârilor atacate ar fi sinonimă cu un act

de confiscare abuzivă a terenului și construcțiilor, recurenta fiind pusă în

situația de a vinde construcțiile cu încălcarea dreptului de dispoziție conferit

de art. 480 C. civ. și de a pierde parte din terenul proprietatea sa, toate

acestea fiind consecința încălcării Legii 10/2001 de către instanțe.

Prin ultimul motiv de recurs, s-a imputat

instanțelor că nu s-au pronunțat asupra apărărilor formulate de recurentă și

asupra unor probe administrate constând în actele de vânzare cumpărare

intervenite între recurentă și persoane fizice, schița de cadastru realizată de

recurentă, actul confiscării, mențiunea de la punctul V 1 (6) făcută în

procesul verbal din 19 aprilie 1959, expertiza proprie făcută de recurentă cu

privire la valoarea terenului și construcțiilor.

În fine, recurenta a criticat și modul de

soluționare de către instanțe a excepției privind tardivitatea contestației.

Recursul nu este întemeiat.

Este indiscutabil nefondat motivul de recurs

referitor la excepția tardivității contestației, dovezile administrate atestând

că decizia atacată a fost comunicată numai contestatoarei Petrescu Paulina.

Celelalte motive de recurs, deși încadrate în

cazurile de casare enunțate, vizează în realitate modul în care în primă

instanță și în apel au fost interpretate probele administrate, în special

raportul de expertiză tehnică, privind întinderea suprafeței de teren pe care

recurenta a înțeles să o restituie contestatorilor în natură și valoarea

construcțiilor edificate de recurentă cu referire expresă la valoarea părții

din construcție situată pe terenul restituit în natură.

Ori, asemenea critici, indiferent de încadrarea

făcută de recurentă, reprezintă în fapt susțineri de netemeinicie, decurgând

din greșeli în stabilirea situației de fapt decurgând din interpretarea eronată

a probelor administrate, cea ce nu mai constituie motiv de recurs după

abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, pct. 11 din art. 304 C. proc. civ.

Așadar, nu se poate susține cu temei și ca

motiv de nelegalitate faptul că instanțele au dispus restituirea în natură

către contestatori a unui teren cu o suprafață mai mare decât cea preluată

abuziv, din moment ce, prin criticatul raport de expertiză, s-a statuat ca

situație de fapt că suprafața reală a terenului preluat de stat și deținut de

recurentă este de 464,26 mp.

Considerentul precedent este valabil și în

privința modalității de stabilire a valorii părții din construcția edificată de

recurentă pe terenul dispus a fi restituit în natură.

În fine, nu poate fi vorba, cum greșit se

susține prin recurs, că instanțele au dispus asupra construcțiilor, lezând

dreptul de proprietate al recurentei, deoarece hotărârile date în cauză poartă

numai în privința dreptului de proprietate asupra terenului, neluându-se nici o

măsură în privința construcțiilor, cu referire la care s-a constatat numai

valoarea acestora.

Răspunzând astfel întregului recurs, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat și îl va respinge în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta C.C. Berbești împotriva deciziei nr. 86/A din 9 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.