ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5609/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Urmare notificărilor formulate în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 de către I.V.V., C.T., I.S., P.P. și I.M.M., C.C. Berbești a emis decizia nr. 3 din 13 februarie 2002, prin care a dispus restituirea în natură către solicitanți a terenului solicitat dintr-un rest de proprietate cu obligația acestora de a plăti contravaloarea construcțiilor aflate pe teren, care va fi stabilită de un expert tehnic autorizat, urmând ca actul schimb să fie încheiat de un notar public. Ulterior, C.C. Berbești, a emis decizia nr. 1 din 19 februarie 2003, prin care a completat decizia anterioară în sensul că restituie în natură solicitanților terenul cerut pe amplasamentul inițial, fie cu obligația acestora de a achita contravaloarea construcțiilor, fie ca terenul să fie cumpărat de cooperativă prin act autentic.

Notificatorii au contestat în justiție ultima decizie, cerând a se individualiza terenul și restituirea lui în natură, precum și a se constata valoarea construcțiilor edificate de cooperativă pe acest teren. Tribunalul Vâlcea a pronunțat sentința civilă nr. 584 din 28 iunie 2004, prin care a respins excepția tardivității contestației invocată de C.C. Berbești, a admis contestația și a modificat parțial decizia atacată în sensul că a obligat C.C. Berbești să restituie contestatorilor terenul în punctul „Slăvești” din comuna Berbești în suprafață de 464,26 mp în valoare de 76.695.752 lei învecinat la răsărit cu drumul județean 605, la miazăzi cu drumul comunal 112, la apus și miazănoapte cu proprietatea C.C.

Berbești, cuprins între coordonatele indicate în rapoartele de expertiză și schița anexă întocmite de expertul L.I., și a constatat că valoarea reală a celor două construcții edificate de C.C. Berbești este de 774.490.000 lei, din care partea din construcții situată pe terenul de mai sus este de 559.115.888 lei. A fost obligată partea intimată să plătească suma de 11.350.000 lei cheltuieli de judecată contestatorilor. Apelul declarat de C.C. Berbești a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 86/A din 9 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. C.C. Berbești a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză și respingerea contestației, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Dezvoltând primul motiv de recurs, C.C. Berbești a pretins că instanțele au dat ceea ce nu s-a cerut, adică partea din construcții aflată pe terenul restituit în natură, precum și partea din teren care excede suprafeței de 300 mp confiscată de la autorii contestatorilor. Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenta a susținut că, deși au fost investite cu soluționarea unei plângeri împotriva deciziei emise în urma notificării, instanțele au restituit contestatorilor un teren în suprafață mai mare decât cea „confiscată” și au stabilit valoarea construcțiilor la un nivel care o pune pe recurentă într-o situație foarte gravă, îndepărtându-se astfel de prevederile Legii nr.10/2001.

În cadrul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a pretins că instanțele nu au ținut cont de apărările sale și de probele pe care le-a administrat, interpretându-le în concordanță cu concluziile expertizei, care este deficitară și nu avea dreptul să diminueze terenurile proprietatea recurentei. Prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a arătat că întrucât a edificat construcții pe teren „în calitate forțată de deținător”, nu poate fi victima unor calcule greșite ale expertului, astfel că menținerea hotărârilor atacate ar fi sinonimă cu un act de confiscare abuzivă a terenului și construcțiilor, recurenta fiind pusă în situația de a vinde construcțiile cu încălcarea dreptului de dispoziție conferit de art. 480 C. civ.

și de a pierde parte din terenul proprietatea sa, toate acestea fiind consecința încălcării Legii 10/2001 de către instanțe. Prin ultimul motiv de recurs, s-a imputat instanțelor că nu s-au pronunțat asupra apărărilor formulate de recurentă și asupra unor probe administrate constând în actele de vânzare cumpărare intervenite între recurentă și persoane fizice, schița de cadastru realizată de recurentă, actul confiscării, mențiunea de la punctul V 1 (6) făcută în procesul verbal din 19 aprilie 1959, expertiza proprie făcută de recurentă cu privire la valoarea terenului și construcțiilor. În fine, recurenta a criticat și modul de soluționare de către instanțe a excepției privind tardivitatea contestației.

Recursul nu este întemeiat. Este indiscutabil nefondat motivul de recurs referitor la excepția tardivității contestației, dovezile administrate atestând că decizia atacată a fost comunicată numai contestatoarei Petrescu Paulina. Celelalte motive de recurs, deși încadrate în cazurile de casare enunțate, vizează în realitate modul în care în primă instanță și în apel au fost interpretate probele administrate, în special raportul de expertiză tehnică, privind întinderea suprafeței de teren pe care recurenta a înțeles să o restituie contestatorilor în natură și valoarea construcțiilor edificate de recurentă cu referire expresă la valoarea părții din construcție situată pe terenul restituit în natură.

Ori, asemenea critici, indiferent de încadrarea făcută de recurentă, reprezintă în fapt susțineri de netemeinicie, decurgând din greșeli în stabilirea situației de fapt decurgând din interpretarea eronată a probelor administrate, cea ce nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, pct. 11 din art. 304 C. proc. civ. Așadar, nu se poate susține cu temei și ca motiv de nelegalitate faptul că instanțele au dispus restituirea în natură către contestatori a unui teren cu o suprafață mai mare decât cea preluată abuziv, din moment ce, prin criticatul raport de expertiză, s-a statuat ca situație de fapt că suprafața reală a terenului preluat de stat și deținut de recurentă este de 464,26 mp.

Considerentul precedent este valabil și în privința modalității de stabilire a valorii părții din construcția edificată de recurentă pe terenul dispus a fi restituit în natură. În fine, nu poate fi vorba, cum greșit se susține prin recurs, că instanțele au dispus asupra construcțiilor, lezând dreptul de proprietate al recurentei, deoarece hotărârile date în cauză poartă numai în privința dreptului de proprietate asupra terenului, neluându-se nici o măsură în privința construcțiilor, cu referire la care s-a constatat numai valoarea acestora. Răspunzând astfel întregului recurs, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și îl va respinge în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.C. Berbești împotriva deciziei nr. 86/A din 9 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.