ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10039/2006

HOTĂRÂRE
07.12.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10039/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 191 din 31

martie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă,

a fost respinsă acțiunea promovată de reclamanta T.A.M. în

contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Zalău, pentru anularea

dispoziției nr. 3006 din 30 iunie 2005 emisă de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, a reținut, că în anul 1975 între tatăl

și unchiul reclamantei și, respectiv numita L.F., s-a încheiat o

promisiune de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de

350 mp și o casă compusă din patru camere, două holuri,

bucătărie, cămară, pod și pivniță,

plătindu-se la data încheierii acestei convenții o parte a

prețului urmând ca diferența să fie achitată la data

perfectării actului de vânzare-cumpărare.

În anul 1978, imobilul casă

și teren a fost expropriat de la proprietarul său L.C., iar după

apariția Legii nr. 10/2001, atât acesta cât și reclamanta au formulat

cerere de restituire.

Motivat de faptul că nici

reclamanta și nici autorii săi nu au fost vreodată proprietarii

imobilului, chiar dacă au încheiat promisiunea vânzării lui și

au locuit o perioadă de timp, cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta T.A.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, întrucât autorii săi au beneficiat de promisiunea

vânzării imobilului făcută de L.F., aceasta fiind proprietarul,

însă L.C. nu a mai vrut să perfecteze actul, deși a încasat o

parte din prețul vânzării.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 113/A din 16 iunie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta T.A., cu motivarea că, nu este persoană

îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, întrucât

vânzarea nu s-a mai perfectat, deci dreptul de proprietate nu a mai ieșit

din patrimoniul promitentei vânzătoare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta T.A., invocând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că înscrisul sub semnătură

privată aflat la fila 15 dosar fond, echivalează sub aspectul

înstrăinării imobilului cu o vânzare-cumpărare perfect

valabilă, astfel încât de la data întocmirii acestuia, 14 iunie 1957

imobilul casă a intrat în proprietatea autorilor săi.

Că, același lucru

rezultă și din procura specială întocmită la data de 10 iunie

1954, prin care L.C. o împuternicește pe L.F. să vândă în numele

lui și pentru el imobilul asupra cărora erau proprietari, achitând

suma de 33.000 lei cu titlu de preț al acestor imobile.

În aceste condiții, recurenta

apreciază că vânzarea a fost perfectată și că autorii

săi au devenit proprietari din anul 1957.

Recursul nu este întemeiat.

Potrivit art. 3 lit. a) din Legea

nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.

Prin urmare reclamanta trebuie

să facă dovada că autorii săi erau titularii dreptului proprietate

la data preluării abuzive a imobilului.

În speță, imobilul a fost

expropriat prin Decretul nr. 404/1978 de la numitul L.C.

Înscrisul sub semnătură

privată încheiat la 14 iunie 1957 și invocat de recurentă,

nefiind încheiat în formă autentică, nu este în măsură

să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză.

Instanțele de fond și de

apel au făcut o corectă aplicare a legii, în sensul că

transferul dreptului de proprietate operează de la înstrăinător

la dobânditor numai prin înscris autentic.

Potrivit art. 22

1

din

Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 247/2005) în absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de

proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de

autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus

în executare măsura preluării abuzive.

În raport cu cele expuse, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta T.A., va fi

respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.A.

împotriva deciziei nr. 113/A din 16 iunie 2006 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2006.

Sursă