ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8120/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8120/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 54 din 21 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorii C.C. și A.E. în contradictoriu cu SC H. SA. A fost obligată pârâta să facă reclamanților ofertă de restituire a contravalorii terenului în suprafață de 1300 mp situat în comuna Rucăr, județul Argeș, în echivalent potrivit valorii ce se va stabili prin expertiză. Pârâta a fost obligată și la 25.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că reclamanții au dovedit faptul că autorul lor a fost proprietarul terenului în suprafață de 1300 mp situat în comuna Rucăr județul Argeș și că acest teren nu a intrat în proprietatea statului.
De asemenea s-a reținut că pârâta ocupă integral suprafața de teren. Prin decizia nr. 1442A din 20 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de contestatori și s-a respins apelul declarat de pârâta SC H. SA, sucursala H.E. Curtea de Argeș, împotriva sentinței civile nr. 54/2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă. A fost schimbată în tot sentința; s-a admis contestația formulată de reclamanții C.C. și A.E. împotriva deciziei nr. 385 din 31 octombrie 2003 emisă de SC H. SA. A fost obligată intimata să restituie în natură suprafața de 332 mp conform anexei nr. 3 din raportul de expertiză întocmit de expert O.I.
și a fost obligată la măsuri reparatorii în echivalent bănesc care se vor stabili potrivit art. 27 și art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Instanța de apel a reținut că pe terenul în litigiu s-au edificat construcții, fiind posibilă restituirea a 332 mp, iar pentru restul până la 1300 mp se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât contestatorii cât și pârâta SC H. SA, sucursala H.E. Curtea de Argeș. Recurenții contestatori critică decizia, solicitând restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 1300 mp, construcțiile aflate pe teren fiind ridicate ilegal. A doua critică vizează faptul că instanța de apel a obligat pe intimată la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată, pe când totalul cheltuielilor de judecată efectuate de recurenți se ridică la suma de 33.000.000 lei.
În drept, contestatorii și-au întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. Recurenta pârâtă critică decizia arătând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Astfel se susține că terenul este ocupat de construcții în întregime, neputând fi restituit în natură. Se mai arată că instanța de apel a obligat la restituire în natură și la măsuri reparatorii prin echivalent sucursala H.E. Curtea de Argeș care nu are personalitate juridică. Recursul se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Pentru considerentele ce urmează, recursurile vor fi admise. Acțiunea introductivă a fost formulată de reclamanți împotriva pârâtei S.C.
H. S.A. Cu toate acestea, întâmpinarea (fila 23 dosar fond) a fost formulată de sucursala H. Curtea de Argeș. Instanțele nu s-au preocupat să verifice, dacă sucursala a fost mandatată să reprezinte pe pârâte, toate actele procedurale fiind îndeplinite de sucursală. Această verificare trebuie făcută, cu atât mai mult cu cât decizia nr. 385 din 31 octombrie 2003, prin care s-au respins notificările reclamanților, a fost emisă de H. SA cu sediul în București. Reprezentantul pârâtei a arătat, la solicitarea Înaltei Curți, că nu are un mandat special de la H. SA și că apelul a fost formulat de o societatea fără personalitate juridică, respectiv sucursala H.E. Curtea de Argeș. În această situație pentru lămurirea calității în care au stat în proces sucursala H.E.
Curtea de Argeș și H. SA, se impune, în baza art. 312 C. proc. civ., admiterea recursurilor și casarea atât a deciziei recurate, cât și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursurile declarate de reclamanții C.C. și A.E. și pârâta SC H. SA, sucursala Curtea de Argeș împotriva deciziei nr. 1442 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Casează decizia precum și sentința nr. 54 din 21 ianuarie 2005 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.