ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5980/2006

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. 3983/2002, contestatorul T.N.,

în nume propriu și ca mandatar al surorii sale, D.A., a solicitat în

contradictoriu cu Primarul municipiului Vaslui, anularea dispoziției nr. 1910

din 15 august 2002 emisă de acesta.

În motivarea contestației s-a arătat

că în mod greșit a fost respinsă notificarea prin care s-a cerut restituirea în

natură a imobilului din str. V. nr.15, având în vedere că acesta a fost preluat

de stat fără un titlu valabil și că s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, fără a se face o ofertă concretă, pe care de altfel, contestatorii

au respins-o anticipat, prin notificarea formulată.

Potrivit sentinței civile nr. 1161/2004

a Tribunalului Vaslui a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru pronunțarea acestei soluții

s-a reținut faptul că imobilul construcție preluat de către stat a fost demolat

și în locul lui s-a edificat o clădire nouă din temelii, care ocupă terenul în

așa fel încât nu există o porțiune liberă care să poată fi restituită în natură

conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de asemenea, incidența

dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, conform cărora

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, atunci când imobilul a

fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel

preluat.

Față de situația juridică a bunului

stabilită potrivit raportului de expertiză efectuat, s-a apreciat asupra

caracterului neîntemeiat al contestației

Împotriva sentinței au declarat apel

contestatorii, susținând că în mod greșit prima instanță a concluzionat că

imobilul în litigiu, a cărui restituire în natură s-a cerut, ar fi un imobil

nou, clădirea actuală fiind ridicată pe vechile structurii și având o suprafață

construită cu 226 mp mai mică față de vechea clădire și o valoare inferioară

acesteia.

S-a arătat de asemenea, că cererea

de restituire nu a fost dezbătută de unitatea deținătoare în condițiile art. 23

alin. (2) din Legea nr. 19/2001, că nu a fost constituită o comisie de

evaluare, nu a fost estimat imobilul și nici nu a fost făcută propunere de

restituire prin echivalent.

Apelul a fost respins ca nefondat

conform deciziei nr. 1784 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași.

În considerentele deciziei s-a

reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și

demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pe terenul liber

și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și

terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Or, cu privire la imobilul în litigiu

a rezultat că acesta a fost edificat în perioada 1922-1925 și preluat de stat

în anul 1972, fiind ulterior demolat în totalitate, în locul lui construindu-se

actuala clădire din temelii, situație de fapt ce nu a fost contestată de către

apelanți. Totodată, potrivit raportului

de expertiză, imobilul nou edificat este înconjurat de alee,

parcare și terasa halei Piața Centru, astfel încât nu este un teren liber în

accepțiunea legii pentru a fi restituit în natură.

Susținerea privitoare la încălcarea

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 a fost înlăturată, constatându-se

că apelanții au notificat Primăria cerând restituirea în natură a unui imobil,

că această solicitare a fost respinsă prin dispoziția în al cărei art. 2 se

prevede că măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent valoric.

Potrivit H.G. nr. 498/2003,

cuantumul despăgubirilor va fi stabilit prin dispoziție, după evaluarea

imobilului.

Împotriva deciziei au declarat

recurs contestatorii care au formulat critici de nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

S-a arătat să instanța de apel, ca

și prima instanță a fondului, au încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin

aceea că nu au procedat la evaluarea imobilului și la oferta de plată a

echivalentului valoric.

În acest sens, era necesar ca

instanța să completeze dispoziția atacată și nu să o mențină, cu motivarea că

evaluarea imobilului demolat se va realiza printr-o nouă dispoziție, de îndată

ce se va pronunțarea o hotărâre definitivă și irevocabilă în cauză.

Neprocedând astfel și încălcând

flagrant dispozițiile legale privitoare la restituirea imobilelor preluate

abuziv de stat, instanțele s-au făcut vinovate de denegare de dreptate,

generând nejustificat un nou litigiu.

- În plus, trebuia observat că

imobilul era restituibil în natură, având în vedere dispozițiile art. 18 lit. c)

din Legea nr. 10/2001, după care imobil nou în raport cu cel vechi, este

considerată construcția căreia prin transformările survenite i s-au adăugat

corpuri ce reprezintă peste 50% din suprafața construită. Or, în speță,

clădirea actuală restructurată pe vechile structuri, are o suprafață construită

cu 226 mp mai mică față de vechea clădire și o valoare inferioară acesteia.

Chiar și în cazul în care

construcția ar fi considerată nouă, este restituibil o parte din teren, în

suprafață totală de 691 mp, ce excede suprafața construită a clădirii, de 368

mp cu 323 mp.

Intimatul a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluția

adoptată de instanțe este corectă întrucât vechiul imobil a fost demolat,

actuala construcție fiind una nouă, iar terenul fiind afectat de utilități

publice (piață agroalimentară).

În recurs nu s-au administrat probe

noi.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Susținerea recurentului potrivit

căreia instanța trebuia să procedeze la evaluarea despăgubirilor și modificarea

pe acest aspect, a dispoziției primarului, nu poate fi primită, având în vedere

cadrul în care s-a desfășurat judecata.

Astfel, potrivit notificării

expediate unității deținătoare, reclamanții au pretins restituirea în natură a

imobilului arătând că „resping în mod anticipat orice ofertă de restituire prin

echivalent”.

Prin intermediul contestației ce a

învestit prima instanță, contestatorii au susținut de asemenea că imobilul este

restituibil în natură, făcând referire în motivarea cererii, la refuzul lor de

a accepta restituirea prin echivalent.

Acestea fiind criticile aduse

dispoziției primarului, ele au determinat limitele judecății, încât în mod

corect instanța de apel atunci când a apreciat asupra probatoriului solicitat,

a respins proba cu expertiză considerând-o neutilă cauzei și dând astfel

eficiență dispozițiilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ.

Afirmația recurentului în sensul că

s-ar fi produs astfel o denegare de dreptate și încălcarea art. 3 C. civ. este

eronată. Instanța a procedat la judecată, dar cu respectarea principiului

disponibilității și a limitelor învestirii sale.

Ca atare, instanța era chemată să

cenzureze soluția de nerestituire în natură a imobilului și nu să cuantifice

măsurile reparatorii la care ar fi fost îndreptățiți contestatorii.

- Cu privire la modalitatea în care

instanța a făcut aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, atunci când a

constatat că imobilul, dat fiind regimul său juridic, nu este restituibil în

natură, criticile sunt de asemenea, nefondate.

Potrivit art. 18 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 10/2001 (în reglementarea existentă la data soluționării

apelului) măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent atunci când

imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu

cel preluat.

Invocarea acestui text de lege de

către recurent, pentru a justifica nelegalitatea deciziei atacate nu își are

suport în considerentele hotărârii.

Față de împrejurarea că imobilul

expropriat a fost demolat, fiind construit un altul în locul acestuia, în speță

nu erau incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care

vizează o altă situație, aceea a transformării bunului în așa măsură încât să

poată fi considerat imobil nou.

Motivarea în drept a instanței a

constat în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1), potrivit cărora „în

situația imobilelor expropriate, pentru construcțiile demolate și terenurile

ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent” și ea a corespuns

situației de fapt reținute în legătură cu imobilul.

Astfel, construcția a fost demolată

în totalitate, în urma preluării acesteia de către stat în anul 1972, iar în

privința terenului, el nu poate fi considerat liber, în accepțiunea legii,

având în vedere că este ocupat de parcare și de terasa halei Piața Centru.

Or, potrivit art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, terenurile necesare în vederea bunei utilizări a

construcțiilor noi (afectate de servituți) sunt supuse restituirii prin

echivalent, sub forma măsurilor reparatorii.

Față de aceste considerente, urmează

să se constate că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale,

atunci când a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură.

În consecință, criticile de

nelegalitate formulate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt netemeinice, recursul urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de T.N. și

D.A. împotriva deciziei nr. 1784 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași secția

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2006.