ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6372 din 4 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamanții D.N., D.Șt., Ț. Șt., Ț.M. și A.A.E. împotriva deciziei nr. 95 din 31 mai 2006 pronunțată de curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare. Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 498 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Vaslui a respins acțiunea formulată de reclamanții D.Șt., I.D.Ț. și N.D. împotriva P.C. Deleni, C.C. Vaslui și F. Vaslui. Tribunalul a constatat că: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 40 din 2 august 2001 emisă de P.C.

Deleni și a deciziei nr. 8 din 20 august 2001, emisă de C.C. Vaslui, în contradictoriu și cu F. Vaslui. Reclamantul Șt.D. a mai formulat contestație și împotriva deciziei nr. 3 din 11 martie 2001 emisă de C.C. Vaslui în dosar nr. 2206/2002 al Tribunalului Vaslui, cauze conexate. La data de 23 martie 1949 a fost rechiziționată casa ce a aparținut I.Șt.D., fiind predată C. Deleni pentru a se înființa o secție de băuturi M.A.T. Ulterior, în perioada 1953 - 1954, imobilul a fost preluat de A.Șt.D., fiica D.I., fiind înregistrat pe rolul agricol al acesteia și închiriat cooperativei. Prin sentința civilă nr. 109071959 Tribunalul Popular Raional Vaslui a obligat pe A.D. să plătească U.R.C.C. Vaslui suma de 1234 lei, cu titlu de daune și 193 lei cheltuieli de judecată, iar în urma executării silite, imobilul a fost predat în contul datoriei creditorului, de către executorul judecătoresc.

La data de 16 martie 1993, F. (fost U.R.C.C.) a vândut C.C. Vaslui o parte din imobil, iar actul a fost transcris la 9 mai 1993. Restul imobilului este stăpânit de C.C. Deleni. Prin dispoziția nr. 40 din 2 august 2001, P.C. Deleni a înaintat notificarea reclamanților C.C. Vaslui, în calitate de deținător al imobilului. Prin decizia nr. 8 din 20 august 2001 Consiliul de administrație al C.C. Vaslui a respins notificarea, cu motivarea că imobilul a fost obținut parțial prin cumpărare. Prin decizia nr. 3 din 11 martie 2002 C.C. Vaslui a respins notificarea formulată de D.Șt.Șt., pentru aceleași considerente. Pârâta C.C. deține o parte din imobilul solicitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F. Vaslui, imobilul fiind dobândit de vânzători în baza executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lui D.Șt.A.

Cum pârâtul este proprietarul imobilului cu acte valabile, nu poate fi obligat să renunțe la acest drept și să-l restituie reclamanților. În acest context, nu mai prezintă relevanță dacă imobilul a fost preluat de la D.I. sau de la D.A., fiica acesteia, sau dacă D.Șt.Șt. este și moștenitorul legal al A.D. În ceea ce privește valabilitatea dreptului vânzătorului F. Vaslui, instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil, în sensul că s-a respins acțiunea privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între această pârâtă și C.C. (decizia civilă nr. 1342 din 29 septembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Iași). Cererea de intervenție formulată de D.Șt.N. în interesul propriu și al reclamantului Șt.D.

este nefondată, deoarece D.N. este reclamant în prezenta cauză și a fost parte în litigiul ce a avut ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește P.C. Deleni, calitatea acesteia procesuală nu se justifică, din moment ce nu este deținător al imobilului, iar dispoziția primarului, ca autoritate publică independentă și separată de consiliul local, nu implică vreo responsabilitate a primăriei. În ceea ce o privește pe pârâta F. Vaslui, tribunalul a reținut că, nefiind implicată direct în emiterea deciziei nr. 8 din 20 august 2001, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de chemată în garanție putând răspunde doar dacă s-ar fi admis acțiunea.

Cauza a parcurs un prim ciclu procesual, apel, prin decizia civilă nr. 64 din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași, secția civilă, prin care s-a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței și, recurs (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6526 din 8 septembrie 2005), cauza fiind trimisă spre rejudecare Curții de Apel Iași, secția civilă, care, prin decizia civilă nr. 95 din 31 mai 2007 a respins apelul și a păstrat sentința civilă nr. 498/2003 a Tribunalului Vaslui. A reținut Înalta Curte că instanța de fond și apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru stabilirea situației de fapt exacte, pentru a se constata dacă imobilul în litigiu a trecut din proprietatea D.I.

în proprietatea D.A. sau dacă, pe terenul respectiv erau mai multe corpuri de casă; de asemenea, nu s-a pus în vedere reclamanților să depună acte de stare civilă pentru a-și dovedi calitatea procesuală, deși s-a menționat în decizia civilă nr. 1342/1999 a Curții de Apel Iași că D. I. ar fi avut 7 moștenitori pentru stabilirea exactă a situației actuale a imobilelor, a modului în care s-au transmis imobilele după decesul D.I. și D.A. Instanța de recurs a reținut ca situația de fapt nu a fost stabilită în ceea ce privește evoluția ulterioară a imobilului ce a făcut obiectul rechiziției și care a fost solicitat de reclamanți prin notificare, fiind făcută dovada certă că D.I. a fost proprietara unui imobil care a fost rechiziționat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T.

Înalta Curte a constatat că nu sunt probe care să demonstreze că efectele rechiziției au încetat, că imobilul a reintrat în patrimoniul proprietarului inițial D.I., motiv pentru nu se poate stabili când și cum imobilul rechiziționat a trecut în stăpânirea D.A. lipsind mențiunile din registrul agricol din anii 1955-1959. A reținut instanța de recurs necesitatea administrării unor probe obligatorii, între care și expertiza tehnică judiciară cu obiectivul de a stabili identitatea între imobilul ce a făcut obiectul rechiziției și cel ce a făcut obiectul executării silite a sentinței pronunțate în anul 1959, raportat și la procesul verbal prin care s-a făcut inventarul averii rămase de pe urma defunctului D.Șt., având în vedere că descrierea imobilului preluat de la D.A.

coincide mai degrabă cu unul dintre imobilele ce au aparținut defunctului său tata. Nu lipsită de importanță, se reține în considerentele hotărârii date în recurs, ar fi fost și depunerea contractului de închiriere încheiat de D.A. și U.R.C.C. Vaslui, la care fostul Tribunal Popular al Raionului Vaslui face referire. Totodată, sunt necesare lămuriri cu privire la situația terenului ce a făcut obiectul notificării, cine era proprietar la data preluării, suprafața preluată și unitatea deținătoare. 2. a. Prin decizia chilă nr. 188 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanții Șt.Șt.D., N.Șt.D., Ț.M.

și A.A.E., în calitate de succesori ai lui D.Ț. și Șt.Ț., împotrivi sentinței aule nr. 498 din 7 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Vaslui, care a fost schimbată în parte, în sensul că: S-a admis contestația formulată de Șt.Șt.D., N.Șt.D. și I.D.Ț., continuată de succesorii acesteia Ț.M. și A.A.E. succesoare și a lui Ț. Șt.) împotriva deciziei nr. 8 din 20 august 2001 data de C.C. Vaslui, în prezent Banca Cooperatistă „P.C.” Vaslui, pe care a anulat-o. A fost obligată pârâta-intimată Banca Cooperatistă „P.C. ” Vaslui să restituie în natură reclamanților apelanți imobilul compus din construcție CI identificată în anexa 3 a portului de expertiză efectuat de ind. D.S. și la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 45,98 m.p.

A fost obligată C.C. Deleni, în prezent C.C. Oltenești - Crețești, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F. Vaslui) să restituie reclamanților terenul în suprafață de 377,23 mp și 1/2 din Construcția C.4, identificată conform anexei 3 a expertului de expertiză ing. D.S . Au fost obligați apelanții să achite Biroului de expertize tehnice și contabile Iași diferență onorariu expertiză în cuantum de 990 lei. Au fost obligați intimații C.C. Oltenești - Crețești (C.C. Deleni) și C.C. Vaslui, în prezent Banca cooperatistă „P.C.” Vaslui, să plătească apelanților cheltuieli de judecată. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței nr. 498/2003 . În rejudecare, Curtea, ca instanță de apel, a dispus administrarea probelor, cu înscrisuri și expertiză tehnică, conform indicațiilor instanței de recurs.

Analizând lucrările dosarului, instanța a constat că apelul este întemeiat pe considerentele și în limitele ce urmează. - Referitor la calitatea procesuală activă și persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, fie la restituirea în natură, Curtea a constatat că în cauză, așa cum a reținut și Înalta Curte, D.I. a fost proprietara unui imobil rechiziționat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T., conform procesului-verbal din 23 martie 1949, măsura dispusă de Comisia interimară a comunei Deleni, autoritate locală, aflat în imediata vecinătatea Primăriei din localitate.

Cum imobilul este preluat în mod abuziv, are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățiți la restituire în natură sau măsuri reparatorii proprietarii [(art. 3 lit. a)], fie moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite [(art. 4 alin. (2)]. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pe bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi, iar de cotele moștenitorilor nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Cu înscrisurile depuse la dosar reclamanții au făcut dovada gradului de rudenie cu D.I., neavând relevanță numărul descendenților, ori alte persoane cu vocație la succesiunea sa, ci doar cei ce au formulat cerere de restituire.

Urmare decesului I.D.Ț. în cursul judecății și a soțului Ț.Șt., au fost introduși în cauză descendenții acestora, persoane ce au continuat judecata. - În ce privește calitatea procesuală pasivă, Curtea a constatat că dispoziția nr. 40 din 2 august 2001 este emisă de Primarul comunei Deleni, care a dispus prin art. 1 înaintarea notificării C.C. Vaslui, cu motivarea că nu deține imobilul. Fiind emitentul notificării, Primarul are calitate procesuală activă. Cu probele administrate în cauză este făcută dovada certă că imobilul în litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și, conform Normelor metodologice de aplicare Cap. II, Primăria, Primarul nu au obligația de a soluționa notificarea pe fond când imobilul nu face parte din domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale.

In consecință, Primarul și-a îndeplinit obligația impusă prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 de a sesiza entitatea investită cu soluționarea notificării. Prin emiterea dispoziției nr. 40/2001 au încetat obligațiile impuse prin legea specială pentru Primar, măsura dispusă fiind legală, iar criticile formulate de apelanți pe fondul cauzei nu sunt întemeiate. În consecință, se impune păstrarea sentinței sub acest aspect, soluția dată de judecătorie prin sentința atacată de respingere a contestației fiind legală. În cursul judecății, organizațiile cooperatiste cu privire la care în art. 21 alin. (1) Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincție dacă sunt de credit sau de consum, s-au reorganizat, fiind introduse în cauză persoanele juridice ce le-au succedat: - pentru C.C.

Deleni, prin C.C. Vaslui în prezent Banca Cooperatistă de Credit „P.C.” Vaslui și respectiv C.C. Oltenești Crețești reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F. Vaslui ). Curtea a reținut ca abuzivă preluarea imobilului de la D.l. în anul 1949, calitatea de proprietară, nefiind contestată și că există identitate între acesta și cel pentru care D.A. a fost executată silit. În ce privește forța probantă a mențiunilor din registrul agricol privind calitatea de proprietar al lui D.A. și executarea silită în baza sentinței civile nr. 1090/1959 a Tribunalului Popular Raion Vaslui , a datelor înscrise în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, Curtea a reținut că acestea nu fac dovada dreptului de proprietate exclusiv al acesteia.

Astfel, datele înscrise în registrul agricol fac numai dovada posesiei, fiind operate transferuri de la D.l. la fiica sa D.A., cu care locuia, fiind diminuate suprafețele de teren din proprietatea mamei, imobilele fiind numerotate cu același număr 298 și 298 bis. Pretinsele înzestrare și transfer al dreptului de proprietate la D.A. nu sunt dovedite cu înscrisuri; s-a făcut însă dovada certă că imobilul ce s-a executat silit este același cu cel rechiziționat de la proprietara D.l. Hotărârea judecătoreasca ce constituie titlu executoriu pentru U.J.C.C. Vaslui (U.R.C.C. Vaslui), actele încheiate de executorul judecătoresc nu au foiță probantă absolută în ce privește dreptul de proprietate al debitoarei D.A.,în sensul că executarea a avut loc asupra bunului proprietatea sa.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 și Normele metodologice de aplicare a legii atribuie forța probantă și stabilesc, definesc, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și numai în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului se prezumă a fi aceea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare. Curtea a avut în vedere la stabilirea existenței întinderii dreptului de proprietate pentru D.I. actele anterioare și anume contractul de căsătorie încheiat la 5 noiembrie 1905 prin care a primit ca dotă imobilul notificat, la căsătoria cu Șt.D. (terenul) care se coroborează cu procesul-verbal din 23 martie 1949 de „rechiziție” și concluziile expertizei tehnice.

In cauză este făcută dovada certă că imobilul asupra căreia a avut loc executarea silită a debitoarei D.A. este același cu cel preluat abuziv de stat din proprietatea lui D.I. Cum bunul nu a reintrat în patrimoniul proprietarei în timpul vieții și are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, moștenitorii săi sunt îndreptățiți la restituirea în natură dacă este posibil, în tot sau în parte fie la măsuri reparatorii.

Pentru a se stabili entitatea competentă în soluționarea notificării și măsura reparatorie s-a apreciat ca relevante următoarele elemente: - stabilirea unității deținătoare, a persoanei juridice care are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul restituirii; - la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), imobilul teren și construcție erau deținute de o organizație cooperatistă, fără a distinge între cele de consum sau de credit; - nu are relevanță dobândirea suprafeței de 78 m.p. și de la cine prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1982 din 16 iunie 1993, anterior adoptării Legii nr. 10/2001, ci faptul că este deținută de o organizație cooperatistă.

C.C. Vaslui este „unitate deținătoare” care a soluționat notificarea prin decizia nr. 8/2001, are deci calitate procesuală pasivă. În același sens, nu înlătură dreptul la restituire pentru reclamanți sau măsuri reparatorii, hotărârea judecătorească prin care s-a respins acțiunea în nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de cele două organizații cooperatiste. Condiția cerută de lege este de a fi deținător al bunului ce este îndeplinită, iar cumpărătorul face parte din categoric unităților prevăzute în art. 21, ce au obligația de restituire în natură sau propune măsuri în echivalent, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat în patrimoniul său. Deținător al imobilului, în parte, este și C.C.

Oltenești - Crețești, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui, pentru partea din teren și construcții ce o deține, căreia îi revin obligațiile stabilite de Legea nr. 10/2001, în nume propriu și nu de chemat în garanție. Determinante în stabilirea întinderii dreptului de proprietate a deținătorului, dacă este posibilă restituirea în natură sau nu, sunt concluziile expertizei tehnice, situația de fapt avută în vedere de tribunal la data pronunțării sentinței modificându-se în timpul judecății, astfel: - suprafața de 260,62 m.p. este deținută de moștenitorii D., fiind teren arabil. Având posesia, nu se justifică restituirea în natură de niciunul din pârâți; - terenul revendicat are categoria de curți, construcții în suprafață de 637,85 m.p.

din care suprafața de 45,98 m.p. se găsește în afara împrejmuirii actuale (anexa 3 expertiză). - din construcțiile preluate, pe teren există construcția notată CI, deținută de C.C. Deleni - Vaslui (în suprafață la sol de 103,21 m.p.); extinderea C2 reprezintă lucrare executată în 1966, autorizația nr. 861/65, amplasată pe un teren ce nu face parte din proprietatea D.I.; - pe teren s-a executat construcția neautorizată C4, din care l/2este amplasată pe terenul în litigiu; - din suprafața de 450 m.p. preluată prin executare silită C.C. Deleni deține 377,23 m.p. și 1/2 din construcția C4 neautorizată (anexa 3 raportat de expertiză). Curtea a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat tară titlu, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii de stat.

În consecință, restituirea se dispune în natură, pentru construcțiile preluate și terenul aferent, la care sunt obligați deținătorii actuali; pentru suprafețele de teren pe care sunt construcții noi se acordă numai despăgubiri, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001. În ce privește contestația formulată de D.Șt.Ș. ca moștenitor al lui D.A. împotriva deciziei nr. 3/2002 emisă de C.C. Vaslui, pentru considerentele expuse și a reținerii că D.A. nu este proprietara imobilului, iar moștenitorii nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, soluția de respingere este legală și se păstrează. Curtea a constatat achitarea parțială a onorariului de expertiză de reclamanți, iar astfel cererea de obligare la plată formulată de expert este întemeiată.

Cererea de cheltuieli de judecată formulată de apelanți a fost admisă, conform art. 274 C. proc. civ. 2. b. Prin decizia chila nr. 32 din 11 februarie 2009 pronunțată de aceeași curte de apel s-a respins cererea de completare a dispozitivului și s-a admis cererea formulată de în temeiul art. 281 C. proc. civ., îndreptându-se erorile materiale din decizia de apel în sensul că: - numele corect al apelantului este „Șt.Șt.D.” în loc de Șt.D. - precizarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care sunt obligați pârâții la 2.400 lei. 3. Împotriva decizii s-au formulat cereri de recurs, după cum urmează: 1. Pârâta C.C. Oltenești - Crețești a criticat decizia de apel pentru următoarele motive: a. Cu privire la decizia de apel: - Intimații-reclamanți nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

În mod greșit s-a reținut că nu este contestată calitatea de proprietar a D.I. După cum s-a mai arătat, procesul-verbal din 23 martie 1949 nu este un act care să dovedească proprietatea și nu mai era în vigoare la data preluării imobilelor de către recurentă. - Î n mod greșit s-a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv. Imobilul nu a fost preluat abuziv de recurentă, acesta intrând în proprietate sa în urma unei executări silite, încuviințată de instanța de judecată pentru o creanță datorată. Faptul că ar fi dobândit bunul de la un neproprietar nu este susținut cu probele administrate în cauză. Toate actele și declarațiile de martori de la dosar atesta că D.A. a exercitat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat: a fost închiriat de către aceasta C.C.

Deleni, promovând și o acțiune în evacuare; a fost recunoscută ca având această calitate de către executorul judecătoresc, formulând și contestație împotriva executării silite; dobândirea imobilului de către recurentă s-a făcut în baza autorizației emisă de Sfatul Popular al comunei Deleni, prin care s-a încuviințat vânzarea imobilului proprietatea debitoarei D.A.; în fila de registru agricol pentru perioada 1951-1955 (aflată la dosarul cauzei) figurează D.A., cu gospodărie proprie compusă din suprafața de 5,85 ha teren, din care 0,10 ha curți construcții, având casă de locuit și grajd. În anul 1999 intimații au solicitat anularea contractului de vânzare- cumpărare pe care 1-a încheiat cu C.C.

Vaslui, acțiune care a fost respinsă în mod irevocabil. - Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au identificat două construcții asemănătoare iar din probele administrate rezultă că D.A. și D.I. au deținut corpuri de proprietate distincte. În continuare, se formulează critici cu privire la concluziile expertului. - În mod greșit instanța de apel i-a schimbat calitatea procesuală, fiind chemată în garanție și nu ca pârâtă. b. Cu privire la decizia de completare și îndreptare a erorilor materiale. Nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată până la soluționarea recursului formulat împotriva deciziei de apel. 2. Pârâta Banca Cooperatistă P.C. Vaslui a formulat următoarele critici: a. Cu privire la decizia de apel: Art. 21 din Legea nr. 10/2001, reținut de instanța de apel, face referire la imobilele preluate în mod abuziv, ori recurenta nu a preluat în mod abuziv imobilul, ci prin cumpărare.

Acțiunea formulată de reclamanți privind contractul prin care au dobândit imobilul a fost respinsă irevocabil în anul 1999, iar art. 45 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele juridice de înstrăinare sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legii. Imobilul este deținut cu acte valabile și este dobândit cu bună-credință. - A chemat în garanție vânzătoarea, acțiunea nefiind soluționată de Curtea de Apel Iași. - Au fost obligați la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 45,98 m.p. teren, deși această suprafață de teren nu se găsește în posesia sau proprietatea sa. - Concluziile expertizei topometrice sunt greșite. b. Cu privire la decizia de completare și îndreptare erori materiale s-au formulat aceleași critici ca și în celălalt recurs.

Analizând deciziile pronunțate de instanța de apel, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor, în considerarea celor ce succed. 1. Cu privire la recursurile declarate de către pârâta C. C. Oltenești - Crețești: a. Prin prima critică formulată se contestă actele reținute în dovedirea dreptului de proprietate al numitei D.I. asupra imobilului în litigiu. Probele analizate de instanța de apel sau asupra cărora nu s-ar fi pronunțat, nu mai pot fi reapreciate, analizate de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ., pct. ll și 10 ale acestui articol fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005. Deși s-a reținut că nu este contestată calitatea de proprietar a acesteia asupra imobilului, s-au analizat totuși probe cu privire la acest aspect.

- Argumentul esențial reținut de instanța de apel se referă la faptul că executarea silită s-a făcut asupra unui imobil considerat în mod greșit ca aparținând numitei D.A., care este același cu cel preluat abuziv de stat din proprietatea numitei D.I., în condițiile în care nu s-a dovedit transferul dreptului de proprietate între acestea. Prin decizia de recurs nr. 6372 din 4 octombrie 2007 pronunțată în cauză s-a reținut că prin actele dosarului s-a dovedit cu certitudine că D.I. a fost proprietara unui imobil, care a fost rechiziționat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T. S-a făcut referire la procesul verbal încheiat la 23 martie 1949. În condițiile în care, ca situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, s-a reținut de instanța de apel că imobilul executat silit este același cu cel rechiziționat și că nu s-a dovedit un transfer de proprietate între D.I.

și D.A., critica formulată în sensul că nu este susținută probator dobândirea bunului de la un neproprietar nu poate fi primită. Aspectele invocate în susținerea acestei critici presupun astfel reaprecierea probelor administrate sau pronunțarea asupra unor probe omise de instanța de apel, activitate incompatibilă cu judecata în recurs, în urma abrogării pct. ll al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2001 și pct. 10 al aceluiași articol din Legea nr. 219/2005. În susținerea criticii s-a mai făcut referire și la litigiul anterior, prin care s-a respins acțiunea în anularea contractului de vânzare-cumpărare deținut de către pârâta-recurentă, fără a se indica motivul de nelegalitate care vizează decizia de apel sub acest aspect; prin decizie s-a reținut că are calitatea de unitate deținătoare persoana juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care acesta a fost înregistrat.

Cea de-a treia critică formulată nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., astfel cum s-a mai subliniat mai sus, cu referire la probele dosarului. Pentru justa și completa soluționare a cauzei, dată fiind și durata procesului, instanța a fost preocupată de stabilirea calității de unitate deținătoare a imobilului, chiar și în parte, calitate necontestată prin recurs, aceasta făcându-și apărările aferente. b. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată dispusă de instanța de apel se face în considerarea art. 274 C. proc. civ. Numai confirmarea/infirmarea irevocabilă are loc în urma soluționării dosarului de recurs, ținând cont de criticile formulate. 2. Cu privire la recursurile declarate de pârâta Banca Cooperatistă P.C.

Vaslui. a. - După cum s-a arătat în analiza celuilalt recurs, instanța de apel a reținut că are calitatea de unitate deținătoare persoana juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii. Procedând în acest fel, instanța a aplicat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care definesc noțiunea de unitate deținătoare, atât prin H.G. nr. 498/2003 cât și prin H.G. nr. 250/2007. În condițiile în care calitatea pârâtei-recurente, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este conformă acesteia și normelor de aplicare, condiția legală este îndeplinită în cauză, cum a reținut și instanța de apel.

Art. 21 din Legea nr. 10/2001, contrar celor invocate de pârâta-recurentă, nu impune condiția ca unitate deținătoare să fie cea care ar fi preluat imobilul în mod abuziv, ci are în vedere numai calitatea de unitate deținătoare la data intrării în vigoare a legii. În cauză s-au reținut preluarea abuzivă de Stat, în urma rechiziției, precum și calitatea de unitate deținătoare a pârâtei-recurente, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, la data intrării în vigoare a acestei legi. - În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, critica formulată de pârâta-recurentă este nefondată, întrucât aceasta trebuia să uzeze de dispozițiile art. 293 1 C. proc. civ. Astfel, potrivit normei procedurale menționate, pârâta-recurentă trebuia să declare apel împotriva intimatului-chemat în garanție și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces.

În condițiile în care prin decizia de apel pârâta-recurentă a fost considerată unitate deținătoare actuală a suprafeței de teren pentru care a fost obligată la măsuri reparatorii în echivalent, critica formulat vizează temeinicia hotărârii și nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Critica referitoare la raportul de expertiză nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. b. Cu privire la critica formulată împotriva deciziei de completare și îndreptare erori materiale, urmează a se reține cele arătate mai sus la critica aferentă din celălalt recurs. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, ce se circumscriu în parte dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. , Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (l) C. proc. civ. și să dispună respingerea recursurilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Banca Cooperatistă P.C. Vaslui și C.C. Oltenești - Crețești prin Uniunea Județeană a C.C. Vaslui împotriva deciziilor nr. 188 din 14 noiembrie 2008 și nr. 32 din 11 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi5 martie 2010.