ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 6372

din 4 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamanții D.N., D.Șt., Ț.

Șt., Ț.M. și A.A.E. împotriva deciziei nr. 95

din

31 mai 2006 pronunțată de curtea de Apel Iași, secția civilă, pe care a casat-o

și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a adopta această soluție,

instanța a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 498 din 7

aprilie 2003, Tribunalul Vaslui a respins acțiunea formulată de reclamanții D.Șt.,

I.D.Ț. și N.D. împotriva P.C.

Deleni, C.C. Vaslui

și F. Vaslui.

Tribunalul a

constatat că:

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanții au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 40 din 2 august

2001 emisă de

P.C. Deleni și a deciziei nr.

8 din 20 august 2001, emisă de

C.C. Vaslui,

în contradictoriu și cu F. Vaslui.

Reclamantul Șt.D.

a mai formulat contestație și împotriva

deciziei

nr. 3 din 11 martie 2001 emisă de C.C. Vaslui

în

dosar nr. 2206/2002 al Tribunalului Vaslui, cauze conexate.

La data de 23 martie 1949 a fost

rechiziționată casa ce a aparținut

I.Șt.D.,

fiind predată C. Deleni pentru a se înființa o

secție de băuturi M.A.T.

Ulterior, în perioada 1953 - 1954, imobilul a fost

preluat de A.Șt.D., fiica D.I., fiind înregistrat pe rolul

agricol

al acesteia și închiriat cooperativei.

Prin sentința civilă nr. 109071959

Tribunalul Popular Raional

Vaslui a obligat

pe A.D. să plătească U.R.C.C. Vaslui suma de 1234 lei, cu titlu de daune și 193

lei cheltuieli de judecată, iar în urma

executării silite, imobilul a

fost predat în contul datoriei creditorului, de către executorul judecătoresc.

La data de 16 martie 1993, F. (fost

U.R.C.C.) a vândut

C.C. Vaslui o parte din

imobil, iar actul a fost transcris

la

9 mai 1993. Restul imobilului este stăpânit de C.C.

Deleni.

Prin dispoziția nr.

40 din 2 august 2001, P.C. Deleni a

înaintat

notificarea reclamanților C.C. Vaslui, în calitate de deținător al imobilului.

Prin decizia nr.

8 din 20 august 2001 Consiliul de administrație al

C.C. Vaslui a respins notificarea, cu

motivarea că imobilul a fost obținut parțial prin cumpărare.

Prin decizia nr. 3 din 11 martie 2002

C.C. Vaslui a respins notificarea formulată de D.Șt.Șt., pentru aceleași

considerente.

Pârâta C.C. deține o parte din

imobilul solicitat, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F.

Vaslui, imobilul fiind dobândit de vânzători în

baza executării silite a unei

hotărâri

judecătorești pronunțate împotriva lui D.Șt.A.

Cum pârâtul este proprietarul

imobilului cu acte valabile, nu poate

fi

obligat să renunțe la acest drept și să-l restituie reclamanților.

În acest context, nu mai prezintă

relevanță dacă imobilul a fost preluat de la D.I. sau de la D.A., fiica

acesteia, sau

dacă D.Șt.Șt. este și

moștenitorul legal al A.D.

În ceea ce

privește valabilitatea dreptului vânzătorului F.

Vaslui, instanțele s-au pronunțat în mod irevocabil, în

sensul că s-a respins acțiunea privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare intervenit între această pârâtă și C.C. (decizia civilă nr.

1342 din 29 septembrie 1999 pronunțată de Curtea

de Apel Iași).

Cererea de

intervenție formulată de D.Șt.N. în interesul

propriu și al reclamantului Șt.D. este nefondată,

deoarece D.N. este reclamant în prezenta cauză și a fost parte în litigiul ce a

avut ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește P.C. Deleni,

calitatea acesteia procesuală nu se justifică, din moment ce nu este deținător

al imobilului,

iar dispoziția primarului,

ca autoritate publică independentă și separată de

consiliul local, nu implică vreo responsabilitate

a primăriei.

În ceea ce o privește pe pârâta F.

Vaslui, tribunalul a

reținut că, nefiind

implicată direct în emiterea deciziei nr. 8 din 20 august

2001, aceasta nu are calitate procesuală pasivă,

în calitate de chemată în

garanție putând răspunde doar dacă s-ar fi

admis acțiunea.

Cauza a parcurs un prim ciclu

procesual, apel, prin decizia civilă

nr. 64

din 24 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași, secția civilă, prin care s-a

respins

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței și, recurs

(Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6526 din 8 septembrie 2005),

cauza fiind trimisă spre rejudecare

Curții de Apel Iași, secția civilă, care,

prin decizia civilă nr. 95 din 31 mai 2007 a respins apelul și a

păstrat sentința

civilă nr. 498/2003 a Tribunalului Vaslui.

A reținut Înalta Curte că instanța de

fond și apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru stabilirea

situației de fapt exacte, pentru a se constata dacă imobilul în litigiu a

trecut din proprietatea D.I. în proprietatea D.A. sau dacă, pe terenul

respectiv erau mai

multe corpuri de casă;

de asemenea, nu s-a pus în vedere reclamanților să

depună acte de stare civilă pentru a-și dovedi

calitatea procesuală, deși s-a

menționat

în decizia civilă nr. 1342/1999 a Curții de Apel Iași că D.

I. ar fi avut

7 moștenitori pentru stabilirea exactă a situației actuale a

imobilelor, a modului în care s-au transmis

imobilele după decesul D.I.

și D.A.

Instanța de recurs a reținut ca

situația de fapt nu a fost stabilită în ceea ce privește evoluția ulterioară a

imobilului ce a făcut obiectul

rechiziției

și care a fost solicitat de reclamanți prin notificare, fiind făcută

dovada

certă că D.I. a fost proprietara unui imobil care a fost

rechiziționat în vederea amenajării unui centru

de băuturi M.A.T.

Înalta Curte a constatat că nu sunt

probe care să demonstreze că efectele rechiziției au încetat, că imobilul a

reintrat în patrimoniul proprietarului inițial D.I., motiv pentru nu se poate

stabili când

și cum imobilul rechiziționat

a trecut în stăpânirea D.A. lipsind

mențiunile din registrul agricol din

anii 1955-1959.

A reținut instanța de recurs

necesitatea administrării unor probe obligatorii, între care și expertiza

tehnică judiciară cu obiectivul de a

stabili

identitatea între imobilul ce a făcut obiectul rechiziției și cel ce a

făcut

obiectul executării silite a sentinței pronunțate în anul 1959, raportat și la

procesul verbal prin care s-a făcut inventarul averii rămase de pe urma

defunctului D.Șt., având în vedere că descrierea imobilului preluat de la D.A.

coincide mai degrabă cu unul dintre imobilele ce au aparținut defunctului său

tata.

Nu lipsită de importanță, se reține în

considerentele hotărârii date în recurs, ar fi fost și depunerea contractului

de închiriere încheiat de D.A. și U.R.C.C. Vaslui, la care fostul Tribunal

Popular al

Raionului Vaslui face referire.

Totodată, sunt necesare lămuriri cu privire

la situația terenului ce a

făcut obiectul notificării, cine era proprietar la

data preluării, suprafața preluată și unitatea deținătoare.

decizia chilă nr. 188 din 14 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Iași, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de reclamanții

Șt.Șt.D.,

N.Șt.D., Ț.M. și A.A.E.,

în calitate de succesori ai lui D.Ț. și Șt.Ț., împotrivi

sentinței

aule nr. 498 din 7 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Vaslui, care a fost

schimbată în parte, în sensul că:

S-a admis contestația formulată de

Șt.Șt.D., N.Șt.D. și I.D.Ț., continuată de succesorii acesteia

Ț.M. și A.A.E. succesoare și a lui Ț.

Șt.)

împotriva deciziei nr. 8 din 20 august 2001 data de C.C. Vaslui, în prezent

Banca Cooperatistă „P.C.” Vaslui, pe care a anulat-o.

A fost obligată pârâta-intimată Banca

Cooperatistă „P.C.

” Vaslui să restituie în

natură reclamanților apelanți imobilul

compus din construcție CI

identificată în anexa 3 a portului de expertiză efectuat de ind. D.S. și la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 45,98 m.p.

A fost obligată C.C. Deleni, în

prezent C.C. Oltenești - Crețești, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F.

Vaslui) să restituie reclamanților terenul în suprafață de 377,23 mp și 1/2 din

Construcția C.4, identificată conform

anexei

3 a expertului de expertiză ing. D.S

.

Au fost obligați

apelanții să achite Biroului de expertize tehnice și contabile Iași diferență

onorariu expertiză în cuantum de 990 lei.

Au fost obligați intimații C.C. Oltenești

- Crețești (C.C. Deleni) și C.C. Vaslui, în prezent Banca cooperatistă „P.C.”

Vaslui, să plătească apelanților cheltuieli de judecată.

S-au păstrat

celelalte dispoziții ale sentinței nr. 498/2003 .

În rejudecare, Curtea, ca instanță de

apel, a dispus administrarea probelor, cu înscrisuri și expertiză tehnică,

conform indicațiilor instanței de recurs.

Analizând lucrările dosarului,

instanța a constat că apelul este întemeiat pe considerentele și în limitele ce

urmează.

-

Referitor

la calitatea procesuală activă și persoanele îndreptățite la

acordarea

măsurilor reparatorii, fie la restituirea în natură, Curtea a constatat că în

cauză, așa cum a reținut și Înalta Curte, D.I. a fost proprietara unui imobil

rechiziționat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T., conform

procesului-verbal din 23 martie 1949, măsura dispusă de Comisia interimară a

comunei Deleni, autoritate

locală, aflat în

imediata vecinătatea Primăriei din localitate.

Cum imobilul este preluat în mod

abuziv, are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, fiind

îndreptățiți la restituire în natură sau măsuri reparatorii proprietarii [(art.

3 lit. a)], fie moștenitorii

legali sau

testamentari ai persoanei fizice îndreptățite [(art. 4 alin. (2)]. Cererea

de

restituire are valoare de acceptare a succesiunii pe bunurile a căror

restituire se solicită în temeiul acestei legi,

iar de cotele moștenitorilor nu

au urmat procedura prevăzută la cap. III

din lege profită ceilalți moștenitori ai persoanelor îndreptățite care au depus

în termen cererea de restituire.

Cu înscrisurile

depuse la dosar reclamanții au făcut dovada gradului

de rudenie cu D.I., neavând relevanță

numărul descendenților, ori alte persoane cu vocație la succesiunea sa, ci doar

cei ce au formulat cerere de restituire.

Urmare decesului

I.D.Ț. în cursul judecății și a soțului Ț.Șt., au fost introduși în cauză

descendenții acestora,

persoane

ce au continuat judecata.

- În ce privește calitatea procesuală

pasivă, Curtea a constatat că dispoziția nr. 40 din 2 august 2001 este emisă de

Primarul comunei Deleni, care a dispus prin art. 1 înaintarea notificării C.C. Vaslui,

cu motivarea că nu deține imobilul. Fiind emitentul notificării, Primarul are

calitate procesuală activă.

Cu probele administrate în cauză este

făcută dovada certă că

imobilul în litigiu

face parte din categoria celor preluate abuziv în sensul

art. 2 din

Legea nr. 10/2001 și, conform Normelor metodologice de aplicare Cap.

II,

Primăria, Primarul nu au obligația de

a soluționa notificarea pe fond când imobilul nu face parte din domeniul public

sau privat al unității administrativ-teritoriale. In consecință, Primarul și-a

îndeplinit obligația impusă prin art. 27 din Legea nr. 10/2001 de a sesiza

entitatea investită cu soluționarea notificării.

Prin emiterea dispoziției nr. 40/2001

au încetat obligațiile impuse

prin legea

specială pentru Primar, măsura dispusă fiind legală, iar criticile

formulate

de apelanți pe fondul cauzei nu sunt întemeiate. În consecință,

se impune păstrarea sentinței sub acest aspect, soluția

dată de judecătorie

prin sentința

atacată de respingere a contestației fiind legală.

În cursul judecății, organizațiile

cooperatiste cu privire la care în

art. 21

alin. (1) Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincție dacă sunt de credit

sau

de consum, s-au reorganizat, fiind introduse în cauză persoanele juridice ce

le-au succedat:

- pentru C.C. Deleni, prin C.C.

Vaslui în prezent Banca Cooperatistă de Credit „P.C.” Vaslui și respectiv C.C. Oltenești

Crețești reprezentată de U.J.C.C. Vaslui (fost F. Vaslui

).

Curtea a reținut

ca abuzivă preluarea imobilului de la D.l.

în anul 1949, calitatea de proprietară, nefiind

contestată și că există identitate între acesta și cel pentru care D.A. a fost

executată silit.

În ce privește forța probantă a

mențiunilor din registrul agricol

privind

calitatea de proprietar al lui D.A. și executarea silită în

baza

sentinței civile nr. 1090/1959 a Tribunalului Popular Raion Vaslui

, a datelor înscrise în Registrul de

transcripțiuni

și inscripțiuni, Curtea a reținut că acestea nu fac

dovada dreptului de proprietate exclusiv al acesteia.

Astfel, datele

înscrise în registrul agricol fac numai dovada posesiei,

fiind operate transferuri de la D.l. la

fiica sa D.A., cu

care locuia, fiind

diminuate suprafețele de teren din proprietatea mamei,

imobilele fiind numerotate cu același număr 298 și

298 bis.

Pretinsele înzestrare și transfer al

dreptului de proprietate la D.A. nu sunt dovedite cu înscrisuri; s-a făcut însă

dovada certă

că imobilul ce s-a executat

silit este același cu cel rechiziționat de la

proprietara D.l.

Hotărârea judecătoreasca ce constituie

titlu executoriu pentru U.J.C.C. Vaslui (U.R.C.C. Vaslui), actele încheiate de

executorul judecătoresc nu au foiță probantă absolută în ce privește dreptul de

proprietate al debitoarei D.A.,în sensul că

executarea a avut loc

asupra bunului proprietatea sa.

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001

și Normele metodologice de aplicare a legii atribuie forța probantă și

stabilesc, definesc, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și numai

în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului se prezumă a

fi aceea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare.

Curtea a avut în vedere la stabilirea

existenței întinderii dreptului de proprietate pentru D.I. actele anterioare și

anume contractul de căsătorie încheiat la 5 noiembrie 1905 prin care a primit

ca dotă imobilul notificat, la căsătoria cu Șt.D. (terenul) care se coroborează

cu procesul-verbal din 23 martie 1949 de „rechiziție” și concluziile expertizei

tehnice. In cauză este făcută dovada certă că imobilul asupra căreia a avut loc

executarea silită a debitoarei D.A. este același cu cel preluat abuziv de stat

din proprietatea lui D.I.

Cum bunul nu a reintrat în patrimoniul

proprietarei în timpul vieții

și are

regimul juridic reglementat prin Legea nr. 10/2001, moștenitorii săi

sunt

îndreptățiți la restituirea în natură dacă este posibil, în tot sau în parte

fie la măsuri reparatorii.

Pentru a se

stabili entitatea competentă în soluționarea notificării și măsura reparatorie

s-a apreciat ca relevante următoarele elemente:

- stabilirea unității deținătoare, a

persoanei juridice care are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent

de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul restituirii;

- la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), imobilul

teren și construcție erau deținute de

o organizație cooperatistă, fără a distinge între cele de consum sau de credit;

- nu are relevanță dobândirea

suprafeței de 78 m.p. și de la cine prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1982

din 16 iunie 1993, anterior adoptării Legii nr. 10/2001, ci faptul că este

deținută de o organizație cooperatistă. C.C. Vaslui este „unitate deținătoare”

care a soluționat notificarea prin decizia nr. 8/2001, are deci calitate

procesuală pasivă.

În același sens, nu înlătură dreptul

la restituire pentru reclamanți sau măsuri reparatorii, hotărârea

judecătorească prin care s-a respins

acțiunea

în nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de cele

două

organizații cooperatiste. Condiția cerută de lege este de a fi deținător al

bunului ce este îndeplinită, iar cumpărătorul face parte din categoric

unităților prevăzute în art. 21, ce au obligația de restituire în natură sau

propune măsuri în echivalent, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat

în patrimoniul său.

Deținător al imobilului, în parte,

este și C.C. Oltenești - Crețești, reprezentată de U.J.C.C. Vaslui, pentru

partea din

teren și construcții ce o deține,

căreia îi revin obligațiile stabilite de Legea

nr. 10/2001, în nume

propriu și nu de chemat în garanție.

Determinante în stabilirea întinderii

dreptului de proprietate a deținătorului, dacă este posibilă restituirea în

natură sau nu, sunt concluziile expertizei tehnice, situația de fapt avută în

vedere de tribunal

la data pronunțării

sentinței modificându-se în timpul judecății, astfel:

- suprafața de 260,62 m.p. este

deținută de moștenitorii D.,

fiind teren

arabil. Având posesia, nu se justifică restituirea în natură de

niciunul

din pârâți;

- terenul revendicat are categoria de

curți, construcții în suprafață de 637,85 m.p. din care suprafața de 45,98 m.p.

se găsește în afara împrejmuirii actuale (anexa 3 expertiză).

- din construcțiile preluate, pe teren

există construcția notată CI, deținută de C.C. Deleni - Vaslui (în suprafață la

sol de 103,21 m.p.); extinderea C2 reprezintă lucrare executată în 1966,

autorizația nr. 861/65, amplasată pe un teren ce nu face parte din proprietatea

D.I.;

- pe teren s-a

executat construcția neautorizată C4, din care l/2este

amplasată pe terenul în litigiu;

- din suprafața de 450 m.p. preluată

prin executare silită C.C. Deleni deține 377,23 m.p. și 1/2 din construcția C4

neautorizată (anexa 3 raportat de expertiză).

Curtea a reținut

că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. i)

din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind

preluat tară titlu, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii de

stat.

În consecință,

restituirea se dispune în natură, pentru construcțiile preluate și terenul aferent,

la care sunt obligați deținătorii actuali; pentru

suprafețele de teren pe care sunt

construcții noi se acordă numai despăgubiri, conform art. 10 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește contestația formulată

de D.Șt.Ș. ca moștenitor al lui D.A. împotriva deciziei nr. 3/2002 emisă de

C.C. Vaslui, pentru considerentele expuse și a reținerii că D.A. nu este

proprietara imobilului, iar moștenitorii nu sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii, soluția de respingere este legală și se păstrează.

Curtea a constatat

achitarea parțială a onorariului de expertiză de

reclamanți, iar astfel cererea de

obligare la plată formulată de expert este

întemeiată.

Cererea de cheltuieli de judecată

formulată de apelanți a fost admisă, conform art. 274 C. proc. civ.

chila nr. 32 din 11 februarie 2009 pronunțată de aceeași curte

de apel s-a

respins cererea de completare a dispozitivului și s-a admis cererea

formulată de în

temeiul art. 281 C. proc. civ., îndreptându-se

erorile materiale din decizia de apel în sensul că:

- numele corect al apelantului este

„Șt.Șt.D.” în loc de Șt.D.

- precizarea cuantumului cheltuielilor

de judecată la care sunt obligați pârâții la 2.400 lei.

decizii s-au formulat cereri de recurs, după cum

urmează:

criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

a. Cu privire la

decizia de apel:

- Intimații-reclamanți nu au făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

În mod greșit s-a reținut că nu este

contestată calitatea de proprietar a D.I. După cum s-a mai arătat,

procesul-verbal din 23 martie 1949 nu este un act care să dovedească

proprietatea și nu mai

era în vigoare la

data preluării imobilelor de către recurentă.

- Î

n

mod greșit s-a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv.

Imobilul

nu a fost preluat abuziv de recurentă, acesta intrând în proprietate sa în urma

unei executări silite, încuviințată de instanța de judecată pentru o creanță

datorată.

Faptul că ar fi dobândit bunul de la

un neproprietar nu este susținut cu probele administrate în cauză.

Toate actele și

declarațiile de martori de la dosar atesta că D.A.

a exercitat dreptul de proprietate

asupra imobilului revendicat: a fost închiriat de către aceasta C.C. Deleni,

promovând și o acțiune în evacuare; a fost

recunoscută ca având această

calitate de către executorul judecătoresc,

formulând și contestație împotriva executării silite; dobândirea imobilului de

către recurentă s-a

făcut în baza

autorizației emisă de Sfatul Popular al comunei Deleni, prin

care s-a

încuviințat vânzarea imobilului proprietatea debitoarei D.A.; în fila de

registru agricol pentru perioada 1951-1955 (aflată la

dosarul cauzei) figurează D.A., cu gospodărie proprie compusă

din

suprafața de 5,85 ha teren, din care 0,10 ha curți construcții, având casă de

locuit și grajd.

În anul 1999

intimații au solicitat anularea contractului de vânzare-

cumpărare pe care 1-a încheiat cu C.C.

Vaslui, acțiune care a fost respinsă în mod irevocabil.

- Prin raportul de expertiză efectuat

în cauză s-au identificat două construcții asemănătoare iar din probele

administrate rezultă că D.A. și D.I. au deținut corpuri de proprietate

distincte.

În continuare, se formulează critici

cu privire la concluziile expertului.

- În mod greșit instanța de apel i-a

schimbat calitatea procesuală, fiind chemată în garanție și nu ca pârâtă.

b. Cu privire la decizia de completare

și îndreptare a erorilor materiale.

Nu poate fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată până la

soluționarea

recursului formulat împotriva deciziei de apel.

Vaslui a formulat următoarele critici:

a.

Cu privire la

decizia de apel:

Art. 21 din Legea nr. 10/2001, reținut

de instanța de apel, face referire la imobilele preluate în mod abuziv, ori

recurenta nu a preluat în mod abuziv imobilul, ci prin cumpărare.

Acțiunea formulată de reclamanți

privind contractul prin care au dobândit imobilul a fost respinsă irevocabil în

anul 1999, iar art. 45 din Legea nr. 10/2001 prevede că actele juridice de

înstrăinare sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legii.

Imobilul este deținut cu acte valabile

și este dobândit cu bună-credință.

- A chemat în

garanție vânzătoarea, acțiunea nefiind soluționată de

Curtea de Apel Iași.

- Au fost obligați la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 45,98 m.p. teren, deși această

suprafață de teren nu se găsește în posesia sau proprietatea sa.

-

Concluziile

expertizei topometrice sunt greșite.

b.

Cu privire la

decizia de completare și îndreptare erori materiale

s-au formulat aceleași critici ca și

în celălalt recurs.

Analizând

deciziile pronunțate de instanța de apel, în raport de criticile

formulate, Înalta

Curte constată că se impune respingerea recursurilor, în considerarea

celor ce succed.

recursurile declarate de către pârâta C.

C.

Oltenești - Crețești:

a. Prin prima critică formulată se

contestă actele reținute în dovedirea dreptului de proprietate al numitei D.I.

asupra imobilului în litigiu.

Probele analizate de instanța de apel

sau asupra cărora nu s-ar fi pronunțat, nu mai pot fi reapreciate, analizate de

instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ., pct. ll și 10 ale

acestui articol fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 și Legea nr. 219/2005.

Deși s-a reținut că nu este contestată

calitatea de proprietar a

acesteia asupra

imobilului, s-au analizat totuși probe cu privire la acest

aspect.

- Argumentul esențial reținut de

instanța de apel se referă la faptul că executarea silită s-a făcut asupra unui

imobil considerat în mod greșit ca aparținând numitei D.A., care este același

cu cel preluat abuziv de stat din proprietatea numitei D.I., în condițiile în

care nu s-a dovedit transferul dreptului de proprietate între acestea.

Prin decizia de recurs nr. 6372 din 4

octombrie 2007 pronunțată în cauză s-a reținut că prin actele dosarului s-a

dovedit cu certitudine că D.I. a fost proprietara unui imobil, care a fost

rechiziționat în vederea amenajării unui centru de băuturi M.A.T. S-a făcut

referire la procesul verbal încheiat la 23 martie 1949.

În condițiile în care, ca situație de

fapt ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, s-a reținut de instanța de apel

că imobilul executat silit este același cu cel rechiziționat și că nu s-a

dovedit un transfer de proprietate între D.I. și D.A., critica formulată în

sensul că nu este susținută probator dobândirea bunului de la un neproprietar

nu poate fi primită.

Aspectele invocate în susținerea

acestei critici presupun astfel reaprecierea probelor administrate sau

pronunțarea asupra unor probe omise de instanța de apel, activitate

incompatibilă cu judecata în recurs, în urma abrogării pct. ll al art. 304 C.

proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2001 și pct. 10 al aceluiași articol din Legea nr.

219/2005.

În susținerea

criticii s-a mai făcut referire și la litigiul anterior, prin

care s-a respins acțiunea în anularea

contractului de vânzare-cumpărare deținut de către pârâta-recurentă, fără a se

indica motivul de nelegalitate care vizează decizia de apel sub acest aspect;

prin decizie s-a reținut că are calitatea de unitate deținătoare persoana

juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său, indiferent de titlul

cu care acesta a fost înregistrat.

Cea de-a treia critică formulată nu se

circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., astfel cum s-a mai subliniat

mai sus, cu referire la probele dosarului.

Pentru justa și completa soluționare a

cauzei, dată fiind și durata procesului, instanța a fost preocupată de

stabilirea calității de unitate deținătoare a imobilului, chiar și în parte,

calitate necontestată prin recurs, aceasta făcându-și apărările aferente.

b. Obligarea la

plata cheltuielilor de judecată dispusă de instanța de

apel se face în considerarea art. 274 C.

proc. civ. Numai confirmarea/infirmarea irevocabilă are loc în urma

soluționării dosarului de recurs, ținând cont de criticile formulate.

de pârâta Banca Cooperatistă P.C. Vaslui.

a.

- După cum s-a

arătat în analiza celuilalt recurs, instanța de apel a

reținut că are calitatea de unitate

deținătoare persoana juridică ce are înregistrat imobilul în patrimoniul său,

indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.

Procedând în

acest fel, instanța a aplicat normele metodologice de

aplicare a Legii

nr. 10/2001, care definesc noțiunea de unitate deținătoare,

atât prin H.G. nr. 498/2003 cât și

prin H.G. nr. 250/2007.

În condițiile în care calitatea

pârâtei-recurente, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este

conformă acesteia și normelor de

aplicare,

condiția legală este îndeplinită în cauză, cum a reținut și instanța

de

apel.

Art. 21 din Legea nr. 10/2001, contrar

celor invocate de pârâta-recurentă, nu impune condiția ca unitate deținătoare

să fie cea care ar fi

preluat imobilul în

mod abuziv, ci are în vedere numai calitatea de unitate

deținătoare la

data intrării în vigoare a legii.

În cauză s-au

reținut preluarea abuzivă de Stat, în urma rechiziției,

precum și calitatea de unitate

deținătoare a pârâtei-recurente, în sensul

dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, la data intrării în vigoare a acestei legi.

- În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție, critica formulată de pârâta-recurentă este nefondată,

întrucât aceasta trebuia să uzeze de dispozițiile art. 293

1

C. proc.

civ.

Astfel, potrivit normei procedurale

menționate, pârâta-recurentă

trebuia să

declare apel împotriva intimatului-chemat în garanție și care nu

este

parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să

producă consecințe asupra situației sale juridice

în proces.

În condițiile în care prin decizia de

apel pârâta-recurentă a fost considerată unitate deținătoare actuală a

suprafeței de teren pentru care a

fost

obligată la măsuri reparatorii în echivalent, critica formulat vizează

temeinicia

hotărârii și nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Critica referitoare la raportul de

expertiză nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

b. Cu privire la

critica formulată împotriva deciziei de completare și

îndreptare erori materiale, urmează a

se reține cele arătate mai sus la critica aferentă din celălalt recurs.

Constatând, prin urmare, că nu sunt

fondate criticile formulate, ce se circumscriu în parte dispozițiilor art. 304 pct.

5 și 9 C. proc. civ.

, Înalta Curte urmează

să facă aplicarea art. 312 alin. (l) C. proc. civ. și să dispună respingerea

recursurilor ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții Banca

Cooperatistă P.C.

Vaslui și C.C. Oltenești -

Crețești prin Uniunea Județeană a C.C. Vaslui

împotriva

deciziilor nr. 188 din 14 noiembrie 2008 și nr. 32 din 11

februarie 2009

pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi5 martie 2010.