AFFAIRE ADELFOI IO. VERRI A.E. CHOIROTROFIKI EPICHEIRISI c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Partiellement irrecevable
AFFAIRE ADELFOI IO. VERRI A.E. CHOIROTROFIKI EPICHEIRISI c. GRECE (CtEDO, 2006)
VERRI A.E. CHOIROTROFIKI EPICHELI c. GRECIA Cerere nr. 2544/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 iulie 2006 DEFINIF 11/12/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cazul Adelfoi Io. Verri A.e. Choirotrofiki Epichirisi c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră formată din dnii L. Loucaides, președinte, C.L. Rozakis, F. Tulkens, E. Steiner, dnii K. Finangyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători, și de domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 6 iulie 2006, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 2544/04) îndreptată împotriva Republicii Elene și printre care și o societate pe acțiuni din Grecia, Adelfoi Io. Verri A.E. Choirotrofiki Epichirisi Recurenta este reprezentată de domnul I. Stamoulis, avocat în barou da . Guvernul grec ( La 21 martie 2005, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 8 aprilie 1974, șeful secției de poliție din orașul Vonitsa va elibera societății reclamante un permis de exploatare a unei porci pe un teren care îi aparține. Între 1974 și 1977, societății reclamante i s-au acordat mai multe împrumuturi de către Banca Agricolă, care aparțineau statului, datorită căreia a modernizat porcii și, în special, a construit un abator frigorific și a instalat o stație ecologică de tratare a apelor uzate. În acel an, serviciile de igienă din Ecuador au efectuat o vizită la fața locului, ca urmare a plângerilor din partea celor care susțineau că starea lor de sănătate se va deteriora din cauza mirosurilor puternice și iritante din exploatare. În raportul lor, agenții serviciului de igienă au constatat că stația de tratare a apelor uzate nu funcționa corect și că, în consecință, exploatarea ar putea degrada mediul înconjurător și ar putea cauza tulburări de sănătate ale turiștilor. În plus, aceștia au constatat că societatea reclamantă și-a extins instalațiile fără a fi obținut un permis de la autoritățile competente. Procedurile în fața Consiliului de Stat din 26 martie 1981, prefectul Etoloakranania, pe baza raportului întocmit de serviciul de igienă, a suspendat funcționarea întreprinderii (hotărârea nr. 3120/1981). La 3 august 1981, societatea reclamantă a depus la Consiliu o cerere de suspendare a executării deciziei prefecturale. La 14 august 1981, Consiliul a emis o suspendare a executării hotărârii atacate (hotărârea nr. 165/1981). La 26 februarie 1982, prefectul d'Etoloakranania a emis un nou decret prin care se dispune închiderea definitivă a întreprinderii pe motiv că mirosurile degajate de exploatație puneau în pericol sănătatea publică. Prefectul a constatat că problema mirosurilor insuportabile era intensificată, din cauza extinderii ilegale a spațiilor de porci (actul nr. 2304/1982). La 24 mai 1982, societatea reclamantă sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare împotriva celui prefectal. 10. La 15 noiembrie 1983, Consiliul a atacat actul atacat pentru vice-formă. În special, Curtea Supremă a statuat că actul administrativ atacat fusese emis în lipsă de contencios prealabil al reprezentantului societății reclamante de către administrație, astfel încât aceasta să își poată exprima punctele de vedere (hotărârea nr. 4283/19833). Procedura de executare forțată inițiată de Banca Agricolă 11. Între timp, la 2 iunie 1982, directorul Băncii Agricole a decis să inițieze o procedură de executare forțată împotriva reclamantei pentru recuperarea datoriilor de care rămânea îndatorată. 12. La 31 august 1982, ca urmare a solicitării Băncii Agricole, Tribunalul de Pace din Sollio i-a acordat permisiunea de a efectua vânzarea vitelor societății reclamante. Prețurile de bază pentru vânzarea vitelor au fost stabilite de Tribunal (Decizia nr. 9/1982). 13. În noiembrie 1982, societatea reclamantă a formulat la Tribunalul de Pace din Vonitsa o opoziție împotriva titlului executoriu prin care dispune sechestrarea și vânzarea vitelor întreprinderii sale. 14. La 22 noiembrie 1982, Tribunalul de Pace din Vonitsa, într-o hotărâre motivată temeinic, a decăzut-o (Decizia nr. 24/1982). Procedura în despăgubire în fața instanțelor civile 15. La 23 ianuarie 1986, societatea reclamantă sesizează instanța de mare instanță în legătură cu o acțiune întemeiată pe art. 914 din Codul civil și care intenționează să-și plătească despăgubirile pentru închiderea ilegală a întreprinderii sale de către tribunal, refuzul acesteia de a autoriza redeschiderea acesteia și, în ultimă instanță, vânzarea vitelor la prețuri derioase. În plus, recurenta susținea că comportamentul Băncii Agricole era cauzat de presiunile exercitate de prefectul d La 16 iunie 1994, instanța de mare instanță din statul membru respectiv a respins acțiunea sa. În special, instanța în cauză a judecat următoarele: În cazul în care o instanță administrativă anulează un act administrativ pentru vice-formă, principiul În cazul în care nu se aplică un act administrativ care face obiectul unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene sau al unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene sau al unei hotărâri a Curții a Uniunii Europene sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Energiei Atomice sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Energiei Atomice sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Energiei Atomice sau a Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Uniunii Europene a Energiei Atomice și a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice și a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice sau a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice sau a Energiei Atomice (UE) sau a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice, a Energiei Atomice și a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice, a Energiei Atomice și a Organizației Națiunilor Unite a Energiei Atomice și a Organizației Națiunilor Unite ale Americii (CEE) nu se aplică. Din mărturiile sub jurământ și din documentele furnizate de părți reiese că... reclamanta a pus să se instaleze în cocină o stație de tratare biologică. Cu toate acestea, aceasta nu a funcționat în mod eficient, deoarece mirosurile insuportabile ale vitelor au persistat, mai ales în perioada de vară, subminând astfel grav sănătatea publică. În acest caz, mai mult decât creșterea vitelor la 1 000 de porci, din cauza extinderii ilegale între timp a instalațiilor de porci. Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul prefectorial pentru închiderea definitivă a porcinelor a fost justificat și dictat de motive de protecție a sănătății publice. În plus, nu reiese în niciun caz din dosarul cauzei că sechestrarea și vânzarea ulterioară a vitelor de către Banca Agricolă au fost rezultatul presiunilor exercitate de prefectul d Dimpotrivă, s-a stabilit că Banca Agricolă a inițiat procedura de executare forțată în vederea recuperării de către societatea debitoare a creanțelor restante și în cadrul libertății sale financiare și administrative (Decizia nr. 7065/1994). La 10 octombrie 2000, societatea reclamantă s-a ocupat de casare. La 27 iunie 2003, Curtea de Casație a decis despădurirea (hotărârea nr. 1116/2003). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu art. 1 august 2003. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă se citesc astfel art. 106 Tribunalul acționează numai la cererea unei părți și decide pe baza afirmațiilor formulate de părți (...) art. 108 Actele de procedură au loc la inițiativa și diligența părților (...) Articolele menționate anterior consacră principiile dispoziției lituaniene ( Pe de altă parte, conform principiului inițiativei părților, progresul unei proceduri civile depinde în totalitate de diligența părților (P. Yessiou-Faltsi, Civil Procedure in Hellas, Ed. Sakkoulas-Kluwer, p. 45 și următoarele). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGISTRAREA DURĂRII PROCEDURII 22. Recurenta a susținut că durata procedurii în despăgubire în fața instanțelor civile a încălcat principiul perioadei de timp rezonabil mai puțin decât cea prevăzută la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 ianuarie 1986, cu sesizarea instanței de mare instanță din statul respectiv și sa încheiat la 27 iunie 2003, cu hotărârea nr. 1116/2003 al Curții de Casație. Prin urmare, a durat 17 ani și mai mult de cinci luni pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 24. Guvernul constată că decizia internă definitivă a fost pronunțată la 27 iunie 2003 și că, începând cu această dată reclamanta putea lua cunoștință de ceea ce hotărârea Curții de Casație și, eventual, să obțină un proiect de hotărâre nr. 1116/2003. Prin urmare, guvernul consideră că decizia internă definitivă a fost pronunțată cu mai mult de șase luni înainte de 30 decembrie 2003, dată de introducere a prezentei cereri. 25. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, atunci când comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, ca și în speță, trebuie luată în considerare data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul deciziei interne definitive (a se vedea printre altele Papachelas c. Grecia [GC], nr. 31423/96, § 30, CEDH 1999-II 26). În sfârșit, Curtea constată că hotărârea nr. 1116/2003 a Curții de Casație, decizie internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție, a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 1 august 2003, data de la care recurenta putea obține o copie a acesteia. În plus, Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 28. Guvernul susține că prezenta cauză se referea la un litigiu civil și, prin urmare, procedura era reglementată de principiul lansării de către părți a unei inițiative ( Guvernul a ajuns la concluzia că conduita instanțelor în cauză nu este critică. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 30. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Drakidou c. Grecia, n 8838/03, §§ 15-19, 10 noiembrie 2005). 31. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õ a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, Curtea constată că procedura în fața tribunalului de mari instane din statul respectiv a durat aproximativ opt ani și șase luni. Din punctul de vedere al Curții, un astfel de termen este departe de a fi rezonabil, în special în contextul unei cauze privind o acțiune în despăgubire care nu prezenta o complexitate deosebită. 32. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în cauză este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA LA REGARDUL DE LICHIDITATE A PROCEDURII 33. Recurenta se plânge că autoritățile naționale au omis să se conformeze hotărârii nr. 4283/1983 a Consiliului de Stat prin faptul că nu permite reluarea exploatării porcinei. Cu privire la admisibilitate 34. Curtea ia notă de faptul că: în virtutea hotărârii nr. 4283/1983 a Consiliului de Stat, care a anulat funcionarea porcinei, reclamanta putea relua exploatarea întreprinderii sale. Cu toate acestea, chiar înainte de publicarea acestei hotărâri, Banca Agricolă a inițiat procedura de executare forțată împotriva reclamantei ca plată a datoriilor sale. Această procedură, considerată legală de instanțele competente, conduce la vânzarea vitelor care aparțin reclamantei. Astfel, obligația de a relua funcționarea porcinei nu este legată de presupusa refuz a autorităților naționale de a executa sentința nr. 4283/1983. 35. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 36. În cele din urmă, recurenta se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale. Aceasta susține că interzicerea exploatării porcinelor sale de către . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitatea 37. Curtea constată că, în speță, recurentei i se acordă un permis de exploatare a unei porcini pe un teren care îi aparținea. Prin urmare, aceasta era titulară a unui stat membru al UE, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, în acest sens, Latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 55, CEDH 1999 II). Închiderea definitivă a porcinei, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, în acest sens, Latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 55, CEDH 1999 II). februarie 1982 constituie, prin urmare, o interferență în dreptul de proprietate al recurentei și intră sub incidența primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1. Această interferență a avut inițial o bază legală în dreptul intern, și anume la 4283/1983 al Consiliului de Stat. Întrebarea este dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale individului. 38. În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 15 noiembrie 1983, data la care Consiliul de Stat a anulat hotărârea din 26 februarie 1982, Curtea consideră că recurenta ar fi putut prelua exploatarea întreprinderii sale. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că recurenta nu demonstrează că confiscarea și vânzarea vitelor sale au fost consecința închiderii porcinei. Întradevăr, confiscarea și vânzarea vitelor sale au rezultat din procedura de recuperare a datoriei de care recurenta era obligată. Cu alte cuvinte, după ce a fost anulat, nu a existat nimic care să o împiedice pe reclamantă să își reia activitatea. 39. Prin urmare, rămâne de examinat problema proporționalității intervenției pentru perioada cuprinsă între 26 februarie 1982, data la care prefectul d'Etoloakarnia a ordonat închiderea definitivă a porcinei și momentul în care, în urma sechestrării și vânzării vitelor, recurenta și-a încetat activitatea. În această privință, Curtea ia notă de faptul că Consiliul de Stat a anulat procedura de închidere pentru un simplu viciu de formă. Cu alte cuvinte, Înalta Instană Administrativă nu a examinat niciodată fondul cauzei. Acestea sunt instanele civile și, în special, instana de mare instană din statul în cauză în hotărârea nr. 7065/1994, care, în cadrul procedurii în despăgubire, s-au pronunțat, în conformitate cu dreptul intern, cu privire la dacă închiderea porcinei se justifică în mod corespunzător. Or, Tribunalul de Mare Instanță din Dahja a considerat, după luarea în considerare a declarațiilor și a documentelor furnizate de ambele părți, că a fost justificată existența mirosurilor pestilentiale care au fost produse de porci, în special în perioada de vară, compromițând astfel în mod serios sănătatea publică. Prin urmare, prin adoptarea unei motivații adecvate și suficiente, instanța competentă a concluzionat că, în cazul de față, interesul public era mai mare decât cel al reclamantei de a-și exploata întreprinderea. 40. În orice caz, din dosar reiese că recurenta a omis să depună la Consiliu o cerere de a obține o suspendare a executării legii prefectale prin care se dispune închiderea definitivă a exploatării, ceea ce i-ar fi permis să prelungească funcționarea întreprinderii sale până la încetarea definitivă a Înaltei Instanțe administrative. În această privință, Curtea nu pierde din vedere faptul că Consiliul depei dispunea anterior suspendarea executării la: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că ingerința față de dreptul recurentei de a-și exploata întreprinderea nu a rupt, în defavoarea sa, echilibrul corect care trebuie între protecția proprietății și cerințele de interes general. 42. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul și cheltuielile de judecată 44. Recurenta nu prezintă nicio cerere nici cu privire la prejudiciul material și moral, nici cu privire la cheltuielile și cheltuielile de judecată. 45. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă acestor titluri. PE CESO, CURȚIA, ÎN L.UNANIMITATE, se precizează cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 27 iulie 2006, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.