AFFAIRE SERIFIS c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 3;Violation de l'art. 5-4;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE SERIFIS c. GRECE (CtEDO, 2006)
PRIMA SECȚIUNE
CAUZA
SERIFIS c. GRECIA
(Cererea nr. 27695/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
2 noiembrie 2006
DEFINITIVĂ
02/02/2007
Această hotărâre devine definitivă în condițiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi corectări de formă.
În cauza Serifis c. Grecia,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședințe într-o cameră compusă din:
Dl. L. Loucaides, președinte,
Dl. C.L. Rozakis,
Dnele F. Tulkens, E. Steiner,
Dii K. Hajiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători,
și Dl. S. Nielsen, grefier de secțiune,
După deliberare în camera de consiliu la 12 octombrie 2006,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La baza acestei cauze se află o cerere (nr. 27695/03) împotriva Republicii Elene și depusă de un cetățean al acestui stat, dl. Pavlos Serifis ("reclamantul"), care a sesizat Curtea la 28 august 2003 în baza articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").
Reclamantul este reprezentat de avocata I. Stamoulis, avocat la barou din Atena. Guvernul grec ("Guvernul") este reprezentat de delegații agentului său, dl. S. Spyropoulos, consilier la Consiliul juridic al statului și doamna M. Papida, auditor la Consiliul juridic al statului.
Reclamantul se plângea în special sub aspectul articolelor 3 și 5 § 4 din Convenție de modul în care autoritățile statului au gestionat problemele sale de sănătate în timpul detenției sale, precum și de respingerea cererii sale de a comparață în fața camerei de acuzare prin ordinul nr. 1885/2003.
Prin decizie din 8 septembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă.
Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații scrise pe fond (art. 59 § 1 din regulament).
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamantul s-a născut în 1956 și locuiește în Atena. Victimă a unui accident de circulație în 1980, suferă din acel moment de o paralizie a mâinii stângi. În 1996, a fost diagnosticat cu scleroza multiplă, o boală inflamatorie progresivă care afectează creierul și măduva spinării, cauzând mai multe tulburări (neurologice, motorii, de echilibru, vizuale, etc.) și necesitând o manieră de gestionare multidisciplinară (tratamente de bază, simptomatice, recuperare, etc.).
La 24 iulie 2002, reclamantul a fost arestat de poliție și plasat în arest preventiv. Era suspectat că aparține organizației teroriste "17 Noiembrie" care, între întemeierea sa în 1975 și dezmantelarea ei la începutul verii 2002, a perpetrat mai multe acte criminale. Reclamantul a fost deținut cu alți membri presupuși ai organizației în celule special amenajate din închisoarea Korydallos. Era vorba despre instalații noi, construite în 2002. Reclamantul ocupa singur o celulă de 12 m², cu un spațiu intern separat cu toalete și duș.
A.
Procedura în fața camerelor de acuzare
La 9 decembrie 2002, reclamantul a cerut eliberarea sa condiționată. Afirma în special că suferă de scleroza multiplă și că trebuia tratat la un spital neurologic. De asemenea, a cerut camerei de acuzare să-i permită să comparață în fața sa pentru a-și apăra cauza. Aceste cereri au fost respinse la 6 februarie 2003. Camera de acuzare din curtea de apel din Atena a apreciat în special că reclamantul era o persoană deosebit de periculoasă, suspectă de a aparține unui grup terorist și că exista risc de evadare. A adăugat că reclamantul putea fi tratat la spitalul penitenciar (ordinul nr. 300/2003).
La 23 iunie 2003, reclamantul a cerut camerei de acuzare, care urma să se reunească a doua zi pentru a decide asupra păstrării sa în arest preventiv, să-i permită să comparață în fața sa pentru a-și apăra cauza și să fie plasat sub supraveghere judiciară. S-a referit la acest sens la un raport medical întocmit la 19 iunie 2003 de către directorul adjunct al clinicii neurologice a spitalului general regional "Georgios Gennimatas", care l-a consultat în închisoare și care ateста că pacientul a avut o recădere și recomanda tratamentul într-o instituție de spitalizare.
La 11 iulie 2003, camera de acuzare a prelungit arest preventiv al reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni pentru a preveni reiterarea actelor sale criminale și pentru a asigura reprezentarea sa în justiție. Camera de acuzare a amânat pronunțarea asupra cererilor depuse de reclamant până ce procurorul și-ar depune concluziile cu privire la aceasta (ordinul nr. 1554/2003). La 18 iulie 2003, acesta din urmă a invitat camera de acuzare să respingă cererea de comparuție a reclamantului pe motiv că acesta din urmă și-a dezvoltat și susținut deja suficient argumentele în scris. A invitat, de asemenea, camera de acuzare să respingă cererea de eliberare condiționată a reclamantului. La 30 iulie 2003, camera de acuzare a confirmat concluziile procurorului (ordinul nr. 1885/2003).
B.
Procedura de judecată
La 17 decembrie 2003, curtea de juri din Atena l-a declarat pe reclamant vinovat de a fi fost membru al unei organizații criminale și l-a condamnat la opt ani de închisoare. Tribunalul a dispus, de asemenea, că apelul nu ar avea efect suspensiv (sentința nr. 3244-3395/2003).
Reclamantul a apelat această sentință. Procesul în fața curții de apel din Atena a început la 2 decembrie 2005 și este actualmente în curs.
C.
Urmărirea medicală a reclamantului
La 24 februarie 2003, reclamantul a efectuat o RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) la spitalul "Georgios Gennimatas". La 8 martie 2003, neurologul de la același spital, care-l urmărea de mai mulți ani, a atestat că leziunile sistemului nervos s-au extins și a recomandat tratament.
La 19 iunie și 9 decembrie 2003, la cererea reclamantului, spitalul "Georgios Gennimatas" i-a emis două certificate, atestând că suferă de scleroza multiplă, că trebuie să urmeze un tratament specific, în caz contrar riscând o agravare severă a stării sale, și că urmărirea în mediu specializat era recomandabilă.
La 28 ianuarie 2004, reclamantul, sprijinindu-se pe mai multe rapoarte medicale, a cerut eliberarea sa pe motiv că dacă ar continua să ispășească pedeapsa, sănătatea sa riscă să sufere daune ireversibile. În alt ordin de idei, a cerut transferul la spitalul "Georgios Gennimatas" pentru a beneficia de tratament adecvat.
La 12 februarie 2004, la cererea procurorului din fața tribunalului penal din Pireu, doi medici legiști l-au consultat pe reclamant în închisoare. Bazându-se, de asemenea, pe dosarul medical al acestuia, au concluzionat că starea sa de sănătate era serioasă și că era necesar să se efectueze noi examene de laborator și să i se administreze tratamentul propus de medicii săi într-o clinică neurologică.
La 17 martie 2004, tribunalul penal din Pireu a respins cererea de eliberare a reclamantului, pe motiv că nu era competent să o examineze și că reclamantul ar fi trebuit să se adreseze curții de apel. Tribunalul a respins, de asemenea, cererea de transfer a reclamantului la spitalul "Georgios Gennimatas" pe motiv că, ținând cont de starea sa de sănătate, transferul să o clinică specializată nu era imperativ și că era posibil să fie tratat la spitalul penitenciar (decizia nr. AT 1686/2004).
La 17 iunie 2004, consiliul penitenciar a propus transferul reclamantului la spitalul "Georgios Gennimatas" pentru a-l supune examenelor complementare și pentru a decide cu privire la îngrijirea sa la un spital specializat în tratamentul patologiei sale.
La 14 iulie 2004, reclamantul a fost transferat la spitalul "Georgios Gennimatas" unde a efectuat o RMN. Apoi, în așteptarea expertizei medicale, s-a întors la închisoare.
La 4 august 2004, reclamantul a fost din nou transferat la spital pentru a se supune terapiei și examenelor medicale necesare. La 12 august 2004, s-a întors la închisoare, înzestrat cu tratamentul pe care trebuia să-l urmeze.
La 12 septembrie 2004, reclamantul a fost din nou transferat la spital pentru o terapie zilnică. I s-a recomandat să renouiască acest tratament luna următoare și să urmeze kinetoterapie la spitalul penitenciar, cu o frecvență de două sesiuni pe săptămână.
Reclamantul a fost din nou transferat la spital la 17 octombrie, 21 noiembrie, 26 decembrie 2004 și 30 ianuarie 2005. În ocazia acestei ultime vizite la spital, medicii au diagnosticat o degradare a stării sale de sănătate și au adaptat tratamentul în consecință. Paralel cu transferurile la spitalul "Georgios Gennimatas", reclamantul urmea regulat kinetoterapie la spitalul penitenciar.
D.
Eliberarea condiționată a reclamantului
La 6 decembrie 2004, reclamantul a depus o nouă cerere, cu certificate medicale în sprijin, de eliberare condiționată.
La 7 februarie 2005, ținând cont de starea de sănătate a reclamantului, curtea de apel din Atena a admis această cerere (decizia nr. 255/2005).
La 8 februarie 2005, reclamantul a fost eliberat și plasat sub supraveghere judiciară. A depus 6.000 euro drept cauțiune.
II.
DREPTUL INTERN RELEVANT
Conform articolului 306 al codului de procedură penală, deliberațiile camerei de acuzare nu sunt publice; deciziile sunt luate cu majoritate, după ce procurorul a fost ascultat și s-a retras (art. 138).
ÎN DREPT
I.
DESPRE ÎNCĂLCAREA ALEASĂ A ARTICOLULUI 3 DIN CONVENȚIE
Reclamantul se plânge că, ținând cont de starea sa de sănătate, păstrarea sa în arest constituia un tratament inuman, în încălcarea articolului 3 din Convenție. Această dispoziție prevede:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici unor pedepse sau tratamente inumane sau degradante."
A.
Argumentele părților
Reclamantul afirmă că este grav bolnav și că starea sa de sănătate necesita îngrijiri speciale, care nu i-au putut fi administrate în timp ce era deținut. Consideră că păstrarea sa în arest era incompatibilă cu starea sa de sănătate și subliniază că dacă nu ar fi sesizat Curtea cu cererea sa, autoritățile statului nu ar fi luat nicio măsură adecvată pentru a-l trata. Adaugă că detenția sa s-a transformat într-o tortură "dureroasă și imposibilă de suportat" și că starea sa umilitoare a cauzat chiar și nemulțumire în rândul personalului penitenciar. Severitatea suferințelor sale a fost în sfârșit luată în considerare de curtea de apel din Atena care a ordonat eliberarea sa condiționată; reclamantul deduce de aici că art. 3 din Convenție a fost încălcat pe toată durata arest preventiv.
Guvernul afirmă că problemele de sănătate ale reclamantului au fost bine luate în considerare de autoritățile penitenciare și că acesta a primit tratament adecvat. Potrivit Guvernului, întregul personal al spitalului penitenciar a vegheat constant asupra reclamantului și i-a administrat toți îngrijirile necesare. Nu a fost nici măcar stabilit că degradarea stării sale de sănătate a fost cauzată de încarcerare. Guvernul afirmă că reclamantul și-a folosit boala ca pretext în fața tribunalelor naționale și al Curții pentru a obține eliberarea și nu pentru că ar fi fost cu adevărat victimă a unui tratament contrare articolului 3. Interesatul nu este deci în drept să exploateze milă și magnanimitate a justiției democratice grecești care l-a eliberat sub supraveghere judiciară pentru a alega că această decizie ar fi recunoscut implicit violarea articolului 3 din Convenție.
Guvernul adaugă că condițiile de detenție ale reclamantului erau foarte bune. Amintește că reclamantul a fost arestat și deținut, apoi condamnat în primă instanță ca membru al organizației teroriste "17 Noiembrie", care a comis numeroase asasinate, atentate cu bombe și jafuri cu forța, punând astfel în pericol grav ordinea și securitatea publică și relațiile internaționale ale țării. Din acest motiv, reclamantul, ca și toate celelalte persoane arestate în contextul dezmantelării acestei organizații teroriste, a trebuit să fie deținut în celule special amenajate din închisoarea Korydallos, departe de alți deținuți, cu măsuri de securitate întărite. Cu toate acestea, în ciuda acestor măsuri de securitate, condițiile de detenție erau mult mai bune decât ale celorlalți deținuți, deoarece reclamantul și co-inculpații săi locuiau în celule spațioase și amenajate în așa fel "încât să acopere orice nevoie umană" și să asigure, de asemenea, contactul regulat cu avocații și cei apropiați.
B.
Aprecierea Curții
Curtea reafirmă că art. 3 din Convenție consacră una dintre valorile cele mai fundamentale ale societăților democratice. El interzice în termeni absoluți tortura și tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante, indiferent de circumstanțe și faptele victimei; natura infracțiunii pentru care reclamantul este condamnat este deci lipsită de relevanță pentru examinarea cererii sub aspectul articolului 3 (a se vedea, printre multe altele, V. c. Marea Britanie [Marea Cameră], nr. 24888/94, § 69, CEDO 1999-IX; Labita c. Italia [Marea Cameră], nr. 26772/95, § 119, CEDO 2000-IV; Kudła c. Polonia [Marea Cameră], nr. 30210/96, § 90, CEDO 2000-XI; Valašinas c. Lituania, nr. 44558/98, § 100, CEDO 2001-VIII).
Curtea amintește apoi că, conform jurisprudenței sale constante, pentru a cădea sub incidența articolului 3, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate (a se vedea McGlinchey și alții c. Marea Britanie, nr. 50390/99, § 45, CEDO 2003-V). Aprecierea acestui minim este relativă prin esență; depinde de ansamblul datelor cauzei și în special de natura și contextul tratamentului, de modalitățile executării sale, de durata, de efectele fizice sau psihice, și uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea, de exemplu, Raninen c. Finlanda, hotărâre din 16 decembrie 1997, Recitiare a hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, pp. 2821-2822, § 55; Kudła c. Polonia, anterior citat, § 91; Peers c. Grecia, nr. 28524/95, § 67, CEDO 2001-III). Întrebarea dacă tratamentul a avut scopul de a umili sau de a discredita victima este un alt element de luat în considerare; absența unui asemenea scop nu poate, cu toate acestea, exclude în mod final o constatare a încălcării articolului 3 (a se vedea hotărârea Peers c. Grecia, anterior citat, § 74).
În ceea ce privește în special persoanele private de libertate, Curtea a afirmat dreptul oricărui deținut la condiții de detenție în conformitate cu demnitatea umană, în așa fel încât să se asigure că modalitățile executării măsurilor luate nu-l supun pe interesatul la o suferință sau la o încercare de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției. Dacă din aceasta nu se poate deduce o obligație generală de a elibera un deținut pe motive de sănătate sau de a-l plasa într-un spital civil pentru a-i permite să obțină un tratament medical de un anumit tip (a se vedea Kudła c. Polonia, anterior citat, § 93), art. 3 din Convenție impune în orice caz statului să protejeze integritatea fizică a persoanelor private de libertate în special prin administrarea îngrijirilor medicale necesare (a se vedea Mouisel c. Franța, nr. 67623/01, § 40, CEDO 2002-IX). Astfel, lipsa îngrijirilor medicale adecvate și, mai general, detenția unei persoane bolnave în condiții inadecvate, poate în principiu constitui un tratament contrar articolului 3 (a se vedea, de exemplu, İlhan c. Turcia [Marea Cameră], nr. 22277/93, § 87, CEDO 2000-VII; Gennadi Naoumenko c. Ucraina, nr. 42023/98, § 112, 10 februarie 2004; Farbtuhs c. Letonia, nr. 4672/02, § 51, 2 decembrie 2004).
În privința prezentei cauze, Curtea observă că reclamantul suferă de o patologie cronică și invalidantă care necesită o manieră constantă și multidisciplinară de gestionare terapeutică. Cu toate acestea, în ciuda severității bolii sale, din dosar reiese că autoritățile statului au întârziat să furnizeze reclamantului în timp ce era deținut o asistență medicală conformă ceea ce impunea starea sa de sănătate.
Curtea observă în special că, deși reclamantul a anunțat autoritățile competente curând după arestare că suferă de scleroza multiplă și că starea sa necesita o manieră de gestionare la un spital neurologic, a trebuit să aștepte mult timp pentru a fi urmărit în mod regulat. Într-adevăr, în primii doi ani de detenție, reclamantul a beneficiat doar de o manieră de gestionare sporadic. Constrâns să se mulțumească pentru o perioadă lungă cu controale ocazionale și îngrijiri care i-ar putea fi administrate la spitalul penitenciar, nu a putut verifica regulat evoluția bolii sale într-un mediu de spitalizare specializat, nici să se ocupe de multiplele tulburări cauzate de scleroza multiplă prin prescrierea de tratamente adaptate cazului sau. Abia din vara 2004 a fost pusă în aplicare o terapie adecvată patologiei sale, însoțită de kinetoterapie acordată la spitalul penitenciar. Necesitatea pentru reclamantul de a primi îngrijiri medicale în cadrul unui tratament regulat a motivat, de asemenea, eliberarea sa condiționată la 8 februarie 2005.
În definitiv, Curtea concluzionează că maniera în care autoritățile statului s-au ocupat de sănătatea reclamantului în primii doi ani de detenție l-a supus unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.
De aceea, a fost o încălcare a articolului 3 din Convenție.
II.
DESPRE ÎNCĂLCAREA ALEASĂ A ARTICOLULUI 5 § 4 DIN CONVENȚIE
Reclamantul se plânge de o încălcare a principiului egalității armelor în fața camerei de acuzare a curții de apel din Atena, care ar rezulta din respingerea cererii sale de a comparață în fața camerei de acuzare prin ordinul nr. 1885/2003. Se invocă art. 5 § 4 din Convenție, care prevede:
"Orice persoană privată de libertate prin arest sau detenție are dreptul să-și exercite o cale de atac în fața unui tribunal, pentru ca acesta să se pronunțe în cel mai scurt timp posibil asupra legalității detenției sale și să ordoneze eliberarea sa dacă detenția este ilegală."
Reclamantul face referință la cauza Kampanis, în care Curtea a concluzionat la încălcarea articolului 5 § 4 din Convenție din cauza refuzului camerei de acuzare de a autoriza comparuția personală a interesatului la examinarea cererii sale de eliberare (Kampanis c. Grecia, hotărâre din 13 iulie 1995, seria A nr. 318-B). Invită Curtea să aplice această jurisprudență în cazul de specie.
Guvernul afirmă că comparuția reclamantului în fața camerei de acuzare nu era necesară, deoarece acesta din urmă și-a dezvoltat și susținut deja suficient argumentele în scris.
Curtea amintește că în hotărârea Kampanis a apreciat că "egalitatea armelor impunea acordarea reclamantului posibilității de a comparață în același timp cu procurorul pentru a putea răspunde concluziilor sale". A concluzionat că "prin faptul de a nu oferi interesatului o participare adecvată la o instanță a cărei rezultat era determinant pentru menținerea sau ridicarea detenției sale, sistemul juridic grec în vigoare la acea vreme și așa cum a fost aplicat în prezenta cauză nu satisface cerințele articolului 5 § 4" (Kampanis c. Grecia, anterior citat, p. 48, § 58). Curtea consideră că această jurisprudență, confirmată în cauza Kotsaridis (Kotsaridis c. Grecia, nr. 71498/01, 23 septembrie 2004), se aplică și în cazul de specie. În consecință, prin respingerea cererii de comparuție a reclamantului, camera de acuzare l-a privat pe acesta din urmă de posibilitatea de a combate în mod adecvat motivele invocate pentru a justifica menținerea sa în arest.
De aceea, a fost o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție.
III.
DESPRE APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Conform articolului 41 din Convenție:
"Dacă Curtea declară că a fost o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă legea internă a înaltei părți contractante nu permite să ștergă decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A.
Daunele
Reclamantul pretinde 15.000 euro (EUR) pentru dauna morală pe care ar fi suferit-o în combinație cu pierderea locului de muncă.
Guvernul afirmă că suma cerută este "nereală" și că o constatare a încălcării ar furniza o reparare suficientă pentru rănirea morală.
Curtea consideră că faptul de a nu beneficia de îngrijirile și de cadrul medical adecvat stării sale de sănătate în primii doi ani de detenție, precum și imposibilitatea de a comparață în fața camerei de acuzare au cauzat reclamantului o rănire morală certă, justificând acordarea unei indemnitățî. Pronunțând în echitate, conform articolului 41, îi acordă 10.000 EUR la acest titlu, plus orice sumă care poate fi datorată sub formă de impozit.
B.
Cheltuielile și costurile
Reclamantul pretinde 7.000 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne. Prezintă la acest sens o notă de onorarii în valoare de 610 EUR pentru ședința din 7 februarie 2005 în fața curții de apel din Atena și o factură de 200 EUR pentru ședința din 17 martie 2004 în fața tribunalului penal din Pireu. Reclamantul pretinde, de asemenea, cu factură în sprijin, 8.000 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața Curții.
Guvernul contestă existența unui lănț cauzal între majoritatea cheltuielilor și costurilor suportate în fața jurisdicțiilor interne și încălcările alese. Afirmă, de asemenea, că sumele cerute sunt excesive și nejustificate. În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața Curții, Guvernul afirmă că este greu de crezut că, în ciuda incapacității sale de a lucra din cauza stării sale de sănătate și faptului că a trebuit să plătească 6.000 EUR pentru a fi eliberat sub cauțiune, reclamantul a putut plăti 8.000 EUR avocatului să-l reprezinte în fața Curții. Guvernul afirmă că această sumă este "excesivă și nereală".
Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și costurilor conform articolului 41 presupune că se stabilească realitatea lor, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
În prezenta cauză, ținând cont de elementele în posesia sa și de criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabil să aloce reclamantului 5.000 EUR la titlul cheltuielilor și costurilor, plus orice sumă care poate fi datorată sub formă de impozit.
C.
Dobânzi penalizatoare
Curtea consideră că este oportun să bazeze rata dobânzilor penalizatoare pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Declară că a fost o încălcare a articolului 3 din Convenție;
Declară că a fost o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție;
Declară
a) că statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în trei luni de la data când hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 din Convenție, 10.000 EUR (zece mii euro) pentru daună morală și 5.000 EUR (cinci mii euro) pentru cheltuieli și costuri, plus orice sumă care poate fi datorată sub formă de impozit;
b) că începând din expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 2 noiembrie 2006 conform articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Loukis Loucaides
Grefier
Președinte