ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5208/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2006 a Curții de apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul reclamantului P.C.M. împotriva sentinței civile 2711 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Caraș-Severin, sentință conform căreia s-a respins acțiunea reclamantului prin care a cerut acordarea dreptului de folosință special asupra terenului aferent apartamentului nr.1, dar și a dreptului de proprietate asupra acestui teren în temeiul O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii 10/2001 precum și pe art. 44 paragraf 2 din Constituție, apartamentul fiind restituit în temeiul Legii 10/2001.

În motivarea hotărârii sale, instanța de apel, după ce face trimitere la O.U.G. 184/2002 și Constituție în care se arată condițiile în care se poate acorda dreptul pretins, conchide că Legea 312/2005 permite reclamantului să beneficieze de acest drept special de folosință și respectiv de proprietate, în calitatea sa de cetățean străin, numai după aderarea României la Uniunea Europeană potrivit art.3 și 9 din lege. Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs reclamantul P.C.M. care invocă pct. 9 al art. 304 C. proc. civ..

În acest sens recurentul precizează că art. 44 paragraful 2 din Constituție îl include ca titular al dreptului pretins, căci cea de-a doua ipoteză a textului de lege indică faptul că cetățenii străini sau apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenului prin moștenire legală și nu numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România e parte, pe baza de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin legea organică. A interpreta altfel, susține recurentul, ar fi în dezacord cu Constituția și practica CEDO, dar și art. din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, în afara excepțiilor prevăzute de lege.

Evidențiază, însă, că potrivit principiului „dacă se poate mai mult, se poate și mai puțin”, urmează că dacă moștenitorii persoanelor în discuție pot dobândi dreptul de proprietate prin moștenire legală, cu atât mai mult cetățenilor străini li se va recunoaște dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care statul comunist român le-a preluat în mod abuziv din patrimoniul lor. Deliberând, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul deoarece nu subzistă pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. pentru simplu argument că s-a aplicat, interpretându-se corect legea. Fără a minimaliza dreptul pretins în raport de care reclamantul, ca cetățean străin, a optat și a și obținut un drept de folosință special potrivit dispoziției nr. 830 din 28 iunie 2005, acesta poate fi convertit în drept de proprietate după obținerea cetățeniei române, astfel cum se prevede în O.U.G.

184/2002. Cât privește aserțiunea recurentului că s-ar încadra în ipoteza a II-a din paragraful 2 al art. 44 din Constituție nu poate fi primită ca și când acesta ar moșteni legal deoarece nu subzistă o astfel de condiție a recurentului, iar textul este nesusceptibil de o altă interpretare pe care legea n-o permite în situația în care aceeași Constituție prevede că se poate dobândi terenul de străini sau apatrizi o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană și potrivit tratatelor internaționale la care România e parte, pe bază de reciprocitate, prin lege organică și prin moștenire legală. Aceasta nu înseamnă un dezacord cu practica judiciară CEDO, deoarece Statul român, începând de la legea sa fundamentală și până la legi organice, acordă importanța cuvenită proprietății în sensul prevederilor generale ale art. 480 C. proc.

civ. și a respectării dreptului de proprietate. De aceea, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C.M. împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2006.