ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5208/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 7 din 12

ianuarie 2006 a Curții de apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul

reclamantului P.C.M. împotriva sentinței civile 2711 din 19 octombrie 2005 a

Tribunalului Caraș-Severin, sentință conform căreia s-a respins acțiunea

reclamantului prin care a cerut acordarea dreptului de folosință special asupra

terenului aferent apartamentului nr.1, dar și a dreptului de proprietate asupra

acestui teren în temeiul O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea

Legii 10/2001 precum și pe art. 44 paragraf 2 din Constituție, apartamentul

fiind restituit în temeiul Legii 10/2001.

În motivarea hotărârii sale,

instanța de apel, după ce face trimitere la O.U.G. 184/2002 și Constituție în

care se arată condițiile în care se poate acorda dreptul pretins, conchide că

Legea 312/2005 permite reclamantului să beneficieze de acest drept special de

folosință și respectiv de proprietate, în calitatea sa de cetățean străin,

numai după aderarea României la Uniunea Europeană potrivit art.3 și 9 din lege.

Împotriva sus menționatei decizii a

declarat recurs reclamantul P.C.M. care invocă pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ..

În acest sens recurentul precizează

că art. 44 paragraful 2 din Constituție îl include ca titular al dreptului

pretins, căci cea de-a doua ipoteză a textului de lege indică faptul că

cetățenii străini sau apatrizi pot dobândi dreptul de proprietate asupra

terenului prin moștenire legală și nu numai în condițiile rezultate din

aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la

care România e parte, pe baza de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin

legea organică.

A interpreta altfel, susține

recurentul, ar fi în dezacord cu Constituția și practica CEDO, dar și art. din

Protocolul adițional nr. 1 la CEDO care prevede că orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit

de proprietatea sa, în afara excepțiilor prevăzute de lege.

Evidențiază, însă, că potrivit

principiului „dacă se poate mai mult, se poate și mai puțin”, urmează că dacă

moștenitorii persoanelor în discuție pot dobândi dreptul de proprietate prin

moștenire legală, cu atât mai mult cetățenilor străini li se va recunoaște

dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care statul comunist român le-a

preluat în mod abuziv din patrimoniul lor.

Deliberând, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul deoarece nu subzistă pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

pentru simplu argument că s-a aplicat, interpretându-se corect legea.

Fără a minimaliza dreptul pretins în

raport de care reclamantul, ca cetățean străin, a optat și a și obținut un

drept de folosință special potrivit dispoziției nr. 830 din 28 iunie 2005,

acesta poate fi convertit în drept de proprietate după obținerea cetățeniei

române, astfel cum se prevede în O.U.G. 184/2002.

Cât privește aserțiunea recurentului

că s-ar încadra în ipoteza a II-a din paragraful 2 al art. 44 din Constituție

nu poate fi primită ca și când acesta ar moșteni legal deoarece nu subzistă o

astfel de condiție a recurentului, iar textul este nesusceptibil de o altă

interpretare pe care legea n-o permite în situația în care aceeași Constituție

prevede că se poate dobândi terenul de străini sau apatrizi o dată cu aderarea

României la Uniunea Europeană și potrivit tratatelor internaționale la care

România e parte, pe bază de reciprocitate, prin lege organică și prin moștenire

legală. Aceasta nu înseamnă un dezacord cu practica judiciară CEDO, deoarece

Statul român, începând de la legea sa fundamentală și până la legi organice,

acordă importanța cuvenită proprietății în sensul prevederilor generale ale

art. 480 C. proc. civ. și a respectării dreptului de proprietate.

De aceea, nefiind întrunite

cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul P.C.M. împotriva deciziei civile nr. 7 din 12 ianuarie

2006 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 mai 2006.