ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1548/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 aprilie 2001, D.I.D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Consiliul local Sinaia și A.P.S. București, să constate că imobilul-teren în suprafață de 600 mp și 2 construcții, situat în Sinaia, județul Prahova, este deținut de stat fără titlu și să dispună obligarea pârâtelor de a-i lăsa atât terenul cât și edificatele, în deplină proprietate și posesie. Totodată, prin notificarea nr. 451/2001, formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, D.I.D. ceruse Serviciului de Protecție și Pază, restituirea aceluiași imobil, teren în suprafață de 600 mp, cu cele două construcții aflate pe acesta, situat în Sinaia.

La 24 august 2001, persoana îndreptățită a solicitat instanței suspendarea judecății acțiunii în revendicare, până la soluționarea notificării formulată în baza legii speciale și a parcurgerii procedurii necontencioase, prevăzută de aceasta (fila 55 dosar nr. 723/2001 al judecătoriei Sinaia). Prin adresa nr. 857 din 10 octombrie 2001 Serviciul de Protecție și Pază, i-a comunicat persoanei îndreptățite, refuzul său de a soluționa favorabil notificarea, motivat de împrejurarea că nu ar exista identitate între imobilul în legătură cu care s-a formulat cererea și cel deținut de entitatea investită potrivit Legii nr. 10/2001.

Urmare acestui răspuns și refuzului unității deținătoare de a emite decizie sau dispoziție, conform legii, la 21 ianuarie 2002, D.I.D., a solicitat repunerea pe rol a cauzei (fila 60 dosar 723/2001 al Judecătoriei Sinaia) iar ulterior, la 10 aprilie 2002 (fila 84 același dosar) și-a precizat cererea solicitând instanței să califice cererea de repunere pe rol ca o contestație la refuzul entității notificate de a se conforma dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Totodată, s-a solicitat disjungerea celor două cereri (cea formulată în baza dreptului comun, de contestația întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001) și s-a ridicat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sinaia de a soluționa contestația privind refuzul pârâtei de a da curs solicitărilor formulate pe calea notificării.

Prin încheierea din 20 iunie 2002, Judecătoria Sinaia a dispus disjungerea judecării contestației formulată de reclamantă împotriva refuzului pârâtei de a-i restitui imobilul în natură, de acțiunea în revendicare introdusă de aceeași reclamantă la 27 aprilie 2001 pe care a suspendat-o, potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001. Totodată, prin sentința nr. 603 din 20 iunie 2002, a declinat, în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a contestației, în acord cu dispozițiile art. 24 alin. final din Legea nr. 10/2001, în vechea redactare.

Prin sentința civilă nr. 568 din 8 septembrie 2003, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația ca tardivă, reținând în esență că notificatoarea a luat cunoștință de „decizia nr. 858/2001” la data de 11 octombrie 2001, astfel cum rezultă din copia extrasului de pe borderoul de evidență aflat la dosar, dată în raport cu care, cererea de repunere pe rol calificată ca și contestație, formulată la 21 ianuarie 2002, apare ca tardivă, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 2198 din 15 noiembrie 2004 a respins apelul formulat de M.Ș.A., în calitate de moștenitor al contestatoarei D.I.D.

În cauză, a declarat recurs în termen legal M.Ș.A. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține în esență că în mod greșit instanța de control judiciar a interpretat că adresa prin care intimatul pârât a comunicat refuzul restituirii imobilului are valoarea juridică a unei decizii, în înțelesul dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În realitate, se mai arată, adresa invocată face doar dovada corespondenței pe care a purtat-o cu conducerea intimatei, nefiind aptă de a produce consecințele juridice prevăzute de lege, prin interpretarea dată, limitându-i-se accesul la justiție. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Prin două acțiuni separate, ambele formulate la 27 aprilie 2001, D.I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Sinaia și A.P.S. București, restituirea imobilelor, teren de 600 mp și construcțiile edificate pe acesta, situate în Sinaia județul Prahova (cauza de față) precum și teren, în suprafață de 521 mp situat în Sinaia. Cauzele au format obiectul dosarelor nr. 723/2001 și respectiv 724/2001, ale Judecătoriei Sinaia. În legătură cu ambele imobile, persoana îndreptățită a formulat, de asemenea în mod separat, notificări în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat Serviciului de Protecție și Pază, să procedeze la restituirea în natură a acestora.

Entitatea investită cu soluționarea notificărilor, a emis la data de 10 octombrie 2001 adresele nr. 857 și 858, prin care a comunicat persoanei îndreptățite, refuzul soluționării favorabile a cererilor, motivat de nedepunerea unor acte doveditoare concludente și lipsa elementelor de identificare ale imobilelor. Ulterior emiterii acestor adrese, persoana îndreptățită a solicitat, în ambele dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sinaia, repunerea cauzelor pe rol, calificarea acestor cereri ca și contestații, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, urmare refuzului persoanei juridice deținătoare de a emite decizii, disjungerea cererilor formulate în baza dreptului comun de cele întemeiate pe dispozițiile legii speciale și declinarea soluționării contestațiilor privind cele două imobile, în favoarea Tribunalului București.

În legătură cu cererea având ca obiect imobilul, teren în suprafață de 600 mp și construcțiile edificate pe acesta, situat în Sinaia, urmare a declinării cauzei de către Judecătoria Sinaia, s-a format dosarul nr. 3900/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, care a pronunțat în primă instanță, în cauza de față, sentința civilă nr. 568 din 8 septembrie 2003. Instanța astfel investită a avut de analizat natura juridică a adresei cu nr. 857 din 10 octombrie 2001 emisă de Serviciul de Protecție și Pază (și nu a adresei nr. 858/2001, cum greșit s-a reținut, aceasta făcând obiectul unui alt dosar) concluzia, împărtășită și de instanța de control judiciar, fiind aceea că această adresă este echivalentă cu o deciziei emisă în condițiile art. 23 alin. (1) din lege iar termenul de 30 de zile în care putea fi introdusă contestația, trebuia calculat de la data comunicării acestui act.

Interpretarea dată de instanțe este greșită fiind în contra voinței legiuitorului și spiritului Legii nr. 10/2001, al cărui scop principal l-a constituit repararea pe cât posibil, a prejudiciilor cauzate, urmare preluării abuzive a imobilelor, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, este de necontestat că, în legătură cu imobilul a cărui restituire se solicită în prezenta cauză, autoarea reclamantului a întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vechea redactare și a notificat unitatea deținătoare.

Fără a emite o decizie sau dispoziție motivată, deși avea această obligație, potrivit art. 23 alin. (1) din lege directorul Serviciului de Protecție și Pază a răspuns notificatoarei la 10 octombrie 2001, printr-o adresă echivocă, act fără nici o consecință de ordin juridic, că „este surprins” de faptul că se revendică acest imobil, în condițiile în care nu s-au prezentat probe concludente din care să rezulte anul construcției, autorizația de construire, precum și alte elemente de identificare. Or, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) respectiv art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

Adresa trimisă notificatoarei, informă și echivocă, nu poate îndeplini cerințele art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în vechea redactare, potrivit căruia decizia sau dispoziția emisă conform legii, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie, în situația în care s-a aprobat restituirea în natură a imobilelor, titlu executoriu, pentru punerea în posesie. Ca atare, cazul dedus recursului de față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă generată de o conduită culpabilă a acesteia, o atare împrejurare neputând fi de natură a afecta interesele legitime ale reclamanților. Cât privește termenul în care s-a depus contestația, aceasta nu poate fi apreciată ca tardiv formulată, în condițiile în care, în cauză, entitatea investită cu soluționarea cererii de restituire, nu a emis un act valabil care să marcheze finalizarea procedurii administrative, respectiv a etapei necontencioase.

Așa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare tribunalului, care urmează a se pronunța, în funcție de probele administrate, pe fondul cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.Ș.A. împotriva deciziei nr. 2198 din 15 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 568 din 8 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.