ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3587/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 296

din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.M., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului și, în consecință,

a dispus anularea Ordinului nr. 3269 din 27 aprilie 2005, emis de pârât.

În motivarea sentinței se

reține că prin ordinul atacat, ministrul economiei și comerțului a mandatat

reprezentanții Statului în Adunarea Generală a Acționarilor SC E.S. SA să

numească o altă persoană în calitate de membru al consiliului de administrație

și director general în locul reclamantului, iar reclamantul să rămână la

dispoziția societății pe un post corespunzător pregătiri profesionale.

Acest ordin este nelegal,

deoarece art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 74/2005 privind înfățișarea SC E.S. SA,

stabilește o anumită procedură privind numirea și revocarea membrilor

consiliului de administrație și a directorului general al filialei, procedură

ce nu a fost respectată; potrivit actului normativ citat, numirea și revocarea

acestor persoane, din categoria cărora face parte și reclamantul, se face pe

baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor a SC E. SA (acționarul unic al

SC E.S. SA), iar mandatarea reprezentanților Statului din cadrul SC E. SA se

face prin ordin al ministrului economiei și comerțului. În mod greșit,

Ministerul Economiei și Comerțului a mandatat reprezentanții Statului în

Adunarea Generală a Acționarilor a SC E.S. SA să numească o altă persoană în

calitate de membru al Consiliului de Administrație și director general în locul

reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, Ministerul Economiei și Comerțului, susținând că hotărârea

este netemeinică și nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății și cu aplicarea greșită a art. 7 din Legea nr.

554/2004, precum și a art. 6 din H.G. nr. 74/2005.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se arată că în mod greșit, instanța a respins excepția prematurității

cererii de chemare în judecată, motivând că la data formulării excepției

trecuseră mai mult de 30 de zile de la data inițierii de către

reclamantul-intimat a procedurii prealabile obligatorii, prevăzute imperativ de

Legea nr. 554/2004; în speță, cererea introductivă de instanță a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, înainte de expirarea termenului

de 30 de zile prevăzut de lege, iar prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 sunt imperative, în sensul că acordă reclamantului posibilitatea de a

sesiza instanța judecătorească competentă, numai dacă persoana care pretinde

vătămarea unui drept, este nemulțumită de răspunsul dat de autoritatea emitentă

a actului, în urma plângerii prealabile sau dacă au trecut cel puțin 30 de zile

de la înregistrarea plângerii și autoritatea emitentă nu a dat solicitantului

nici un răspuns. Instanța de fond ar fi trebuit să constate că acțiunea

reclamantului este prematur introdusă și să o respingă ca atare.

În ceea ce privește

interpretarea art. 6 din H.G. nr. 74/2005, recurentul arată că actul care

conduce la revocarea din funcția de director general și membru în consiliul de

administrație al SC E.S. SA a reclamantului, este hotărârea Adunării Generale a

Acționarilor acestei societăți, și nu Ordinul nr. 3269/2005, emis de Ministerul

Economiei și Comerțului.

Hotărârea Adunării Generale

a Acționarilor a SC E.S. SA a aprobat în unanimitate revocarea reclamantului

din funcțiile menționate, iar Ordinul nr. 3269/2005 este doar un act

premergător acestei hotărâri care nu avea cum să lezeze drepturile sau

interesele legitime ale reclamantului.

În plus, acest ordin a fost

legal emis, în conformitate cu art. 6 din H.G. nr. 74/2005 care prevede că

schimbarea directorului general și a membrilor consiliului de administrație ai

SC E.S. SA este de competența Adunării Generale a Acționarilor acesteia, în

baza Ordinului mandat al ministrului economiei și comerțului și a Adunării

Generale a Acționarilor a SC E. SA, iar numirea reclamantului în funcțiile de

director general și membru în consiliul de administrație al SC E.S. SA s-a

făcut în mod identic cu revocarea acestuia din funcțiile arătate: s-a emis un

ordin identic cu ordinul a cărui anulare se solicită, apoi a urmat hotărârea

Adunării Generale a Acționarilor a SC E. SA nr. 6/2005 și apoi s-a adoptat

hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 1/2005 a SC E.S. SA.

În drept, motivele de recurs

au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, soluția instanței de

fond, referitoare la excepția prematurității acțiunii, este corectă și în

concordanță cu scopul prevederilor art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004.

Procedura administrativă prealabilă a fost reglementată tocmai pentru a da

posibilitatea autorității administrative să-și revoce propriul act, atunci

când, în urma reclamației administrative formulate de persoana vătămată într-un

drept sau interes legitim, constată că actul este nelegal, iar nu pentru a crea

un impediment formal în ceea ce privește accesul la justiție.

În speță, deși

reclamantul-intimat a formulat acțiunea, anterior expirării termenului de 30 de

zile de la înregistrarea plângerii prealabile, acest termen se împlinise la

data depunerii întâmpinării de către pârâtul-recurent și anterior primului

termen de judecată, fără ca autoritatea pârâtă să-și exprime intenția de a

reveni asupra propriului act. În aceste condiții, în mod corect instanța de

fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile nesoluționării în termenul legal

a unei cereri, în sensul art. 1 și a art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, soluția contrară fiind de un formalism excesiv.

În ceea ce privește

legalitatea Ordinului nr. 3269 din 27 aprilie 2005, instanța de fond a

constatat în mod temeinic că potrivit art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 74/2005

privind înființarea SC E.S. SA, Consiliul de Administrație al SC E.S. SA este

format din 5 membri, din care unul este directorul general al filialei, numiți

și revocați de adunarea generală a acționarilor a noii societăți comerciale, pe

baza hotărârii Adunării Generale a Acționarilor SC E. SA, adoptate în baza

mandatului emis de ministrul economiei și comerțului. SC E. SA are

reprezentanți în consiliul de administrație al filialei, dintre care unul este

președintele consiliului de administrație.

Din conținutul normelor

citate rezultă că ministrul economiei și comerțului are prerogativa de a da

mandat pentru adoptarea unei hotărâri, Adunării Generale a Acționarilor a SC E.

SA, care să stea la baza adoptării unei hotărâri ulterioare, de numire sau

revocare din funcție a membrilor Consiliului de Administrație, de către SC E.S.

SA.

În condițiile în care

adunările generale ale acționarilor celor două societăți comerciale nu se confundă,

fiind entități distincte, este evident că a fost încălcată o normă de

competență stabilită prin hotărâre de guvern, vătămarea produsă

reclamantului-intimat fiind aceea că s-a procedat la revocarea sa din funcție

în baza mandatului emis de Ministerul Economiei și Comerțului, eludându-se

condiția adoptării inclusiv a unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor

a SC E. SA.

În ceea ce privește

argumentul invocat de recurent, în sensul că la numirea în funcție a

reclamantului-intimat s-ar fi procedat în mod similar, acesta este nerelevant,

deoarece actele respective nu fac obiectul acțiunii în justiție, iar Curtea nu

are competența de a le supune unei analize.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, atât în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, cât și în ceea

ce privește caracterul nelegal al actului atacat și existența unei vătămări

produse persoanei într-un drept al său, în sensul art. 1 din Legea nr.

554/2004, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu referire la

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Economiei și Comerțului împotriva sentinței civile nr. 296 din 8

februarie 2006 și a încheierii din 19 octombrie 2005 ale Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.