ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3313/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând în condițiile art.256 C. proc. civ. asupra

cauzei civile de față reține cele ce succed:

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1141 din 18 octombrie 2005, a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SA prin care a solicitat

anularea mărcii combinate „Salam săsesc”, înregistrată sub numărul 57384/2002

pe toate clasele de produse și servicii, aparținând pârâtei SC C.2.P. SRL,

hotărâre pronunțată în contradictoriu și cu O.S.I.M.

În motivarea hotărârii se arată că

datorită folosirii intensive, companiei publicitare și calității produselor, în

perioada 2000-2003 marca a dobândit prin folosință caracter distinctiv,

consumatorii asociind produsul „salam săsesc”

cu societatea pârâtă, denumirea devenind aptă de a identifica produsele

pârâtei în raport cu ale concurenței, aplicabile fiind dispozițiile art. 5

alin. ultim din Legea nr. 84/1998. Referitor la susținerea reclamantei

potrivit căreia produsul ar fi existat pe piața

mezelurilor încă din anul 1997, nu

se

poate justifica admiterea acțiunii, deoarece în România rețetele culinare nu

sunt protejate prin eliberarea unui titlu de protecție, ele putând fi protejate

doar pe căi de fapt, ca secret de serviciu.

Curtea Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

170/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot

sentința apelată în sensul că a admis cererea, a dispus anularea mărcii

combinate „salam săsesc” înregistrată sub numărul 57384/2002 în favoarea

intimatei SC C.2.P. SRL pe clasele de produse/servicii 29,35 și 39; a obligat

pârâta să publice pe cheltuiala sa într-o publicație cu acoperire națională

decizia pronunțată.

Prin considerentele deciziei se

arată următoarele. Comisia de reexaminare mărci din cadrul O.S.I.M., reținând

îndeplinirea condițiilor de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea

nr. 84/1998, a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 5

lit. b) din lege ce exclud de la înregistrare mărcile care sunt lipsite de

caracter distinctiv.

Probatoriul administrat în cauză

relevă utilizarea semnului începând cu luna octombrie 2000 astfel încât

dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare se situează între această

dată și 13 mai 2002, data depunerii cererii de înregistrare.

Volumul vânzărilor atestă cantități

reduse vândute, situație similară fiind și în anul 2001, astfel încât să se

permită o identificare a produsului vândut sub marca în discuție ca provenind

de la C. Situația statistică prezentată de pârâtă nu este dovedită și nici

specificată unitatea de măsură avută în vedere la întocmirea ei.

Data de referință a aprecierii sub

aspectul dobândirii caracterului distinctiv al mărcii este 13 mai 2002, data

depunerii cererii de înregistrare, astfel încât probele ulterioare sunt

irelevante.

Cererea de anulare a înregistrării

mărcii a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 5 lit. d) din Legea nr.

84/1998, potrivit cărora sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate

mărcile care sunt compuse din semne sau indicații putând servi în comerț pentru

a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea

geografică sau tipul fabricării produsului.

Marca în litigiu este o marcă

combinată individuală verbală și figurativă fără elemente deosebite de natură

să îi confere distinctivitate. Elementele verbale folosite sunt generice,

desemnând un sortiment de salam, și descriptive, termenul „săsesc” fiind menit

să atribuie produsului la care se referă calitățile legate de modul de

fabricare atribuit unei comunități locale cu un anume specific. Consumatorul mediu

va considera că produsul este fabricat printr-o rețetă tradițională a

comunității săsești, în mod similar cu percepția asupra altor produse cum ar fi

„șunca de Praga”, „salamul italian” ori „salamul bănățean”, percepție care

provine dintr-o lungă perioadă de utilizare a unor asemenea denumiri.

Din perspectiva art. 5 alin. (1)

lit. c) din lege, analiza privește exclusiv stabilirea dacă și în ce măsură

marca aflată în discuție se compune exclusiv din semne sau din indicații

devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și

constante. Practicile comerciale constante în privința produselor preparate din

carne sunt în sensul trimiterilor la anumite rețete prin indicarea unor zone

sociale (mușchi țigănesc) sau socio-geografice cu un anumit specific, astfel

cum deja s-a arătat.

Se reține totodată că apelanta nu a

dat declarația cerută de lege în sensul de a nu invoca un drept exclusiv asupra

acelor elemente lipsite de caracter distinctiv, ceea ce ar fi condus la

respingerea cererii de înregistrare, în măsura în care nu ar fi fost invocate

dispozițiile art. 5 alin. (2) din lege avute în vedere în cadrul cererii de

reexaminare.

Odată înlăturat argumentul pentru

care marca a fost admisă la înregistrare, acela ținând de dobândirea unui

caracter distinctiv anterior depunerii cererii de înregistrare se constată că

înregistrarea mărcii nu putea să se dispună în absența îndeplinirii cerinței

anterior menționate.

În raport de cele reținute, Curtea a

constatat că în mod nelegal și prin ignorarea modului de interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) și art. 5 alin. (1) lit. b), c) și d)

din Legea nr. 84/1998 precum și a probelor administrate de către reclamantă,

instanța de fond a respins cererea în anularea mărcii.

Față de dispozițiile art. 16 din

O.U.G. nr. 100/2005, reținând și înregistrarea cu rea credință a mărcii în

dauna reclamantei interesate în a comercializa produsul sub aceeași denumire

generică, a dispus obligarea pârâtei să publice decizia, pe cheltuiala sa

într-o publicație cu acoperire națională.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta SC C.2.P. SRL, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., pentru motivele ce

urmează:

pronunțat asupra unei cereri care nu a fost formulată în apel și pe care nu au

pus-o în discuția părților, publicarea hotărârii, fiind reținute și două motive

de anulare care nu au fost invocate de reclamantă, nerespectarea Regulii 17 (4)

din H.G. nr. 833/1998 și a pretinsei înregistrări cu rea credință a mărcii.

Nepunând în discuție împrejurările

amintite, instanța a încălcat principiul contradictorialității și pe cel al

dreptului la apărare, fiind astfel incidente motivele prevăzute de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

decât s-a cerut și ce nu s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., deoarece în apel nu s-a cerut publicarea hotărârii, dispunându-se

anularea înregistrării, pentru motive care nu au fost invocate de către

reclamantă, respectiv încălcarea Regulii 17 (4) din H.G. nr. 833/1998.

recurată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 84/1998, art. 48 din Legea nr. 84/1998 coroborat cu Regula 17 (4) din

H.G. nr. 833/1998, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a considerat că

dispozițiile art. 5 alin. (2) din lege nu se aplică deși reclamanta nu a

administrat nicio probă din care să rezulte că marca „salam săsesc” ar fi

lipsită de caracter distinctiv, sarcina probei în această materie nefiind

răsturnată.

Instanța, în pofida recunoașterii

reclamantei, a declarat că aspectele ținând de publicitate nu se verifică, că

probele privind caracterul distinctiv anterior cererii de înregistrare nu sunt

concludente.

Recurentei, urmare a campaniei

publicitare realizate, i-a crescut volumul vânzărilor la produsul desemnat de

această marcă de peste 800 de ori.

Ceea ce protejează legea în aceste

cazuri este investiția făcută în promovarea unei mărci lipsite inițial de

caracter distinctiv, sancționând totodată și concurența parazitară prin

conferirea celui care a investit drept exclusiv de utilizare.

Pe de altă parte, reclamanta are o

poziție duplicitară deoarece a depus o cerere de înregistrare a denumirii

„salam secuiesc”.

Instanța aplică și interpretarea

greșită și dispozițiile art. 5 lit. c) și d) deoarece, dacă ar fi observat că

textul se referă la „semne compuse exclusiv din ....”, ar trebui să respingă

cererea deoarece marca nu este compusă exclusiv din semnele la care se referă

textele menționate.

Instanța reține că marca „salam

săsesc” este deceptivă pentru că ar fi indicat o calitate legată de modul de

fabricare a produsului dar dacă este folosită de reclamantă și de ceilalți concurenți,

ea nu mai este deceptivă.

Cu privire la inexistența motivului

de anulare a înregistrării dedus din Regula 17 (4) din H.G. 833/1998 se arată

de către recurentă, că încălcarea acestei reguli are o singură sancțiune și

care poate fi aplicată exclusiv de O.S.I.M. în procedura de înregistrare:

refuzul de a înregistra. Cauzele de anulare a înregistrării sunt limitativ

prevăzute de art. 48 din Legea nr. 84/1998, între acestea neregăsindu-se și cea

întemeiată pe încălcarea Regulii 17 (4) din H.G. 833/1998.

Reclamanta nu a cerut anularea

înregistrării mărcii pentru rea credință în temeiul dispozițiilor art. 48 lit.

c) din Legea nr. 84/1998, motiv pentru care hotărârea instanței de apel este

nelegală și sub acest aspect.

Analizând hotărârea recurată prin prisma

criticilor formulate și a probatoriilor administrate, Înalta Curte reține

următoarele:

Marca, parte integrantă a oricărei strategii comerciale, este un semn

distinctiv care permite unui fabricat sau unui comerciant, în raporturile sale

cu clientela, să-și identifice produsele sau serviciile în raport de cele ale

concurenților săi.

Creșterea rolului publicității în

activitatea de marketing, în scopul atragerii și păstrării clientelei, a

determinat ca noțiunea de distinctivitate, condiție esențială a registrabilității

mărcii, să fie mai nuanțată.

Astfel, aplicarea dispozițiilor

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile

geografice, potrivit cărora mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv

sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate, este înlăturată dacă

înainte de data cererii de înregistrate a mărcii și ca urmare a folosirii

acesteia, marca a dovedit caracter distinctiv [art. 5 alin. (2) din Lege].

Această dispoziție semnifică

împrejurarea că, urmare a folosirii mărcii, în speța de față „salam săsesc,”,

aceasta a dobândit caracter distinctiv în sensul ca publicul să fie capabil să

distingă produsul în baza sa, ca provenind de la o anume societate comercială,

C., în prezenta cauză.

Din probele depuse la dosar, respectiv

facturi fiscale, contracte de publicitate anterioare datei de depozit a mărcii

în litigiu, extrase din ziarele depuse de reclamant studiului de piață precum

și explozia vânzărilor produsului din carne marca „salam săsesc” sub emblema

„C.”, urmare a publicității agresive efectuate, dovedesc că marca combinată,

având o scriere deosebită, cu litere conturate, a dobândit distinctivitate.

Astfel, sloganul „zi și tu: salam

săsesc” (fila 11 dosar fond) a determinat ca 69% dintre respondenții studiului

de piață „să menționeze spontan C. ca producător al sortimentului respectiv”,

iar 51% dintre cei care au văzut campania publicitară au declarat că au

cumpărat salam săsesc datorită influenței reclamei.

Se concluzionează, că, per total,

32% din eșantionul studiat și-a amintit campania publicitară C. și au cumpărat

produsul (salam săsesc) și au recunoscut că reclama i-a influențat în

cumpărare.

Rezultă astfel că pentru o fracțiune

importantă din publicul vizat, marca „salam săsesc” a devenit capabilă să

indice proveniența bunului ca fiind de la societatea C.

Acceptând raționamentul instanței de

apel, în sensul de a verifica doar probatoriile ce vizează perioada anterioară

datei de 13 mai 2002, data depunerii cererii de înregistrare, cu înlăturarea

deplină a dovezilor privind consecințele campaniei de promovare a societății

prin produs, înseamnă înfrângerea unei cerințe determinate a comerțului,

concurența loială în sensul ca de efortul financiar, de concepție, să profite

doar comerciantul investitor în marketing și nu și celorlalți comercianți

concurenți pe piața acelorași produse.

Așadar, caracterul distinctiv al

mărcii, deși existent la momentul depozitului doar în fază germinală, a fost

dobândit ulterior prin folosirea sa intensivă.

Interpretarea dată a fost necesară

întrucât legea română nu acoperă situația de fapt prezentată, dobândirea

caracterului distinctiv prin folosire, ulterior datei cererii de înregistrare.

Pentru considerentele ce preced,

instanța reținând aplicarea greșită a legii, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

În baza dispozițiilor art. 312 alin.

(2) și (3) C. proc. civ., decizia va fi modificată în tot în sensul că apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 1141/2005 a Tribunalului

București va fi respins.

Față de soluția ce se va pronunța

din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța nu mai are a se

pronunța asupra criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. referitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut, respectiv publicarea

hotărârii, precum și a criticilor privind încălcarea dreptului la apărare și a

principiului contradictorialității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC C.2.P. SRL

împotriva deciziei nr. 170/A din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Modifică decizia în sensul respingerii

apelului declarat de reclamanta SC T.C. SA împotriva sentinței civile nr. 1141

din 18 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie

2007.