ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5237/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5237/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de

4 august 2006 reclamanta SC C. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâții SC E.

SA București și O.S.I.M. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună anularea următoarelor certificate de înregistrare marcă având ca

titular pe pârâta:

1.

Certificatul de marca nr.

58473 cu denumirea RG înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice,

contactoare, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

2.

Certificatul de marca nr.

57716 cu denumirea TCA înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice,

contactoare, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

3.

Certificatul de marca nr.

60835 cu denumirea TSA înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, relee

termice, valabil de la 7.05.2004 până la 7.05.2014;

4.

Certificatul de marca nr.

58274 cu denumirea DRG înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice,

demaroare electromagnetice pentru regim greu, valabil de la 7 octombrie 2003 până

la 7 octombrie 2013;

5.

Certificatul de

marca nr. 57009 cu denumirea CONTEX înregistrat pentru clasa 9, valabil de la 7

octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

Cererea a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 48 lit. a și c și art. 5 lit. a,

b, c și d din Legea nr. 84/ 1998.

Prin sentința

civilă nr. 290/20.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a

civilă s-a respins acțiunea ca nefondată, în motivare reținându-se următoarele:

Motivele

pentru care s-a solicitat anularea mărcilor sunt cele precizate de art. 48 din

Legea nr. 84/1998, respectiv pentru neîndeplinirea prevederilor art. 5 lit. a,

b, c, și d.

Conform art.

5 lit. a și b din Legea nr. 84/1998, sunt excluse de la protecție și nu pot fi

înregistrate „mărcile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1 lit.

a; - marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la

deosebirea produselor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând

altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte,

inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme

tridimensionale și în special forma produsului sau al ambalajului său,

combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne.

Caracterul

distinctiv al mărcilor pârâtei s-a apreciat luând în considerare toate

elementele ce intră în componența lor, în ansamblul lor.

În speță, mărcile reclamantei

sunt mărci combinate.

Conform art.

5 alin. 2, dispozițiile art. 1 lit. b, c, și d nu se aplică dacă, înainte de

data cererii de înregistrare a mărcii și ca urmare a folosirii acesteia, marca

a dobândit un caracter distinctiv, or, mărcile în discuție dobândesc caracter

distinctiv prin folosirea lor.

Pentru

mărcile RG nr. 58473, TCA nr. 57716, TSA nr. 60835, BRG nr. 58274, CONTEX nr.

57009, distinctivitatea dobândită prin folosință a fost de necontestat potrivit

actelor depuse la dosar, din care rezultă că pârâta este firma producătoare a

acestora.

Ele s-au

adresat unui segment de public specializat, produsele se vând în cadrul unor

magazine sau raioane specializate, sau se livrează direct de firma SC E. SA

către beneficiari.

Potrivit art.

5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protecție și nu pot

fi înregistrate mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații

devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și

constante; mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații, putând

servi în comerț pentru a desemna specia, cantitatea, destinația, valoarea,

originea geografică sau timpul fabricării produsului sau alte caracteristici

ale acestora.

Cu privire la

marca RG nr. 58473 nu se poate spune că aceasta este uzuală, astfel cum rezultă

din extrasele lucrărilor de specialitate depuse la dosar, aceasta fiind

utilizată numai de către pârâtă.

în ceea ce

privește reaua-credință la înregistrare, aceasta nu poate fi reținută având în

vedere că reclamanta nu a făcut dovada acesteia; deși s-a desprins de unitatea

pârâtă prin divizare, producând contactoare și relee, aceasta nu a primit în

patrimoniu dreptul asupra mărcilor înregistrate de pârâtă.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin

decizia civilă nr. 247/A/18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală: S-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis cererea și

s-a dispus anularea certificatelor de înregistrare a mărcilor nr. 58473

„RG"; nr. 57716 - „TCA"; nr. 60837 - „TSA"; nr. 58274 - „DRG"

și nr. 57009 -„CONTEX", emise de OSIM pentru clasa 9 de produse.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta-apelantă a invocat mai multe motive de natură a

se opune înregistrării de către O.S.I.M. a mărcilor purtând denumirile RG, TCA,

DRG, TSA și CONTEX.

Astfel, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, argumentând în

sensul că mărcile înregistrate de pârâtă, pentru produsele contactor și,

respectiv, relee, nu reprezintă semne care să poată servi la deosebirea

produselor unei firme de cele ale alteia.

Reclamanta a

invocat, de asemenea, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea

nr. 84/1998 susținând, cu privire la toate mărcile în discuție, că acestea sunt

lipsite de caracter distinctiv, că se compun din indicații devenite uzuale în

practicile comerciale; că, fiind însoțite în toate cazurile de alte date

tehnice, sunt considerate de utilizatori specificații care desemnează

destinația, calitatea și alte caracteristici tehnice ale acestor tipuri de

produse.

Tot astfel,

reclamanta a susținut prin cererea introductivă și teza înregistrării mărcilor

de către pârâtă cu rea-credință, pe temeiul dispozițiilor art. 48 lit. c) din

același act normativ.

Sub un prim

aspect, Curtea, răspunzând argumentelor invocate de intimată în fața instanței

de fond, cum și prin concluziile scrise depuse în apel, a apreciat calea

procesuală aleasă de către reclamanta apelantă, acțiunea în anularea

înregistrării mărcilor, ca fiind una legală, prevăzută de dispozițiile art. 48

din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „Orice persoană interesată poate cere

Tribunalului București anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre

motivele următoare: a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1); (....) c) înregistrarea mărcii a fost

solicitată cu rea-credință".

Dispozițiile

anterior citate nu condiționează în niciun fel dreptul de a formula o acțiune

în anularea înregistrării unei mărci de alte proceduri anterioare, respectiv,

de exercitarea dreptului la opoziție în înregistrarea mărcii, în condițiile

art. 23 din același act normativ.

Nefiind

impusă o asemenea îngrădire, nici nu i se poate opune reclamantei apelante vreo

excepție ținând de admisibilitatea căii procesuale alese.

Revenind la

criticile aduse sentinței prin motivele de apel, Curtea a apreciat că instanța

de fond nu a răspuns argumentelor

aduse de reclamantă prin cererea

de chemare în judecată, mulțumindu-se să invoce fie dispoziții ale legii speciale,

fie principii generale din această materie, fără însă a arăta modul în care

acele dispoziții legale sau acele principii sunt aplicabile speței, într-o

manieră convingătoare și care să justifice soluția de respingere a acțiunii.

Astfel,

aserțiunea potrivit căreia mărcile reclamantei sunt mărci combinate, caracterul

distinctiv apreciindu-se prin luarea în considerare a tuturor elementelor ce

intră în componența lor, nu este suficientă prin ea însăși să lămurească

conflictul de drepturi ivit din înregistrarea ca mărci a denumirilor cu privire

la care reclamanta apelantă își invocă propriile drepturi.

Elementul

figurativ al fiecăreia din mărcile analizate constă în scrierea acestora, fără

elemente grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune, menite să susțină

numai elementele verbale ale mărcilor.

Așa fiind, în

analiza distinctivității mărcilor, elementul verbal a fost cel dominant, în

măsură să confere distinctivitate și nu elementul grafic, scriere uzuală, fără

capacitate de a asigura minimă distinctivitate produselor.

în acest

context, a deduce din simplul fapt că mărcile sunt combinate caracterul

distinctiv al acestora, reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3

lit. a) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora marca este un semn susceptibil

de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei

persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane.

Dacă este de

principiu că analiza distinctivității unei mărci se face prin luarea în

considerare a tuturor elementelor acesteia, nu este mai puțin adevărat că unele

elemente sunt apte să confere un grad mai mare sau mai mic de distinctivitate,

iar în cadrul acestora se numără și elementele grafice comune și în special

scrierea comună, în fonturi care nu conțin niciun element fantezist, aspect ce

se regăsește în speță în privința tuturor mărcilor aflate în discuție.

Întemeiate sunt și

criticile formulate de apelantă în legătură cu incidența în cauză a

dispozițiilor art. 5 alin. (2) potrivit cărora dispozițiile alin. (1) lit. b),

c) și d) nu se aplică dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii și

ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv.

Faptul că

pârâta-intimată este firma producătoare a produselor purtând semnele RG, TCA,

TSA, DRG și CONTEX, nu este suficientă prin ea însăși să conducă la concluzia

dedusă de

instanța de fond, potrivit căreia acestea au căpătat

prin folosință distinctivitate de necontestat.

Incidența

acestei excepții de la regulile instituite prin dispozițiile alin. (1) ale art.

5 ar fi fost de analizat exclusiv în ipoteza în care numai intimata pârâtă ar

fi utilizat însemnele înregistrate ulterior ca mărci.

Situația în cauză nu

este însă aceasta, iar probele administrate de către reclamanta-apelantă au fost

semnificative în acest sens, fără ca instanța de fond să fi răspuns într-un mod

argumentat cu privire la puterea doveditoare a acestora.

Apelanta

provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea la care a fost supusă

fosta întreprindere din care s-a constituit ulterior societatea pârâtă, mai

precis o secție de producție a acesteia, astfel cum rezultă din dispozițiile

HCM nr. 947/1974 prin care au fost aprobați principalii indicatori ai

investiției întreprinderea de Contactoare Buzău.

Obiectul de

activitate al noii întreprinderi astfel constituite a fost tocmai acela al

fabricării de aparataj electric de joasă tensiune de comandă și protecție.

Lista anexă

actului normativ de constituire cuprinde secțiile subunități ale noii

întreprinderi înființate, între care se regăsesc Secția a 3-a asamblare

contactoare și Secția a 4-a asamblare relee, potrivit actelor aflate la filele

31-33 din dosarul de fond.

Prin urmare,

indiferent de momentul la care au fost omologate produsele sub denumirile RG,

TCA, TSA, DRG, CONTEX, reclamanta apelantă a fost aceea care, dat fiind

obiectul său de activitate, a fost cea care a produs de-a lungul timpului și a

livrat produse sub aceste denumiri, astfel cum o dovedesc, atât pentru perioada

anterioară anului 1989, cât și ulterior acestuia, contractele și anexele la

contracte încheiate cu diverși beneficiari SC H. SA, U.M. Vălenii de Munte, E.

Prin urmare,

probe concludente neanalizate de instanța de fond, au făcut dovada faptului că

nu folosirea mărcilor în activitatea exclusiv a pârâtei intimate ar fi condus

la dobândirea caracterului distinctiv, anterior datei lor de înregistrare,

situație în care exclusiv aceasta ar fi fost îndreptățită la înregistrare,

reclamanta apelantă fiind și ea una dintre persoanele juridice care au folosit

în activitatea curentă și corespunzător propriului obiect de activitate semnele

respective.

Această

împrejurare face inaplicabile în privința pârâtei dispozițiile art. 5 alin. (2)

din Legea nr. 84/1998, în sensul că nu o poate îndreptăți pe aceasta să-și apropie

semnele anterior

utilizate, sub formă de marcă, pentru a

obține în acest mod protecția de care se bucură exclusiv mărcile, în

detrimentul unor utilizatori anteriori ai acelorași semne, câtă vreme

distinctivitatea nu se poate susține că ar fi fost dobândită prin însuși faptul

personal al intimatei-pârâtei ci ea poate proveni din partea celorlalți

utilizatori.

În acest

context, trebuia analizat de către prima instanță și motivul de anulare invocat

de reclamantă pe temeiul art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, respectiv

reaua-credință la înregistrarea mărcilor.

Cunoașterea

de către pârâtă a faptului că nu este singura utilizatoare a unor semne cu

privire la care a solicitat înregistrarea lor ca mărci, a faptului că,

procedând în acest mod, paralizează activitatea comercială a societății

reclamante, pe care o afectează în ceea ce privește însăși obiectul de

activitate, reprezintă un element ce se circumscrie relei-credințe la

înregistrare, precum și unor practici comerciale neloiale, fiind de natură prin

însăși recunoașterea lor să conducă la anularea înregistrărilor efectuate.

Potrivit

dispozițiilor art. 5 lit. b), c), și d), din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de

la protecție și nu pot fi înregistrate mărcile care sunt lipsite de caracter

distinctiv (b) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații

devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante

(c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații, putând

servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația,

valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării

serviciului sau alte caracteristici ale acestora (d).

Mărcile în discuție

se includ în categoriile analizate prin dispozițiile anterior citate.

Astfel, în ce

privește distinctivitatea, ca și condiție ce definește însăși conceptul de

marcă, mărcile înregistrate de pârâtă nu sunt capabile să deosebească produse

din cadrul aceleiași categorii, executate de către pârâta-intimată, de cele

executate de orice alt producător.

Denumirile TCA pentru

contactori trifazați și TSA, pentru relee termice sunt denumiri uzual acceptate

pe piață, potrivit Ghidului cumpărătorului pe anul 1991 (filele 50-53 din

dosarul fond) la fel ca și denumirile RG, utilizată pentru contactoare pentru

regim greu și DRG, pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu.

Toate aceste denumiri

se utilizează, astfel cum fac dovada actele aflate la dosar, anexe la contract,

facturi, însoțite de caracteristici tehnice, exprimate numeric - 10, 16, 25,

etc.

în cauză s-a

dovedit astfel atât caracterul uzual al semnelor înregistrate ca mărci de către

pârâtă, cât și lipsa de distinctivitate, elemente în raport de care acestea se

impuneau a fi excluse de la protecție, conform art. 5 lit. b), c) și d) din

Legea nr. 84/1998.

În ce

privește marca CONTEXT, înregistrată sub nr. 057009 din 7 octombrie 2003,

instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei privind protejarea unui

drept anterior, respectiv certificatul DMI 001039 (2R), care îi conferă

apelantei protecție, desenul industrial înregistrat potrivit acestui certificat

conținând și denumirea protejată, fără ca până la această dată să fi fost

formulată vreo cerere de anulare a acestei înregistrări.

Împotriva

deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta, criticând-o pentru

următoarele motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ..

1.

în mod greșit s-a reținut de instanța

de apel că era necesar ca mărcile în discuție să fi conținut, pe lângă litere,

un element fantezist, atât timp cât legea nu impune o asemenea condiție.

Astfel, art.

3 lit. a) din Legea nr. 84/ 1998 prevede că marca poate avea caracter

distinctiv și atunci când este formată din litere.

în discuție nu se încadrează în categoriile exceptate de la înregistrare în

condițiile art. 5 alin. (1) lit. c) cele compuse exclusiv din semne sau

indicații devenite uzuale și lit. d) cele compuse exclusiv din semne sau

indicații, putând servi în comerț pentru a desemna sfera, cantitatea,

calitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului

sau alte caracteristici ale acestora.

Mărcile sunt

combinate, având un element figurativ, ceea ce face a nu exista exclusivitatea

impusă de lege.

De altfel,

termenii folosiți nu au caracter descriptiv, nefiind evocatori și nu indică

caracteristici ale produselor.

greșit s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (2) din lege au incidență

exclusiv în ipoteza în care numai pârâta ar fi utilizat însemnele înregistrate

ca mărci; procedând in acest fel, instanța a adăugat la condițiile prevăzute de

lege.

Pârâta a

produs și produce și în prezent aparataj de joasă tensiune.

Față de

această situație, chiar dacă, prin absurd, s-ar putea reține elementele

prevăzute de alin. (1) lit. b), c), și d), conform alin. (2) al art. 5 din

lege, nu se aplică aceste dispoziții dacă înainte de data cererii de

înregistrare a mărcii și ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un

caracter distinctiv. Acest lucru s-a probat, dar s-a reținut greșit, de

instanța de apel că doar apelanta ar fi realizat aceste produse.

privește incidența art. 48 lit. c) din lege, instanța de apel a reținut

reaua-credință din partea pârâtei la înregistrarea mărcilor, aceasta știind că

există și alt utilizator.

Prin

înregistrarea mărcilor și-au apărat drepturile dobândite ca urmare a conceperii

și folosirii acestor semne pe o perioadă îndelungată, mult anterior înființării

reclamantei-apelante.

Analizând

decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.

într-adevăr, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și

indicațiile geografice, „pot constituit mărci semne distinctive, cum ar fi

cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, ....".

După cum

rezultă din acest text legal, nu este suficient ca marca să fie constituită

dintr-un semn care să fie reprezentat de anumite litere, ci este necesar ca

semnul să aibă un caracter distinctiv.

Condiția

distinctivității este impusă de art. 5 din Legea nr. 84/1998 care la alin. (1)

lit. a) exclude de la protecție, neputând fi astfel înregistrate, mărcile care

sunt lipsite de caracter distinctiv.

Caracterul

distinctiv al mărcii nu rezultă din semnul în sine, ci din perceperea lui ca

atare de către public, existând o relație trilaterală semn, produs public.

Semnul este

distinctiv pentru bunurile la care urmează să fie aplicat atunci când este

recunoscut de cei cărora le este adresat ca identificând bunurile dintr-o

anumită sursă comercială, sau poate fi recunoscut ca atare.

Este deci

necesar ca, văzând semnul, publicul vizat să atribuie produsul sau serviciul

respectiv unei întreprinderi determinate.

Acest lucru rezultă

din dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 care prevăd că „marca

este un semn .... servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei

persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane".

în raport de aceste

aspecte și de natura, precum și elementele din care se compun mărcile în

discuție, s-a apreciat în mod corect de către instanța de apel lipsa

distinctivității, semnele neputând fi percepute de publicul vizat ca

identificând si diferențiind bunuri produse de recurenta-pârâta de bunuri ale

altor producători, care fac parte din aceeași categorie si care sunt

identificate prin aceleași semne.

Astfel, după

cum s-a reținut și de instanța de apel, ca si in cazul semnelor folosite de

alți producători pentru aceleași produse, literele sunt scrise fără elemente

grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune și menite să susțină numai

elementul verbal.

Pentru

existența condiției distinctivității s-a apreciat în mod corect de către

instanța de apel că nu este suficientă scrierea comună, fiind necesar un

element care să asigure funcția mărcii respective, indicând, cu titlu de exemplu,

scrierea cu anumite elemente fanteziste.

mărcile în discuție sunt mărci combinate, compuse dintr-un element figurativ

care constă într-o anumită grafică (font) a elementului verbal.

Această

natură și structură a mărcilor in cauza, care includ un element figurativ, nu

înlătură exclusivitatea cerută de art. 5 alin. (1) lit. c) din lege.

Potrivit

acestui text legal, sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate

mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în

limbajul curent sau în practicile comerciale loiale sau constante.

Se constată

că exclusivitatea se referă la semnul în sine, care poate cuprinde si un

element figurativ, cum este cazul in speța; astfel, este necesar ca marca să nu

fie compusă numai dintr-un semn devenit uzual, această din urmă caracteristică

fiind sancționată.

Prin norma

legala incidența este interzisa înregistrarea unei mărci doar când semnul sau

indicația respectiva au devenit uzuale în limbajul curent sau în practicile

comerciale loiale sau constante pentru a desemna produsele sau serviciile

pentru care se solicita înregistrarea mărcii.

Sub aspectul

caracterului uzual, instanța de apel a reținut în urma analizării probatoriilor

administrate, că semnele utilizate în mărcile în discuție sunt uzuale pe piață,

cu mult timp înainte de depunerea cererilor de înregistrare a mărcilor de către

recurenta-pârâta, respectiv TCA pentru contactori trifazați, TSA

pentru relee termice, RG pentru contactoare pentru regim greu și DRG

pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu.

Toate

denumirile se utilizează în mod curent în activitatea comercială, sunt uzual

acceptate pe piață, sunt recunoscute de segmentul de public vizat ca

identificând bunurile respective si nu atribuindu-le pe acestea unui producător

determinat.

Semnele au

dobândit astfel un caracter uzual prin folosința generalizata.

Față de cele

reținute relativ la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și cele ce

se vor arăta în continuare sub pct. 3, nu mai prezintă relevanță analizarea și

a condițiilor reglementate de art. 5 alin. (1) lit. d); de altfel, în decizia

de apel, deși se reține și art. 5 alin. (1) lit. d) din lege, se fac referiri

la caracterul uzual și lipsa de distincțivitate.

3.

Prin această

critică recurenta invocă dobândirea distinctivității prin folosință, așa cum

prevede art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Din motivarea

deciziei de apel rezulta ca si recurenta parata a fost utilizator al semnelor

cu privire la care a solicitat înregistrarea lor ca mărci.

Simpla

folosire a mărcii nu are nicio relevanta sub aspectul analizat.

Important

este ca in urma acestei folosiri semnul respectiv sa fi dobândit caracter

distinctiv, adică publicul sa fie capabil sa distingă in baza sa produsele si

serviciile pe care este aplicat semnul de alte produse sau servicii de pe

piața, in privința provenienței acestora de la o intrepreprindere determinata.

Prin urmare,

este necesar ca publicul sa ajungă sa-i recunoască efectiv semnului capacitatea

de a identifica originea unui produs sau serviciu.

Folosința

acestor semne și de către pârâta-recurentă nu a fost in măsura sa le confere

distinctivitate în sensul art. 5 alin. (2) din lege, aceste semne neputând să

determine perceperea de către publicul căruia li se adresează bunurile pe care

se aplică, ca acestea provin dintr-o anumită sursă, respectiv pârâta-recurentă.

Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză si a

dispozițiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, care sancționează înregistrarea

unei mărci cu rea credință.

Pentru

înlăturarea acestei sancțiuni, recurenta invocă apărarea drepturilor dobândite

prin folosirea semnului o perioadă îndelungată, mult anterior înființării

societății reclamante.

In ceea ce

privește conceperea si anterioritatea folosirii semnelor in discuție,

concluziile instanței de apel sunt urmare a aprecierii probelor administrate,

nemaiputând fi cenzurate pe calea recursului in urma abrogării pct. 11 al art.

304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 .

Astfel,

reclamanta-intimata provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea

la care a fost supusă fosta întreprindere din care s-a constituit ulterior

societatea pârâtă (recurenta), mai precis o secție de producție a acesteia, iar

obiectul de activitate al noii întreprinderi astfel constituite a fost tocmai

acela al fabricării de aparataj electric de joasă tensiune de comandă și

protecție; lista anexă actului normativ de constituire cuprinzând secțiile,

subunități ale noii întreprinderi înființate, între care se regăsesc Secția a

3-a - asamblare contactoare și Secția a 4-a - asamblare relee;

reclamanta-apelantă a fost aceea care, dat fiind obiectul său de activitate, a

produs de-a lungul timpului și a livrat produse identificate cu aceste semne,

atât pentru perioada anterioară anului 1989, cât și ulterior acesteia.

După cum în

mod corect a reținut și instanța de apel, reaua credință rezultă din faptul că

recurenta avea cunoștință la data înregistrării mărcilor (2003 - 2004) că

acestea erau folosite în mod uzual pe piață, inclusiv de către intimată.

Aceasta, cu

atât mai mult cu cât ambele părți au fost rezultate în urma divizării fostei

întreprinderi de Contactoare Buzău în anul 1974 iar semnele înregistrate ca

mărci au fost folosite de către intimată corespunzător propriului obiect de

activitate.

Recurenta a

realizat în momentul înregistrării mărcilor că poate fi afectată și paralizată

activitatea intimatei, dar a profitat de faptul că mărcile nu au fost încă

depuse în România.

Prin

înregistrarea mărcilor s-a dorit înlăturarea de pe piață a concurenților, a

celor care folosesc mărcile ca semne uzuale în activitatea de comerț,

folosindu-se de efectul atributiv de protecție al depozitului.

Intimata a și

fost somată de către recurentă cu adresa nr. 381 din 14 iunie 2006 să nu mai

comercializeze produse sub mărcile în discuție, prevalându-se de un drept de

proprietate asupra acestora, în temeiul certificatelor de înregistrare

eliberate de O.S.I.M.

Constatând,

prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, făcându-se o aplicare

corecta in cauza a dispozițiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca in conformitate cu art. 312 alin. C.

proc. civ. să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva deciziei nr. 247 A din

18 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 septembrie 2008.