ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5237/2008

Certificatul de marca nr. 58473 cu denumirea RG înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, contactoare, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

Certificatul de marca nr. 57716 cu denumirea TCA înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, contactoare, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

Certificatul de marca nr. 60835 cu denumirea TSA înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, relee termice, valabil de la 7.05.2004 până la 7.05.2014;

Certificatul de marca nr. 58274 cu denumirea DRG înregistrat pentru clasa 9 - aparate electrice, demaroare electromagnetice pentru regim greu, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013;

Certificatul de marca nr. 57009 cu denumirea CONTEX înregistrat pentru clasa 9, valabil de la 7 octombrie 2003 până la 7 octombrie 2013; Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 48 lit. a și c și art. 5 lit. a, b, c și d din Legea nr. 84/ 1998. Prin sentința civilă nr. 290/20.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă s-a respins acțiunea ca nefondată, în motivare reținându-se următoarele: Motivele pentru care s-a solicitat anularea mărcilor sunt cele precizate de art. 48 din Legea nr. 84/1998, respectiv pentru neîndeplinirea prevederilor art. 5 lit. a, b, c, și d. Conform art. 5 lit. a și b din Legea nr. 84/1998, sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate „mărcile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1 lit. a; - marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și în special forma produsului sau al ambalajului său, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne. Caracterul distinctiv al mărcilor pârâtei s-a apreciat luând în considerare toate elementele ce intră în componența lor, în ansamblul lor. În speță, mărcile reclamantei sunt mărci combinate. Conform art. 5 alin. 2, dispozițiile art. 1 lit. b, c, și d nu se aplică dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii și ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv, or, mărcile în discuție dobândesc caracter distinctiv prin folosirea lor. Pentru mărcile RG nr. 58473, TCA nr. 57716, TSA nr. 60835, BRG nr. 58274, CONTEX nr. 57009, distinctivitatea dobândită prin folosință a fost de necontestat potrivit actelor depuse la dosar, din care rezultă că pârâta este firma producătoare a acestora. Ele s-au adresat unui segment de public specializat, produsele se vând în cadrul unor magazine sau raioane specializate, sau se livrează direct de firma SC E. SA către beneficiari. Potrivit art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante; mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații, putând servi în comerț pentru a desemna specia, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului sau alte caracteristici ale acestora. Cu privire la marca RG nr. 58473 nu se poate spune că aceasta este uzuală, astfel cum rezultă din extrasele lucrărilor de specialitate depuse la dosar, aceasta fiind utilizată numai de către pârâtă. în ceea ce privește reaua-credință la înregistrare, aceasta nu poate fi reținută având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada acesteia; deși s-a desprins de unitatea pârâtă prin divizare, producând contactoare și relee, aceasta nu a primit în patrimoniu dreptul asupra mărcilor înregistrate de pârâtă. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe a fost admis prin decizia civilă nr. 247/A/18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală: S-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis cererea și s-a dispus anularea certificatelor de înregistrare a mărcilor nr. 58473 „RG"; nr. 57716 - „TCA"; nr. 60837 - „TSA"; nr. 58274 - „DRG" și nr. 57009 -„CONTEX", emise de OSIM pentru clasa 9 de produse. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta-apelantă a invocat mai multe motive de natură a se opune înregistrării de către O.S.I.M. a mărcilor purtând denumirile RG, TCA, DRG, TSA și CONTEX. Astfel, reclamanta a invocat dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, argumentând în sensul că mărcile înregistrate de pârâtă, pentru produsele contactor și, respectiv, relee, nu reprezintă semne care să poată servi la deosebirea produselor unei firme de cele ale alteia. Reclamanta a invocat, de asemenea, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 84/1998 susținând, cu privire la toate mărcile în discuție, că acestea sunt lipsite de caracter distinctiv, că se compun din indicații devenite uzuale în practicile comerciale; că, fiind însoțite în toate cazurile de alte date tehnice, sunt considerate de utilizatori specificații care desemnează destinația, calitatea și alte caracteristici tehnice ale acestor tipuri de produse. Tot astfel, reclamanta a susținut prin cererea introductivă și teza înregistrării mărcilor de către pârâtă cu rea-credință, pe temeiul dispozițiilor art. 48 lit. c) din același act normativ. Sub un prim aspect, Curtea, răspunzând argumentelor invocate de intimată în fața instanței de fond, cum și prin concluziile scrise depuse în apel, a apreciat calea procesuală aleasă de către reclamanta apelantă, acțiunea în anularea înregistrării mărcilor, ca fiind una legală, prevăzută de dispozițiile art. 48 din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora „Orice persoană interesată poate cere Tribunalului București anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare: a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1); (… ) c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință". Dispozițiile anterior citate nu condiționează în niciun fel dreptul de a formula o acțiune în anularea înregistrării unei mărci de alte proceduri anterioare, respectiv, de exercitarea dreptului la opoziție în înregistrarea mărcii, în condițiile art. 23 din același act normativ. Nefiind impusă o asemenea îngrădire, nici nu i se poate opune reclamantei apelante vreo excepție ținând de admisibilitatea căii procesuale alese. Revenind la criticile aduse sentinței prin motivele de apel, Curtea a apreciat că instanța de fond nu a răspuns argumentelor aduse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, mulțumindu-se să invoce fie dispoziții ale legii speciale, fie principii generale din această materie, fără însă a arăta modul în care acele dispoziții legale sau acele principii sunt aplicabile speței, într-o manieră convingătoare și care să justifice soluția de respingere a acțiunii. Astfel, aserțiunea potrivit căreia mărcile reclamantei sunt mărci combinate, caracterul distinctiv apreciindu-se prin luarea în considerare a tuturor elementelor ce intră în componența lor, nu este suficientă prin ea însăși să lămurească conflictul de drepturi ivit din înregistrarea ca mărci a denumirilor cu privire la care reclamanta apelantă își invocă propriile drepturi. Elementul figurativ al fiecăreia din mărcile analizate constă în scrierea acestora, fără elemente grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune, menite să susțină numai elementele verbale ale mărcilor. Așa fiind, în analiza distinctivității mărcilor, elementul verbal a fost cel dominant, în măsură să confere distinctivitate și nu elementul grafic, scriere uzuală, fără capacitate de a asigura minimă distinctivitate produselor. în acest context, a deduce din simplul fapt că mărcile sunt combinate caracterul distinctiv al acestora, reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane. Dacă este de principiu că analiza distinctivității unei mărci se face prin luarea în considerare a tuturor elementelor acesteia, nu este mai puțin adevărat că unele elemente sunt apte să confere un grad mai mare sau mai mic de distinctivitate, iar în cadrul acestora se numără și elementele grafice comune și în special scrierea comună, în fonturi care nu conțin niciun element fantezist, aspect ce se regăsește în speță în privința tuturor mărcilor aflate în discuție. Întemeiate sunt și criticile formulate de apelantă în legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (2) potrivit cărora dispozițiile alin. (1) lit. b), c) și d) nu se aplică dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii și ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv. Faptul că pârâta-intimată este firma producătoare a produselor purtând semnele RG, TCA, TSA, DRG și CONTEX, nu este suficientă prin ea însăși să conducă la concluzia dedusă de instanța de fond, potrivit căreia acestea au căpătat prin folosință distinctivitate de necontestat. Incidența acestei excepții de la regulile instituite prin dispozițiile alin. (1) ale art. 5 ar fi fost de analizat exclusiv în ipoteza în care numai intimata pârâtă ar fi utilizat însemnele înregistrate ulterior ca mărci. Situația în cauză nu este însă aceasta, iar probele administrate de către reclamanta-apelantă au fost semnificative în acest sens, fără ca instanța de fond să fi răspuns într-un mod argumentat cu privire la puterea doveditoare a acestora. Apelanta provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea la care a fost supusă fosta întreprindere din care s-a constituit ulterior societatea pârâtă, mai precis o secție de producție a acesteia, astfel cum rezultă din dispozițiile HCM nr. 947/1974 prin care au fost aprobați principalii indicatori ai investiției întreprinderea de Contactoare Buzău. Obiectul de activitate al noii întreprinderi astfel constituite a fost tocmai acela al fabricării de aparataj electric de joasă tensiune de comandă și protecție. Lista anexă actului normativ de constituire cuprinde secțiile subunități ale noii întreprinderi înființate, între care se regăsesc Secția a 3-a asamblare contactoare și Secția a 4-a asamblare relee, potrivit actelor aflate la filele 31-33 din dosarul de fond. Prin urmare, indiferent de momentul la care au fost omologate produsele sub denumirile RG, TCA, TSA, DRG, CONTEX, reclamanta apelantă a fost aceea care, dat fiind obiectul său de activitate, a fost cea care a produs de-a lungul timpului și a livrat produse sub aceste denumiri, astfel cum o dovedesc, atât pentru perioada anterioară anului 1989, cât și ulterior acestuia, contractele și anexele la contracte încheiate cu diverși beneficiari SC H. SA, U.M. Vălenii de Munte, E. Prin urmare, probe concludente neanalizate de instanța de fond, au făcut dovada faptului că nu folosirea mărcilor în activitatea exclusiv a pârâtei intimate ar fi condus la dobândirea caracterului distinctiv, anterior datei lor de înregistrare, situație în care exclusiv aceasta ar fi fost îndreptățită la înregistrare, reclamanta apelantă fiind și ea una dintre persoanele juridice care au folosit în activitatea curentă și corespunzător propriului obiect de activitate semnele respective. Această împrejurare face inaplicabile în privința pârâtei dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, în sensul că nu o poate îndreptăți pe aceasta să-și apropie semnele anterior utilizate, sub formă de marcă, pentru a obține în acest mod protecția de care se bucură exclusiv mărcile, în detrimentul unor utilizatori anteriori ai acelorași semne, câtă vreme distinctivitatea nu se poate susține că ar fi fost dobândită prin însuși faptul personal al intimatei-pârâtei ci ea poate proveni din partea celorlalți utilizatori. În acest context, trebuia analizat de către prima instanță și motivul de anulare invocat de reclamantă pe temeiul art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, respectiv reaua-credință la înregistrarea mărcilor. Cunoașterea de către pârâtă a faptului că nu este singura utilizatoare a unor semne cu privire la care a solicitat înregistrarea lor ca mărci, a faptului că, procedând în acest mod, paralizează activitatea comercială a societății reclamante, pe care o afectează în ceea ce privește însăși obiectul de activitate, reprezintă un element ce se circumscrie relei-credințe la înregistrare, precum și unor practici comerciale neloiale, fiind de natură prin însăși recunoașterea lor să conducă la anularea înregistrărilor efectuate. Potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b), c), și d), din Legea nr. 84/1998 sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv (b) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale și constante (c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicații, putând servi în comerț pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora (d). Mărcile în discuție se includ în categoriile analizate prin dispozițiile anterior citate. Astfel, în ce privește distinctivitatea, ca și condiție ce definește însăși conceptul de marcă, mărcile înregistrate de pârâtă nu sunt capabile să deosebească produse din cadrul aceleiași categorii, executate de către pârâta-intimată, de cele executate de orice alt producător. Denumirile TCA pentru contactori trifazați și TSA, pentru relee termice sunt denumiri uzual acceptate pe piață, potrivit Ghidului cumpărătorului pe anul 1991 (filele 50-53 din dosarul fond) la fel ca și denumirile RG, utilizată pentru contactoare pentru regim greu și DRG, pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu. Toate aceste denumiri se utilizează, astfel cum fac dovada actele aflate la dosar, anexe la contract, facturi, însoțite de caracteristici tehnice, exprimate numeric - 10, 16, 25, etc. în cauză s-a dovedit astfel atât caracterul uzual al semnelor înregistrate ca mărci de către pârâtă, cât și lipsa de distinctivitate, elemente în raport de care acestea se impuneau a fi excluse de la protecție, conform art. 5 lit. b), c) și d) din Legea nr. 84/1998. În ce privește marca CONTEXT, înregistrată sub nr. 057009 din 7 octombrie 2003, instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantei privind protejarea unui drept anterior, respectiv certificatul DMI 001039 (2R), care îi conferă apelantei protecție, desenul industrial înregistrat potrivit acestui certificat conținând și denumirea protejată, fără ca până la această dată să fi fost formulată vreo cerere de anulare a acestei înregistrări. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta, criticând-o pentru următoarele motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. 1. în mod greșit s-a reținut de instanța de apel că era necesar ca mărcile în discuție să fi conținut, pe lângă litere, un element fantezist, atât timp cât legea nu impune o asemenea condiție. Astfel, art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/ 1998 prevede că marca poate avea caracter distinctiv și atunci când este formată din litere. 2. Mărcile în discuție nu se încadrează în categoriile exceptate de la înregistrare în condițiile art. 5 alin. (1) lit. c) cele compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale și lit. d) cele compuse exclusiv din semne sau indicații, putând servi în comerț pentru a desemna sfera, cantitatea, calitatea, destinația, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului sau alte caracteristici ale acestora. Mărcile sunt combinate, având un element figurativ, ceea ce face a nu exista exclusivitatea impusă de lege. De altfel, termenii folosiți nu au caracter descriptiv, nefiind evocatori și nu indică caracteristici ale produselor. 3. În mod greșit s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (2) din lege au incidență exclusiv în ipoteza în care numai pârâta ar fi utilizat însemnele înregistrate ca mărci; procedând in acest fel, instanța a adăugat la condițiile prevăzute de lege. Pârâta a produs și produce și în prezent aparataj de joasă tensiune. Față de această situație, chiar dacă, prin absurd, s-ar putea reține elementele prevăzute de alin. (1) lit. b), c), și d), conform alin. (2) al art. 5 din lege, nu se aplică aceste dispoziții dacă înainte de data cererii de înregistrare a mărcii și ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv. Acest lucru s-a probat, dar s-a reținut greșit, de instanța de apel că doar apelanta ar fi realizat aceste produse. 4. În ceea ce privește incidența art. 48 lit. c) din lege, instanța de apel a reținut reaua-credință din partea pârâtei la înregistrarea mărcilor, aceasta știind că există și alt utilizator. Prin înregistrarea mărcilor și-au apărat drepturile dobândite ca urmare a conceperii și folosirii acestor semne pe o perioadă îndelungată, mult anterior înființării reclamantei-apelante. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. într-adevăr, potrivit art. 3 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, „pot constituit mărci semne distinctive, cum ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, … ". După cum rezultă din acest text legal, nu este suficient ca marca să fie constituită dintr-un semn care să fie reprezentat de anumite litere, ci este necesar ca semnul să aibă un caracter distinctiv. Condiția distinctivității este impusă de art. 5 din Legea nr. 84/1998 care la alin. (1) lit. a) exclude de la protecție, neputând fi astfel înregistrate, mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv. Caracterul distinctiv al mărcii nu rezultă din semnul în sine, ci din perceperea lui ca atare de către public, existând o relație trilaterală semn, produs public. Semnul este distinctiv pentru bunurile la care urmează să fie aplicat atunci când este recunoscut de cei cărora le este adresat ca identificând bunurile dintr-o anumită sursă comercială, sau poate fi recunoscut ca atare. Este deci necesar ca, văzând semnul, publicul vizat să atribuie produsul sau serviciul respectiv unei întreprinderi determinate. Acest lucru rezultă din dispozițiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998 care prevăd că „marca este un semn … servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane". în raport de aceste aspecte și de natura, precum și elementele din care se compun mărcile în discuție, s-a apreciat în mod corect de către instanța de apel lipsa distinctivității, semnele neputând fi percepute de publicul vizat ca identificând si diferențiind bunuri produse de recurenta-pârâta de bunuri ale altor producători, care fac parte din aceeași categorie si care sunt identificate prin aceleași semne. Astfel, după cum s-a reținut și de instanța de apel, ca si in cazul semnelor folosite de alți producători pentru aceleași produse, literele sunt scrise fără elemente grafice speciale, fonturile utilizate fiind comune și menite să susțină numai elementul verbal. Pentru existența condiției distinctivității s-a apreciat în mod corect de către instanța de apel că nu este suficientă scrierea comună, fiind necesar un element care să asigure funcția mărcii respective, indicând, cu titlu de exemplu, scrierea cu anumite elemente fanteziste. 2. într-adevăr, mărcile în discuție sunt mărci combinate, compuse dintr-un element figurativ care constă într-o anumită grafică (font) a elementului verbal. Această natură și structură a mărcilor in cauza, care includ un element figurativ, nu înlătură exclusivitatea cerută de art. 5 alin. (1) lit. c) din lege. Potrivit acestui text legal, sunt excluse de la protecție și nu pot fi înregistrate mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale sau constante. Se constată că exclusivitatea se referă la semnul în sine, care poate cuprinde si un element figurativ, cum este cazul in speța; astfel, este necesar ca marca să nu fie compusă numai dintr-un semn devenit uzual, această din urmă caracteristică fiind sancționată. Prin norma legala incidența este interzisa înregistrarea unei mărci doar când semnul sau indicația respectiva au devenit uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale sau constante pentru a desemna produsele sau serviciile pentru care se solicita înregistrarea mărcii. Sub aspectul caracterului uzual, instanța de apel a reținut în urma analizării probatoriilor administrate, că semnele utilizate în mărcile în discuție sunt uzuale pe piață, cu mult timp înainte de depunerea cererilor de înregistrare a mărcilor de către recurenta-pârâta, respectiv TCA pentru contactori trifazați, TSA pentru relee termice, RG pentru contactoare pentru regim greu și DRG pentru demaroare electromagnetice pentru regim greu. Toate denumirile se utilizează în mod curent în activitatea comercială, sunt uzual acceptate pe piață, sunt recunoscute de segmentul de public vizat ca identificând bunurile respective si nu atribuindu-le pe acestea unui producător determinat. Semnele au dobândit astfel un caracter uzual prin folosința generalizata. Față de cele reținute relativ la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și cele ce se vor arăta în continuare sub pct. 3, nu mai prezintă relevanță analizarea și a condițiilor reglementate de art. 5 alin. (1) lit. d); de altfel, în decizia de apel, deși se reține și art. 5 alin. (1) lit. d) din lege, se fac referiri la caracterul uzual și lipsa de distincțivitate. 3. Prin această critică recurenta invocă dobândirea distinctivității prin folosință, așa cum prevede art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998. Din motivarea deciziei de apel rezulta ca si recurenta parata a fost utilizator al semnelor cu privire la care a solicitat înregistrarea lor ca mărci. Simpla folosire a mărcii nu are nicio relevanta sub aspectul analizat. Important este ca in urma acestei folosiri semnul respectiv sa fi dobândit caracter distinctiv, adică publicul sa fie capabil sa distingă in baza sa produsele si serviciile pe care este aplicat semnul de alte produse sau servicii de pe piața, in privința provenienței acestora de la o intrepreprindere determinata. Prin urmare, este necesar ca publicul sa ajungă sa-i recunoască efectiv semnului capacitatea de a identifica originea unui produs sau serviciu. Folosința acestor semne și de către pârâta-recurentă nu a fost in măsura sa le confere distinctivitate în sensul art. 5 alin. (2) din lege, aceste semne neputând să determine perceperea de către publicul căruia li se adresează bunurile pe care se aplică, ca acestea provin dintr-o anumită sursă, respectiv pârâta-recurentă. 4. Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză si a dispozițiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, care sancționează înregistrarea unei mărci cu rea credință. Pentru înlăturarea acestei sancțiuni, recurenta invocă apărarea drepturilor dobândite prin folosirea semnului o perioadă îndelungată, mult anterior înființării societății reclamante. In ceea ce privește conceperea si anterioritatea folosirii semnelor in discuție, concluziile instanței de apel sunt urmare a aprecierii probelor administrate, nemaiputând fi cenzurate pe calea recursului in urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 . Astfel, reclamanta-intimata provine, din punct de vedere organizatoric, din divizarea la care a fost supusă fosta întreprindere din care s-a constituit ulterior societatea pârâtă (recurenta), mai precis o secție de producție a acesteia, iar obiectul de activitate al noii întreprinderi astfel constituite a fost tocmai acela al fabricării de aparataj electric de joasă tensiune de comandă și protecție; lista anexă actului normativ de constituire cuprinzând secțiile, subunități ale noii întreprinderi înființate, între care se regăsesc Secția a 3-a - asamblare contactoare și Secția a 4-a - asamblare relee; reclamanta-apelantă a fost aceea care, dat fiind obiectul său de activitate, a produs de-a lungul timpului și a livrat produse identificate cu aceste semne, atât pentru perioada anterioară anului 1989, cât și ulterior acesteia. După cum în mod corect a reținut și instanța de apel, reaua credință rezultă din faptul că recurenta avea cunoștință la data înregistrării mărcilor (2003 - 2004) că acestea erau folosite în mod uzual pe piață, inclusiv de către intimată. Aceasta, cu atât mai mult cu cât ambele părți au fost rezultate în urma divizării fostei întreprinderi de Contactoare Buzău în anul 1974 iar semnele înregistrate ca mărci au fost folosite de către intimată corespunzător propriului obiect de activitate. Recurenta a realizat în momentul înregistrării mărcilor că poate fi afectată și paralizată activitatea intimatei, dar a profitat de faptul că mărcile nu au fost încă depuse în România. Prin înregistrarea mărcilor s-a dorit înlăturarea de pe piață a concurenților, a celor care folosesc mărcile ca semne uzuale în activitatea de comerț, folosindu-se de efectul atributiv de protecție al depozitului. Intimata a și fost somată de către recurentă cu adresa nr. 381 din 14 iunie 2006 să nu mai comercializeze produse sub mărcile în discuție, prevalându-se de un drept de proprietate asupra acestora, în temeiul certificatelor de înregistrare eliberate de O.S.I.M. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, făcându-se o aplicare corecta in cauza a dispozițiilor legale incidente din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca in conformitate cu art. 312 alin. C. proc. civ. să dispună respingerea recursului ca nefondat. PENTRU