Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2006

HOTĂRÂRE
17.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3447/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 150 din 3 ianuarie 2006, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 19169 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 101 din 15 februarie 2006, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr. 19169 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată, pentru perioada 15 martie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2005. În motivarea soluției s-a reținut că probele administrate în cauză atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna martie 1941, revenind în localitatea de domiciliu, după data de 6 martie 1945, refugiul fiind determinat de persecuții etnice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană persecutată din motive etnice, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.

Art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. Din probele administrate în cauză rezultă că părăsirea domiciliului de către reclamant, împreună cu familia sa, din localitatea Cojocna, județul Cluj și refugierea în localitatea Cojocna-Nouă, județul Cluj, a fost determinată de persecuțiile etnice care se exercitau asupra românilor de către regimul instaurat după data de 6 septembrie 1940, urmare a Dictatului de la Viena. Martorii audiați în instanță, S.A.

și C.I., confirmă refugierea reclamantului și a familiei sale din localitatea Cojocna, județul Cluj, care a fost inclusă în teritoriul cedat autorităților maghiare, astfel că o parte a locuitorilor, inclusiv reclamantul, s-au refugiat în câmp, unde aveau terenuri agricole și existau adăposturi, zona fiind numită de persoanele refugiate „Cojocna Nouă”, prin raportare la localitatea de unde s-au refugiat și care a fost denumită „Cojocna Veche”. În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmează să fie respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 101 din 15 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 62 din 3 ianuarie 2006, reclamanta C.R. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2006-09-12
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2815/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 18836 din 13 decembrie 2005, reclamantul B.A. a solicitat, în contr
ÎCCJ 2006-03-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 838/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iulie 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hot
ÎCCJ 2006-10-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3453/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 468 din 17 ianuarie 2006, reclamanta M.I. a solicitat, în contradic
ÎCCJ 2006-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2005, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hot
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă