ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 818/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 274 din 21

decembrie 2004, Tribunalul Buzău, în baza art. 257 C. pen., cu referire la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul G.I. la 2 ani

închisoare.

În baza art. 71 C. pen., pe perioada

de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării

pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

C. pen.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr.

78/2000 inculpatul a fost obligat să restituie părții vătămate N.E. suma de

106.000.000 lei.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că denunțătoarea N.E., administrator la SC M.C. SRL Buzău,

societate ce era specializată în comerțul cu amănuntul al produselor

nealimentare, la 18 martie 2002, a formulat cerere de rambursare T.V.A. pentru

suma de 390.000.000 lei către A.F.P. Buzău, cerere ce i-a fost respinsă în urma

controlului efectuat în firma respectivă în perioada 2 – 8 aprilie 2002.

În continuare, s-a reținut că în

iulie 2002 N.E. a devenit membră a P.D., filiala Buzău, partid condus la

nivelul județului de martorul P.C.F., iar la nivel de municipiu de către

inculpatul G.I.

Cei doi s-au cunoscut în aceste

împrejurări și N.E. a aflat că inculpatul deținea funcția de auditor la

serviciul audit din cadrul D.G.F.P. Buzău, astfel că i-a spus acestuia că a

făcut o cerere de rambursare T.V.A. Inculpatul i-a promis sprijinul și i-a dat

numărul său de telefon spunându-i că poate să-l contacteze în situația în care

organele de control se vor prezenta la societatea sa, inspectorii fiind colegi

cu el.

La 27 august 2002 denunțătoarea N.E.

a formulat o nouă cerere de rambursare T.V.A. pentru suma de 517.938.185 lei,

cerere înregistrată sub nr. 43308, contractându-l anterior pe inculpat.

Ca urmare a acestei cereri, au fost

desemnați inspectorii P.G. și I.R. să efectueze controlul la societatea

denunțătoarei, în perioada 9 – 13 septembrie 2002.

Inspectorii s-au deplasat la punctul

de lucru al societății denunțătoarei, i-au adus la cunoștință motivul pentru

care trebuie să efectueze controlul, și aceasta l-a sunat pe inculpat

solicitându-i să vină la magazinul firmei. Inculpatul s-a prezentat la

magazinul din B-dul Unirii Buzău, unde a discutat cu cei doi inspectori fără a

încerca să influențeze în vreun fel desfășurarea controlului.

Modul în care s-a purtat discuția, a

convins-o pe denunțătoare că cererea sa de rambursare T.V.A. îi va fi

soluționată favorabil.

În aceeași zi, înainte de plecarea

sa din magazin inculpatul G.I. i-a precizat denunțătoarei că are dreptul la

rambursare T.V.A. dar trebuie să pregătească să fie „atentă” cu cei doi

inspectori, fără a-i spune în ce să constea acea atenție.

N.E. l-a întrebat pe inculpat dacă

este nevoie să-i servească cu ceva cei doi inspectori în timpul controlului,

însă inculpatul i-a spus că nu despre asta este vorba, lăsând-o să înțeleagă că

ar fi necesar să ofere altceva în schimbul „serviciului” făcut de aceștia în

favoarea societății sale.

În zilele următoare inculpatul și

denunțătoarea au discutat telefonic cât și în magazinul din B-dul Unirii,

denunțătoarea insistând să i se precizeze în ce constă acea „atenție” la care

inculpatul făcuse referire.

S-a mai reținut că, în seara de 11

septembrie 2002, inculpatul a solicitat denunțătoarei N.E. 30.000.000 lei

pentru inspectorii P.G. și I.R., cu mențiunea că aceasta făcea parte dintr-o

primă transă de bani pe care trebuia să o dea acestora pentru constatările

favorabile din timpul controlului și în vederea aprobării urgente a cererii de

restituire T.V.A.

De asemenea, se reține că în timpul

acestor discuții inculpatul a precizat că sumele trebuie date de el deoarece

persoanele respective nu le vor primi de la denunțătoare.

N.E., știind că are de primit T.V.A.

în sumă de aproximativ 500.000.000 lei, a fost de acord cu cererea inculpatului

și în ziua următoare a ridicat din casieria societății 28.000.000 lei sub formă

de „retragere aport personal” la care a adăugat 2.000.000 lei din banii

proprii, bani pe care i-a dat inculpatului în aceeași seară.

După încheierea controlului, imediat

inculpatul G.I. i-a spus denunțătoarei că trebuie să dea în total 120.000.000

lei persoanelor care s-au implicat în rezolvarea favorabilă a cererii sale, câte

30.000.000 lei pentru fiecare, și să facă și o donație pentru P.D. N.E. a fost

de acord la 12 septembrie 2002 i-a dat 40.000.000 lei.

Inculpatul i-a precizat că

persoanele care vor intra în posesia sumei de 120.000.000 lei erau cei doi

inspectori, A.D. care era șeful A.F.P. Buzău și el pentru că s-a implicat în

rezolvarea cererii sale.

Începând cu 12 septembrie 2002 N.E.

a scos în mai multe rânduri din casieria firmei bani și i-a înmânat

inculpatului, în magazinul societății, în prezența contabilei B.J.

La 20 septembrie 2002 au fost

expediate către D.C.F. Buzău procesul verbal încheiat de cei doi inspectori și

înregistrat sub nr. 4326/2002 și avizul de rambursare către A.F.P. Buzău în

vederea rambursării T.V.A.

Din suma solicitată P.S.F. a

compensat datoriile societății cu suma datorată și a constatat că a rămas de

achitat 350.894.464 lei, bani care au fost virați la 3 octombrie 2002

societății denunțătoarei N.E. cu ordinul de plată nr. 265 din 2 octombrie 2002

semnat de șeful A.F.P., A.D.

Se mai reține că între momentul

efectuării controlului și cel al rambursării efective inculpatul G.I. a

intervenit pe lângă martora S.M., șefă de serviciu în cadrul D.C.F. Buzău și la

directorul A.D. pentru verificarea rapidă a actului de control și virarea

urgentă a T.V.A. - ului, motivând că reprezentanta firmei contribuie cu bani la

P.D.

Cei doi au dat curs cererii

inculpatului.

Ulterior încheierii controlului

martora I.R., inspector ce verificase societatea respectivă a mers la magazinul

denunțătoarei cu intenția de a-i cumpăra anumite produse, iar denunțătoarea a întrebat-o

dacă este mulțumită cu ce a primit. Martora i-a spus că nu știe despre ce este

vorba și atunci denunțătoarea i-a comunicat că i-a dat inculpatului aproximativ

130.000.000 lei pentru sponsorizarea partidului și pentru inspectorii și

directorul administrației financiare.

Martora l-a informat pe directorul A.D.,

care, pentru a lămuri situația, i-a convocat pe inspectori în birou precum și

pe inculpat și pe denunțătoare.

Anterior acestei întâlniri, inculpatul

a discutat cu denunțătoarea și i-a cerut să nu recunoască în fața martorului A.D.

că a dat banii, arătând că acest scandal a fost făcut de I.R., care nu a fost

mulțumită de suma primită.

În biroul martorului A.D. și în fața

inspectorilor, denunțătoarea, tulburată și de prezența lui G.I., nu a

recunoscut cele afirmate de martora I.R., recunoscând doar că i-a dat bani

pentru sponsorizarea partidului.

După această întâlnire,

denunțătoarea a fost convocată și de directorul general al D.G.F.P. Buzău, M.D.,

căruia i-a relatat despre pretinderea și primirea de către inculpatul G.I. a

banilor, în schimbul intervenției sale.

Denunțătoarea a verificat și dacă

banii dați pentru partid au fost depuși și a aflat că inculpatul nu a depus

decât 8.000.000 lei pe numele său din total celor 40.000.000 lei pe care-i

dăduse inculpatului, ulterior inculpatul depunând diferența și emițându-se chitanță

pe numele denunțătoarei, chitanță ce i-a fost înmânată de martora S.C.

În urma celor întâmplate inculpatul

a demisionat din cadrul D.G.F.P. Buzău, cât și din funcția de președinte al

organizației municipiului Buzău a P.D.

Prima instanță, constatând că

inculpatul nu a recunoscut faptul că a pretins și a primit de denunțătoare bani

pentru a interveni pe lângă colegii săi în sensul de a se urgenta restituirea T.V.A.

- ului, susținând că banii primiți au reprezentat sponsorizări pentru P.D., a

înlăturat apărările acestuia făcând trimitere la probele cauzei din coroborarea

cărora a rezultat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență în forma prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art.

7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinței au declarat apel

P.N.A. și inculpatul.

P.N.A. a criticat sentința sub

aspectul individualizării pedepsei pe care a considerat-o greșită deoarece

instanța nu a făcut în opinia sa, o justă corelare a tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că pedeapsa aplicată este prea blândă în

raport de gravitatea faptei comise și de persoana inculpatului.

Inculpatul apelant a criticat și el

hotărârea primei instanțe susținând că nu se face vinovat decât cel mult de

săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune care nici aceasta nu este dovedită

și că banii i-au fost dați de denunțătoare pentru sponsorizarea partidului,

deși el personal nu a cerut acest lucru.

A solicitat inculpatul completarea

probatoriului arătând că instanța de fond a reținut o situație de fapt contrară

realității, cerere admisă de către instanța de control judiciar care a dispus

administrarea probelor încuviințate.

Prin decizia nr. 335 din 31 august

2005, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondate, apelurile declarate de P.N.A.

și de inculpat, apreciindu-se că instanța de fond a reținut corect situația de

fapt rezultată din coroborarea probelor administrate în cauză, analizate și

imputate pe larg în hotărârea atacată.

Cât privește încadrarea juridică a

faptei, s-a constatat că cererea inculpatului de a se reține că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și nu cele

ale infracțiunii de trafic de influență, nu este susținută de probele aflate la

dosar, astfel că încadrarea juridică dată faptei de instanța fondului este

corectă.

Referitor la pedeapsa aplicată s-a

apreciat că a fost corect individualizată, pedeapsa de 2 ani închisoare fiind

îndestulătoare față de împrejurarea că aceasta urmează a fi executată în regim

de detenție, avându-se în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs P.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești, care a reiterat

critica invocată în apel privind greșita individualizate a pedepsei în raport

cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și inculpatul care și-a întemeiat

recursul în principal pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18

arătând că infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina sa nu

există, astfel că se impune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

În motivele scrise de recurs depuse

la dosar inculpatul prin apărătorul său ales a făcut o analiză a declarațiilor

date de denunțătoare și de martorii audiați în cauză, declarații pe care le

consideră fie contradictorii, fie necredibile, concluzionând în sensul că

dubiile care persistă legat de existența infracțiunii de trafic de influență

trebuie să-i profite inculpatului și nicidecum să formeze convingere,

instanțelor că sunt temeiuri pentru condamnarea inculpatului așa cum greșit s-a

întâmplat în speță.

Examinând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar Înalta Curte constată că recursurile

declarate în cauză sunt nefondate.

Astfel, în ce privește recursul

inculpatului, apărarea acestuia în sensul că nu a pretins și primit bani de la

denunțătoare pentru a interveni pe lângă persoanele abilitate în vederea

rezolvării favorabile a cererii de rambursare a T.V.A. și a virării urgente a

sumei de bani în contul firmei aparținând acesteia este contrazisă de probele

efectuate în cauză.

Declarațiile denunțătoarei N.E. care

a relatat constant că inculpatul a lăsat-o să creadă că are influență asupra

inspectorilor care au efectuat controlul și că pentru soluționarea rapidă a

cererii de rambursare inculpatului i-a pretins o sumă de 30 milioane pentru

fiecare dintre inspectori, pentru directorul A.D. și pentru el personal, se

coroborează cu declarațiile martorei M.J. care a asistat la pregătirea și înmânarea

sumelor de bani către inculpat, dar și cu declarațiile celorlalți martori

audiați în cauză.

Martorii P.S.F. și A.D. colegi cu

inculpatul au precizat că acesta din urmă a intervenit pentru urgentarea

restituirii T.V.A. - ului către firma denunțătoarei, întrucât aceasta

sponsorizase P.D. în structurile căruia inculpatul deținea o funcție de

conducere la nivel de municipiu.

Pe de altă parte martora I.R., unul

dintre inspectorii care au efectuat controlul la firma denunțătoarei în vederea

rambursării T.V.A., a relatat că după finalizarea controlului, deplasându-se

ocazional la magazinul aparținând denunțătoarei pentru a cumpăra un produs,

aceasta din urmă a abordat-o, chestionând-o „dacă este mulțumită cu ce a

primit” și față de nedumerirea manifestată de martoră i-a spus că a dat inculpatului

o sumă de 120–130 milioane lei pentru sponsorizarea partidului și pentru a fi

împărțită între inspectorii financiari, inculpatul și directorul A.F.

Despre această situație martora l-a

încunoștiințat și pe celălalt inspector P.G. care la rândul său l-a anunțat pe

șeful A.F.P. Buzău, A.D.

Apărarea inculpatului, în sensul că

în perioada august – octombrie 2002, a primit în mai multe tranșe de la N.E. o

sumă de aproximativ 40 milioane lei ca sponsorizare pentru P.D., sumă pe care a

depus-o pe măsura primirii la casieria formațiunii politice este contrazisă de

declarațiile martorilor Ș.C. și P.C.F. care au relatat că sumele de 14 milioane

și respectiv 20 milioane pentru care s-au eliberat chitanțe în zilele de 11 și

13 ianuarie 2003 au fost predate de inculpat chiar în zilele respective.

Este evident așadar că inculpatul a

utilizat în interes personal o perioadă de timp suma donată pentru partid de N.E.

Relevante în cauză sunt și

declarațiile martorului C.D. care a precizat că denunțătoarea i-a spus că „i-a

dat inculpatului G.I. 100 milioane lei pentru a interveni pe lângă colegii săi

care-i efectuaseră un control, pentru a ieși bine”, dar și cea a martorului N.D.,

soțul denunțătoarei care cerându-i explicații soției sale cu privire la motivul

pentru care a fost căutată de șoferul directorului A.F., A.D. pentru a fi

condusă la sediul administrației a aflat de la aceasta că în luna septembrie

2002 i-a înmânat inculpatului o sumă de bani pentru a interveni pe lângă

organele abilitate să dispună rambursarea T.V.A. solicitat de ea în numele

firmei.

Relatările martorilor se coroborează

cu actele depuse la dosar respectiv procesul verbal de control nr. 4326/2002;

documentele privind rambursarea T.V.A. către firma denunțătoarei; raportul de

constatare întocmit la urmărirea penală de un specialist financiar; documente

justificative privind încasări sub formă de contribuții și donații în octombrie

2002 – ianuarie 2003 de către P.D., filiala Buzău; lista nominală a donatorilor

și borderou privind sumele încasate cu același titlu în anul 2002 de către

filiala Buzău a formațiunii politice, probe care dovedesc fără dubiu că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

pentru care a fost condamnat, astfel că cererea sa de achitare întemeiată pe

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu poate fi primită.

Cât privește motivul de casare

invocat în subsidiar de recurentul inculpat și unicul motiv de recurs formulat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care este criticată

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că la

aplicarea și respectiv menținerea pedepsei instanțele au avut în vedere toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel încât și sub acest aspect

recursurile declarate apar ca nefondate.

Astfel, pe lângă pericolul social

concret al faptei comise de inculpat instanța a acordat eficiența cuvenită

împrejurărilor în care s-a consumat infracțiunea, dar și circumstanțelor personale

ale inculpatului care este infractor primar.

Așa fiind, pedeapsa de 2 ani

închisoare cu executare în regim de detenție, deși situată la minimul special

este în măsură să servească scopului dublu prevăzut de legiuitor în art. 52 C.

pen., astfel că sub aspectul cuantumului nu se justifică o redozare a acesteia

și nici sub aspectul modalității de executare, instanțele apreciind corect că

nu se impune în speță aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Pentru considerentele arătate

urmează ca recursurile declarate să fie respinse în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținându-se dispozițiile hotărârilor atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de P.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul G.I.

împotriva deciziei penale nr. 335 din 31 august 2005 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

februarie 2006.