Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3495/2006

HOTĂRÂRE
18.10.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3495/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de data de 21 aprilie 2005, reclamanta SC M. SA Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, solicitând radierea sa din lista marilor contribuabili, în care figurează din anul 2000, întrucât nu îndeplinește criteriile de selecție prevăzute de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1703/2004.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința nr. 64 din 23 februarie 2006. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că încadrarea reclamantei în lista marilor contribuabili este justificată, întrucât societatea este monitorizată de Fondul Monetar Internațional, datorită stocului de arierate la bugetul de stat și la bugetele de asigurări sociale, potrivit pct. V din memorandumul ratificat prin Legea nr. 468/2004. În raport cu această împrejurare este lipsit de importanță faptul că reclamanta nu îndeplinește condiția cifrei de afaceri stabilită la 500 miliarde lei prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1713/2004, plafon menținut și prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 343/2005.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că instanța a preluat în mod eronat susținerea pârâților privind monitorizarea societății de către Fondul Monetar Internațional, deși din actele contabile depuse la dosar rezultă împrejurarea că firma nu are arierate. Chiar actele normative invocate de pârâți conțin dispoziții potrivit cărora societatea trebuia să fie exclusă din categoria marilor contribuabili. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Reclamanta a fost trecută în lista marilor contribuabili, în baza art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1173/2000, făcând parte din primii 10 contribuabili din județ înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, în ordinea descrescătoare a obligațiilor fiscale la nivelul anului 1999. Același ordin prevedea la art. 1 alin. (6), monitorizarea timp de 3 ani a marilor contribuabili ale căror obligații către bugetul de stat deveneau inferioare condițiilor de încadrare în categoria contribuabililor mari. În anul 2004, când reclamanta a solicitat radierea din lista marilor contribuabili, s-a constatat că aceasta, deși nu avea cifra de afaceri mai mare sau egală cu 532 miliarde lei, era monitorizată de Fondul Monetar Internațional, motiv pentru care, potrivit Anexei nr. 1 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1713/2004, își păstra calitatea de mare contribuabil.

Aceleași prevederi, privind includerea în criteriile de selecție a marilor contribuabili a celor monitorizați de Fondul Monetar Internațional, erau cuprinse și în Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 343/2005, în baza cărora s-a menținut încadrarea societății reclamante care, de altfel, nu a contestat monitorizarea sa. Astfel cum rezultă din actele noi depuse în recurs, potrivit Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 753/2006, contribuabilii mari, persoane juridice sunt contribuabilii cu cifra de afaceri mai mare sau egală cu 70 milioane RON, iar în Anexa nr. 3 privind lista contribuabililor care nu mai îndeplinesc acest criteriu, figurează la poziția 539, reclamanta care, de la 1 iulie 2006, a trecut în administrarea direcției generale a finanțelor publice județene.

În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SA Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 64 din 23 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3344/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin întâmpinarea introdusă la 7 iunie 2004, R.A. A.N. Drobeta Turnu Severin a solicitat anularea deciziei nr. 16 din 27 mai 2004, emisă de Direcția de Co
ÎCCJ 2006-03-08
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 768/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamanta SC E. SRL Strehaia a solicitat anularea deciziei nr. 346 din 29 octombrie 2004, emisă de Agenția Nați
ÎCCJ 2008-02-29
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 851/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC A.C. SA a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (în prez
ÎCCJ 2009-04-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1079/2009
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 14 mai 2004, reclamanta SC G.N. SRL Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată
ÎCCJ 2003-02-07
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1270 pronunțată la 29 martie 2001 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a admis recursul declarat de SC O. SR
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă