ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 februarie 2005, reclamanta SC E.A. SRL a solicitat anularea H.G. nr. 1892/2004 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, prin hotărârea pe care o contestă, s-a stabilit sistemul de producere a energiei electrice din surse regenerabile, prin care s-au promovat doar energiile regenerabile provenind din vânt, soare, biomasă și a energiei hidroelectrice produse în centrale cu o putere instalată mai mică sau egală cu 10MW puse în funcțiune începând cu anul 2004, cu toate că pârâtul nu avea calitatea să reglementeze condițiile tehnice de utilizare și comercializare a unor astfel de energii, competența revenind A.N.R.E.

Mai arată că hotărârea de Guvern nu corespunde cu prevederile Legii energiei nr. 318/2003, nefiind adoptată în baza unor studii aprofundate tehnico-economice, cu punerea ei în discuție publică și cu audierea persoanelor cu experiență în domeniu. Consideră că sistemul de promovare a energiilor regenerabile de cote obligatorii, nu oferă garanții de lungă durată pentru investiția efectuată de producătorul independent, este dezavantajos pentru producătorii mici și mijlocii, mărește costurile administrative și înlesnește corupția, pe când sistemul feed-in este foarte avantajos, oferind o garanție de lungă durată, nu provoacă costuri administrative, nu necesită garanții guvernamentale, avantajează dezvoltarea zonelor defavorizate și poate atrage investiții foarte mari.

Ministerul Economiei și Comerțului a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă, ca inadmisibilă, pentru că reclamanta nu este vătămată într-un interes legitim raportat la obiectul său de activitate, menționând și că prin sistemul de cote obligatorii, guvernele stabilesc cota de energie ce se produce, iar prețul de achiziție se stabilește pe baze concurențiale. Și A.N.R.E. a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, susținând că prin H.G. nr. 1892/2004 nu se realizează o reglementare a condițiilor tehnice de acces la rețeaua electrică sau a celor de comercializare a energiei electrice și a energiei termice produse prin cogenerare, din surse regenerabile, aceste atribuții revenind A.N.R.E.

Susține că hotărârea de Guvern stabilește sistemul de promovare numai pentru energia electrică produsă prin surse regenerabile de energie și că sistemul de cote obligatorii combinat cu comercializarea certificatelor verzi nu impune elaborarea unor studii tehnico-economice aprofundate, deoarece prețul energiei electrice produse din SRE și prețul certificatelor verzi se stabilesc prin mecanisme de piață, pe când sistemul cu prețuri fixe (feed-in) nu este compatibil cu regulile unei piețe concurențiale, fiind înlocuit în ultimii ani cu celălalt sistem, de către majoritatea țărilor din Comunitatea Europeană. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1119 din 9 iunie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a admis cererile de intervenție accesorie.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că H.G. nr. 1892/2004 este legal emisă prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Economiei și Comerțului și A.N.R.E., cu respectarea prevederilor Legii energiei nr. 318/2003 și în baza strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie aprobată prin H.G. nr. 1535/2003 și a Directivei nr. 2001/77/CE, pentru care nu era utilă o consultare de masă, datorită caracterului strict tehnic al actului. Mai reține că actul contestat este act nou, nefiind dat în aplicarea sau interpretarea unei alte hotărâri a Guvernului, că obligația producătorilor independenți de a avea un departament juridic specializat, nu are legătură cu legalitatea actului contestat și că hotărârea de Guvern nu vatămă un drept sau un interes recunoscut de lege, reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 - 10 C. proc. civ., susținând că este netemeinică și nelegală. Menționează că cererile de intervenție trebuiau respinse, pentru că nu respectă legile României, se contrazic, redau situații eronate, se bazează pe presupuneri. Arată că instanța nu a citit motivarea acțiunii, că nu a citit sau nu a interpretat legea, preluând argumente ale intervenienților, necunoscând dreptul european și deciziile Curții Europene și că hotărârea contestată în realitate încalcă prevederile Legii nr. 318/2003, prin neacordarea de facilități tuturor energiilor regenerabile prevăzute de această lege. Susține că energia valurilor și mareelor nu este mai costisitoare decât energia solară, fotovoltaică și că A.N.R.E.

este cea care stabilește anual prețul minim și maxim al certificatelor verzi, conform H.G. nr. 1892/2004, fără efectuarea unor studii. Mai susține că hotărârea contestată încalcă prevederile H.G. nr. 443/2003, deoarece nu reduce barierele de reglementare, nu simplifică și nu accelerează procedurile de autorizare și nu asigură obiectivitatea, transparența și caracterul nediscriminatoriu al regulilor de autorizare, provocând costuri și pentru operatorii de rețea și pentru alte societăți comerciale menționate de hotărâre. Consideră că sistemul impus prin H.G.

nr. 1892/2004 împiedică producția de energie electrică din surse regenerabile pentru producătorii mici și mijlocii, împiedică dezvoltarea locală și regională și că îi vatămă reclamantei, drepturile și interesele legitime în a deveni producător independent de energie din surse regenerabile, prin impunerea unor bariere birocratice, prin provocarea unor costuri administrative imense, prin vătămarea șanselor de a primi credite bancare și împiedicarea accesului la rețea. Învederează că a propus A.N.R.E. să instaleze în România, un parc eolian, încă din anul 2003, neprimind nici un răspuns până în prezent, cu toate că a oferit gratis posibilitatea de a cerceta tehnologia, să culeagă și să analizeze toate datele livrate de centrala eoliană și să instaleze și să exploateze centrala eoliană pe costuri proprii, având nevoie numai de un contract de lungă durată cu operatorul de rețea.

Susține că sistemul de cote obligatorii este folosit numai de către 5 țări ale Uniunii Europene, iar 9 țări folosesc sistemul de prețuri fixe (feed-in) și că majoritatea țărilor care au intrat în ultimii ani în Uniunea Europeană, au adoptat sistemul feed-in, care este mult mai avantajos decât celălalt sistem. Intimatul-pârât și intimații-intervenienți au formulat întâmpinări. Guvernul României solicită menținerea hotărârii instanței de fond, care este legală și temeinică. Menționează că H.G. nr. 1892/2004 s-a adoptat prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Economiei și Comerțului și de A.N.R.E., cărora prima instanță le-a admis corect cererile de intervenție accesorii.

Arată că hotărârea contestată a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, este în concordanță cu prevederile legislative în vigoare și asigură îndeplinirea angajamentelor României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind în concordanță și cu Directiva 2001/77/CE privind promovarea E - SRE de compatibilitate cu principiile pieței concurențiale de energie electrică. A.N.R.E. solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, menționând că prin H.G. nr. 1892/2004 s-a concretizat competența pe care Guvernul o are atribuită prin lege și că această hotărâre stabilește sistemul de promovare doar pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, pe când prevederile art. 52 din Legea energiei electrice nr. 318/2003 se referă la un domeniu mult mai amplu.

Ministerul Economiei și Comerțului solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, menționând că prin H.G. nr. 443/2003 s-au transpus în legislația României, prevederile Directivei nr. 2001/77/CE, că Legea nr. 318/2003 stabilește că promovarea E - SRE este unul dintre obiectivele din sectorul energiei electrice și prevede acordarea de facilități pentru stimularea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, aprobată prin H.G. nr. 1535/2003, se menționează potențialul energetic anual al fiecărei surse regenerabile de energie și se stabilește nivelul și structura puterii instalate pentru producerea E - SRE pentru anii 2010 și 2015. Susține că sistemul de cote obligatorii, combinat cu comercializarea de certificate verzi, este conform cu principiile pieței liberalizate de energie electrică și garantează atingerea țintelor asumate prin impunerea obligației pentru furnizori de a realiza cote anuale prestabilite.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, în raport cu motivele invocate de aceasta și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prin H.G. nr. 1892/2004 (contestată prin acțiunea de față) s-au stabilit limitele maxime pentru suma capacităților noi puse în funcțiune în perioada 2004 - 2010, pe tipuri de surse regenerabile de energie utilizate, stabilindu-se sistemul de prețuri fixe pentru energia produsă în surse regenerabile puse în funcțiune până la 31 decembrie 2007 și sistemul de cote obligatorii combinat cu comercializarea certificatelor verzi pentru energia electrică produsă în surse regenerabile puse în funcțiune începând cu 1 ianuarie 2008. De asemenea, s-a prevăzut diferențierea prețurilor pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie după tipul sursei utilizate și capacitatea instalației, precum și modalitatea de plată.

În anexa la hotărâre s-au stabilit capacitățile energetice noi pentru producerea de energie electrică, pe tipuri de surse regenerabile, în perioada 2004 - 2010, produse din unități cu capacități mai mici de 10 MW, pentru energie solară, eoliană, hidro și biomasă. Recurenta-reclamantă este nemulțumită pentru că între sursele regenerabile de energie nu se cuprinde și energia valurilor și mareelor, că nu se are în vedere și după 1 ianuarie 2008, sistemul de prețuri fixe și că nu intră în atribuția Guvernului să reglementeze condițiile tehnice de utilizare și comercializare a energiilor regenerabile. Printr-un prim motiv de recurs se susține că instanța de fond trebuia să respingă cererile de intervenție, pentru că nu respectă legile, se contrazic, redau situații eronate și se bazează pe presupuneri.

Această susținere este nereală, pentru că intervențiile s-au făcut în interesul pârâtului, cei doi intervenienți fiind inițiatorii proiectului de hotărâre de Guvern, iar prin respingerea acțiunii, reținându-se că hotărârea este legal emisă, se impunea ca și cererile de intervenție să fie admise. Nu se constată că cererile de intervenție ar conține contradicții sau că în cuprinsul lor se arată situații eronate sau se fac presupuneri, ambii intervenienți exprimându-și poziția față de susținerile reclamantei prin argumente clare, pertinente. Nici susținerea recurentei că instanța de fond nu a cunoscut motivarea acțiunii și nici dispozițiile legale aplicabile sau legislația și practica Uniunii Europene, nu este reală, deoarece din modul în care s-a motivat sentința, rezultă, dimpotrivă, că instanța a studiat acțiunea, actele normative aplicabile, precum și susținerile părților și materialul probator aflat la dosar.

Prin H.G. nr. 1892/2004 s-a urmărit reglementarea promovării producției de energie electrică din surse regenerabile de energie, avându-se în vedere acele surse pentru care există condiții mai bune de producere în ce privește tehnologiile de utilizare și costurile de realizare. Ca atare, s-a apreciat că în prezent este utilă promovarea numai a unor anumite surse regenerabile de energie, în funcție de posibilitățile actuale și într-un viitor apropiat și de prețul de producție, pentru care s-au prevăzut o serie de facilități. Guvernul a considerat că obținerea energiei electrice din energia valurilor și mareelor nu este de actualitate, pentru că nu există tehnologia necesară producerii acesteia cu un preț de cost rezonabil, Guvernul fiind autoritatea care are competența de a stabili prioritățile în domeniul producției de energie electrică, ceea ce a făcut prin strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie aprobată prin H.G.

nr. 1535/2003. Recurenta consideră că H.G. nr. 1892/2004 încalcă prevederile H.G. nr. 443/2003, privitoare la promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie (E - SRE), prin aceea că nu reduce barierele de reglementare, nu simplifică și nu accelerează procedurile de autorizare, nu asigură obiectivitatea, transparența și caracterul nediscriminatoriu și provoacă costuri și pentru operatorii de rețea și pentru alte societăți comerciale. Înalta Curte nu reține că prin adoptarea H.G. nr. 1892/2004 au fost încălcate dispozițiile H.G. nr. 443/2003, deoarece hotărârea contestată s-a adoptat, avându-se în vedere prevederile H.G. nr. 443/2003 care stabilește cadrul legal necesar promovării programului de creștere a contribuției surselor regenerabile de energie la producția de energie electrică, avându-se în vedere actualul potențial de exploatare a acestor resurse, ca și prevederile H.G.

nr. 1525/2003 privind aprobarea strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, fără să fie încălcate dispozițiile celor două hotărâri. De asemenea, nu se constată nici încălcarea prevederilor art. 52 din Legea energiei electrice nr. 318/2003, pentru că H.G. nr. 1892/2004 privește numai sistemul de promovare pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, pe când art. 52 din lege are în vedere un domeniu mult mai mare, dar hotărârea nici nu cuprinde dispoziții care să fie în contradicție cu Legea nr. 318/2003. Susținerea recurentei, că sistemul cu prețuri fixe (feed-in) ar fi superior sistemului de cote obligatorii, combinat cu comercializarea certificatelor verzi, sistem adoptat prin H.G.

nr. 1892/2004, este contrazisă de intimați, care argumentează judicios că cel de al doilea sistem stimulează concurența între producătorii de energie electrică din surse regenerabile, asigurând producerea energiei electrice cu costuri mai mici și că acest sistem este adoptat de tot mai multe țări din Uniunea Europeană și nici nu este în contradicție cu Directiva nr. 2001/77/CE, privind promovarea energiei electrice din surse regenerabile de energie. Prin adoptarea H.G. nr. 1892/2004 s-a urmărit realizarea unei armonizări a intereselor producătorilor de energie electrică, cu cele ale consumatorilor, ca și respectarea angajamentului asumat de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în ce privește dezvoltarea surselor regenerabile de energie și ponderea acestora în producția totală de energie a României.

Hotărârea are în vedere preluarea cu prioritate a energiei obținută din surse regenerabile și acoperirea costurilor de producție suplimentare față de energia electrică produsă din surse convenționale de energie, urmare a comercializării certificatelor verzi și prin stabilirea unui preț minimal, dar și protejarea consumatorilor de energie electrică prin stabilirea unui preț maximal al certificatelor verzi. Nu se constată că prin adoptarea hotărârii s-a produs o discriminare a producătorilor mici și mijlocii față de marii producători de energie, deoarece s-a urmărit acordarea unor șanse egale pentru toți producătorii sau eventualii producători de energie din surse regenerabile. Pentru obținerea energiei electrice din surse regenerabile sunt necesare fonduri materiale și bănești apreciabile, atât în ce privește activitatea de cercetare, cât și cea de producere a energiei electrice, prin H.G.

nr. 1892/2004 urmărindu-se acordarea unor facilități celor care doresc să învestească în acest domeniu. Corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu are un drept sau un interes recunoscut de lege vătămat, hotărârea de Guvern nevătămând drepturile sau interesele persoanelor care doresc să se implice în obținerea energiei electrice din surse regenerabile. Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1119 din 9 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.