ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 25 februarie 2005, reclamanta SC E.A. SRL a solicitat anularea H.G. nr. 1892/2004

și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că, prin hotărârea pe care o contestă, s-a stabilit sistemul

de producere a energiei electrice din surse regenerabile, prin care s-au

promovat doar energiile regenerabile provenind din vânt, soare, biomasă și a

energiei hidroelectrice produse în centrale cu o putere instalată mai mică sau

egală cu 10MW puse în funcțiune începând cu anul 2004, cu toate că pârâtul nu

avea calitatea să reglementeze condițiile tehnice de utilizare și

comercializare a unor astfel de energii, competența revenind A.N.R.E.

Mai arată că hotărârea de Guvern

nu corespunde cu prevederile Legii energiei nr. 318/2003, nefiind adoptată în

baza unor studii aprofundate tehnico-economice, cu punerea ei în discuție

publică și cu audierea persoanelor cu experiență în domeniu.

Consideră că sistemul de

promovare a energiilor regenerabile de cote obligatorii, nu oferă garanții de

lungă durată pentru investiția efectuată de producătorul independent, este

dezavantajos pentru producătorii mici și mijlocii, mărește costurile

administrative și înlesnește corupția, pe când sistemul feed-in este foarte

avantajos, oferind o garanție de lungă durată, nu provoacă costuri

administrative, nu necesită garanții guvernamentale, avantajează dezvoltarea

zonelor defavorizate și poate atrage investiții foarte mari.

Ministerul Economiei și

Comerțului a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care

solicită ca acțiunea să fie respinsă, ca inadmisibilă, pentru că reclamanta nu

este vătămată într-un interes legitim raportat la obiectul său de activitate,

menționând și că prin sistemul de cote obligatorii, guvernele stabilesc cota de

energie ce se produce, iar prețul de achiziție se stabilește pe baze

concurențiale.

Și A.N.R.E. a formulat

cerere de intervenție în interesul Guvernului, susținând că prin H.G. nr. 1892/2004

nu se realizează o reglementare a condițiilor tehnice de acces la rețeaua

electrică sau a celor de comercializare a energiei electrice și a energiei

termice produse prin cogenerare, din surse regenerabile, aceste atribuții

revenind A.N.R.E.

Susține că hotărârea de Guvern

stabilește sistemul de promovare numai pentru energia electrică produsă prin

surse regenerabile de energie și că sistemul de cote obligatorii combinat cu

comercializarea certificatelor verzi nu impune elaborarea unor studii

tehnico-economice aprofundate, deoarece prețul energiei electrice produse din

SRE și prețul certificatelor verzi se stabilesc prin mecanisme de piață, pe

când sistemul cu prețuri fixe (feed-in) nu este compatibil cu regulile unei

piețe concurențiale, fiind înlocuit în ultimii ani cu celălalt sistem, de către

majoritatea țărilor din Comunitatea Europeană.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1119

din 9 iunie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a admis cererile de

intervenție accesorie.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că H.G. nr. 1892/2004 este legal emisă prin însușirea

proiectului inițiat de Ministerul Economiei și Comerțului și A.N.R.E., cu

respectarea prevederilor Legii energiei nr. 318/2003 și în baza strategiei de

valorificare a surselor regenerabile de energie aprobată prin H.G. nr. 1535/2003

și a Directivei nr. 2001/77/CE, pentru care nu era utilă o consultare de masă,

datorită caracterului strict tehnic al actului.

Mai reține că actul

contestat este act nou, nefiind dat în aplicarea sau interpretarea unei alte

hotărâri a Guvernului, că obligația producătorilor independenți de a avea un

departament juridic specializat, nu are legătură cu legalitatea actului

contestat și că hotărârea de Guvern nu vatămă un drept sau un interes

recunoscut de lege, reclamantei.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 - 10 C. proc. civ., susținând că este netemeinică și nelegală.

Menționează că cererile de

intervenție trebuiau respinse, pentru că nu respectă legile României, se

contrazic, redau situații eronate, se bazează pe presupuneri.

Arată că instanța nu a citit

motivarea acțiunii, că nu a citit sau nu a interpretat legea, preluând

argumente ale intervenienților, necunoscând dreptul european și deciziile

Curții Europene și că hotărârea contestată în realitate încalcă prevederile

Legii nr. 318/2003, prin neacordarea de facilități tuturor energiilor

regenerabile prevăzute de această lege.

Susține că energia valurilor

și mareelor nu este mai costisitoare decât energia solară, fotovoltaică și că

A.N.R.E. este cea care stabilește anual prețul minim și maxim al certificatelor

verzi, conform H.G. nr. 1892/2004, fără efectuarea unor studii.

Mai susține că hotărârea

contestată încalcă prevederile H.G. nr. 443/2003, deoarece nu reduce barierele

de reglementare, nu simplifică și nu accelerează procedurile de autorizare și

nu asigură obiectivitatea, transparența și caracterul nediscriminatoriu al

regulilor de autorizare, provocând costuri și pentru operatorii de rețea și

pentru alte societăți comerciale menționate de hotărâre.

Consideră că sistemul impus

prin H.G. nr. 1892/2004 împiedică producția de energie electrică din surse

regenerabile pentru producătorii mici și mijlocii, împiedică dezvoltarea locală

și regională și că îi vatămă reclamantei, drepturile și interesele legitime în

a deveni producător independent de energie din surse regenerabile, prin

impunerea unor bariere birocratice, prin provocarea unor costuri administrative

imense, prin vătămarea șanselor de a primi credite bancare și împiedicarea

accesului la rețea.

Învederează că a propus

A.N.R.E. să instaleze în România, un parc eolian, încă din anul 2003, neprimind

nici un răspuns până în prezent, cu toate că a oferit gratis posibilitatea de a

cerceta tehnologia, să culeagă și să analizeze toate datele livrate de centrala

eoliană și să instaleze și să exploateze centrala eoliană pe costuri proprii,

având nevoie numai de un contract de lungă durată cu operatorul de rețea.

Susține că sistemul de cote

obligatorii este folosit numai de către 5 țări ale Uniunii Europene, iar 9 țări

folosesc sistemul de prețuri fixe (feed-in) și că majoritatea țărilor care au

intrat în ultimii ani în Uniunea Europeană, au adoptat sistemul feed-in, care

este mult mai avantajos decât celălalt sistem.

Intimatul-pârât și

intimații-intervenienți au formulat întâmpinări.

Guvernul României solicită

menținerea hotărârii instanței de fond, care este legală și temeinică.

Menționează că H.G. nr. 1892/2004

s-a adoptat prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Economiei și

Comerțului și de A.N.R.E., cărora prima instanță le-a admis corect cererile de

intervenție accesorii.

Arată că hotărârea

contestată a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, este

în concordanță cu prevederile legislative în vigoare și asigură îndeplinirea

angajamentelor României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, fiind în concordanță și cu Directiva 2001/77/CE privind promovarea E - SRE

de compatibilitate cu principiile pieței concurențiale de energie electrică.

A.N.R.E. solicită ca

recursul să fie respins ca nefondat, menționând că prin H.G. nr. 1892/2004 s-a

concretizat competența pe care Guvernul o are atribuită prin lege și că această

hotărâre stabilește sistemul de promovare doar pentru energia electrică produsă

din surse regenerabile de energie, pe când prevederile art. 52 din Legea

energiei electrice nr. 318/2003 se referă la un domeniu mult mai amplu.

Ministerul Economiei și

Comerțului solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, menționând că prin H.G.

nr. 443/2003 s-au transpus în legislația României, prevederile Directivei nr. 2001/77/CE,

că Legea nr. 318/2003 stabilește că promovarea E - SRE este unul dintre

obiectivele din sectorul energiei electrice și prevede acordarea de facilități

pentru stimularea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie,

aprobată prin H.G. nr. 1535/2003, se menționează potențialul energetic anual al

fiecărei surse regenerabile de energie și se stabilește nivelul și structura

puterii instalate pentru producerea E - SRE pentru anii 2010 și 2015.

Susține că sistemul de cote

obligatorii, combinat cu comercializarea de certificate verzi, este conform cu

principiile pieței liberalizate de energie electrică și garantează atingerea

țintelor asumate prin impunerea obligației pentru furnizori de a realiza cote

anuale prestabilite.

Analizând recursul declarat

de recurenta-reclamantă, în raport cu motivele invocate de aceasta și cu

dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Prin H.G. nr. 1892/2004

(contestată prin acțiunea de față) s-au stabilit limitele maxime pentru suma

capacităților noi puse în funcțiune în perioada 2004 - 2010, pe tipuri de surse

regenerabile de energie utilizate, stabilindu-se sistemul de prețuri fixe

pentru energia produsă în surse regenerabile puse în funcțiune până la 31

decembrie 2007 și sistemul de cote obligatorii combinat cu comercializarea

certificatelor verzi pentru energia electrică produsă în surse regenerabile

puse în funcțiune începând cu 1 ianuarie 2008.

De asemenea, s-a prevăzut

diferențierea prețurilor pentru producerea energiei electrice din surse

regenerabile de energie după tipul sursei utilizate și capacitatea instalației,

precum și modalitatea de plată.

În anexa la hotărâre s-au

stabilit capacitățile energetice noi pentru producerea de energie electrică, pe

tipuri de surse regenerabile, în perioada 2004 - 2010, produse din unități cu

capacități mai mici de 10 MW, pentru energie solară, eoliană, hidro și biomasă.

Recurenta-reclamantă este

nemulțumită pentru că între sursele regenerabile de energie nu se cuprinde și

energia valurilor și mareelor, că nu se are în vedere și după 1 ianuarie 2008,

sistemul de prețuri fixe și că nu intră în atribuția Guvernului să reglementeze

condițiile tehnice de utilizare și comercializare a energiilor regenerabile.

Printr-un prim motiv de

recurs se susține că instanța de fond trebuia să respingă cererile de

intervenție, pentru că nu respectă legile, se contrazic, redau situații eronate

și se bazează pe presupuneri.

Această susținere este

nereală, pentru că intervențiile s-au făcut în interesul pârâtului, cei doi

intervenienți fiind inițiatorii proiectului de hotărâre de Guvern, iar prin

respingerea acțiunii, reținându-se că hotărârea este legal emisă, se impunea ca

și cererile de intervenție să fie admise.

Nu se constată că cererile

de intervenție ar conține contradicții sau că în cuprinsul lor se arată

situații eronate sau se fac presupuneri, ambii intervenienți exprimându-și

poziția față de susținerile reclamantei prin argumente clare, pertinente.

Nici susținerea recurentei că

instanța de fond nu a cunoscut motivarea acțiunii și nici dispozițiile legale

aplicabile sau legislația și practica Uniunii Europene, nu este reală, deoarece

din modul în care s-a motivat sentința, rezultă, dimpotrivă, că instanța a

studiat acțiunea, actele normative aplicabile, precum și susținerile părților

și materialul probator aflat la dosar.

Prin H.G. nr. 1892/2004 s-a

urmărit reglementarea promovării producției de energie electrică din surse regenerabile

de energie, avându-se în vedere acele surse pentru care există condiții mai

bune de producere în ce privește tehnologiile de utilizare și costurile de

realizare.

Ca atare, s-a apreciat că în

prezent este utilă promovarea numai a unor anumite surse regenerabile de

energie, în funcție de posibilitățile actuale și într-un viitor apropiat și de

prețul de producție, pentru care s-au prevăzut o serie de facilități.

Guvernul a considerat că

obținerea energiei electrice din energia valurilor și mareelor nu este de

actualitate, pentru că nu există tehnologia necesară producerii acesteia cu un

preț de cost rezonabil, Guvernul fiind autoritatea care are competența de a

stabili prioritățile în domeniul producției de energie electrică, ceea ce a

făcut prin strategia de valorificare a surselor regenerabile de energie

aprobată prin H.G. nr. 1535/2003.

Recurenta consideră că H.G. nr.

1892/2004 încalcă prevederile H.G. nr. 443/2003, privitoare la promovarea

energiei electrice produse din surse regenerabile de energie (E - SRE), prin

aceea că nu reduce barierele de reglementare, nu simplifică și nu accelerează

procedurile de autorizare, nu asigură obiectivitatea, transparența și

caracterul nediscriminatoriu și provoacă costuri și pentru operatorii de rețea

și pentru alte societăți comerciale.

Înalta Curte nu reține că

prin adoptarea H.G. nr. 1892/2004 au fost încălcate dispozițiile H.G. nr. 443/2003,

deoarece hotărârea contestată s-a adoptat, avându-se în vedere prevederile H.G.

nr. 443/2003 care stabilește cadrul legal necesar promovării programului de

creștere a contribuției surselor regenerabile de energie la producția de

energie electrică, avându-se în vedere actualul potențial de exploatare a

acestor resurse, ca și prevederile H.G. nr. 1525/2003 privind aprobarea strategiei

de valorificare a surselor regenerabile de energie, fără să fie încălcate

dispozițiile celor două hotărâri.

De asemenea, nu se constată

nici încălcarea prevederilor art. 52 din Legea energiei electrice nr. 318/2003,

pentru că H.G. nr. 1892/2004 privește numai sistemul de promovare pentru

energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, pe când art. 52

din lege are în vedere un domeniu mult mai mare, dar hotărârea nici nu cuprinde

dispoziții care să fie în contradicție cu Legea nr. 318/2003.

Susținerea recurentei, că

sistemul cu prețuri fixe (feed-in) ar fi superior sistemului de cote obligatorii,

combinat cu comercializarea certificatelor verzi, sistem adoptat prin H.G. nr. 1892/2004,

este contrazisă de intimați, care argumentează judicios că cel de al doilea

sistem stimulează concurența între producătorii de energie electrică din surse

regenerabile, asigurând producerea energiei electrice cu costuri mai mici și că

acest sistem este adoptat de tot mai multe țări din Uniunea Europeană și nici

nu este în contradicție cu Directiva nr. 2001/77/CE, privind promovarea

energiei electrice din surse regenerabile de energie.

Prin adoptarea H.G. nr. 1892/2004

s-a urmărit realizarea unei armonizări a intereselor producătorilor de energie

electrică, cu cele ale consumatorilor, ca și respectarea angajamentului asumat

de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în ce privește dezvoltarea surselor regenerabile de energie și ponderea

acestora în producția totală de energie a României.

Hotărârea are în vedere

preluarea cu prioritate a energiei obținută din surse regenerabile și

acoperirea costurilor de producție suplimentare față de energia electrică

produsă din surse convenționale de energie, urmare a comercializării

certificatelor verzi și prin stabilirea unui preț minimal, dar și protejarea

consumatorilor de energie electrică prin stabilirea unui preț maximal al

certificatelor verzi.

Nu se constată că prin

adoptarea hotărârii s-a produs o discriminare a producătorilor mici și mijlocii

față de marii producători de energie, deoarece s-a urmărit acordarea unor șanse

egale pentru toți producătorii sau eventualii producători de energie din surse

regenerabile.

Pentru obținerea energiei

electrice din surse regenerabile sunt necesare fonduri materiale și bănești

apreciabile, atât în ce privește activitatea de cercetare, cât și cea de

producere a energiei electrice, prin H.G. nr. 1892/2004 urmărindu-se acordarea

unor facilități celor care doresc să învestească în acest domeniu.

Corect a reținut instanța de

fond că reclamanta nu are un drept sau un interes recunoscut de lege vătămat, hotărârea

de Guvern nevătămând drepturile sau interesele persoanelor care doresc să se

implice în obținerea energiei electrice din surse regenerabile.

Pentru toate considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ale art. 299

și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC E.A. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1119 din 9 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2006.