ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3497/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 5.08.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea Hotărârii de Guvern nr. 113/24.02.2016, anularea adresei nr. 15A/1470,1472/25.04.2016 emisă de Guvernul României -Secretariatul General al Guvernului privind respingerea plângerii prealabile și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 2 246 905,43 RON, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Prin încheierea din data de 10.02.2017, au fost respinse excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității. În cauză a fost formulată o cerere de informații către Comisia Europeană, răspunsul fiind atașat la dosar.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3505 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea, a fost anulată H.G. nr. 113/2016 și adresa 15A/1470,1472/25.04.2016 emisă de Guvernul României - SGG privind respingerea plângerii prealabile, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de plată a daunelor materiale în cuantum de 2 246 905,43 RON și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5050 RON, cheltuieli de judecată.

Recursul Pârâtul Guvernul României a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, neîntemeiată. În motivarea cererii, s-au arătat următoarele: Instanța de fond, analizând argumentele expuse de către reclamantă, le-a apreciat ca fiind întemeiate, soluție pe care recurenta o consideră nelegală. Anterior modificării, art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 495/2014 lăsa loc de interpretări cu privire la momentul producerii efectelor acordurilor de exceptare. Prin modificarea adusă prin H.G. nr. 113/2016 se aduce o clarificare cu privire la momentul de la care ajutorul de stat își produce efecte și nu este o normă care să încalce principiul neretroactivității actelor legislative. Această clarificare nu implică adoptarea unor criterii mai stricte de aplicare a unei scheme de ajutor autorizate, reducerea intensității ajutorului sau reducerea cheltuielilor eligibile, astfel încât să necesite notificarea la Comisia Europeană, conform art. 4 alin. (2) din Regulamentul nr. 794/2004. De aceea, măsura propusă nu constituie o modificare a unei scheme de ajutor de stat existente, astfel definite în art. 15 din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996. Potrivit schemei de ajutor de stat stabilită prin H.G nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 2 20/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare, beneficiarii exceptării de la cota obligatorie care revine furnizorilor sunt consumatorii energo - intensivi. Schema a fost notificată Comisiei Europene, în condițiile legii, fiind emisă Decizia de autorizare a acesteia. Intimata - reclamanta menționează că la data de 03.12.2014 a întreprins demersurile prevăzute de dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 495/2014. Potrivit normelor în vigoare, termenul de soluționare este de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, pentru situații obiective (cereri incomplete etc). Intimata - reclamantă nu face dovada că prelungirea termenului legal este exclusiv din culpa autorității de implementare. Așadar, conform art. 5 din H.G. nr. 495/2014, ajutorul de stat se acordă dacă beneficiarul a depus la autoritatea responsabilă cu administrarea schemei de ajutor de stat o cerere în acest scop, denumită cerere de acord pentru exceptare, și dacă Ministerul Economiei a confirmat, ulterior, încadrarea beneficiarului în condițiile de eligibilitate stabilite în schemă. În acest context nu se poate vorbi de existenta unor drepturi câștigate, în sensul exceptării, anterior emiterii acordului de exceptare. În materia emiterii acordului, se arată că interpretarea anualității ajutorului nu se susține în sensul evocat de către reclamantă. Intenția legiuitorului este inechivoc enunțată în cuprinsul art. 7 din H.G. nr. 495/2014, care enunță sintagma "data acordării ajutorului". Or, dacă dată acordării ajutorului o reprezintă data emiterii acordului de exceptare, rezultă faptul că perioada anterioară acestei date nu este o perioadă asupra căreia se pot extinde facilitățile în cauză. In plus, potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 495/2014, beneficiarii ajutorului de stat notifică acordul de exceptare către A.N.R.E., precum și fiecăruia dintre furnizorii lor de energie electrică cu care au încheiate sau încheie contracte de vânzare - cumpărare de energie electrică. In baza acordului de exceptare primit de la clientul său, furnizorul este exceptat de la obligația de a achiziționa un număr de certificate verzi aferent cantității de energie electrică livrate clientului său, beneficiar al schemei de ajutor de stat, reglementate prin hotărârea de Guvern. Art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 495/2014 prevede că exceptarea prevăzută la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 495/2014 se aplică la cota obligatorie de achiziție de certificate verzi care se aplică furnizorilor de energie, comunicată de A.N.R.E., începând cu anul în care a fost obținut acordul de exceptare, fără a fi indicată o dată precisă de la care aceste acorduri intră în aplicabilitate. Această prevedere are incidență asupra momentului producerii efectelor acordurilor de exceptare. În conformitate cu prevederile Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, A.N.R.E. face o estimare, la sfârșit de an, pe care o publică pe web-site-ul propriu, a cotei anuale obligatorii de certificate verzi estimată pentru anul următor pentru furnizorii de energie electrică. Această valoare se revizuiește în cursul anului în vederea controlării abaterii anuale. Dacă acordurile de exceptare și-ar fi produs efectele începând cu data de 1 ianuarie 2015, cota obligatorie estimată pentru achiziția de certificate verzi ar fi condus la creșterea impactului certificatelor verzi în factura consumatorului final, nejustificată. în raport de dispozițiile legale incidente. Aplicarea datei exceptării începând cu data de 1 ianuarie 2015 ar fi presupus amendarea furnizorilor de energie electrică pentru facturarea certificatelor verzi în exces la consumatorii finali de energie electrică pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și data emiterii acordurilor de exceptare, astfel, fiind create prejudicii. Prin urmare, modificarea art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, în privința clarificării momentului aplicării acordurilor de exceptare emise pe parcursul unui an, începând cu data emiterii acordului de exceptare, nu este de natură a schimba sensul ori spiritul reglementarii inițiale. In concluzie, recurenta a contestat raționamentul instanței de fond, subliniind că măsura propusă nu a constituit o modificare a unei scheme de ajutor de stat existente, astfel definite în art. 15 din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996. Conform art. 3 alin. (6) lit. b) a Anexei la H.G. nr. 495/2014, termenul de evaluare a acordului pentru exceptare curge de la momentul în care documentația este completă și corectă, sens în care pretențiile reclamantei nu se probează (justifică). Nu în ultimul rând, se invocă prevederile art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Este evident că actul contestat de către intimata - reclamantă nu produce efecte retroactive, toate dispozițiile contestate respectând actele normative de forță juridică superioară cu relevanță în domeniu (Legea nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie și privind modificarea și completarea unor acte normative, Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie). Chiar dacă H.G. nr. 495/2014 nu prevedea expres un termen de referință, făcând interpretabilă norma (aspect corijat prin modificarea adusă prin H.G. nr. 113/2016), este evident că și în privința Acordului, care reprezintă, în esență, un act juridic (prin care se stabilește dreptul de a fi exceptat de la obligația privind cota obligatorie de certificate verzi impusă furnizorilor pe energia livrată în anul 2015), funcționează aceleași principii de drept invocate chiar de către reclamantă, respectiv principiul aplicării pentru viitor (în lipsa unei prevederi exprese, explicite, norma urmând a se completa și interpreta (până Ia apariția H.G. nr. 113/2016) cu dispozițiile dreptului comun). Motivele pentru care instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea în anulare a H.G. nr. 113/2016 sunt acelea că ar aduce atingere principiului neretroactivității legii, că adoptarea sa ar reprezenta un abuz de drept, potrivit art. 15 C. civ., că ar contraveni Deciziei Comisiei Europene C(2014) 7287/15.10.2014, iar argumentele care au stat la baza emiterii sale ar fi nelegale și contradictorii. Niciunul dintre aceste motive nu poate fi reținut ca fondat, pentru considerentele anterior expuse. Nu s-ar putea aprecia că H.G. nr. 113/2016 ar produce efecte retroactive, atât timp cât principiile de drept consacră faptul că un act juridic (administrativ) produce efecte din momentul în care este încheiat (emis). Se observă, din analiza dispozițiilor art. 2 alin. (1) - (5) din H.G. nr. 495/2014, că sunt necesare verificări din partea autorității, în ceea ce privește îndeplinirea sau nu a condițiilor acordării ajutorului, și, abia în urma acestor verificări aceasta poate aprecia, și decide, în sensul acordării sau neacordării ajutorului de stat. Prin urmare, H.G. nr. 113/2016 nu reprezintă o modificare cu caracter retroactiv, ci clarifică momentul de la care se aplică exceptarea, în sensul că aceasta produce efecte, așa cum este și firesc, de la momentul emiterii actului administrativ prin care se acordă respectivul ajutor ce îmbracă forma exceptării. De altfel, este prerogativa legală a Guvernului României, în calitate de emitent al H.G. nr. 495/2014, să facă interpretarea oficială a respectivei norme, potrivit art. 9 C. civ. În ceea ce privește aspectul încălcării de către H.G. nr. 113/2016 a dispozițiilor Deciziei Comisiei Europene C (2014) 7287 din 15 octombrie 2014, se arată că acesta este incorect, deoarece prin respectiva decizie, Comisia a decis să nu ridice obiecțiuni cu privire la ajutorul pe care Statul român intenționa să-l acorde, si în nici un caz nu instituia vreo obligație pentru Statul român de a acorda respectivul ajutor, si, cu atât mai puțin, vreo obligație de a acorda respectivul ajutor de la o anumită dată. Referitor la argumentul potrivit căruia H.G. nr. 113/2016 a fost emisă prin abuz de drept, acesta este nelegal, atâta timp cât actul de autoritate nu face decât să clarifice momentul începând cu care se acordă ajutorul de stat, ce constă în exceptarea de la prevederile art. 8 din Legea nr. 220/2008, fiind firesc, așa cum am arătat, ca ajutorul să fie acordat din momentul la care se apreciază că solicitantul îndeplinește cerințele prevăzute pentru acordarea lui. în privința susținerilor reclamantei potrivit căreia argumentele care au stat la baza emiterii H.G. nr. 113/2016 sunt nelegale și contradictorii, instanța de fond apreciază, în mod nelegal, că acestea pot constitui elemente de nelegalitate, întrucât expunerile din cadrul Notei de fundamentare se încadrează în limitele marjei de apreciere a autorității emitente, pe care instanța nu o poate cenzura (în caz contra substituindu-se, în prerogative, legiuitorului). Cu privire la soluția de admitere a cererii privind anularea răspunsului la plângerea prealabilă, în mod nelegal instanța de fond a admis-o, întrucât pe calea acțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, ceea ce se contestă este actul administrativ, iar nu răspunsul la plângerea prealabilă (care reprezintă un demers administrativ reglementat de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004), cele două acte nefiind asimilabile (răspunsul la plângere neproducând efecte prin el însuși, ci doar conținând/redând o soluție adoptată în cadrul procedurii reglementate prin dispozițiile art. 60 din H.G. nr. 561/2009.) Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanță, acesta nu se justifică, acțiunea care formează obiectul litigiului pendinte fiind identic formulată (ca formă și fond) cu cea care formează obiectul Dosarului nr. x/2016 (având ca părți procesuale pe reclamanta S.C. B. S.A., pârâtul Guvernul României, intervenientul Ministerul Economiei), acțiune respinsă prin sentința civilă nr. 1002/21.03.2017 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, iar potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța poate să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Reclamanta A. S.A a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecata in recurs. 4.1. In mod greșit Guvernul susține ca H.G. nr. 113/2016 reprezintă o clarificare a H.G. nr. 495/2014. Intimata a arătat ca afirmațiile Guvernului nu pot fi primite, in realitate fiind evident faptul ca H.G. nr. 113/2016 reprezintă o veritabila modificare a H.G. nr. 495/2014. Astfel, din însuși titlul H.G. nr. 113 rezulta ca aceasta modifica H.G. nr. 495/2014. Mai mult, aceasta modificare survine la mai bine de un an de zile de la data intrării in vigoare a H.G. nr. 495/2014, fapt ce subliniază faptul că s-a produs o modificare si nu o "clarificare" a dispozițiilor legale. Mai departe, conform dispozițiilor art. 59, art. 61 si art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, care definesc noțiunile de modificare, condițiile de fond ale modificării si efectele modificării actelor normative, in speța suntem in prezenta unui caz tipic de modificare a legii, legiuitorul folosind intocmai sintagma impusa pentru a transmite in concret intenția actului normativ modificator, anume cea de a modifica H.G. NR. 495/2014. Intimata a arătat că este falsa si afirmația recurentului in sensul ca textul legal in vigoare la data emiterii acordurilor de exceptare ar fi lăsat loc de interpretări. La fel de falsa si nesustinuta de niciun temei legal este si afirmația Guvernului in sensul ca asa-zisa "clarificare" adusa prin H.G. nr. 113/2016 nu impune criterii mai stricte de aplicare a schemei de ajutor de stat. Este dincolo de orice dubiu ca efectul modificării H.G. nr. 495/2014 consta exact in încălcarea dreptului beneficiarilor acordurilor de exceptare, deci si al A., de a beneficia de ajutorul de stat pe durata unui an calendaristic. Este firesc ca ajutorul sa stat sa fie acordat de la 1 ianuarie 2015 in cazul A. întrucât plata certificatelor verzi este o obligație anuala si in consecința si scutirea in procentul stabilit prin acordul de exceptare trebuie sa fie aplicata tot pentru un intreg an. In concluzie, H.G. nr. 113/2016 reprezintă o modificare veritabila a H.G. nr. 495/2014 si in consecința Guvernul avea obligația de a notifica Comisia Europeana cu privire la modificările survenite. 4.2. Dreptul la exceptare se acorda de la data de 1 ianuarie 2015. H.G. nr. 113/2016 încalcă vădit drepturile câștigate de A. La data la care reclamanta a obținut acordul de exceptare nu era in vigoare H.G. nr. 113/2016, deci reclamanta, in temeiul H.G. nr. 495/2014, in vigoare la acea data, avea dreptul la scutire incepand cu data de 1 ianuarie 2015. Intimata a arătat ca nu se poate justifica o modificare nelegala a unei Hotărâri de Guvern prin faptul ca prin nemodificarea ei, ar putea suferi furnizorii finali. Deci, chiar daca furnizorii ar avea de suferit (ceea ce pentru argumentele de mai jos nu este cazul), aceasta nu justifica o nelegalitate. In ceea ce privește impactul asupra furnizorilor, intre furnizori si beneficiarii acordurilor de exceptare, se incheiasera diverse intelegeri/compensari care ar fi echilibrat situația. In plus, având in vedere diversele variabile, exista sistemul de calculare al unei cote estimative vs cota finala. 4.3. H.G. nr. 113/2016 încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii Intimata a arătat că, din moment ce prevederile H.G. nr. 113/2016 se aplica inclusiv beneficiarilor ajutorului de stat care au obținut acorduri de exceptare inainte de intrarea in vigoare a H.G. nr. 113/2016, principiul neretroactivității legii este clar încălcat. Potrivit dispozițiilor art. 3 al H.G. nr. 495/2014 (in forma anterioara modificării in vigoare din 29 februarie 2016), exceptarea se aplica furnizorilor de energie începând cu anul in care a fost obținut acordul de exceptare. Astfel, exceptarea A. trebuia sa se aplice începând cu 1 ianuarie 2015 si nu de la data obținerii acordului pentru exceptare, cum s-a stabilit ulterior prin H.G. nr. 113/2016. Acest aspect a fost confirmat si de către reprezentanții Ministerului Economiei, Comerțului si Turismului care au indicat in mod expres in cadrul Adresei nr. x/04.11.2015 ca "firmele care au primit acordul de exceptare pe parcursul anului 2015 sunt scutite de la plata certificatelor verzi (in procentul stabilit prin Acord) începând cu data de 1 ianuarie 2015." Acest aspect este confirmat de dispozițiile Ordinului Autorității Naționale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) nr. 5/2016 privind stabilirea cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi, aferenta anului 2015, care au avut in vedere aplicarea retroactiva a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 495/2014 in calculul cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi. Mai exact, prin Ordinul ANRE nr. 5/2016 se stabilește o cota de 0,278 % certificate verz i/MWh, cota sub valoarea de 0,319 % certificate verzi/MWh indicata in cadrul Notelor de fundamentare ale H.G. nr. 113/2016 ca fiind valoarea corecta in ipoteza aplicării acordurilor de exceptare de la data de 1 ianuarie 2015. In cadrul Notei de fundamentare la H.G. nr. 113/2016 se susține necesitatea modificării art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 495/2014 in vederea aplicării exceptării de la data emiterii acordului si nu de la data de 1 ianuarie 2015. Cu alte cuvinte, legiuitorul admite faptul ca aceste dispoziții legale au produs efecte juridice, dar considera ca este necesara modificarea lor pentru a putea fi aplicate retroactiv. Limbajul utilizat in cadrul notei de fundamentare a H.G. nr. 113/2016 este in sensul aplicării retroactive a actului modificator. Un aspect extrem de important este faptul ca H.G. NR. 113/2016 nu modifica si alineatul (l 1 ) al art. 3 conform căruia,"pentru anul 2014, exceptarea prevăzuta la art. 1 alin. (1) se aplica de la data de 1 decembrie 2014 pentru cantitatea de energie electrica consumata de beneficiari după aceasta data". Cu alte cuvinte, legiuitorul a inteles sa modifice legislația doar pentru consumatorii care obțin acordurile in anul 2015 si nu si pentru cei care obțin acordurile in 2014, pentru aceștia fiind in regula ca beneficiile acordului sa se aplice de la o data anterioara datei emiterii acordului de exceptare. Astfel intenția inițiala a leguitorului a fost de a aplica imediat dispozițiile legale si acordurile pentru exceptare si nu a de a intarzia aplicarea acestora de la data emiterii. In situația dedusa judecații, conform dispozițiilor H.G. nr. 495/2014, in vigoare la data la care reclamanta a depus cererea pentru emiterea Acordului, societatea este indreptatita la ajutorul de stat incepand cu data de 1 ianuarie 2015. Modificările ulterioare ale H.G. nr. 495/2014, in speța cele instituite prin H.G. nr. 113/2016, nu pot afecta drepturile deja dobândite legal. 4.4. H.G. nr. 113/2016 contravine Deciziei Comisiei Europene C (2014) 7287 din 15 octombrie 2014 Intimata a solicitat respingerea susținerilor recurentului in sensul că Decizia Comisiei nu instituie obligații pentru Guvern de a acorda ajutorul de stat și mai ales in sensul ca nu s-a impus acordarea acestuia la o anumita data având in vedere argumentele menționate in continuare. În baza articolului 108 alin. (3) din TFUE, autoritățile române sunt obligate sa notifice Comisia cu privire la orice plan de refinanțare, reformare sau modificare a acestui ajutor, in temeiul dispozițiilor din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (in prezent, articolul 108 TFUE). Cu alte cuvinte, decizia Comisiei este de natura sa avizeze acordarea ajutorului de stat fata de prevederile actului normativ național (in speța H.G. NR. 495/2014), astfel incat acesta sa respecte principiile Uniunii Europene si reglementările acesteia. Efectul deciziei Comisiei este acela ca nu vor fi ridicate obiectiuni din partea Comisiei cu privire la ajutorul de stat. In data de 2 iulie 2014, autoritățile române au notificat Comisiei Europene schema de ajutor de stat privind exceptarea parțiala a consumatorilor industriali electro-intensivi de la plata certificatelor verzi aferente cotei obligatorii. Conform mențiunilor din aceasta notificare, statul roman menționează ca planificase punerea in aplicare a măsurii incepand cu data de 1 august 2014, insa a confirmat ca măsura nu va fi pusa in aplicare inainte de a fi aprobata de Comisia Europeana. Mai mult, in decizia Comisiei Europene C(2014) 7287 din 15 octombrie 2014 se menționează in mod expres ca proiectul de hotărâre a guvernului transmis la 24 septembrie 2014 se indica ca măsura va fi pusa in aplicare începând din 1 decembrie 2014. Astfel, autoritățile române aveau cunoștința inca din anul 2014 ca măsura va fi aplicata incepand cu luna decembrie 2014, toate calculele statistice prezentate Comisiei Europene având ca termen de plecare decembrie 2014. Mai mult, decizia Comisiei Europene vizează aprobarea schemei cu a aplicare pe 10 ani pana la data de 31 decembrie 2024, fapt ce argumentează ca autoritățile romane aveau cunoștința de aplicarea schemei de ajutor pe întreaga durata a anului 2015 si nu începând din iunie 2015 când au fost emise primele acorduri de exceptare. In acest context, se arată că ANRE, cu rea-credință, nu a avut in vedere la calculul cotei obligatorii estimata de achiziție de certificate verzi pentru anul 2015 schema de ajutor notificata de către autoritățile romane si aprobata prin Decizia Comisiei Europene C (2014) 7287 din 15 octombrie 2014. Mai mult, aceasta atitudine continua si pe parcursul anului 2015, când prin Informarea privind cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi de către operatorii economici cu obligație de achiziție de certificate verzi, pentru anul 2015 - revizia a-2-a, ANRE menționează in mod absolut surprinzător ca a avut in vedere cele 14 acorduri pentru exceptare emise pana la data de 22 iunie 2015, însă are "incertitudini" cu privire la "momentul aplicării acordurilor de exceptare deja emise, pentru care exista opinia ca ar produce efecte începând cu 01 ianuarie 2015, cu toate ca acestea au fost emise pe parcursul lunii iunie 2015". Or, in considerarea prevederilor legale care menționează in mod expres faptul ca aceste acorduri sunt aplicabile pe întreg anul in care sunt acordate si al angajamentului Guvernului României in fata Comisiei Europene, este evident ca aceste acorduri se aplica începând cu data de 1 ianuarie 2015. Modificarea aprobata prin H.G. nr. 113/2016 contravine in mod evident Deciziei Comisiei Europene C(2014) 7287 din 15 octombrie 2014 (care este de directa si imediata aplicare pe teritoriul României, nefiind necesara implementarea acesteia), schema de ajutor de stat fiind aplicabila pe o perioada de 10 ani incepand cu 1 ianuarie 2015, si nu ulterior acestei date. Concis, cat timp notificarea schemei de ajutor de stat s-a realizat pentru o perioada de zece ani, Guvernul nu putea adopta H.G. nr. 113/2016 care modifica data de la care se acorda ajutorul de stat; modificarea acestei date are ca efect micșorarea valorii schemei de ajutor de stat. Or, in temeiul Art. 108 din TFUE Guvernul era obligat sa notifice Comisiei modificarea H.G. NR. 113/2016, lucru care nu s-a intamplat, Guvernul ignorând astfel Decizia Comisiei Europene C(2014) 7287 din 15 octombrie 2014.

Guvernul prin adoptarea H.G. nr. 113/2016 se face vinovat de abuz de drept Guvernul susține in recursul depus faptul ca din moment ce H.G. nr. 113/2016 face numai o clarificare a H.G. nr. 495/2014, actul modificator nu ar fi putut fi emis prin abuz de drept. Astfel, față de dispozițiile art. 15 din C. civ., abuzul de drept consta in exercitarea unui drept subiectiv civil contrar scopului economico-social in care a fost recunoscut de lege si de regulile de conviețuire sociala si contrar bunei-credinte. In stabilirea scopului, a destinației drepturilor subiective, leguitorul ia in considerare, mai intai, interesele proprii titularilor lor, care alcătuiesc scopul oricărui drept subiectiv, iar apoi are in vedere concordanta acestora cu cele generale, astfel încât prin exercitarea unui drept subiectiv sa nu se aducă atingere drepturilor celorlalte subiecte de drept. Guvernul, prin abuz de drept, a adoptat o hotărâre de guvern care vatămă in mod direct chiar titularii drepturilor prevăzute de lege. Situația este cu atât mai abuziva cu cat cel care este direct răspunzător de neîndeplinirea la timp a obligației de a emite un răspuns la cererea de emitere a unui acord pentru exceptare este chiar organul care propune modificarea H.G. nr. 495/2014, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului si Relațiilor cu mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, deși unitatea de implementare aflata in subordinea Ministerului Economiei, Comerțului si Relațiilor cu mediul de afaceri este cea care nu a respectat legea, emițând acordul pentru exceptare la 5 luni de zile de la data depunerii cererii, deși termenul pentru răspuns este de 30 de zile, reprezentanții ministerului decid a vatama din nou interesele acestora printr-o lege care retroactiveaza si care este data cu scopul clar de a proteja interesele altor producători economici (in cazul de fata al producătorilor de energie regenerabila) si nu ale contribuabililor (la rândul lor, importanți investitori) căruia ii era destinata legea. Considera ca este un exemplu de abuz de drept din partea leguitorului, abuz ce trebuie sancționat. Astfel, in mod corect instanța de fond a admis acțiunea sa si a anulat H.G. nr. 113/2014.

Argumentele ce au stat la baza emiterii H.G. nr. 113/2016 sunt nelegale si contradictorii Intimata a arătat că, în mod evident, in cadrul Notei de fundamentare exista argumente contradictorii. La primul paragraf se menționează ca "daca s-ar fi emis acorduri de exceptare a unor categorii de consumatori energo-intensivi de la plata certificatelor verzi, cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi pentru furnizorii de energie electrica pentru anul 2015 ar fi fost de 0,274CV/MWH, abaterea fiind de 1,5%". Or, cota estimata de achiziție de certificate verzi pentru anul 2015 este de 0,274 CV/MWh, neexistand nici o abatere fata de situația in care s-ar fi emis acorduri de exceptare. Mai departe, se susține ca "daca acordurile de exceptare isi produc efectele incepand cu data de 1 ianuarie 2015 cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi atinge valoarea de 0,319CV/MWh, abaterea fiind de 16,5%, cu creșterea impactului certificatelor verzi in factura consumatorului final de circa 16%, ajungând la valoarea de 42 RON/MWh", or aceasta situație este in contradicție cu cele menționate mai sus in care se indica o cota de 0,274 CV/MWh daca s-ar fi emis acorduri de exceptare. In ceea ce privește argumentația privind creșterea impactului certificatelor verzi in factura consumatorului final pana la o valoare de 42 RON/MWh, se arată că nu este susținuta in contextul in care cota obligatorie de energie electrica produsa din surse regenerabile de energie este calculata avându-se in vedere consumatorul final si nemajorarea impactului asupra acestuia. Astfel, aceasta cota este calculata in funcție de cota anuala obligatorie de energie electrica produsa din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare. Aceasta cota este cea care este folosita pentru stabilirea cotei de achiziție a certificatelor verzi. Astfel, pentru a nu se crea un impact crescut asupra cosumatorului casnic, organele abilitate au posibilitatea sa scadă aceasta cota anuala obligatorie de energie electrica produsa din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare. Concret, in raport de dispozițiile Art. 4 alin. (4 1 ) din Legea nr. 220/2008, ANRE este obligata prin lege sa aibă in considerare si sa protejeze consumatorul final in calculul cotei anuale obligatorii. Surprinzătoare este si atitudinea ANRE care susține ca, prin aplicarea acordurilor incepand cu data de 1 ianuarie 2015, cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi ar atinge valoarea de 0,319 CV/MWh. Or, in Informarea privind cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi de către operatorii economici cu obligație de achiziție de certificate verzi, pentru anul 2015 - revizia a-2-a (primul document oficial in care se menționează de către ANRE acordurile pentru exceptare), ANRE menționează ca a avut in vedere cele 14 acorduri pentru exceptare emise pana la data de 22 iunie 2015, insa recomanda menținerea cotei la valoarea de 0,274 CV/MWh stabilita in luna decembrie 2014. Prevederile legale in vigoare la acea data privind acordurile pentru exceptare stabileau in mod clar aplicabilitatea acestora incepand cu data de 1 ianuarie 2015. In acest context, se invoca din nou propria culpa a autorităților publice a avea in vedere dispozițiile legale in vigoare, care se incearca a fi acoperita prin modificarea retroactiva a acelor dispoziții legale. Mai mult, cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi se poate menține la valoarea de 0,274 CV/MWh prin diminuarea cotei anuale obligatorii de energie electrica produsa din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare, insa acest aspect nu este luat in calcul.

In mod corect instanța a dispus anularea răspunsului la plângerea prealabila Răspunsul Guvernului este un act emis in executarea in concret a legii de către recurent in sensul soluționării plângerii prealabile formulate împotriva actului administrativ si poate face obiectul acțiunii in cadrul instanței de contencios administrativ. In al doilea rând, este natural ca, odată cu acțiunea sa fie anulat si răspunsul la plângerea prealabila, întrucât in cazul admiterii acțiunii, răspunsul Guvernului ar rămâne valabil, deși ar exista o hotărâre a unei instanțe care stabilește anularea H.G. nr. 113/2016. Mai mult decât atât, daca nu s-ar putea pretinde anularea răspunsului la plângerea prealabila, ar fi încălcat dreptul A. la apărare, drept consacrat de art. 24 din Constituție si respectiv de art. 13 din C. proc. civ.. Deopotrivă răspunsul Guvernului trebuie anulat si pentru ca in realitate nu indica niciun temei legal pentru respingerea plângerii prealabile. Autoritatea emitenta a oricărui act administrativ, trebuie, in cadrul procedurii prealabile, sa răspundă la fiecare punct indicat de petiționar si sa motiveze temeinic răspunsul la cererea acestuia. In caz contrar, parcurgerea procedurii prealabile ar fi lipsita de sens, ceea ce cu siguranța nu a fost optica legiuitorului când a instituit-o.

Guvernul avea obligația de a proba motivul pentru care a emis cu cinci luni întârziere acordul de exceptare În primul rând, aceasta afirmație a Guvernului reprezintă o apărare noua care nu poate fi primita direct in calea de atac extraordinara a recursului. In al doilea rând, in măsura in care A. nu ar fi depus documentația completa in scopul obținerii acordului de exceptare, autoritatea de implementare ar fi trebuit sa îi pună in vedere acest lucru la momentul solicitării emiterii acordului. Or, cat timp nu au existat observații ale autorității de implementare adresate A. in sensul completării, clarificării, modificării documentației, este clar ca a depus in mod corect documentația respectiva. Prin urmare, culpa in emiterea cu întârziere a acordului de exceptare revine exclusiv autorității de implementare. In egala măsura, sub aspect probator, daca Guvernul considera ca ar exista o culpa din partea A. in emiterea cu întârziere a acordului, sarcina probei in acest sens revenea Guvernului.

Răspunsul Comisiei Europene la cererea Curții de Apel București Comisia, facand referire la jurisprudenta Curții, arata ca actele normative trebuie sa fie clare si precise, iar aplicarea acestora sa fie previzibila pentru justitiabili. Acest imperativ se impune cu atât mai mult in cazurile in care normele naționale pot avea implicații financiare, pentru a permite persoanelor interesate sa cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor sau a drepturilor pe care le impune. Aceasta este expresia principiului securității juridice. Un alt principiu pe care statele membre trebuie sa il respecte este principiul proportionalitatii, "care impune ca actele adoptate sa nu depășească limitele a ceea ce este adecvat si necesar pentru a atinge scopul urmărit, fiind stabilit ca, atunci când este posibila alegerea intre mai multe masuri adecvate, trebuie sa se recurgă la cea mai puțin constrângătoare. In cazul societății A., instanța naționala trebuie sa se asigure ca autoritățile naționale au respectat principiile Uniunii când au implementat Decizia Comisei C (2014) 7287, astfel incat beneficiarul sa nu fie lipsit de suportul stabilit de masurile naționale respective. Comisia considera ca in esența, trebuie analizat in ce măsura sunt respectate de către autoritățile române, emitente ale actului administrativ contestat, principiile generale ale Uniunii Europene, in special cele privind securitatea juridica si protecția încrederii legitime, cel al proportionalitatii, precum si cele ale egalității de tratament si nediscriminarii. Cu alte cuvinte, statul membru trebuie sa aplice exceptarea in aceeași perioada de referința, intr-o maniera transparenta, obiectiva si nediscriminatorie. Concis, statul este obligat sa acorde exceptarea si aceasta exceptare sa fie realizata cu respectarea principiilor egalității de tratament si nediscriminarii (punctul 20 din Avizul Comisiei). Comisia confirma practic susținerile A. in ceea ce privește argumentația ca H.G. nr. 113/2016 incalca principiul neretroactivitatii legii, având in vedere faptul ca A. este îndreptățită la ajutorul de stat instituit de H.G. nr. 495/2014 începând cu data de 1 ianuarie 2015, cum prevedea legislația aplicabila atunci, modificările ulterioare ale H.G. nr. 495/2014 instituite prin H.G. nr. 113/2016 neputând afecta dreptul câștigat deja de A.. De asemenea, Comisia retine la punctul 27 faptul ca insasi autoritatea competenta sa emită avizul de exceptare a considerat ca beneficiarii acordurilor de exceptare, deci inclusiv A., sunt scutiți de plata certificatelor verzi incepand din data de 1 ianuarie 2015. In ceea ce privește punctul 29 din răspunsul Comisiei, se observa ca aceasta nu apreciază H.G. nr. 113/2016 ca fiind un act de interpretare legala al H.G. nr. 495/2014. Cu toate acestea, arata ca in situația in care s-ar considera astfel, o atare interpretare, in raport de dispozițiile art. 69 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, H.G. nr. 113/2016 poate confirma, infirma sau modifica interpetari judiciare sau administrative adoptate pana la acea data cu respectarea drepturilor câștigate. Cu alte cuvinte, entitățile care au primit acorduri de exceptare in decursul anului 2015, sunt indreptatiti la scutirea de la plata certificatelor verzi in procentele stabilite in respectivele acorduri de la data de 1 ianuarie 2015, dreptul fiind câștigat, fara a putea fi afectat de modificările ulterioare ale H.G. nr. 495/2014. Acest argument al Comisiei, reda practic principiul neretroactivitatii legii. Comisia considera de asemenea, si ca in cazul de fata, instanțele naționale trebuie sa analizeze in ce măsura, modificarea legislativa instituita prin H.G. nr. 113/2016 este in acord cu principiile Uniunii, in special cele privind securitatea juridica si protecția încrederii legitime, cel al proportionalitatii, precum si cele ale egalității de tratament si nediscriminarii. Mai departe, instanța naționala trebuie sa observe si ca atunci când este posibila opțiunea intre mai multe masuri adecvate, întotdeauna trebuie sa se recurgă la cea mai puțin constrângătoare (punctul 24 din răspunsul Comisiei). In sfârșit, la punctul 30 din răspunsul Comisiei, aceasta considera ca instanțele naționale trebuie de asemenea sa analizeze si daca scopul H.G. nr. 113/2016 a fost de a stabili o perioada de referința de aplicare a exceptărilor similara cu cea de determinare a obligației de plata a certificatelor verzi, care este o obligație anuala. In concret, măsura instituita de H.G. nr. 113/2016 trebuie sa acopere un an calendaristic, pentru ca obligația de plata a certificatelor verzi este anuala, iar ajutorul de stat se acorda in raport de intreaga valoare a certificatelor verzi pe care entitățile le-au achiziționat in decursul unui an, cat timp costul acestora se regăsește pe fiecare factura de energie electrica. In măsura in care conform H.G. nr. 113/2016 ajutorul se acorda de la data emiterii acordului de exceptare, acesta nu acoperă de fapt intreaga valoare a prețului certificatelor verzi. Cu titlu exemplificativ, daca acordul se obține in luna mai a anului 2017, titularul acordului ar beneficia de schema de ajutor de stat doar parțial, adică din luna mai 2017 pana in decembrie 2017, deși a plătit contravaloarea certificatelor verzi si in lunile ianuarie 2017 - aprilie 2017. Așadar, caracterul discriminatoriu al modificării instituite de H.G. nr. 113/2016 este vădit si contrar principiilor Uniunii. In concluzie, instanța de fond a reținut in mod corect faptul ca in cauza de fata adoptarea H.G. NR. 113/2016 incalca principiile fundamentale ale Uniunii, respectiv cele privind egalitatea de tratament si nediscriminarea, principii pe care autoritățile române sunt ținute sa le respecte intocmai.

Cheltuielile de judecată acordate in favoarea reclamantei de instanța de fond Guvernul considera fără temei ca cheltuielile de judecata acordate de prima instanța sunt nejustificate, în esența pentru ca acțiunea este identica cu cea a societății B. S.A.. Aceste afirmații sunt cel puțin nefondate fata de complexitatea cauzei. Mai mult decât atât, insasi instanța de fond a redus onorariul avocațial pretins de societate. Considera ca instanța de fond si-a motivat in mod clar si concis decizia de reducere a onorariului avocațial, fara sa fi interpretat in mod eronat dispozițiile dreptului material. Cum motivul de recurs invocat de Guvern este cel prevăzut la art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., afirmațiile Recurentului nu pot fi primite, cat timp nu a arătat in ce mod ar fi interpretat greșit instanța normele ce reglementează acordarea si reducerea onorariilor avocațiale. 5. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-pârât nu a depus răspuns la întâmpinare, deși întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal. 6. Procedura de soluționare a recursurilor 6.1. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În cauză, au mai fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen de judecată a recursului, la data de 28 aprilie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. 6.2. Intervenirea suspendării de drept a cauzei Ca urmare dispozițiilor art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență nr. 195 din 16 martie 2020, prin care s-a suspendat de plin drept judecarea proceselor civile pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop, cu excepția celor de urgență deosebită, stabilite de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și ca urmare a emiterii Ordinului nr. 71 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu modificările și completările ulterioare și corelației acestuia cu Ordinul nr. 91 din 12 martie 2020 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție completat și consolidat prin Ordinul nr. 92 din 16 martie 2020, privind categoriile de cauze de urgență deosebită in care a continuat activitatea de judecată, prezenta cauză a fost suspendată de drept la data de 28 aprilie 2020. In raport de dispozițiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecății la data de 14 iulie 2020. 7. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1. Aspecte de drept și de fapt reținute de prima instanță In data de 2 iulie 2014, autoritățile române au notificat un ajutor sub forma unei finanțări reduse a sprijinului pentru electricitatea din surse regenerabile de energie planificat a fi acordat marilor consumatori de energie. In documentul depus la Comisia Europeana, autoritățile române menționează ca prețul ridicat la energie, ca urmare a schemei de sprijin pentru surse regenerabile de energie, atrage un risc crescut de relocalizare a marilor consumatori de energie electrica, care reprezintă cel mai mare generator de locuri de munca. In vederea reducerii efectelor negative la nivel de tara, România a decis sa acorde un ajutor sub forma unei finanțări reduse. Practic, marii consumatori care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de acest sprijin sunt exceptați de la plata certificatelor verzi corespunzător unor procentaje de 85%, 60% sau 40% din energia electrica pe care o consuma. Conform Deciziei Comisiei Europene C(2014) 7287 din 15 octombrie 2014, in proiectul de hotărâre de guvern transmis de România la 24 septembrie 2014, s-a indicat ca măsura va fi pusa in aplicare începând din 1 decembrie 2014. Astfel, România s-a angajat in fata Comisiei Europene cu privire la aplicarea unor masuri pe care chiar statul roman le-a notificat. Ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a nu ridica obiecțiuni cu privire la ajutor, considerând ca este compatibil si justificat pentru piața interna, la data de 1 decembrie 2014 a intrat in vigoare H.G. nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, prin care a fost instituita o schema de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Conform dispozițiilor acestei hotărâri, exceptarea se aplica de la 1 ianuarie a anului in care a fost emis acordul de exceptare. Mai mult, alin. (2) menționa ca pentru acordurile emise in 2014 (adică in decembrie 2014), exceptarea se aplica de la 1 ianuarie 2014. Imediat după adoptarea H.G. nr. 495/2014, Ia data de 3 decembrie 2014, A. a depus cererea de acord pentru exceptare. Deși conform disp. art. 3 alin. (5) din Procedura de emitere a acordului pentru exceptare din 11 iunie 2014, anexa la H.G. nr. 495/2014, unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat avea obligația de a finaliza procesul de evaluare a cererii de acord pentru exceptare in termen de maxim 30 de zile lucratoare de la data înregistrării acesteia, acordul de exceptare al A. nr. 4 a fost emis in data de 3 iunie 2015, la aproximativ 5 luni de la data la care trebuia emis. Potrivit dispozițiilor art. 3 al H.G. nr. 495/2014 (in forma anterioara modificării in vigoare din 29 februarie 2016): "Exceptarea prevăzuta Ia art. 1 alin. (1) se aplica Ia cota obligatorie de achiziție de certificate verzi care se aplica furnizorilor de energie, comunicata de ANRE, incepand cu anul in care a fost obținut acordul de exceptare. Respectiva exceptare nu afectează calculul privind atingerea obiectivului național prevăzut la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicata, cu modificările si completările ulterioare, in consumul final brut de energie al anului 2020." In acest context, in raport de dispozițiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, si in considerarea faptului ca in perioada ianuarie - mai 2015, A. a achitat prețul certificatelor verzi facturat de către furnizorul societății de energie, respectiv C. S.A.. In data de 24 februarie 2016, Guvernul României a aprobat H.G. nr. 113/2016 privind modificarea alin. (1) al art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie: "Exceptarea de la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, republicata, cu modificările si completările ulterioare, se aplica incepand cu data emiterii acordului de exceptare obținut de beneficiarii ajutorului de stat. Respectiva exceptare nu afectează calculul privind atingerea obiectivului național prevăzut la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicata, cu modificările si completările ulterioare, in consumul final brut de energie al anului 2020." Nota de fundamentare la H.G. nr. 113/2016 justifica necesitatea adoptării acestei modificări de următoarele aspecte: "Prin raportare la cota estimata de achiziție de vertificate verzi pentru anul 2015, stabilita de ANRE la valoarea de 0,274CV/MWH in luna decembrie a anului 2014, situația se prezintă astfel: - daca s-ar fi emis acorduri de exceptare a unor categorii de consumatori energo-intensivi de la plata certificatelor verzi, cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi pentru furnizorii de energie electrica pentru anul 2015 ar fi fost de 0,274CV/MWH, abaterea fiind de 1,5%; - daca acordurile de exceptare ar fi aplicabile de la data emiterii acestora, cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi ar fi de 0,298CV/MWHh, abaterea fiind de circa 9%, cu o creștere a impactului certificatelor verzi in factura consumatorului final de circa 8%, ajungând la valoarea de 39 RON/MW. Daca acordurile de exceptare iși produc efectele începând cu data de 1 ianuarie 2015 cota obligatorie estimata de achiziție de certificate verzi atinge valoarea de 0,319CV/MWh, abaterea fiind de 16,5%, cu creșterea impactului certificatelor verzi in factura consumatorului final de circa 16%, ajungând la valoarea de 42 RON/MWh. Astfel prin aplicarea acordurilor de exceptare a unor categorii de consumatori energo intensivi de la plata certificatelor verzi începând cu data emiterii acestora fata de situația aplicării acestora de la data de 1 ianuarie 2015 se estimează un consum final neexceptat de circa 2,4 TWh. Prin aplicarea datei exceptării incepand cu data de 1 ianuarie 2015 este posibila amendarea furnizorilor de energie elect