Kerbach Zannouti și alții împotriva Franței

Publicat pe 30 octombrie 2023 CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA RĂSPUNSURI NR. 6913/23 Fatima KERBACH ZANNOUTI și alții împotriva Franței introduse la 4 februarie 2023, comunicat la 10 octombrie 2023 DE LA LEFFARE Cererea se referă la decesul unui pacient internat în psihiatrie, în timp ce a fost ținut sub contenție fizică de către agenții de securitate și personalul spitalicesc. Reclamanții sunt surorile și fratele lui Y. Z. născut în 1976 și suferea de schizofrenie. La 14 septembrie 2012, în timp ce, la cererea familiei sale, se afla în spitalul Brumath (instituția publică de sănătate Alsacia de Nord) din 6 septembrie 2012, Y. Z. a murit dintr-un stop cardiac, iar ancheta a stabilit că acesta din urmă a stat într-o cameră de izolare în perioada 6 - 8 septembrie 2012, apoi într-un pavilion deschis.

În noaptea de 13 - 14 septembrie 2012, i s-a refuzat unei țigări de către personalul medical, care, în fața insistenței sale, a făcut apel la agenții de securitate, în timp ce Y. Z. se agita pentru a se opune intrării sale într-o cameră de izolare, el a fost ținut la sol de către doi dintre agenți, în special cu ajutorul unei mail-uri de gât. Acesta a fost ținut la sol prin contenție cu ajutorul personalului de îngrijire timp de aproximativ 20 de minute înainte de a-și pierde conștiința. gesturile de resuscitare a serviciului medical de urgență care a sosit la fața locului au rămas zadarnice. La 9 noiembrie 2012, reclamanții și părinții lor au depus o plângere cu constituirea unei părți civile.

O informare judiciară a fost deschisă de la șeful de omucidere involuntară. Raportul medicului legist a eliminat un sindrom asfixic ca fiind la originea morții. Ca urmare a cererii reclamanților, un al doilea raport medico-legal din 9 noiembrie 2012 ianuarie 2018, inclusiv avizul unui cardiolog, a confirmat această concluzie și a reținut o probabilitate ridicată de apariție a unei afecțiuni cardiace nedetectate anterior care a dus la moartea subită a pacientului.

Prin două opriri din 8 noiembrie 2018 și 4 În februarie 2021, camera de l'inginerie a tribunalului judecătoresc Colmar a confirmat, pe de o parte, o ordonanță de refuz al unei măsuri suplimentare (nouă cerere de contracompetență medico-legale a reclamanților) și, pe de altă parte, ordonanța de nejudiciare din 21 februarie 2020 pronunțată de instanța de judecată, care a concluzionat că nu există o legătură de cauzalitate între deces și La 4 octombrie 2022, Curtea de Casație a declarat recursurile reclamanților neacceptați. Invocând art. 2 din Convenție sub aspectul său material, reclamanții susțin că recurgerea la forța care, conform opiniei lor, a dus la moartea aproapelui lor nu a fost absolut necesară sau strict proporționată cu starea de vulnerabilitate în care se afla Y. Z. și că autoritățile naționale nu și-au respectat obligația pozitivă de a proteja viața celui din urmă.

Sub aspectul procedural al aceluiași articol, ei se plâng de absența unei anchete efective privind acuzațiile de încălcare a articolului 2 menționat anterior, în special din cauza refuzului autorităților judiciare de a respinge o nouă contraexperimentă judiciară.

Într-o scrisoare din 26 iunie 2023, primită la grefa din 28 iunie 2023, reclamanții solicită Curții să nu excludă posibilitatea ca [la] cauza să poată fi analizată din perspectiva articolului 3 din convenție în temeiul puterii sale de recalificare juridică în legătură cu părțile Dreptul la viață al fratelui reclamanților, consacrat prin art. 2 din convenție, a fost încălcat în speță În special, în circumstanțele speculei caracterizate de faptul că Y. Z. a fost un pacient cu tulburări mentale (schizofrenie), spitalizat sub presiune pentru a primi îngrijiri și ca atare vulnerabil moartea sa este vorba despre utilizarea contenției fizice absolut necesare și strict proporționate, în sensul alin. (2) din art. 2 mai sus.

(a se vedea, printre altele, mutatis mutandis , în ceea ce privește forțele de ordine, Scavuzzo-Hager și altele c. Elveția , nr. 4773/98 , § 52 și 58-61, 7 februarie 2006, Sauud France , n 9375/02, § 102-104, 9 octombrie 2007, Giuliani și Gaggio c. Italia [GC], nr 23458/02, § 174-182 și 208-210, CEDH 2011 (extracte), și Boukrourou și alții c. Franța , nr. 30059/15, § 61 și 65, 16 noiembrie 2017) în general, autoritățile interne și-au respectat obligația pozitivă de a proteja viața lui Y. Z. în sensul art. 2 din Convenție, în special prin luarea tuturor măsurilor necesare pentru a împiedica punerea sa în pericol în mod inutil, inclusiv în cazul în care este necesar să se recurgă la forță, prin intermediul unui cadru de reglementare adecvat (a se vedea în special: mutatis mutandis Renolde c. France , n 568/05, § 80 și 84, CEDO 2008 (extracturi), Giuliani și Gaggio , citată anterior, §§ 208-210, Fernandes de Oliveira c. Portugalia [GC], n 78103/14, § 105-107, 31 ianuarie 2019) Având în vedere componenta procedurală a acestei dispoziții (a se vedea, printre altele, Salman c. Turcia [GC], n 2198/93, § 104, CEDH 2000-VII și Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], n 56080/13, § 214, 19 decembrie 2017), investigațiile efectuate în speță de către autoritățile interne cu privire la acuzațiile reclamanților, conform cărora dreptul la viață al fratelui lor Y. Z. a fost încălcat,

au îndeplinit cerințele art. 2 din Convenție?

În cazul în care dreptul la viață al fratelui reclamanților, consacrat prin art. 2 din convenție, nu ar fi încălcat, acesta din urmă a suferit un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 din convenție (Bukrurou și alții c. Franța, nr 30059/15, §§ 68-88, 16 noiembrie 2017) Guvernul este invitat să prezinte o copie a procedurii de spitalizare sub presiune referitoare la Y. Z., care urma certificatului medical al Centrului spitalicesc din Haganau din 6 septembrie 2012 (în special: orice alt certificat medical eliberat după această dată în cadrul admiterii lui Y. Z. în temeiul articolului L. 3212-1 din Codul de sănătate publică, inclusiv al doilea certificat medical de admitere, certificatul de 72 de ore și certificatul de izolare, precum și orice document care indică utilizarea contenciosului asupra persoanei din Y. Z. în timpul spitalizării sale și orice decizie a directorului instituției psihiatrice cu privire la continuarea măsurii de spitalizare) de a preciza statutul agenților de securitate care au imobilizat pacientul să precizeze cadrul juridic aplicabil, în cadrul programului de lucru anual din Brumath, intervențiilor care implică recurgerea la constrângere sau la forță asupra pacienților, în special în ceea ce privește formarea agenților de securitate, precum și a personalului care se ocupă de EPSAN, dacă este cazul, la gesturi de constrângere fizică,

cum ar fi cheia de la gât, descrisă de persoanele implicate în seara faptelor. Anexă Cerere nr. 6913/23 Numele cauzei Data de introducere Numele reclamantului Anul nașterii Locul nașterii Locul nașterii Cetățenia Numele reprezentantului Ville Kerbach Zannouti Altele c. France 04/02/2023 Fatima KERBACH ZANHOUTI 1973 Bischwiller Français Aaz Dine ZANFOUTI 1986 Bischwiller Français Latifa ZANBOUTI 1979 Bischwiller Français Malika ZANHOUTI 1975 Bischwiller Français Rachida ZANHOUTI 1978 Bischwiller Franceză Julien MARTIN Strasbourg

Publié le 30 octobre 2023

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 6913/23 Fatima KERBACH ZANNOUTI et autres contre la France introduite le 4 février 2023 communiquée le 10 octobre 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne le décès d’un patient hospitalisé en psychiatrie alors qu’il était maintenu sous contention physique par les agents de sécurité et le personnel hospitalier. Les requérants sont les sœurs et le frère de Y. Z., né en 1976 et qui souffrait de schizophrénie. Le 14 septembre 2012, alors qu’il était hospitalisé à la demande de sa famille au sein de l’EPSAN (établissement public de santé Alsace nord) de Brumath depuis le 6 septembre 2012, Y. Z. décéda d’un arrêt cardiaque. L’enquête établit que ce dernier avait séjourné en chambre d’isolement du 6 au 8 septembre 2012, puis en pavillon ouvert. Dans la nuit du 13 au 14 septembre 2012, il se vit refuser une cigarette par le personnel infirmier, qui, face à son insistance, fit appel aux agents de sécurité.

Alors que Y. Z. s’agitait pour s’opposer à son entrée dans une chambre d’isolement, il était maîtrisé au sol par deux des agents, notamment à l’aide d’une « clé de cou ». Il était maintenu au sol par contention avec l’aide du personnel soignant pendant une vingtaine de minutes avant de perdre conscience. Les gestes de réanimation du service d’urgence médicale arrivé sur place restaient vains. Le 9 novembre 2012, les requérants et leurs parents déposèrent plainte avec constitution de partie civile. Une information judiciaire fut ouverte du chef d’homicide involontaire. Le rapport du médecin légiste écarta un syndrome asphyxique comme étant à l’origine de la mort. À la suite de la demande des requérants, un second rapport médico-légal du 9 janvier 2018, incluant l’avis d’un cardiologue, confirma cette conclusion et retint une haute probabilité causale d’un trouble cardiaque non décelé auparavant ayant entraîné la mort subite du patient.

Par deux arrêts des 8 novembre 2018 et 4 février 2021, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Colmar confirma, d’une part, une ordonnance de refus de mesure d’instruction complémentaire (nouvelle demande de contre-expertise médico-légale des requérants) et, d’autre part, l’ordonnance de non-lieu du 21 février 2020 rendue par le juge d’instruction, qui avait conclu à l’absence de lien de causalité entre le décès et « un quelconque comportement de la personne morale de l’EPSAN et du personnel médical et de sécurité ». Le 4 octobre 2022, la Cour de cassation déclara les pourvois des requérants non admis.

Invoquant l’article 2 de la Convention sous son volet matériel, les requérants soutiennent que le recours à la force qui a selon eux entrainé le décès de leur proche n’était ni absolument nécessaire ni strictement proportionné à l’état de vulnérabilité dans lequel se trouvait Y. Z. et que les autorités nationales n’ont pas respecté leur obligation positive de protéger la vie de ce dernier. Sous le volet procédural de ce même article, ils se plaignent de l’absence d’enquête effective sur les allégations de violation de l’article 2 précité, en particulier en raison du refus des autorités judiciaires d’ordonner une nouvelle contre-expertise médico-légale. Dans une lettre du 26 juin 2023 parvenue au greffe le 28 juin 2023, les requérants invitent la Cour à « ne pas exclure que [l’]affaire puisse être analysée sous l’angle de l’article 3 de la Convention au titre de son pouvoir de requalification juridique ».

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le droit à la vie du frère des requérants, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce ? En particulier, dans les circonstances de l’espèce caractérisées par le fait que Y. Z. était un patient atteint de troubles mentaux (schizophrénie), hospitalisé sous contrainte afin de recevoir des soins et comme tel vulnérable : a) son décès est ‑ il résulté d’un recours à la contention physique rendu absolument nécessaire et strictement proportionné, au sens du paragraphe 2 de l’article 2 susmentionné (voir, notamment, mutatis mutandis , s’agissant des forces de l’ordre, Scavuzzo-Hager et autres c. Suisse , n o 41773/98, §§ 48 ‑ 52 et 58-61, 7 février 2006, Saoud c. France , n o 9375/02, §§ 102-104, 9 octobre 2007, Giuliani et Gaggio c. Italie [GC], n o 23458/02, §§ 174-182 et 208-210, CEDH 2011 (extraits), et Boukrourou et autres c. France , n o 30059/15, §§ 60 ‑ 61 et 65, 16 novembre 2017) ? b) de manière générale, les autorités internes ont-elles respecté leur obligation positive de protéger la vie de Y. Z. au sens de l’article 2 de la Convention, notamment en prenant toutes les mesures requises pour empêcher qu’elle ne soit inutilement mise en danger, y compris en cas de nécessité de recourir à la force, par l’instauration d’un cadre réglementaire adéquat (voir, notamment, mutatis mutandis , Renolde c. France , n o 5608/05, § 80 et 84,

CEDH 2008 (extraits), Giuliani et Gaggio , précité, §§ 208-210, et Fernandes de Oliveira c. Portugal [GC], n o 78103/14, §§ 105-107, 31 janvier 2019) ? 2. Au regard du volet procédural de cette disposition (voir, parmi beaucoup d’autres, Salman c. Turquie [GC], n o 21986/93, § 104, CEDH 2000-VII, et Lopes de Sousa Fernandes c. Portugal [GC], n o 56080/13, § 214, 19 décembre 2017), les investigations effectuées en l’espèce par les autorités internes quant aux allégations des requérants, aux termes desquelles il aurait été porté atteinte au droit à la vie de leur frère Y. Z., ont-elles satisfait aux exigences de l’article 2 de la Convention ? 3. Dans l’hypothèse où le droit à la vie du frère des requérants, consacré par l’article 2 de la Convention, ne serait pas violé, ce dernier a-t-il subi un traitement inhumain et dégradant au sens de l’article 3 de la Convention ( Boukrourou et autres c. France , n o 30059/15, §§ 68-88, 16 novembre 2017) ? Le Gouvernement est invité : - à produire une copie de la procédure d’hospitalisation sous contrainte concernant Y. Z., qui faisait suite au certificat médical du Centre hospitalier de Haguenau du 6 septembre 2012 (en particulier : tout autre certificat médical établi après cette date dans le cadre de l’admission de Y. Z. en application de l’article L. 3212-1 du code de la santé publique,

notamment le second certificat médical d’admission, le certificat de soixante-douze heures et ceux relatifs à la mesure d’isolement, ainsi que tout document faisant état du recours à la contention sur la personne de Y. Z. au cours de son hospitalisation et toute décision du directeur de l’établissement psychiatrique sur la poursuite de la mesure d’hospitalisation) ; - à préciser le statut des agents de sécurité qui ont immobilisé le patient ; - à préciser le cadre juridique applicable, au sein de l’EPSAN de Brumath, aux interventions impliquant le recours à la contrainte voire à la force sur les patients, notamment quant à la formation des agents des sécurité, ainsi que du personnel soignant de l’EPSAN le cas échéant, à des gestes de contrainte physique, tels que la « clé de cou » décrite par les personnes intervenues le soir des faits.

ANNEXE Requête n o 6913/23 Nom de l’affaire Date d’introduction Nom du requérant Année de naissance Lieu de résidence Nationalité Nom du représentant Ville Kerbach Zannouti et autres c. France 04/02/2023 Fatima KERBACH ZANNOUTI 1973 Bischwiller française Aaz Dine ZANNOUTI 1986 Bischwiller française Latifa ZANNOUTI 1979 Bischwiller française Malika ZANNOUTI 1975 Bischwiller française Rachida ZANNOUTI 1978 Bischwiller française Me Julien MARTIN Strasbourg