ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2619/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 2703/107/2006 Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului C.L. pentru perioada de cel mult 3 ani, cu motivarea că pârâtul a fost returnat din Polonia în baza acordului de readmisie încheiat cu această țară, fiind astfel aplicabile dispozițiunile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006. Prin sentința civilă nr. 1341/2006, Tribunalul Alba a admis acțiunea civilă așa cum a fost formulată și în consecință a dispus restrângerea dreptului de liberă circulație a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunțării sentinței pe teritoriul Poloniei.

În considerentele sentinței s-a reținut că pârâtul a fost returnat din Polonia, unde nu a putut justifica cu documentele ce le deținea dacă se afla ca turist sau poate locui pe teritoriul acestui stat. Instanța a considerat aplicabil art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 situației pârâtului, față de prevederea potrivit căreia „călătoriile efectuate într-unul sau mai multe stat din spațiul Schengen nu trebuie să depășească 90 de zile pe parcursul unui semestru. Având în vedere prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005 instanța a aplicat o sancțiune orientată spre minimul prevăzut de lege, pentru statele membre ale Uniunii Europene iar după 1 ianuarie 2007 sancțiunea vizează doar țara din care pârâtul a fost returnat.

Prin decizia civilă nr. 30 A din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței civile nr. 1341 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Alba a reținut că Parchetul a invocat pentru prima oară în apel o directivă europeană, ceea ce nu este admisibil, deoarece caracterul devolutiv al apelului presupune cercetarea cauzei de o atare instanță superioară numai în limitele apelului. Efectul devolutiv al acestei căi de atac se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță, fără a putea avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți și aceasta cu atât mai mult cu cât la acea dată directiva nici nu era aplicabilă.

Ca urmare, reține instanța de apel, dreptul de liberă circulație garantat de art. 25 din Constituție trebuie să se exercite în cadrul Legii aplicabile 248/2005. Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Public, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că în speță apelul declarat viza o devoluțiune parțială, limitată la greșita restrângere a dreptului la libera circulație după 31 decembrie 2006 în statele aparținând Uniunii Europene, de unde cetățeanul român a fost returnat. După data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană statutul cetățenilor români s-a schimbat, devenind cetățeni ai Uniunii Europene. Drept urmare, ei beneficiază de art. 18 din lege, care are un caracter de ordine publică și de prevederile dreptului comunitar.

În sprijinul recursului, ministerul public invocă și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, în temeiul căreia cetățenii Uniunii Europene au dreptul de ședere pe teritoriul altui stat membru, fără condiții, numai în temeiul unei cărți de identitate sau pașaport valabil. Cazurile de restrângere a dreptului la ședere sunt de ordine, siguranța sau sănătate publică, existând dispozițiile speciale de protecție împotriva expulzării. În acest context, s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei în sensul restrângerii dreptului la libera circulație a intimatului în statele Uniunii Europene dar până la 31 decembrie 2006. Recursul este fondat. Eronat conchide instanța de apel, inadmisibilitatea aplicării normei europene în faza apelului pe motiv că ar contraveni efectului devolutiv al acestuia.

Efectul devolutiv al apelului presupune posibilitatea rejudecării cauzei în fondul său, fără ca aceasta să excludă stabilirea corectă a cadrului legal aplicabil situației de fapt, după punerea lui în discuția părților. Solicitarea apelantului, Ministerul Public nu semnifică o nouă cerere sau schimbarea temeiului legal al cauzei, și nu este de natură a-l prejudicia pe pârât, căruia urmează a i se aplica sancțiunea. Parchetul a susținut incidența art. 52 din Legea nr. 248/2005, cu modificările ulterioare, doar până la data aderării României la Uniunea Europeană.

După 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană statutul cetățenilor români s-a schimbat, aceștia devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (varianta consolidată) cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație în statele Uniunii Europene, în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene (art. 18). Cum cauza s-a judecat în apel după data de 31 decembrie 2001, s-a impus aplicarea imediată și prioritară a dreptului comunitar. Această excepție peremptorie fiind de ordine publică, invocată de ministerul public, datorită caracterului său putea fi invocată în apel potrivit art. 294 pct. 1 teza 2 și nu constituia o nouă cerere, în accepțiunea textului procedural.

Pe de altă parte, simpla invocare a unei excepții în apel nu echivalează cu imposibilitatea formulării apărării de către celelalte părți, întrucât în această fază procesuală, în vederea rejudecării fondului, părțile pot solicita probe noi iar instanța le poate administra. Ulterior aderării României la Uniunea Europeană prioritatea dreptului comunitar și a principiilor acestuia prevalează normelor contrare de drept național. În atari împrejurări, prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, pe care instanța și-a fondat soluția, nu mai pot opera în privința statelor ce fac parte din Uniunea Europeană.

Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiunile Tratatului de instituire a Comunității Europene precum și prevederile 12, 18, 40, 44, 52 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European, care conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute în tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia. Art. 24 din directivă, conferă egalitatea de tratament de care se bucură orice cetățean al Uniunii Europene în raport cu resortisanții statului gazdă, iar art. 27 din această directivă, restrânge dreptul la ședere doar pentru motive de ordine publică, siguranță și sănătate publică, existând dispoziții speciale de protecție împotriva expulzării și garanții procedurale, prin accesul la justiție și posibilitatea atacării hotărârilor date.

Având în vedere cele mai sus arătate și întrucât restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor din spațiul Schengen a putut opera numai până la 31 decembrie 2001, când România a devenit membră a Uniunii Europene, se impune admiterea recursului declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, casarea deciziei și sentinței, în temeiul art. 314 C. proc. civ. în sensul înlăturării restrângerii dreptului la libera circulație a pârâtului C.L. pe teritoriul Poloniei după data de 31 decembrie 2006, menținându-se restul dispozițiunilor hotărârilor pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 30/A din 22 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează decizia și sentința nr. 1341 din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Alba în sensul că înlătură restrângerea dreptului la libera circulație pe teritoriul Poloniei după data de 31 decembrie 2006 a pârâtului C.L. Menține restul dispozițiilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2007 .