ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6872/2006

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub

nr. 6789 din 13 iulie 2005, contestatorul M.F. a solicitat în contradictoriu cu

intimatul Primarul Municipiului Timișoara, anularea dispoziției nr. 382 din 20

ianuarie 2005, cu consecința restituirii în natură a imobilului înscris în C.F.

Timișoara sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri constând în diferența

dintre valoarea de circulație a imobilului la data efectuării plății și suma reactualizată

a despăgubirilor acordate în anul 1996.

Prin sentința civilă nr. 2567/PI din

2 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis contestația

formulată de contestatorul M.F. și continuată de succesoarele acestuia M.T. și M.E.

împotriva intimatului Primarul Municipiului Timișoara, a fost anulată dispoziția

nr. 382 din 20 ianuarie 2005 și a fost obligat intimatul să se pronunțe pe

fondul notificării nr. 45 din 7 august 2001, cu privire la cererea de

restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Timișoara, situat în

Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că respingerea cererii reclamanților de restituire

în natură a imobilului solicitat, cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu

valabil de către stat, în sensul dispozițiilor art. 2-4 lit. b) din H.G.

498/2003, este nelegală, față de împrejurarea că Decretul 223/1974 a fost

considerat chiar prin Decretul-lege nr. 9/1989 ca un act normativ profund

antidemocratic, astfel că imobilul a fost preluat abuziv prin actul avut în

vedere, ce era în contradicție cu Constituția României din anul 1965, art. 17

și Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv tratatele

internaționale ratificate de România.

Apreciindu-se că cererea

reclamanților nu a fost soluționată pe fond s-a dispus obligarea pârâtului să

efectueze o analiză de fond, cu precizarea că imobilul în discuție a fost

înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 54A din 15 februarie 2006, a respins apelul pârâtului

Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 2567 din 2

noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, instanța de apel reținând că

hotărârea atacată este temeinică și legală, întrucât dispozițiile art. 6 din

Legea nr. 213/1998 atribuie instanțelor judecătorești competența de a verifica

natura preluării de către Statul Român a unor bunuri în timpul regimului

comunist.

Prin urmare, s-a avut în vedere că

instanța de judecată a fost abilitată să constate caracterul preluării

imobilului în litigiu de către Statul Român.

În același timp, Curtea a constatat

că raționamentul instanței de fond este corect, soluția fiind legală, deoarece

dispozițiile Decretului nr. 223/1974 au fost chiar în contradicție cu

prevederile Constituției din anul 1965, care ocrotea proprietatea privată și

declara respectul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, printre

care, evident se înscria și dreptul la libera circulație, potrivit

reglementărilor internaționale ratificate de România.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, invocând în drept art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

nelegală și netemeinică deoarece a nesocotit dispozițiile legale în materie și

starea de fapt reală dovedită.

În acest sens învederează că numita M.E.,

antecesoarea reclamantului inițial, a formulat cerere pentru înstrăinarea către

stat a construcțiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din

țară, cerere aprobată prin decizie a fostului Consiliu Popular al Județului Timiș,

dată în baza Decretului nr. 223/1974 și pentru care a primit suma de 9580 lei,

reprezentând contravaloarea construcțiilor trecute în proprietatea statului.

Se mai arată că, în conformitate cu

prevederile art. 20 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, coroborate

cu prevederile art. 1.4. lit. B) din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și în temeiul art. 68 alin.

(2) și art. 71 din Legea nr. 215/2001 privind Administrația Publică Locală, corect

s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât acesta a

trecut cu plată în proprietatea statului și preluarea nu a fost abuzivă.

Recursul va fi respins pentru

următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate sunt

nefondate, deoarece prin hotărârea apelată a fost interpretat corect actul

juridic dedus judecății și instanța nu a schimbat natura și înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind legală prin

aplicarea corectă a legii.

Astfel, corect s-a admis contestația

reclamantelor împotriva dispoziției nr. 382 din 20 ianuarie 2005, emisă de

Primarul Municipiului Timișoara în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul

revendicat intrând în sfera de aplicare a acestei legi. S-a dispus anularea

dispoziției atacate, cu obligarea pârâtului de a răspunde notificării reclamantelor

în termen legal pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri

pentru imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara, nr. top 13035/2

și 13536/2.

Starea de fapt a fost corect

reținută, în sensul că în anul 1986, în baza Decizie nr. 2302 din 2 septembrie 1986,

emisă de Consiliul Județean Timiș, în temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul

indicat anterior a trecut în proprietatea Statului Român în schimbul unei

despăgubiri în cuantum de 9580 lei.

Corect instanța de apel a constatat

că dispoziția atacată este nelegală, deoarece s-a dat în baza Normelor

Metodologice de Aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003,

fără ca aceste norme să fie corelate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001,

respectiv art. 12 alin. (1), ce prevăd că persoana îndreptățită ce a primit o

despăgubire este obligată, în cazul restituirii în natură a imobilului, să

ramburseze suma reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizată cu

indicele de inflație.

În aceste condiții, în mod legal a

fost înlăturată aplicarea normelor metodologice pe care se întemeiază în

exclusivitate dispoziția contestată. Este adevărat că preluarea imobilului la

stat s-a făcut cu plată, în baza Decretului nr. 223/1974, decret ce reprezintă

un act abuziv de preluare.

Potrivit art. 6 pct. 1 din Legea nr.

213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat. Alin. (2) al aceluiași text, prevede că bunurile

preluate de stat fără un titlu valabil, poate fi revendicate de foștii

proprietari sau succesorii acestora.

La data trecerii imobilului în

proprietatea statului, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor

Omului din 10 decembrie 1948, care la art. 17 alin. (1) și (2), prevede că

orice persoană are dreptul la proprietate atât singură, cât și în asociere cu

alte persoane și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. De

asemenea, la data preluării imobilului, în temeiul Decretului nr. 223/1974, era

în vigoare Constituția din 1965, iar conform art. 36, dreptul de proprietate

personală era ocrotit. În plus, față de disp. art. 12 și art. 26 din actul

fundamental, și art. 481 C. civ., nimeni nu putea fi lipsit de proprietatea sa,

decât pentru motive de utilitate publică și pentru o justă și prealabilă

despăgubire.

În aceste condiții, titlul statului,

constituit în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu este valabil, preluarea

proprietății autoarei contestatoarelor fiind abuzivă.

Instanța de apel a interpretat

corect dispozițiile Legii 10/2001 și a reținut că o hotărâre de guvern, cum

este H.G. nr. 498/2003, ce aprobă Normele Metodologice de aplicare a legii,

este un act normativ al executivului adoptat în aplicarea legii și în nici un

caz nu poate aduce modificări textului de lege sau nu poate reglementa situații

noi care nu sunt în domeniul de aplicare al legii pentru care au fost emise.

Deși recurentul invocă în critica sa

art. 1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003 avut în vedere la soluționarea cererii

formulate inițial de către contestator, se reține că normele de aplicare a unei

legi nu pot adăuga la lege și nu pot contraveni spiritului reparator al Legii

nr. 10/2001, având rang inferior față de lege și ele nu pot restrânge sfera de

aplicare a legii.

Pentru considerentele expuse se va respinge

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara, menținându-se ca

legală hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 54/A

din 15 februarie 2006, a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11

septembrie 2006.