ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2957/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 236 din 17 mai

2004 Ministerul Administrației și Internelor a respins notificarea nr. 105/2001

formulată de P.I.V. și P.V.M. prin care au solicitat, în calitate de legatari

cu titlu particular ai defuncților D.I.I. și D.E., măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în Târgoviște, județul Dâmbovița, format din locuință compusă

din 5 camere și dependințe și teren în suprafață de 1260 mp.

În motivarea soluției Ministerul

Administrației și Internelor a arătat că legatele cu titlu particular invocate

de petiționari au devenit caduce având în vedere că imobilul a ieșit din

patrimoniul testatorilor în timpul vieții acestora, că imobilul-construcție a

fost demolat încă din ianuarie 1973 și, astfel, transmiterea dreptului de

proprietate către petiționari nu a mai avut loc.

La data de 5 iulie 2004 reclamanții

P.I.V. și P.V.M. au contestat în justiție dispoziția emisă de Ministerul

Administrației și Internelor, solicitând anularea actului și obligarea

emitentului dispoziției, precum și a pârâților Consiliului Local al

Municipiului Târgoviște și Prefectura Dâmbovița la măsuri reparatorii în

echivalent.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 108 din 25 ianuarie 2006, astfel cum a fost

îndreptată prin încheierea din 19 aprilie 2006, a admis acțiunea formulată de

reclamanți, a anulat dispoziția emisă de Ministerul Administrației și

Internelor și a dispus emiterea de către acesta a unei noi dispoziții de

acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

A fost respinsă acțiunea pentru

lipsa calității procesuale pasive față de pârâtul Consiliul Local Târgoviște și

ca neîntemeiată față de pârâta Prefectura Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut și motivat următoarele:

Din adresa nr. 18.467/A din 16

octombrie 2003 a Primăriei municipiului Târgoviște prima instanță a constatat

că din suprafața de teren ce face obiectul notificării, reclamanților li s-a

reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru

suprafața de 521 mp teren (titlul de proprietate nr. 803 din 14 mai 2002), o

suprafață de 495 mp teren a trecut în domeniul public al statului (suprafața

stradală), iar diferența de 244 mp se află în administrarea Ministerului

Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița.

Imobilul ce face obiectul procesului

a trecut în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 171 din 23

martie 1973 (poziția nr. 4 din tabelul anexă la decret). Prin decizia nr.

42/1970 a fostului Consiliu Popular al județului Dâmbovița, din suprafața

expropriată, a fost trecută în administrarea fostului Consiliu al Securității

Statului o suprafață de 10.959 mp teren, situată în raza construibilă a

Municipiului Târgoviște, în vederea edificării Inspectoratului Județean de

Securitate și Miliție Dâmbovița. Prin H.G. nr. 178 din 13 martie 2000 s-a

transmis în administrarea M.I. și S.R.I. imobilul situat în municipiul

Târgoviște, județul Dâmbovița, identificat conform anexei la hotărâre.

În dovedirea calității de persoane

îndreptățite reclamanții au depus la dosar testamentele autentificate sub nr.

2693 din 24 octombrie 1968 și nr. 2694 din 24 octombrie 1968 de fostul Notariat

de Stat Dâmbovița prin care D.I.I. și D.E. le-au testat, în părți egale,

drepturile ce le aveau asupra imobilului situat în Târgoviște, județul

Dâmbovița, compus din casă, dependințe și 1260 mp teren. Reclamanții au mai

depus la dosar copie de pe certificatul de deces al lui D.I., precum și

înscrisuri referitoare la impunerea bunului imobil și plata de impozite.

Din probele administrate în cauză a

rezultat că în anul 1973, pe numele reclamantului, s-a expropriat o parte din

imobil, iar pentru diferență, reclamanții beneficiază de măsuri reparatorii ca

urmare a testamentelor încheiate de D.I. și D.E.

Cum, în speță, nu rezultă că

altcineva ar putea pretinde un drept de proprietate asupra imobilului și nu se

poate reține că testamentele au devenit caduce, deoarece bunul a ieșit din

proprietatea testatorilor dintr-o cauză mai presus de voința acestora, iar prin

apariția legii reparatorii, bunurile au intrat în patrimoniul celor de la care

au fost preluate, actele juridice legal făcute cu privire la aceste bunuri

producându-și efectele, tribunalul a considerat că reclamanții au făcut dovada

că sunt persoane îndreptățite pentru a obține măsuri reparatorii prin

echivalent de la deținătorul actual al bunului.

Apelul declarat împotriva sentinței

de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 493 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor care a invocat următoarele

critici: greșit s-a considerat de instanțe că reclamanții au făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului și a calităților de persoane

îndreptățite deoarece au depus la dosar doar cele două testamente, nu și

certificatele de moștenitor ce trebuiau eliberate în baza testamentelor; D.I.I.

a decedat în anul 1975, iar imobilul în discuție a fost expropriat în anul

1973, construcția fiind demolată în același an, astfel că cele două legate cu

titlu particular au devenit caduce; conform prevederilor art. 899 și 900 C.

civ., legatarul devine proprietarul lucrurilor cuprinse în legat de la data

deschiderii succesiunii, dobândind posesia numai de la data la care bunurile

i-au fost predate, or în cauză, transmiterea dreptului de proprietate nu a avut

loc față de caracterul caduc al legatelor; instanțele nu au stabilit în mod

corect suprafața de teren pe care recurentul o are în administrare, iar în apel

trebuia să se dispună efectuarea unei noi expertize cu acest obiectiv.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali

sau testamentari ai persoanelor îndreptățite” iar în conformitate cu alin. (3)

al aceluiași articol „succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au

acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii

pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are

valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se

solicită în temeiul prezentei legi”.

În timp ce art. 4 alin. (2) se

referă la persoane a căror calitate a fost stabilită printr-un certificat de

moștenitor eliberat în urma unei proceduri succesorale notariale ori, după caz,

judiciare, situația succesibililor care nu beneficiază încă, la data intrării în

vigoare a legii, de un certificat de moștenitor, este reglementată de art. 4

alin. (3) din lege. Dar și într-un caz și în altul, îndreptățirea aparține atât

moștenitorilor legali, cât și celor testamentari. Cât privește moștenitorii

testamentari, aceștia pot fi universali, cu titlu universal ori cu titlu

particular, în acest din urmă caz fiind necesar ca obiectul legatului să îl

constituie imobilul a cărei restituire se solicită în baza legii, situație sau

condiție îndeplinită în speța de față.

Dispoziția de la art. 4 alin. (3)

din lege care acordă vocație la restituire și „succesibililor care, după data

de 6 martie 1945, nu au acceptat succesiunea”, aceștia urmând să accepte

succesiunea, în privința imobilului, chiar prin expedierea notificării, nu face

decât să reia o soluție deja consacrată în materia legislației reparatorii.

Astfel, prin efectuarea și

înregistrarea notificării, reclamanții, beneficiarii a două legate cu titlu

particular, sunt considerați, de drept succesibilii acceptanți ai testatorilor proprietari

ai imobilului expropriat, așa încât drepturile cu referire la acest bun de care

se bucură legatarii sunt identice cu cele pe care le aveau testatorii înșiși,

fiind fără relevanță data la care s-a expropriat bunul ori la care s-a dărâmat

construcția ori că legatarii nu au fost puși în posesia legatului, tocmai din

cauza exproprierii.

În adevăr, atunci când a conturat

aria persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, legislatorul

postdecembrist a ținut seama de aspectul că înseși victimele abuzurilor, în

cele mai multe cazuri, nu mai supraviețuiesc la data reparației. Pe de altă

parte, nu de puține ori s-a întâmplat ca persoanele care, potrivit legii ori

dorinței exprimate de autor în testamentul său aveau vocația de a succede în

drepturile și obligațiile acestuia din urmă, să nu se arate interesate a-și

consacra acest statut prin obținerea singurului act juridic de natură să îl

ateste: certificatul de moștenitor.

Caducitatea presupune că executarea

unui legat, născut valabil și nerevocat, poate deveni imposibilă datorită unor

împrejurări străine de voința testatorului sau de vreo culpă a legatarului,

situație în care legatul se desființează cu efect retroactiv. În dreptul

nostru, caducitatea legatului intervine, limitativ, doar în cinci cazuri prevăzute

de art. 924, art. 927 și art. 928 C. civ. și anume: 1. Predecesul legatarului;

suspensive; 4. Refuzul legatarului de a primi legatul; 5. Pieirea, în

întregime, a bunului obiect al legatului. Cum, în speță, nu este îndeplinită

nici una dintre aceste situații, fără justificare recurentul a susținut că

legatul ar fi caduc.

Potrivit expertizei tehnice

efectuată în cauză (filele 107-111 dosar de fond) pârâtul-recurent deține din

terenul expropriat de la autorii reclamanților, prin Inspectoratul de Poliție

Târgoviște, o suprafață de 523,09 mp La instanța de fond nici una dintre părți

nu a adus critici lucrării întocmită de expert ing. M.M. prin efectuarea de

obiecțiuni. Instanța de apel a pus în discuție împrejurarea legată de

efectuarea unei noi expertize, însă reprezentantul pârâtului a „arătat că nu

poate preciza dacă înțelege să solicite efectuarea unei expertize, fără să se

consulte în prealabil cu conducerea instituției” (fila 24). În orice caz, din

actele dosarului, nu există date ori indicii că suprafața de teren deținută de

pârât nu ar fi fost corect calculată și individualizată de expertul M.M.

Față de cele ce preced, recursul

pârâtului se privește ca nefondat și va respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 493 din 2

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 aprilie 2007.