ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4119/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4119/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 ianuarie 1999

reclamanții N.V. și N.F. au chemat în judecată pe pârâții C.N., pe moștenitorii

defunctului P.N. și anume P.C., P.I., P.E., ș.a., Comisia locală Mireșu Mare

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia județeană Maramureș pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- Să se constate că reclamanții au

dobândit dreptul de proprietate, prin cumpărare, asupra casei de locuit situate

în Lucăcești, să fie validate actele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată

încheiate la data de 10 mai 1976 și respectiv 8 mai 1995 care atestă vânzările

succesive ale casei între pârâții C.N. și P.N., acesta din urmă vânzând

reclamanților; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

autentic.

- Să se constate că reclamanții au

dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra terenului aferent

casei de locuit și anexelor gospodărești în limita suprafeței de 1000 mp

conform art. 24 din Legea nr. 18/1991 republicată.

- Să se anuleze parțial titlul de

proprietate nr. 59938/19 eliberat de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991

pe numele lui C.I. înscris în C.F. Lucăcești, nr. top 218/3/1 pentru suprafața

de 1000 mp.

- Să se anuleze certificatul de

moștenitor nr. 1454/1994 eliberat pe numele pârâtului C.C.L. pentru aceeași

suprafață de 1000 mp.

- Să se anuleze contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 146 din 6martie 1998 încheiat între C.C.L.

și P.G. și P.L. pentru suprafața de 1000 mp în litigiu.

- Să se dispună rectificarea C.F. Lucăcești,

nr.top 218/3/1 și să se restabilească situația anterioară.

- Să se dispună intabularea

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1000 mp și a

imobilului situat în Lucăcești conform schiței de dezmembrare care să facă

parte integrantă din hotărâre.

Prin sentința civilă

nr. 6993 din 18 decembrie 2000 pronunțată de Judecătoria Baia-Mare a fost

respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții N.V. și N.F.

Reclamanții au fost

obligați în solidar să plătească pârâților P.G. și P.L. suma de 1.500.000 lei

cheltuieli de judecată.

În pronunțarea

acestei hotărâri, instanța de fond a reținut din probele administrate că

înainte de colectivizare terenul în litigiu a aparținut numitei C.R. care l-a

dat spre folosință pârâtului C.N. ce-i era o rudă îndepărtată.

Între anii 1962-1963,

pârâtul C.N. a construit pe acest teren o casă din lemn și lut, fără

autorizație de construcție, pe care a folosit-o până în anul 1973. Construcția

este identificată cu numărul de casă 93 din Lucăcești și a fost vândută de C.N.

numitului P.N. în anul 1976, cu act sub semnătură privată iar din prețul de

20.000 lei, suma de 3.000 lei a fost predată proprietarei C.R. (fila 10 dosar).

Martorii audiați în

cauză au relatat că P.N. nu a locuit în casă ci a folosit doar terenul pe care

la data de 8 mai 1995 l-a vândut prin înscris sub semnătură privată reclamantei

N.F. și implicit și soțului acesteia N.V. ce au solicitat prin acțiune

validarea vânzărilor succesive și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de

act de vânzare-cumpărare.

Acest capăt de cerere

a fost respins de instanța de fond cu motivarea că nu s-a făcut dovada că

vânzătorii din actele sub semnătură privată au fost proprietarii tabulari ai

imobilului, iar pe de altă parte, cu privire la prima vânzare-cumpărare dintre C.N.

și P.N. a fost respinsă acțiunea pentru validarea convenției prin sentința

civilă nr. 5731 din 18 octombrie 1996 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin

decizia civilă nr. 932/A din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Maramureș.

Astfel, dacă prima vânzare-cumpărare nu a fost validată, cu atât mai mult a

doua vânzare-cumpărare nu poate fi validată întrucât vânzătorul P.N. nu are

titlu asupra imobilului și nici drept să dispună juridic de acesta. De altfel,

a doua vânzare-cumpărare a imobilului a avut loc la data de 8 mai 1995 când

Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 emisese deja titlul nr. 59938/19

din 14 iulie 1994 pe numele lui C.I., autorul pârâtului C.C.L., deci P.N. a

fost de rea credință când a vândut imobilul către reclamanții N. prin înscris

sub semnătură privată.

Cererea de a se

constata că reclamanții au devenit proprietarii terenului de 1000 mp aferent

casei construită de pârâtul C.N. prin efectul art. 24 din Legea nr. 18/1991 a

fost respinsă întrucât reclamanții nu au urmat procedura legală și nu au cerut

imobilul din Lucăcești Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 cererea

pentru acest imobil fiind făcută de C.I., căruia i s-a emis titlul de

proprietate.

Pentru că reclamanții

nu au cerut Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 imobilul în litigiu

și nu au urmat procedura instituită de acest act normativ a fost respins și

petitul acțiunii pentru anularea titlului de proprietate nr. 59938/19 din 14

iulie 1994 emis pe numele lui C.I., antecesorul pârâtului C.C.L.

Cererea de anulare a

certificatului de moștenitor nr. 1454/1994 eliberat pârâtului C.C.L., unicul

moștenitor al defunctului C.I., a fost respinsă ca prescrisă prin depășirea

termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 în raport de împrejurarea

că acțiunea a fost promovată la data de 13 ianuarie 1999 iar certificatul a

fost eliberat în anul 1994.

Petitul prin care

reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 144 din 6 martie 1998 prin care pârâtul C.C.L. a vândut

terenul în litigiu pârâților P.G. și P.L. a fost de asemenea respins cu

motivarea că reclamanții nu au calitate procesuală activă, fiind terți față de

convenția părților. Mai mult, această convenție s-a încheiat pe baza titlului

emis conform Legii nr. 18/1991 autorului vânzătorului C.C.L., act juridic ce a

intrat în circuitul civil și nu mai poate fi modificat sau anulat. Totodată s-a

reținut că pârâții P.G. și P.L. au fost de bună credință la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare.

Ca o consecință a

respingerii capetelor de cerere menționate, instanța de fond a respins și

cererile reclamanților privind rectificarea cărții funciare și intabularea lor

ca proprietari în cartea funciară pentru terenul în suprafață de 1000 mp.

Apelul declarat de

reclamanții N.V. și N.F. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 903/A din 18 iulie 2001 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția

civilă.

Instanța de apel a

constatat că probele administrate justifică situația de fapt reținută de

instanța de fond ce a făcut o interpretare judicioasă și a dispozițiilor legale

incidente cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanții N.V. și N.F. au declarat recurs.

Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, prin decizia nr. 203 din 31 ianuarie 2002 a admis recursul

reclamanților, a modificat decizia pronunțată de tribunal, a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței Judecătoriei Baia Mare pe care a

schimbat-o în totalitate și a admis acțiunea reclamanților.

În consecință, a

constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 59938/19 eliberat de

Comisia județeană Maramureș în favoarea defunctului proprietar C.I., pentru

suprafața de teren de 1000 mp, teren intravilan situat în tarlaua „Acasă”,

aferent parcelei cu nr. topo 218/3/1 din C.F. Lucăcești.

Pârâtul C.N. a fost

obligat să procedeze la validarea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la

data de 10 mai 1976 având ca obiect imobilul situat în Lucăcești, compus din

casă, curte și grădină în suprafață de 1000 mp, în caz contrar, prezenta

hotărâre va ține loc de act de vânzare-cumpărare autentic.

Au fost obligați

pârâții moștenitori ai defunctului P.N. să procedeze la validarea promisiunii

de vânzare-cumpărare încheiate cu reclamanții la data de 8 mai 1995 cu privire

la același imobil, în caz contrar, prezenta hotărâre va ține loc de act de

vânzare-cumpărare autentic.

S-a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 406-144 din 6 martie 1998 de Biroul notarului public F.M., pentru

suprafața de 1000 mp teren intravilan și s-a dispus rectificarea C.F. Lucăcești

în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților P.L. și P.G., cu

privire la acest teren, aferent topograficului nr. 218/3/1.

Totodată s-a dispus

intabularea dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare,

conform schiței de dezmembrare vizată de O.C.O.T sub nr. 2689 din 7 septembrie

1999 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Pârâții P.L. și P.G. au

fost obligați în solidar să plătească reclamanților cheltuieli de judecată la

toate instanțele în sumă de 16.512.500 lei.

Instanța de recurs a

reținut în esență, că prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și art. 8

din Decretul-lege nr. 42/1990 legiuitorul a realizat o veritabilă

împroprietărire, respectiv toți proprietarii locuințelor, fie originari, fie

dobânditori prin acte între vii ori mortis causa au devenit proprietari și

asupra terenului aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, a curții și

grădinii din jurul acestora.

Transmisiunea

proprietății asupra terenului operează în puterea legii, fără promovarea unei

cereri exprese din partea deținătorilor.

Din această

perspectivă, s-a constatat că reclamanților N.V. și N.F., ce dețin în folosință

locuința și terenul de 1000 mp din Lucăcești, imobil cumpărat printr-un înscris

sub semnătură privată din data de 8 mai 1995 de la P.N., care la rândul său l-a

cumpărat de la pârâtul C.N. în anul 1976, li se cuvine proprietatea asupra

terenului în litigiu.

Ca atare, s-a

considerată că nelegal s-a emis titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie

1994 pe numele lui C.I. , autorul pârâtului C.C.L. care a vândut terenul în

suprafață de 1000 mp (ce face parte din cei 3007 mp) în litigiu pârâților P.L. și

P.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 406-144 din 6

martie 1998.

Atât titlul de

proprietate cât și contractul de vânzare-cumpărare au fost anulate parțial,

numai cu privire la suprafața de teren de 1000 mp din tarlaua „Acasă”, situată

în Lucăcești.

La data de 31

ianuarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 203 din 31

ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, în baza art. 330 pct. 2 C.

proc. civ. susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată

aceasta este și vădit netemeinică.

În esență, Procurorul

General arată că instanța de recurs a încălcat dispozițiile art. 11 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar ce prevede că „stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor se face la cerere” iar cererea se

depune și se înregistrează în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Prin urmare

stabilirea dreptului de proprietate nu operează din oficiu ci numai la cererea

persoanelor interesate, cerere care trebuia făcută în termenul de decădere

prevăzut de lege.

În cauză, singurul

care a depus cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului

în litigiu a fost C.I., autorul pârâtului C.C.L., căruia, în mod legal i s-a

eliberat titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994.

Întrucât reclamanții

nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 în vederea constituirii

dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu și nu au dobândit

construcția de la adevăratul proprietar, în speță nu sunt întrunite cerințele

art. 24 din lege.

Se mai susține în

recursul în anulare că art. 46 din Legea nr. 18/1991 impune forma autentică

pentru înstrăinarea terenurilor aflate în intravilanul sau extravilanul

localității, astfel că cele două chitanțe sub semnătură privată din 10 mai 1976

și 8 mai 1995 sunt nule de drept și au doar valoarea unor promisiuni de vânzare

a imobilului în viitor.

Pentru constatarea

valabilității acestor convenții este obligatoriu ca promitentul-vânzător să fie

titularul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Or, în cauză la data

de 8 mai 1995 când reclamanții N. au cumpărat cu chitanță sub semnătură privată

imobilul, proprietar al acestuia era C.C.L. așa cum atestă titlul de

proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 și certificatul de moștenitor nr. 1454

din 15 decembrie 1994 și nu P.N. ce apare în înscrisul privat.

De altfel, același

imobil a fost cumpărat tot cu chitanță sub semnătură privată la data de 10 mai

1976 de P.G. (nu de P.N.) de la pârâtul C.N. Deci, reclamanții au cumpărat

imobilul de la o altă persoană decât P.G., primul cumpărător.

Mai mult, prin

sentința civilă nr. 5731 din 18 octombrie 1996 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă

definitivă și irevocabilă, P.N. a fost obligat să lase în deplină proprietate

pârâtului C.C.L. imobilul ce a făcut obiectul chitanței sub semnătură privată.

În acest proces s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că proprietarul

imobilului este C.C.L. și că P.N. nu are titlu legal asupra acestui bun.

Se mai menționează în

recursul în anulare că în ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 406-144 din 6 martie 1998 încheiat între pârâtul C.C.L. și pârâții P.L.

și P.G., nu sunt motive de nulitate întrucât a fost încheiat cu respectarea

dispozițiilor art. 948 C. civ. La data perfectării convenției C.C.L. era

proprietar tabular asupra imobilului iar în favoarea cumpărătorilor Pop

operează prezumția de bună credință la care se referă art. 1898 C. civ.,

prezumție ce nu a fost răsturnată de reclamanți prin nici un mijloc de probă.

Recursul în anulare

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

La data intrării în

vigoare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, imobilul în litigiu,

respectiv terenul în suprafață de 1000 mp era cultivat de numitul P.N. care nu

folosea și casa existentă pe teren, așa cum au declarat martorii audiați la

instanța de fond. P.N. deținea imobilul în baza chitanței sub semnătură privată

din 10 mai 1976 prin care pârâtul C.N. îl vânduse, deși anterior colectivizării

terenul era în proprietatea numitei C.R. care îi permisese să folosească

parcela de teren din tarlaua „Acasă” situată în Lucăcești.

Succesorul lui C.R.,

respectiv C.I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la

comisia locală care i-a eliberat titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14

iulie 1994 asupra terenului în suprafață de 3007 mp din care făcea parte și

suprafața de 1000 mp în litigiu.

La data de 10 mai

1995, după emiterea titlului de proprietate pe numele lui C.I., numitul P.N.

vinde imobilul reclamanților N.V. și N.F. prin chitanță sub semnătură privată.

Este de observat că

pârâtul C.C.L., moștenitorul lui C.I. conform certificatului de moștenitor nr. 1454/1994

și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

În contextul celor

expuse se constată că singura cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenului în litigiu a formulat-o numitul C.I. căreia i s-a eliberat

titlul de proprietate de către Comisia județeană Maramureș. În acest sens este

adresa nr. 1668 din 16 noiembrie 1999 emisă de Primarul comunei Mireșu Mare

(fila 39 dosar judecătorie).

Într-adevăr, prin

art. 23 din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a realizat o împroprietărire a celor

ce dețineau locuințe, pentru terenul aferent acestora, curtea și grădina, dat

pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenului, persoanele

interesate aveau obligația să depună cerere în termen de 30 de zile de la

intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991.

Atât C.N., P.N. cât

și reclamanții N. nu au depus cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate

în termenul defipt de lege. La comisia locală pârâții și reclamanții au

formulat cereri de abia în anul 1998, după ce se emisese titlul de proprietate

asupra imobilului pe numele lui C.I. și după ce imobilul fusese înstrăinat de

moștenitorul acestuia, C.C.L., către pârâții P.L. și P.G.

Cum stabilirea

dreptului de proprietate prin constituire sau reconstituire nu operează „din

oficiu” ci la cererea persoanelor îndreptățite se constată că titlul de

proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 emis pe numele lui C.I. este legal

și nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută.

În mod nelegal,

Curtea de Apel Cluj, ca instanță de recurs, a anulat parțial titlul menționat

bazându-se pe o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr. 18/1991,

interpretare ce a condus la încălcarea art. 11 din actul normativ evocat.

Cu privire la

vânzarea succesivă prin cele două convenții sub semnătură privată a imobilului

în litigiu, este de observat că acestea nu pot fi validate întrucât promitentul

vânzător, respectiv C.N. nu avea calitatea de proprietar al imobilului pentru

a-l putea transmite legal lui P.N. și apoi acesta din urmă către reclamanții N.

Singurul proprietar

al terenului în litigiu s-a dovedit a fi pârâtul C.C.L. care a înstrăinat legal

bunul pârâților P.L. și P.G., ce beneficiază de prezumția de bună credință iar

contractul respectă cerințele art. 948 C. civ., fiind în afara oricărei cauze

de nulitate.

Așa fiind, prin

încălcarea esențială a legii, Curtea de Apel Cluj a admis recursul

reclamanților și în fond a admis acțiunea acestora.

Față de cele ce

preced și în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în

anulare declarat de Procurorul General, va casa decizia civilă nr. 203 din 31

ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj și va respinge recursul

declarat de reclamanții N.V. și N.F. împotriva deciziei pronunțate de

Tribunalul Maramureș.

Conform art. 274 C.

proc. civ. va obliga pe intimații-reclamanți N.V. și N.F. la 15.000.000 lei

cheltuieli de judecată intimaților-pârâți P.L. și P.G. în această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei

nr. 203 din 31 ianuarie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia atacată și respinge

recursul declarat de reclamanții N.V. și N.F. împotriva deciziei nr. 903/A din

18 iulie 2001 a Tribunalului Maramureș.

Obligă pe intimații-reclamanți N.V.

și N.F. la 15.000.000 lei (RON) cheltuieli de judecată către P.L. și P.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2006.