ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1969 din 6 octombrie

2004, pronunțată în dosarul nr. 1295/2004, a respins contestația formulată de

reclamanta I.A., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Secretariatul de Stat

pentru Problemele Revoluționarilor, ca neîntemeiată.

S-a reținut că în

contestație, reclamanta a susținut că l-a împuternicit pe numitul R.L. să-i

aducă din străinătate un vehicul și să-i îndeplinească formalitățile necesare

în vederea înmatriculării sale în circulație, cu scutire de taxe vamale.

La data de 7 august 2003,

prin comunicarea actului constatator nr. 335 din 29 iulie 2003, emis de Biroul

Vamal de Control și Vămuire de Interior Arad, reclamanta a luat la cunoștință

de faptul că este înregistrată ca proprietară a unui autoturism R.L. și că

datorează 254.070.994 le, taxe vamale.

Contestația pe care a

formulat-o, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 42/1990, care reglementează scutirea de plata taxelor vamale în

virtutea calității de luptător pentru victoria revoluției române, atestată cu

certificatul Seria R.T. nr. 2376.

Contestația formulată i-a

fost respinsă reclamantei, pe motiv că nu figurează în evidențele

Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Instanța de fond a analizat,

mai întâi, legalitatea deciziei nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Prin această decizie a fost

anulată adeverința nr. 8695 din 23 august 2001, ce-a fost eliberată

reclamantei, în scopul scutirii de plata taxelor vamale angajate de

achiziționarea din import a unui mijloc de transport autonom, în temeiul art.

10 alin. (1) din Legea nr. 42/1990.

Adeverința nr. 8695 din 23

august 2001 a fost emisă nelegal, pentru că nu s-a făcut dovada acordării

gratuită a mijlocului de transport autonom și în lipsa certificatului de

luptător, ce i-a fost emis abia la 3 aprilie 2002.

Pentru că a fost anulată

această adeverință, reclamantei îi revine obligația de plată a taxelor vamale

și a T.V.A. pentru autoturismul importat.

În privința angajării

răspunderii lui R.L., instanța de fond a reținut că, în raport cu actele aflate

la dosar rezultă că interesele reclamantei nu au fost reprezentate de R.L., ci

de G.A., salariat al SC G.G. SRL București, iar autoritatea vamală se îndreaptă

împotriva mandatului și nu a mandatarului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta I.A.

În primul motiv de recurs se

arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea, interpretarea

și aplicarea greșită a art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, motiv

de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că instanța de fond

a apreciat, în mod greșit, că reclamanta trebuia să facă dovada că nu a putut

să beneficieze de un autoturism autohton acordat gratuit și apoi să recurgă la

aducerea unui autoturism din import.

Mai mult, se susține că,

instanța de fond a introdus noi reglementări prin aceea că autoturismul trebuia

adus gratuit, și nu achiziționat, așa cum cere textul de lege.

Al doilea motiv de recurs

vizează nepronunțarea instanței de fond asupra unui mijloc de probă și o

greșită apreciere a probelor, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Mijlocul de probă la care se

face referire, este solicitarea de a se depune anexa la decizia nr. 15 a Curții

de Conturi, care ar cuprinde două recomandări, aceea de a se anula unele

adeverințe și de a completa cu acte alte dosare.

Reclamanta-recurentă susține

că se încadrează în cea de-a doua categorie, fiind necesară depunerea de acte

medicale.

Referitor la certificatul

emis la 3 aprilie 2002, se susține că acesta este un duplicat, pentru că

originalul, emis înainte de obținerea adeverinței de scutire de taxe vamale, a

fost pierdut.

Autoritatea Națională a

Vămilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

S-a spus că art. 10 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 42/1990 a fost interpretat corect de instanța de

fond, iar în privința celui de-al doilea motiv de recurs nu s-a făcut dovada că

mijlocul de apărare ar fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

S-a depus la dosar o copie a

plângerii penale formulate de recurenta-reclamantă împotriva numitului R.I.,

iar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor a depus copia

deciziei nr. 15 din 20 mai 2003 a Curții de Conturi și decizia nr. 18/4336 din

25 iunie 2003, emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor.

Din examinarea actelor și

probelor aflate la dosar, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va

respinge recursul declarat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În legătură cu primul motiv

de recurs, ce vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 10

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, se constată că acesta este nefondat,

pentru că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale și a

constatat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condițiile pentru scutirea de

taxe vamale, în vederea achiziționării din import a unui mijloc de transport

autonom corespunzător standardelor internaționale.

Din interpretarea textului,

art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, nu rezultă că răniții din

revoluția din decembrie 1989 pot achiziționa un autoturism din import, cu

scutirea de taxe vamale în orice condiții.

Mai întâi, că prima parte a

textului se referă, așa cum a reținut și instanța de fond, la acordarea

gratuită a unui mijloc de transport autonom și numai teza a II-a a art. 10

alin. (1) lit. n) se referă la scutire de taxe vamale.

Apoi, se poate observa că nu

toți răniții din luptele pentru victoria revoluției din 1989 pot beneficia de

scutirea de taxe vamale, ci numai cei care se încadrează în criteriile medicale

în vigoare.

O altă problemă care trebuie

analizată, este și aceea că textul se referă la mijloc de transport autonom și

nu la orice autoturism, așa cum se susține de către recurenta-reclamantă,

pentru că mijloacele de transport autonome sunt adaptate la invaliditatea

solicitantului, în funcție de deficiențele locomotorii stabilite, excepție

făcând invalizii de gradul I pentru mijlocul de transport poate fi condus de

însoțitor, așa cum prevede art. 2 din Metodologia de aplicare a art. 10 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, aprobată prin H.G. nr. 1197/2000.

Deci, pentru a putea

beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, în

sensul de scutire de plata taxelor vamale se impune ca achiziționarea din

import să vizeze un mijloc de transport autonom corespunzător standardelor

internaționale și persoana care a importat acest mijloc de transport să fie

rănită în Revoluție și să se încadreze în criteriile medicale în vigoare.

Pentru că recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 42/1990, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a fost

anulată, în mod legal, adeverința nr. 8965 din 23 august 2000.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, și acesta este nefondat.

A fost invocat faptul că

instanța de fond nu a solicitat depunerea Anexei nr. 5 la decizia nr. 15 a

Curții de Conturi.

Pentru că art. 304 pct. 10

C. proc. civ., așa cum era în vigoare la momentul introducerii recursului,

stabilea că hotărârea este nelegală, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Din actele aflate la dosar

rezultă că nu era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, atașarea Anexei nr. 5

la decizia nr. 15/2003 a Curții de Conturi, pentru că instanța de fond a

analizat dacă anularea adeverinței nr. 8965 din 23 august 2000 a fost sau nu

legală.

În privința susținerii că

instanța de fond a reținut, în mod greșit, că certificatul de luptător a fost

eliberat la 3 aprilie 2002, aceasta nu are nicio relevanță, pentru că, așa cum

am arătat anterior, anularea adeverinței nr. 8695 din 23 august 2001, nu a avut

în vedere faptul că reclamanta-recurentă nu ar fi avut calitatea de luptător.

Certificatele medicale emise

pe numele recurentei-reclamante au stabilit grade diferite de invaliditate, și

chiar dacă instanța de fond a reținut că certificatul din 1998 este

„asimilabil” gradului I de invaliditate, referirile din recurs privind actele

medicale, vor fi respinse ca nefondate.

Adeverința nr. 8695 din 23

august 2001 a fost emisă când gradul de invaliditate al recurentei-reclamante

era II, cu mențiunea că nu necesită însoțitor permanent, astfel că gradul I de

invaliditate stabilit în 1998 se referea numai la perioada 22 decembrie 1998 -

22 decembrie 1999.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca

nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta I.A. împotriva sentinței civile nr. 1969 din 6 octombrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2006.