ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1969 din 6 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1295/2004, a respins contestația formulată de reclamanta I.A., în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, ca neîntemeiată. S-a reținut că în contestație, reclamanta a susținut că l-a împuternicit pe numitul R.L. să-i aducă din străinătate un vehicul și să-i îndeplinească formalitățile necesare în vederea înmatriculării sale în circulație, cu scutire de taxe vamale.

La data de 7 august 2003, prin comunicarea actului constatator nr. 335 din 29 iulie 2003, emis de Biroul Vamal de Control și Vămuire de Interior Arad, reclamanta a luat la cunoștință de faptul că este înregistrată ca proprietară a unui autoturism R.L. și că datorează 254.070.994 le, taxe vamale. Contestația pe care a formulat-o, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, care reglementează scutirea de plata taxelor vamale în virtutea calității de luptător pentru victoria revoluției române, atestată cu certificatul Seria R.T.

nr. 2376. Contestația formulată i-a fost respinsă reclamantei, pe motiv că nu figurează în evidențele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Instanța de fond a analizat, mai întâi, legalitatea deciziei nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Prin această decizie a fost anulată adeverința nr. 8695 din 23 august 2001, ce-a fost eliberată reclamantei, în scopul scutirii de plata taxelor vamale angajate de achiziționarea din import a unui mijloc de transport autonom, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 42/1990. Adeverința nr. 8695 din 23 august 2001 a fost emisă nelegal, pentru că nu s-a făcut dovada acordării gratuită a mijlocului de transport autonom și în lipsa certificatului de luptător, ce i-a fost emis abia la 3 aprilie 2002. Pentru că a fost anulată această adeverință, reclamantei îi revine obligația de plată a taxelor vamale și a T.V.A.

pentru autoturismul importat. În privința angajării răspunderii lui R.L., instanța de fond a reținut că, în raport cu actele aflate la dosar rezultă că interesele reclamantei nu au fost reprezentate de R.L., ci de G.A., salariat al SC G.G. SRL București, iar autoritatea vamală se îndreaptă împotriva mandatului și nu a mandatarului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta I.A. În primul motiv de recurs se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea, interpretarea și aplicarea greșită a art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că instanța de fond a apreciat, în mod greșit, că reclamanta trebuia să facă dovada că nu a putut să beneficieze de un autoturism autohton acordat gratuit și apoi să recurgă la aducerea unui autoturism din import.

Mai mult, se susține că, instanța de fond a introdus noi reglementări prin aceea că autoturismul trebuia adus gratuit, și nu achiziționat, așa cum cere textul de lege. Al doilea motiv de recurs vizează nepronunțarea instanței de fond asupra unui mijloc de probă și o greșită apreciere a probelor, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Mijlocul de probă la care se face referire, este solicitarea de a se depune anexa la decizia nr. 15 a Curții de Conturi, care ar cuprinde două recomandări, aceea de a se anula unele adeverințe și de a completa cu acte alte dosare. Reclamanta-recurentă susține că se încadrează în cea de-a doua categorie, fiind necesară depunerea de acte medicale.

Referitor la certificatul emis la 3 aprilie 2002, se susține că acesta este un duplicat, pentru că originalul, emis înainte de obținerea adeverinței de scutire de taxe vamale, a fost pierdut. Autoritatea Națională a Vămilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a spus că art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990 a fost interpretat corect de instanța de fond, iar în privința celui de-al doilea motiv de recurs nu s-a făcut dovada că mijlocul de apărare ar fi fost hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. S-a depus la dosar o copie a plângerii penale formulate de recurenta-reclamantă împotriva numitului R.I., iar Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor a depus copia deciziei nr. 15 din 20 mai 2003 a Curții de Conturi și decizia nr. 18/4336 din 25 iunie 2003, emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

Din examinarea actelor și probelor aflate la dosar, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, pentru următoarele considerente: În legătură cu primul motiv de recurs, ce vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, se constată că acesta este nefondat, pentru că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale și a constatat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea condițiile pentru scutirea de taxe vamale, în vederea achiziționării din import a unui mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale. Din interpretarea textului, art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, nu rezultă că răniții din revoluția din decembrie 1989 pot achiziționa un autoturism din import, cu scutirea de taxe vamale în orice condiții.

Mai întâi, că prima parte a textului se referă, așa cum a reținut și instanța de fond, la acordarea gratuită a unui mijloc de transport autonom și numai teza a II-a a art. 10 alin. (1) lit. n) se referă la scutire de taxe vamale. Apoi, se poate observa că nu toți răniții din luptele pentru victoria revoluției din 1989 pot beneficia de scutirea de taxe vamale, ci numai cei care se încadrează în criteriile medicale în vigoare. O altă problemă care trebuie analizată, este și aceea că textul se referă la mijloc de transport autonom și nu la orice autoturism, așa cum se susține de către recurenta-reclamantă, pentru că mijloacele de transport autonome sunt adaptate la invaliditatea solicitantului, în funcție de deficiențele locomotorii stabilite, excepție făcând invalizii de gradul I pentru mijlocul de transport poate fi condus de însoțitor, așa cum prevede art. 2 din Metodologia de aplicare a art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, aprobată prin H.G.

nr. 1197/2000. Deci, pentru a putea beneficia de prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, în sensul de scutire de plata taxelor vamale se impune ca achiziționarea din import să vizeze un mijloc de transport autonom corespunzător standardelor internaționale și persoana care a importat acest mijloc de transport să fie rănită în Revoluție și să se încadreze în criteriile medicale în vigoare. Pentru că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că se încadrează în prevederile art. 10 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 42/1990, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a fost anulată, în mod legal, adeverința nr. 8965 din 23 august 2000. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, și acesta este nefondat.

A fost invocat faptul că instanța de fond nu a solicitat depunerea Anexei nr. 5 la decizia nr. 15 a Curții de Conturi. Pentru că art. 304 pct. 10 C. proc. civ., așa cum era în vigoare la momentul introducerii recursului, stabilea că hotărârea este nelegală, când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Din actele aflate la dosar rezultă că nu era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, atașarea Anexei nr. 5 la decizia nr. 15/2003 a Curții de Conturi, pentru că instanța de fond a analizat dacă anularea adeverinței nr. 8965 din 23 august 2000 a fost sau nu legală.

În privința susținerii că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că certificatul de luptător a fost eliberat la 3 aprilie 2002, aceasta nu are nicio relevanță, pentru că, așa cum am arătat anterior, anularea adeverinței nr. 8695 din 23 august 2001, nu a avut în vedere faptul că reclamanta-recurentă nu ar fi avut calitatea de luptător. Certificatele medicale emise pe numele recurentei-reclamante au stabilit grade diferite de invaliditate, și chiar dacă instanța de fond a reținut că certificatul din 1998 este „asimilabil” gradului I de invaliditate, referirile din recurs privind actele medicale, vor fi respinse ca nefondate.

Adeverința nr. 8695 din 23 august 2001 a fost emisă când gradul de invaliditate al recurentei-reclamante era II, cu mențiunea că nu necesită însoțitor permanent, astfel că gradul I de invaliditate stabilit în 1998 se referea numai la perioada 22 decembrie 1998 - 22 decembrie 1999. Apreciind că soluția instanței de fond este legală, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva sentinței civile nr. 1969 din 6 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2006.