ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 534/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 201/C.A/2005, la Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să-l oblige a-i rezolva cererea înregistrată sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004. Reclamantul, precizează în motivarea acțiunii sale, că pârâtul refuză să-i răspundă la cererea sa având ca obiect scutirea de la plata abonamentului telefonic. Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului, dat fiind că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu o instituție de nivel central.

Prin sentința civilă nr. 543 din 7 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată sub nr. 947/2005, la Curtea de Apel București, reclamantul precizându-și acțiunea, în sensul că în temeiul art. 2 din Legea 29/1990, solicită obligarea pârâtului la modificarea prevederilor convenției nr. 204/06/4304 din 2 octombrie 2004, încheiată cu R. SA și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale și completarea acesteia cu mențiunea că plata abonamentului telefonic se poate acorda și retroactiv datei de intrare în vigoare a Convenției, pentru cazul când titularul contractului cu R. este soțul persoanei care beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București a dispus introducerea în cauză a tuturor semnatarilor Convenției - act contestat, în calitate de pârâți, și anume, R. SA, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. A formulat întâmpinare, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocând excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. R. SA a formulat și el întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și-a completat întâmpinarea formulată anterior, în sensul că a invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile acțiunii în anulare și modificare parțială a actului contestat, excepție pe care a invocat-o și față de capătul de cerere privind refuzul de rezolvare a cererii.

Prin încheierea de la termenul din 1 iunie 2005, instanța a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile introducerii acțiunii împotriva refuzului nejustificat de rezolvare a cererii cu nr. 337033 din 10 decembrie 2004, invocate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, precum și excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive invocate de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. S-au administrat probatorii cu înscrisuri și prin sentința civilă nr. 1146 din 15 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii administrative prealabile, respingând capătul de cerere privind modificarea prevederilor art. 2 din Convenția nr. 204/06/4305 din 11 octombrie 2004, ca inadmisibilă.

A respins și capătul de cerere formulat de reclamant, privind refuzul nejustificat de soluționare a cererii nr. 337033 din 10 decembrie 2004, ca neîntemeiat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că actul contestat, Convenția încheiată între R. SA, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Familiei, precum și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, a fost înregistrată la fiecare parte semnatară, la 30 septembrie 2004, 1 octombrie 2004 și 11 octombrie 2004, astfel că raportat la aceste date, plângerea din 18 august 2004, adresată de reclamant, Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, nu poate fi apreciată ca dovadă a îndeplinirii procedurii administrative prealabile, întrucât la acea dată nu exista actul contestat.

Referitor la refuzul nejustificat al Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei de rezolvare a cererii înregistrate sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004, prima instanță a considerat că este neîntemeiat, întrucât soția reclamantului este beneficiara drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, printre aceste drepturi fiind și scutirea de la plata taxei de abonament telefonic, care în mod justificat nu i s-a acordat, postul telefonic fiind înregistrat pe numele reclamantului. Reține instanța de fond, că prin adresa nr. 577 din 21 ianuarie 2005, pârâtul a răspuns reclamantului, în sensul că soluția pentru rezolvarea cererii de scutire de la plate abonamentului telefonic este aceea de a trece postul telefonic pe numele soției, aceasta fiind beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/20000, răspunsul fiind legal în conformitate cu art. 5 din lege.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut seamă de prevederile art. 35 C. fam., soția sa fiind beneficiara abonamentului telefonic, postul telefonic fiind bun comun, astfel că ambii soți beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, chiar dacă reclamantul este titularul postului telefonic. Susține, astfel, că i s-a vătămat interesul legitim privind încălcarea drepturilor prevăzute de art. 35 C. fam. Cei trei pârâți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Acțiunea formulată de reclamant are două capete de cerere, primul constând în modificarea prevederilor art. 2 din Convenția nr. 204/06/4305 din 11 octombrie 2004, încheiată între cei trei pârâți-intimați, acest articol fiind în „contradicție cu art. 5 din Legea nr. 189/2000 și a competențelor acordate privind stabilirea și aplicarea scutirilor pentru serviciile publice, precum și a Codului familiei, care stabilește prezumția de comunitate a bunurilor soților”.

Cel de-al doilea capăt de cerere se referă la refuzul nejustificat al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, de rezolvare a cererii înregistrate sub nr. 337033 din 10 decembrie 2004. Rezolvarea dată de instanța de fond, primului capăt de cerere, în sensul respingerii acestuia pentru lipsa procedurii administrative prealabile, excepție invocată de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, este în acord cu Legea nr. 29/1990, aplicabilă speței în cauză, art. 5 din lege menționând că „înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la elaborarea lui, cel ce se consideră vătămat, se va adresa autorității emitente, pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul”.

În mod corect a reținut instanța de fond, că plângerea adresată de reclamant, Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la 18 august 2004, nu poate fi considerat ca o dovadă a îndeplinirii procedurii administrative prealabile, deoarece actul contestat (convenția) a fost ulterior acestei date înregistrat la fiecare parte semnatară. Și în ce privește cel de-al doilea capăt de acțiune, prima instanță a dat o rezolvare legală, de această dată pronunțându-se pe fondul cauzei. Drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea O.G.

nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului - lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, inclusiv dreptul privind prioritatea la instalarea unui post telefonic și scutirea de la plata abonamentului telefonic, se acordă exclusiv persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 1 și 3 din lege. Aceste drepturi sunt individuale, personale și netransmisibile, pentru a beneficia de ele persoana respectivă, trebuind să facă dovada că personal a suferit cel puțin una din persecuțiile prevăzute de art. 1 sau că au calitatea de soț supraviețuitor.

Recurentul-reclamant este titularul postului telefonic, pentru care se solicită a fi scutit de plata abonamentului telefonic, dar nu are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și nici pe cea de „soț supraviețuitor”, astfel încât nu poate beneficia de prevederile art. 5 lit. g) din lege, respectiv de scutire la plata taxei de abonament. Susținerea reclamantului, în sensul că ar fi încălcate prevederile art. 35 C. fam., este eronată, acest text de lege referindu-se la regimul bunurilor comune ale soților, și nu la modalitatea de dobândire a unor drepturi de către fiecare soț în parte. Drepturile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, nu sunt supuse regulilor art. 35 C. fam., ele fiind drepturi personale, exclusive ale persoanei ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege, și nu bunuri comune ale soților.

Prin urmare, poate beneficia de scutire de la plata abonamentului telefonic, numai soția reclamantului-recurent, aceasta, prin hotărâre a Casei de Pensii a municipiului București, fiind încadrată într-una din categoriile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, i s-a răspuns recurentului, prin adresa nr. 577 din 21 ianuarie 2005, de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, astfel încât este neîntemeiată susținerea sa că în mod nejustificat i s-a refuzat rezolvarea cererii, și ca o consecință, ar fi fost vătămat într-un drept al său. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței instanței de fond, în sensul art. 304 C. proc.

civ., recursul se va respinge ca nefondat, făcându-se și aplicația art. 312 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 1146 din l5 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.