ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3217/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56/ S din 2 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. 1184/2005, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de către condamnatul O.M.I. , relativ la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 151 din 5 mai 2004 a Curții de Apel Brașov. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 RON, s-a dispus a fi înaintat din fondul Ministerului Justiției, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că prin cererea de revizuire formulată, O.M.I., condamnat, la 9 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., a arătat că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa și poate dovedi cu martori că nu s-a aflat în comuna Cața, locul comiterii infracțiunii. Prin sentința penală nr. 167/2005, Tribunalul Brașov a respins această cerere, însă, prin decizia penală nr. 198 din 15 iunie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelul condamnatului, a desființat menționata sentință, a admis, în principiu, cererea de revizuire și a trimis cauza la Tribunalul Brașov, pentru continuarea judecății.

Din probele administrate în cauză, atât în faza inițială a procesului cât și ulterior, admiterii în principiu, a cererii de revizuire Tribunalul Brașov a reținut că cererea este neîntemeiată întrucât, audiate fiind în fața instanței și în prezența revizuientului, părțile vătămate P.T.I. și P.V. l-au identificat, fără dubii, pe condamnat ca fiind cel care, în noaptea de 27 martie 2003, prin efracție, a pătruns în locuința lor din Cața și, prin amenințare cu un cuțit și aplicarea mai multor lovituri, l-au deposedat, de o anumită sumă de bani. Pe de altă parte, martorul B.G. jr., fără echivoc a învederat instanței că petentul condamnat, care a fost angajat la o stână aparținându-i acestuia a părăsit județul Timiș „cel târziu la mijlocul lunii martie 2003”, fiind perfect plauzibilă posibilitatea comiterii faptei de către condamnat în 27 martie 2003, într-o comună din Brașov.

S-a reținut că martorul B.G. senior, în vârstă de 66 ani, a arătat că nu poate preciza cu exactitate, momentul în care condamnatul O.M.I. a părăsit jud. Timiș, sens în care susținerile sale, văzute și prin prisma depozițiilor părții vătămate și ale martorului B.G., la Judecătoria Rupea, nu ar prezenta relevanță deosebită în cauză. Apelul declarat de revizuientul O.M.I. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia nr. 88/ AP din 15 martie 2006. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuientul, considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece, nu s-a acceptat audierea martorilor propuși în dovedirea nevinovăției sale.

Recursul este nefondat. Așa cum, corect, a reținut instanța de apel, cu ocazia judecării cererii de revizuire, după admiterea în principiu, revizuientul a solicitat instanței audierea a trei martori, B.G. jr., B.G. sn. și O.I., pentru a dovedi că la data comiterii faptei, se afla împreună cu aceștia, în comuna Macedonia, județul Timiș. Prima instanță a efectuat toate demersurile necesare în vederea identificării corecte a martorilor indicați de condamnat, audiindu-i, pe primii doi. În privința martorului O.I., pornind de la starea de sănătate a acestuia, aflat, imobilizat la pat și având în vedere depozițiile celorlalți martori propuși de revizuient, în mod just, s-a apreciat că audierea acestuia nu mai este utilă în cauză, făcându-se aplicarea art. 329 alin. ultim C. proc.

pen. Tribunalul Brașov a audiat din nou părțile vătămate, reținând, în mod temeinic, că acestea l-au identificat fără dubii pe condamnat, ca fiind autorul tâlhăriei. Cât privește declarațiile martorului B.S., date în cursul urmăririi penale și al primei judecăți în fond, s-a constatat că acesta nu a furnizat informații directe, care, să confirme săvârșirea infracțiunii de către revizuient, ci doar a identificat o geacă găsită la fața locului, ca aparținându-i condamnatului. Martorul N.I. a confirmat susținerile inculpatului privind încercării de a-și găsi împreună de lucru, eșecul acestora, în acest demers, identificând, de asemenea geaca găsită la fața locului, ca aparținându-i condamnatului, dar, necunoscând, nimic cert, cu privire la fapta comisă.

În raport de conținutul probelor discutate, de faptul că, inculpatul n-a reușit să dovedească, pe bază de probe, existența reală a vreunui temei de revizuire din cele prevăzute de lege, în mod temeinic și legal, prima instanța a respins, cererea de revizuire, ca nefondată și instanța de apel a menținut hotărârea. În atare situație, Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul O.M.I. împotriva deciziei penale nr. 88/ Ap din 15 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Obligă pe recurentul revizuient să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2006.