ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2006, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 304 din 9 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, ca nelegală și respingerea acțiunii, ca nefondată. S-a susținut că hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a precizat că înregistrarea celor 3 facturi fiscale (seria BACE nr. 0852353, seria BACE nr. 08252357 și seria BACE nr. 0852354), toate emise de același furnizor SC E.S.

SRL, la 31 august 1999, în contabilitatea proprie a societății comerciale intimate încalcă dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, a contabilității și pct. 119 din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a legii contabilității, nefiind documente justificative, neavând completate toate rubricile cerute de lege. Așa fiind, intimata nu avea drept de deducere la calculul impozitului pe profit a cheltuielilor în sumă de 1.796.983.150 lei. Sub acest aspect, se invocă și dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, potrivit cărora nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil, cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ potrivit Legii contabilității nr. 82/1991.

Recurentul a precizat expres că facturile în cauză nu sunt completate corespunzător la rubricile „furnizor”, „cumpărător”, nu sunt completate cu date privind expediția, la rubrica „furnizor”, nu sunt completate datele de identificare ale acestuia, la rubrica „date privind expediția” nu este completat numele și datele de identificare ale delegatului care a preluat marfa, mijlocul cu care s-a efectuat transportul, datele de identificare ale acestuia, iar datele de identificare a furnizorilor de bunuri și servicii sunt elemente esențiale pe care trebuie să le cuprinsă documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 304 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, s-a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară Centrală. S-a anulat decizia nr. 340 din 22 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 1 din 19 noiembrie 2001 al Gărzii Financiare Centrale. De precizat că prin decizia nr. 1666 din 15 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința nr. 749 din 21 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu trimiterea pentru rejudecare.

S-a considerat că se impune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă înregistrarea celor 3 facturi, au la bază o activitate comercială reală, dar și pentru a se verifica dacă facturile au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, precum și dacă înregistrarea în contabilitatea societății reclamante s-a făcut conform normelor legale. Instanța de fond a reținut că (potrivit expertizei contabile efectuate în cauză), activitatea comercială cuprinsă în cele 3 facturi a fost reală și că, deși „facturile nu sunt completate corespunzător, reclamanta nu avea de unde să cunoască faptul că facturile emise de SC E.S. SRL nu sunt cumpărate de aceasta, de la R.T.C., întrucât nici o dispoziție legală nu obligă beneficiarul facturilor să ceară chitanța de cumpărare a facturilor de la R.T.C.

S-a mai reținut de instanța de fond că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății reclamante, considerându-se că fapta penală de evaziune fiscală nu există. Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate și vor fi admise, hotărârea atacată fiind nelegală. Așa cum rezultă din actele cauzei, activitatea comercială dintre cele 2 societăți privește „deșeuri de alamă”. Ambele societăți știau foarte bine de dispoziția legală de cumpărare a facturilor fiscale personalizate numai de la R.T.C., tocmai pentru un control real (prin completarea corectă a tuturor rubricilor facturii) al actelor, astfel încât calcularea profitului impozabil să fie făcută corect.

Sub acest aspect, este de observat că împrejurarea că administratorul societății a fost scos de sub urmărire penală de Parchetul Judecătoriei sectorului 5, pentru evaziune fiscală, nu are relevanță sub aspectul răspunderii fiscale a societății. Conform art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Deci, nu există autoritate de lucru judecat în privința obligațiilor fiscale ale societății. De altfel, conform art. 25 pct. B lit. b) din O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A. (în vigoare pentru perioada supusă controlului), plătitorii de T.V.A., cu privire la întocmirea documentelor, au obligația de a solicita de la furnizori sau prestatori, facturi sau documente legal aprobate, pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile cu o valoare a T.V.A.

mai mare de 2 milioane lei, să solicite copia de pe certificatul de înregistrare ca plătitor de T.V.A. a furnizorului sau prestatorului. Din raportul de expertiză rezultă în mod cert că dispozițiile legale cu privire la întocmirea facturilor potrivit legii contabilității nu au fost respectate. Este de semnalat faptul că experta a făcut mențiunea că „necompletarea rubricilor unei facturi nu poate determina anularea facturii și a se reține evaziune fiscală, cât timp operațiunea comercială a fost reală”. Această concluzie a expertei este irelevantă cu privire la obligațiile fiscale ale societății, comiterea infracțiunii de evaziune fiscală nefiind obiectul acestei cauze. Ceea ce este de stabilit, este impozitul pentru profitul societății, avându-se în vedere înregistrările contabile, ori în cauză cele 3 facturi invocate nu pot fi considerate documente justificative legale.

Așa fiind, recursurile fiind întemeiate, hotărârea atacată fiind nelegală, se vor admite recursurile și se va modifica sentința, cu respingerea în fond a acțiunii societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 304 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.