ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3586/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

7 aprilie 2006,

la

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, Agenția

Națională de Administrare Fiscală, a declarat recurs împotriva sentinței nr.

304 din 9 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, solicitând

admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, ca nelegală și

respingerea acțiunii, ca nefondată.

S-a susținut că hotărârea

instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, s-a precizat că

înregistrarea celor 3 facturi fiscale (seria BACE nr. 0852353, seria BACE nr.

08252357 și seria BACE nr. 0852354), toate emise de același furnizor SC E.S.

SRL, la 31 august 1999, în contabilitatea proprie a societății comerciale

intimate încalcă dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, a

contabilității și pct. 119 din Regulamentul nr. 704/1993, de aplicare a legii

contabilității, nefiind documente justificative, neavând completate toate rubricile

cerute de lege. Așa fiind, intimata nu avea drept de deducere la calculul

impozitului pe profit a cheltuielilor în sumă de 1.796.983.150 lei. Sub acest

aspect, se invocă și dispozițiile art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994

privind impozitul pe profit, potrivit cărora nu sunt deductibile la calculul

profitului impozabil, cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor

documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ potrivit

Legii contabilității nr. 82/1991.

Recurentul a precizat expres

că facturile în cauză nu sunt completate corespunzător la rubricile „furnizor”,

„cumpărător”, nu sunt completate cu date privind expediția, la rubrica

„furnizor”, nu sunt completate datele de identificare ale acestuia, la rubrica

„date privind expediția” nu este completat numele și datele de identificare ale

delegatului care a preluat marfa, mijlocul cu care s-a efectuat transportul,

datele de identificare ale acestuia, iar datele de identificare a furnizorilor

de bunuri și servicii sunt elemente esențiale pe care trebuie să le cuprinsă

documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința nr. 304 din 9 februarie

2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, în fond după casare, s-a admis acțiunea formulată de societatea

reclamantă, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară Centrală.

S-a anulat decizia nr. 340

din 22 octombrie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția de

Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 1 din 19 noiembrie 2001 al

Gărzii Financiare Centrale.

De precizat că prin decizia

nr. 1666 din 15 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a casat sentința nr. 749 din 21 aprilie

2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, cu

trimiterea pentru rejudecare.

S-a considerat că se impune

efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă înregistrarea

celor 3 facturi, au la bază o activitate comercială reală, dar și pentru a se

verifica dacă facturile au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale,

precum și dacă înregistrarea în contabilitatea societății reclamante s-a făcut

conform normelor legale.

Instanța de fond a reținut

că (potrivit expertizei contabile efectuate în cauză), activitatea comercială

cuprinsă în cele 3 facturi a fost reală și că, deși „facturile nu sunt

completate corespunzător, reclamanta nu avea de unde să cunoască faptul că

facturile emise de SC E.S. SRL nu sunt cumpărate de aceasta, de la R.T.C.,

întrucât nici o dispoziție legală nu obligă beneficiarul facturilor să ceară chitanța

de cumpărare a facturilor de la R.T.C.

S-a mai reținut de instanța

de fond că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a administratorului societății reclamante, considerându-se

că fapta penală de evaziune fiscală nu există.

Recursurile declarate în

cauză sunt întemeiate și vor fi admise, hotărârea atacată fiind nelegală.

Așa cum rezultă din actele

cauzei, activitatea comercială dintre cele 2 societăți privește „deșeuri de

alamă”. Ambele societăți știau foarte bine de dispoziția legală de cumpărare a

facturilor fiscale personalizate numai de la R.T.C., tocmai pentru un control

real (prin completarea corectă a tuturor rubricilor facturii) al actelor,

astfel încât calcularea profitului impozabil să fie făcută corect.

Sub acest aspect, este de

observat că împrejurarea că administratorul societății a fost scos de sub

urmărire penală de Parchetul Judecătoriei sectorului 5, pentru evaziune

fiscală, nu are relevanță sub aspectul răspunderii fiscale a societății.

Conform art. 22 C. proc.

pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat

în fața instanței civile cu privire la existența faptei a persoanei care a

săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

Deci, nu există autoritate

de lucru judecat în privința obligațiilor fiscale ale societății.

De altfel, conform art. 25

pct. B lit. b) din O.G. nr. 3/1992 privind T.V.A. (în vigoare pentru perioada

supusă controlului), plătitorii de T.V.A., cu privire la întocmirea

documentelor, au obligația de a solicita de la furnizori sau prestatori,

facturi sau documente legal aprobate, pentru toate bunurile și serviciile

achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru

facturile cu o valoare a T.V.A. mai mare de 2 milioane lei, să solicite copia

de pe certificatul de înregistrare ca plătitor de T.V.A. a furnizorului sau

prestatorului.

Din raportul de expertiză

rezultă în mod cert că dispozițiile legale cu privire la întocmirea facturilor

potrivit legii contabilității nu au fost respectate.

Este de semnalat faptul că

experta a făcut mențiunea că „necompletarea rubricilor unei facturi nu poate

determina anularea facturii și a se reține evaziune fiscală, cât timp

operațiunea comercială a fost reală”.

Această concluzie a expertei

este irelevantă cu privire la obligațiile fiscale ale societății, comiterea

infracțiunii de evaziune fiscală nefiind obiectul acestei cauze. Ceea ce este

de stabilit, este impozitul pentru profitul societății, avându-se în vedere

înregistrările contabile, ori în cauză cele 3 facturi invocate nu pot fi

considerate documente justificative legale.

Așa fiind, recursurile fiind

întemeiate, hotărârea atacată fiind nelegală, se vor admite recursurile și se

va modifica sentința, cu respingerea în fond a acțiunii societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 304 din

9 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.