ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 176/CA/2004 - P.I. din 8 martie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului B.F. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 6813 din 16 ianuarie 2004, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 28 aprilie 1944 - 6 martie 1945. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 123 din 13 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței mai sus arătate, pe care a casat-o și rejudecând pe fond cauza, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că nu s-a făcut dovada persecuțiilor pe motive etnice. Împotriva deciziei nr. 123 din 13 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare, B.F., invocând ca temei de drept, dispozițiile art. 317 pct. 2 și cele ale art. 318 C. proc.

civ., cerere precizată ulterior prin memoriul expediat poștal la 14 martie 2006. Contestatorul susține că instanța de recurs a omis din greșeală să constate că strămutarea familiei sale s-a făcut datorită unor conflicte pe motive etnice, iar nu din motive personale sau de război, în perioada aprilie 1944 - martie 1945. În plus, contestatorul arată că anexează alte declarații ale martorilor ce eventual pot fi audiați. Mai mult, susține acesta, altor persoane aflate într-o situație similară cu a sa li s-a recunoscut calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ., motiv pentru care urmează a respinge contestația în anulare. Este cunoscut că printre căile extraordinare de atac de retractare se află și contestația în anulare . Cazurile în care contestația în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd, fiind de strictă interpretare. Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.: „ Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: - când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; - când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu toate acestea, contestația poate fi primită, pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond”. De asemenea , potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.: - „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite aceste condiții, decizia atacată nefiind dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, dezlegarea dată pricinii nefiind rezultatul unei greșeli materiale sau a unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs.

Nici în situația în care contestatorul a confundat art. 317 pct. 2 al alin. (1), cu art. 317 alin. (2), nu poate fi admisă contestația sa în anulare, întrucât instanța de recurs a admis recursul pârâtei, în baza motivelor invocate de aceasta și a probatoriului administrat. Totodată, prin instituirea căii de atac de retractare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt, în urma aprecierii probelor. Aceasta ar putea semnifica „netemeinicia hotărârii”, nu, însă, „o greșeală materială”, de natură să justifice contestația în anulare. Așadar, art. 318 teza I C. proc. civ.

are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, erori evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății. Dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la omisiunea, din greșeală, de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare, implică constatarea potrivit căreia contestația este admisibilă, numai dacă recursul a fost respins sau admis în parte, iar nu și atunci când a fost o casare totală, ca în pricina de față. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că numai recurentul poate invoca acest motiv, iar nu și intimatul, din moment ce este vorba de omisiunea de a se discuta un motiv de casare sau de modificare formulat de recurent.

Prin urmare, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., urmează a se respinge contestația în anulare formulată de B.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de B.F. împotriva deciziei nr. 123 din 13 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.