ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1099/2006

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 176/CA/2004 - P.I.

din 8 martie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului B.F. împotriva pârâtei Casa

Județeană de Pensii Bihor, a anulat hotărârea nr. 6813 din 16 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea

de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, pentru perioada 28 aprilie 1944 - 6

martie 1945.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 123 din 13

ianuarie 2005, a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor

împotriva sentinței mai sus arătate, pe care a casat-o și rejudecând pe fond

cauza, a respins acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că nu s-a făcut

dovada persecuțiilor pe motive etnice.

Împotriva deciziei nr. 123 din 13

ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare, B.F., invocând ca

temei de drept, dispozițiile art. 317 pct. 2 și cele ale art. 318 C. proc.

civ., cerere precizată ulterior prin memoriul expediat poștal la 14 martie

2006.

Contestatorul susține că instanța de

recurs a omis din greșeală să constate că strămutarea familiei sale s-a făcut

datorită unor conflicte pe motive etnice, iar nu din motive personale sau de

război, în perioada aprilie 1944 - martie 1945.

În plus, contestatorul arată că

anexează alte declarații ale martorilor ce eventual pot fi audiați. Mai mult,

susține acesta, altor persoane aflate într-o situație similară cu a sa li s-a

recunoscut calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și

318 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a respinge contestația în anulare.

Este cunoscut că printre căile

extraordinare de atac de retractare se află și contestația în anulare .

Cazurile în care contestația în

anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o

prevăd, fiind de strictă interpretare.

Astfel, conform art. 317 C. proc. civ.:

„

Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

-

când procedura de chemare a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

-

când hotărârea a fost dată de judecători, cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Cu

toate acestea, contestația poate fi primită, pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar

instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă

recursul a fost respins, fără ca el să fi fost judecat în fond”.

De

asemenea

,

potrivit dispozițiilor art.

318 C. proc. civ.:

-

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”.

În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite aceste

condiții, decizia atacată nefiind dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență, dezlegarea dată pricinii nefiind rezultatul

unei greșeli materiale sau a unei omisiuni de a cerceta motivele de recurs.

Nici în situația în care contestatorul a confundat art. 317 pct. 2 al alin.

(1), cu art. 317 alin. (2), nu poate fi admisă contestația sa în anulare,

întrucât instanța de recurs a admis recursul pârâtei, în baza motivelor

invocate de aceasta și a probatoriului administrat.

Totodată, prin

instituirea căii de atac de retractare, legiuitorul nu a urmărit să deschidă

părților, calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași

instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt, în urma

aprecierii probelor. Aceasta ar putea semnifica „netemeinicia hotărârii”, nu,

însă, „o greșeală materială”, de natură să justifice contestația în anulare.

Așadar, art. 318 teza I

C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, care au

dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin confundarea unor

elemente importante sau a unor date materiale, erori evidente în legătură cu

aspectele formale ale judecății.

Dispozițiile art. 318

teza a II-a C. proc. civ., referitoare la omisiunea, din greșeală, de a cerceta

vreunul din motivele de modificare sau de casare, implică constatarea potrivit

căreia contestația este admisibilă, numai dacă recursul a fost respins sau

admis în parte, iar nu și atunci când a fost o casare totală, ca în pricina de

față.

Totodată, Înalta Curte

de Casație și Justiție reține că numai recurentul poate invoca acest motiv, iar

nu și intimatul, din moment ce este vorba de omisiunea de a se discuta un motiv

de casare sau de modificare formulat de recurent.

Prin urmare, constatându-se că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 317 și 318 C. proc. civ., urmează a se respinge contestația în

anulare formulată de B.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de B.F. împotriva deciziei nr. 123 din 13 ianuarie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.