ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2889/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 549 din 30 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 2622/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.I., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest preventiv și dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi. Prin aceeași hotărâre s-a dispus condamnarea inculpatului V.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest și dedusă, din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi. S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate SC O.I. SRL Cluj a fost integral recuperat. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele: În data de 9 martie 2005, cei doi inculpați, au intrat, împreună în magazinul alimentar aparținând SC O.I. SRL Cluj-Napoca cu intenția de a sustrage produse alimentare. În magazin, inculpatul Ș.I.

a luat un coș și s-a îndreptat spre raionul cu produse refrigerate în timp ce inculpatul V.A. s-a îndreptat spre raionul de mezeluri – lactate. Profitând de faptul că nu sunt văzuți, cei doi au luat produsele și le-au ascuns sub haine, schimbând între ei produsele sustrase. Cei doi au pus în coș pâine și legume, s-au îndreptat spre casa de marcat, iar inculpatul Ș.I. a trecut în dreptul casei lăsând coșul pe masă după care s-a îndreptat spre ieșirea din magazin. Personalul magazinului au observat comportamentul suspect al celor doi inculpați, astfel încât inculpatul Ș.I. a fost oprit de partea vătămată T.A. care s-a postat în fața ușii în scopul de a-l controla. Inculpatul a refuzat, moment în care a fost prins de braț de partea vătămată, a împins-o puternic de piept, reușind astfel să se desprindă și să fugă.

Inculpatul Ș.I. a fost urmat de partea vătămată și de martorii F.M., C.S. și I.M., reușind să-l imobilizeze. Între timp inculpatul a scos de sub geacă două bucăți de cașcaval pe care le-a aruncat. S-a opus imobilizării și a lovit-o din nou pe partea vătămată, încercând să fugă. Între timp, inculpatul V.A. a plătit marfa din coș, s-a îndreptat spre ieșire însă a fost oprit de partea vătămată C.S., lovind-o cu cotul în mâna stângă Părțile vătămate au suferit leziuni corporale vindecabile în 1-2 zile îngrijiri medicale. În raport de starea de fapt expusă și de probele administrate instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de cei doi inculpați realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpații Ș.I. și V.A., solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat întrucât intenția acestora a fost aceea de a sustrage bunuri și de a agresa părțile vătămate. În subsidiar, ambii inculpați au cerut reducerea pedepselor. Prin decizia penală nr. 56/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 17965/RG/2005, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul Ș.I. și desființarea sentinței instanței de fond sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei. Rejudecând cauza, în aceste limite, instanța de apel a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., și art. 37 lit. b) C. pen., de la 6 ani închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul V.A. A fost menținută starea de arest pentru ambii inculpați și dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi. Inculpatul apelant V.A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva ambelor hotărâri a declarat apel inculpatul Ș.I. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. Au fost reiterate motivele invocate în apel, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., cu referire la art. 385 6 și art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Analizând probatoriul dispus și administrat în cauză se constată că fapta inculpatului, constând în aceea că în data de 9 martie 2005 și-a însușit, prin exercitarea violenței, produse alimentare, împrejurările săvârșirii acesteia precum și vinovăția sa au fost corect stabilite de instanța de fond și confirmate în apel. De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., este legală.

Elementul material al infracțiunii de tâlhărie, infracțiune complexă, constă într-o acțiune (principală) de furt și o acțiune (adiacentă) de exercitare a violenței, de amenințări sau de folosire a altor mijloace de constrângere. Între primul și cel de-al doilea component al elementului material există o relație de condiționare în sensul că infracțiunea de tâlhărie există numai atunci când violențele sunt săvârșite în scopul comiterii acțiunii principale ori, pentru ca făptuitorul să păstreze bunul sustras, să șteargă urmele infracțiunii ori să-și asigure scăparea. Scopul violențelor trebuie să îl constituie întotdeauna furtul sau, după săvârșirea infracțiunii, păstrarea bunului sustras, ștergerea urmelor infracțiunii și scăparea făptuitorului de urmărire.

În speța analizată, exercitarea actelor de violență de către inculpat s-a realizat atât în incinta magazinului, când acesta a fost oprit de partea vătămată T.A., cât și în momentul imobilizării sale de către martorii F.M., C.S. și I.M. După ce a fost imobilizat, a lovit partea vătămată iar pe traseul dintre locul unde a fost prins și biroul magazinului, inculpatul a proferat injurii și amenințări cu moartea la adresa părții vătămate și a martorilor în cazul în care vor face plângere la poliție. În atare condiții, cum violențele au fost exercitate în scopul comiterii furtului, în prima fază, și apoi pentru păstrarea bunului sustras, respectiv pentru a-și asigura scăparea, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu cele ale infracțiunii de furt calificat.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o formă de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni, iar potrivit art. 72 din același cod, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză nu se impune reducerea pedepsei, sub limita stabilită de instanța de apel, având în vedere atât gradul de pericol social ridicat al faptei dar și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, atitudinea inculpatului după declanșarea procedurilor dar și conduita sa anterioară, fiind cunoscut cu antecedente penale.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.I. Potrivit dispozițiilor art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.I. împotriva deciziei penale nr. 56/ A din 22 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005 la 8 mai 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2006.