ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1911/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 februarie 2005, reclamantul V.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 15863 din 25 ianuarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Ca urmare a respingerii acțiunii sale, reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 228 din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj. În urma admiterii recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4086 din 28 iunie 2005, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanței, în vederea suplimentării probatoriilor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, judecând pricina în fond după casare, prin sentința civilă nr. 785 din 6 decembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate pentru perioada 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele, administrate în cauză - acte de stare civilă și declarații de martorii, atestă cu certitudine că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia, în noiembrie 1940, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite, din satul Traniș, comuna Poieni, în satul Săcuieu, județul Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu, în martie 1945. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că, în speță, nu s-a făcut dovada persecuției etnice, ca motiv al schimbării domiciliului, refugiul intimatului, împreună cu familia, având loc anterior instaurării ocupației străine în Ardealul de Nord.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, începând de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții de natură etnică, fiind refugiată, strămutată sau expulzată în altă localitate, decât cea de domiciliu. În conformitate cu prevederile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestei împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa lor, cu declarații de martori. Din declarațiile autentificate ale martorilor B.P. și T.T., rezultă că intimatul s-a refugiat din Ardealul de Nord, aflat sub ocupație maghiară, în noiembrie 1940, iar cei doi martori au fost refugiați împreună cu el, în aceiași localitate.

În raport cu concludența acestei probe rezultă că, în mod corect, instanța de fond i-a recunoscut intimatului, beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Față de acest considerent, constatând că nu există, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 785 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.