ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 879/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1604 din 5

octombrie 2005, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 2144/2005,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de numitul Ș.I.C., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală de Poliție București, având ca obiect: anularea adresei nr. 150627 din

13 aprilie 2005, respectiv a dispozițiilor din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 132/2004, care interzic acordarea sporului

pentru activitatea desfășurată sub acțiunea câmpurilor electromagnetice și de radio

pentru polițiștii puși la dispoziție; obligarea pârâtelor la plata sporului

sus-menționat, retroactiv, precum și obligarea la plata dobânzii legale la suma

cuvenită, de la data introducerii acțiunii, la data achitării sporului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut:

- că reclamantul, polițist în cadrul

Ministerului de Interne, a fost suspendat din funcție la 30 ianuarie 2002, ca

urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale față de el și pus la dispoziția

Direcției Generale de Poliție București, la 6 decembrie 2004;

- că drepturile bănești

corespunzătoare gradului profesional, la nivelul de bază, sunt individualizate

de art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003, care prevede că polițiștii cercetați

penal și puși la dispoziție, beneficiază de coeficienții minimi de ierarhizare

a salariului pentru funcția îndeplinită (corespunzător gradelor profesionale

avute), de salariul pentru gradul profesional deținut, de gradații și de sporul

pentru misiune permanentă, până la definitivarea situației;

- că art. 45 alin. (3) din O.G. nr. 38/2003

prevede că în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal,

polițistul este repus în toate drepturile, dar aceste dispoziții legale nu

prevăd alte drepturi salariale, de care reclamantul să beneficieze, până la

definitivarea situației sale; că prin Ordinul nr. 138/2004 s-a stabilit doar

metodologia de aplicare a dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 38/2003.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen, recursul în cauza de față, reclamantul, cererea fiind legal

timbrată.

Recurentul critică sentința, pe

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că art. 45 alin. (1) nu poate fi

baza legală a refuzului de acordare a sporului special cerut prin acțiune,

întrucât acest act normativ nu reglementează acordarea acestui spor nici pentru

ceilalți polițiști.

Arată recurentul că temeiul

acordării acestui spor special este art. 28 lit. a) din Legea nr. 360/2002,

care se referă la „sporuri”, iar art. 65 alin. (4) din Legea nr. 360/2002,

astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 102/2004, vorbește de „celelalte

drepturi prevăzute în prezenta lege”, pentru polițistul pus la dispoziție,

așadar, inclusiv sporul pentru activitatea desfășurată - acțiunea undelor

electromagnetice și de radio.

Susține recurentul că neacordarea

acestui spor, polițiștilor puși la dispoziție, constituie o gravă discriminare,

contrară art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, câtă vreme recurentul își desfășoară activitatea în

aceleași condiții nocive, ca și ceilalți polițiști și întrucât de acest spor

beneficiază și personalul civil și cel administrativ (din poliție).

Consideră recurentul că faptul că, în

măsura în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea,

polițistul va fi repus în toate drepturile anterioare, nu reprezintă un

argument care să justifice refuzul acordării acestui spor special, deoarece, în

cazul condamnării polițistului, acest spor nu se mai restituie, deși efectul

nociv al undelor s-a produs asupra polițistului.

Recursul nu se fondează.

activitatea polițistului, ca funcționar public civil, cu un statut special

conferit de îndatoririle și riscurile deosebite pe care exercitarea profesiei

le implică prin natura sa.

Dispozițiile art. 65 alin. (2) și (4)

din această lege reglementează situația specială în care față de polițist s-a

pus în mișcare acțiunea penală sau care este judecat în stare de libertate.

Față de polițistul aflat în una dintre aceste situații se ia măsura punerii la

dispoziție, conform art. 65 alin. (2).

Consecințele acestei măsuri, sub

aspectul sarcinilor și atribuțiilor de serviciu și sub cel pecuniar, sunt

prevăzute în art. 65 alin. (4): polițistul beneficiază de drepturile bănești

corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, precum

și de „celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”.

În speță, recurentul susține că

sintagma ultimă a acestui text echivalează cu „toate celelalte sporuri” la care

polițistul are dreptul în condiții obișnuite, astfel încât „punerea la

dispoziție”, ca situație specială, nu este afectată de o înlăturare a

sporurilor ori de o restrângere a lor.

Recurentul mai pretinde și că aceste

dispoziții, în interpretarea mai sus arătată, se aplică cu prioritate,

înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 45 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 care,

pentru aceeași situație specială a „punerii la dispoziție” a polițistului,

prevede doar sporul pentru misiune permanentă.

Susținerile recurentului nu se

fondează, interpretarea art. 65 alin. (4) (în formularea sa dată prin O.U.G. nr.

102/2004) fiind alta.

Trimiterea acestui text, la

„celelalte drepturi prevăzute în prezenta lege”, se referă la drepturile

polițistului, pe care Legea nr. 360/2002 le enumeră în Secțiunea 1 „Drepturile

polițistului” din Cap. 3.

Art. 28 lit. a) prevede dreptul la

salariul lunar care are cinci componente: salariul de bază, indemnizațiile,

sporurile, premiile și primele.

Iar dispozițiile art. 28 lit. b) -

o) prevăd alte drepturi ale polițistului, altele decât salariul lunar care

include sporuri.

La aceste din urmă drepturi face

trimitere art. 65 alin. (4), prin sintagma „celelalte drepturi prevăzute în

prezenta lege”, iar în ceea ce privește drepturile bănești corespunzătoare

gradului profesional, ele se acordă la nivelul de bază.

O.G. nr. 38/2003 (aprobată prin

Legea nr. 353/2003), este cea care reglementează în mod special salarizarea și

alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât dispozițiile sale se aplică cu

precădere, când se pune în discuție acordarea sau nu a unor sporuri.

Similar cu Legea nr. 360/2002 și

acest act normativ reglementează, în art. 45 alin. (1), drepturile salariale ale

polițistului aflat în situația specială de „pus la dispoziție”, iar textul

prevede că unicul spor care se acordă în aceste condiții, este cel pentru

misiune permanentă.

Textul este de strictă interpretare

pentru că se include într-un act normativ care reglementează exclusiv

drepturile salariale ale polițiștilor, stabilind norme speciale, numai pentru

unul dintre domeniile reglementate în mod general de Legea nr. 360/2002.

Coroborând dispozițiile art. 45 alin.

(1), cu cele ale alin. (3) din același articol, rezultă cu evidență că, pe

durata cercetării și judecării în stare de libertate, legiuitorul a înțeles să

sancționeze polițistul, cu restrângerea unor drepturi bănești, fără a ignora

prezumția de nevinovăție, dar ținând seama de prejudiciul adus prestigiului

funcției de polițist, prin cercetarea și judecata penală, începută cu privire

la acesta.

Din acest motiv, în cazul scoaterii

de sub urmărire penală ori al achitării, polițistul sancționat pecuniar sub

incidența dispozițiilor alin. (1), este repus în toate drepturile anterioare,

inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la

dispoziție, sub incidența dispozițiilor alin. (3).

Textul art. 45 din ordonanță, în

întregul său, este foarte clar, atât în ceea ce privește caracterul restrictiv

al sporurilor acordate, cât și scopul punitiv al acestei restrângeri, astfel

încât precizările aduse prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.

132/2004, nu pot fi considerate ilegale, întrucât nu exced limitelor actului

normativ superior, în aplicarea căruia s-au emis, ci, la limită, inutile.

În măsura în care recurentul

considera intenția punitivă a legiuitorului, față de polițiștii puși la

dispoziție, ca injustă, discriminatorie și de natură a încălca drepturi

fundamentale constituționale, avea posibilitatea să invoce excepția de

neconstituționalitate, dar nu a uzat de această cale procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ș.I.C.

împotriva sentinței civile nr. 1604 din 5 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 martie 2006.