ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2473/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 329 din 7 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 1182/2005, s-au dispus următoarele: În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul L.I, la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat, la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca inculpatul L.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.I., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca inculpatul Ș.I. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. d) (drepturile părintești). În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul L.I. 2 saci de rafie folosiți la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. S-a luat act că părțile vătămate P.S., R.T. și T.G. nu s-au constituit părți civile. Au fost obligați inculpații la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt: În data de 20 aprilie 2004, cei doi inculpați, urmare a faptului că și-au cheltuit banii la un restaurant de pe raza comunei Scânteia, unde își au domiciliul, au luat hotărârea infracțională, după o înțelegere prealabilă între ei, de a merge la domiciliul părții vătămate P.S., cu scopul de a sustrage porumb pentru a-l vinde. Au materializat hotărârea infracțională, în sensul că au pătruns în curtea părții vătămate, cu un levier au forțat ușa magaziei și au sustras porumb, pe care l-au pus în saci. În data de 21 aprilie 2004, deci a doua zi dimineață, inculpații au vândut 4 saci cu porumb boabe și au obținut suma de 870.000 lei, sumă pe care au cheltuit-o împreună pe băutură.

În aceeași zi, în jurul orei 10,00, cei doi s-au deplasat cu căruța pe islazul localității Iazu, unde inculpatul L.I. a sustras un miel dintr-o turmă de oi ce păștea, profitând de faptul că aceasta era păzită de un singur cioban, T.G., în imposibilitate de a se apăra și care striga după ajutor. Strigătele de ajutor ale ciobanului au fost auzite de martorii aflați pe islazul respectiv (martorul M.I., soția și fiul acestuia). Pentru că ciobanul i-a ajuns din urmă, inculpatul L.I., pentru a asigura scăparea celuilalt inculpat și a păstra bunul sustras, i-a aplicat primului mai multe lovituri de bici. Inculpatul a fost imobilizat de martori, timp în care au fost anunțate și organele de poliție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul L.I., care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 918/ A din 29 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3228/2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat, reținând că individualizarea pedepsei este corectă, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că în mod greșit la instanța de fond s-a respins cererea de avizare a raportului de expertiză medicală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, verificând hotărârile pronunțate în cauză atât din punct de vedere al cazurilor de casare invocate, cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., apreciază că acestea sunt legale și temeinice. Prima critică formulată de inculpat, referitoare la greșita reapreciere a cererii de avizare a raportului de expertiză medico-legală, este nefondată. În cauză, la instanța de fond s-a dispus și s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică. Potrivit raportului de expertiză nr. 114/ P din 23 iunie 2005, întocmit de S.M.L.J. Constanța, s-a stabilit că inculpatul este diagnosticat cu „Tulburare mixtă de personalitate și atât în prezent, cât și la data săvârșirii faptelor, inclusiv în situația consumului de alcool, a avut discernământul păstrat”. Din practicaua sentinței primei instanțe rezultă că apărarea inculpatului a solicitat avizarea raportului de către comisia de avizare, cererea respinsă, motivat de instanța de fond.

Conform art. 25 din Ordonanța nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul instituțiilor de medicină legală examinează și avizează actele de expertiză medico-legală efectuate de serviciile de medicină legală județene pentru situația în care instanțele judecătorești consideră necesară avizarea. Prin urmare, nefiind obligatorie avizarea, în mod corect prima instanță a apreciat că această avizare în cauză nu este necesară, raportul de expertiză efectuat de S.M.L., județul Constanța fiind complet, clar și temeinic întocmit, răspunzând la obiectivele stabilite. Nici cea de-a doua critică invocată de inculpat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., nu este întemeiată. Inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, ceea ce reprezintă o coborâre sub minimul prevăzut de textele încriminatoare, tocmai fiindcă s-au avut în vedere circumstanțele atenuante și s-a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. O reducere și mai severă a pedepsei nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, modalitatea de săvârșire (prin violență) și concursul de infracțiuni. Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 918/ A din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2006.