ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2473/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 329 din 7

septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 1182/2005,

s-au dispus următoarele:

În baza art. 192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul L.I, la un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. (1) – art. 209

lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost

condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C.

pen., a mai fost condamnat același inculpat, la 3 ani și 4 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca inculpatul L.I. să

execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.I., la un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. (1) – art. 209

lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a mai fost

condamnat același inculpat la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de furt calificat.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C.

pen., a mai fost condamnat același inculpat, la 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus ca inculpatul Ș.I. să

execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepselor, s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute

de art. 64 C. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. d) (drepturile

părintești).

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpatul L.I. 2 saci de rafie folosiți la săvârșirea

infracțiunii de furt calificat.

S-a luat act că părțile vătămate P.S.,

R.T. și T.G. nu s-au constituit părți civile.

Au fost obligați inculpații la câte

300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 20 aprilie 2004, cei doi

inculpați, urmare a faptului că și-au cheltuit banii la un restaurant de pe

raza comunei Scânteia, unde își au domiciliul, au luat hotărârea infracțională,

după o înțelegere prealabilă între ei, de a merge la domiciliul părții vătămate

P.S., cu scopul de a sustrage porumb pentru a-l vinde.

Au materializat hotărârea

infracțională, în sensul că au pătruns în curtea părții vătămate, cu un levier

au forțat ușa magaziei și au sustras porumb, pe care l-au pus în saci.

În data de 21 aprilie 2004, deci a

doua zi dimineață, inculpații au vândut 4 saci cu porumb boabe și au obținut

suma de 870.000 lei, sumă pe care au cheltuit-o împreună pe băutură.

În aceeași zi, în jurul orei 10,00,

cei doi s-au deplasat cu căruța pe islazul localității Iazu, unde inculpatul L.I.

a sustras un miel dintr-o turmă de oi ce păștea, profitând de faptul că aceasta

era păzită de un singur cioban, T.G., în imposibilitate de a se apăra și care

striga după ajutor.

Strigătele de ajutor ale ciobanului

au fost auzite de martorii aflați pe islazul respectiv (martorul M.I., soția și

fiul acestuia).

Pentru că ciobanul i-a ajuns din

urmă, inculpatul L.I., pentru a asigura scăparea celuilalt inculpat și a păstra

bunul sustras, i-a aplicat primului mai multe lovituri de bici.

Inculpatul a fost imobilizat de

martori, timp în care au fost anunțate și organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul L.I., care a criticat-o pentru netemeinicie sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 918/ A din 29 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3228/2005,

a respins, ca nefondat, apelul declarat, reținând că individualizarea pedepsei

este corectă, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul L.I., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., solicitând, în principal,

trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că în mod greșit la instanța

de fond s-a respins cererea de avizare a raportului de expertiză medicală, iar

în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, verificând hotărârile

pronunțate în cauză atât din punct de vedere al cazurilor de casare invocate,

cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază

că acestea sunt legale și temeinice.

Prima critică formulată de inculpat,

referitoare la greșita reapreciere a cererii de avizare a raportului de

expertiză medico-legală, este nefondată.

În cauză, la instanța de fond s-a

dispus și s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică. Potrivit

raportului de expertiză nr. 114/ P din 23 iunie 2005, întocmit de S.M.L.J. Constanța,

s-a stabilit că inculpatul este diagnosticat cu „Tulburare mixtă de

personalitate și atât în prezent, cât și la data săvârșirii faptelor, inclusiv

în situația consumului de alcool, a avut discernământul păstrat”.

Din practicaua sentinței primei

instanțe rezultă că apărarea inculpatului a solicitat avizarea raportului de

către comisia de avizare, cererea respinsă, motivat de instanța de fond.

Conform art. 25 din Ordonanța nr. 1/2000

privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină

legală, Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul

instituțiilor de medicină legală examinează și avizează actele de expertiză

medico-legală efectuate de serviciile de medicină legală județene pentru

situația în care instanțele judecătorești consideră necesară avizarea.

Prin urmare, nefiind obligatorie

avizarea, în mod corect prima instanță a apreciat că această avizare în cauză

nu este necesară, raportul de expertiză efectuat de S.M.L., județul Constanța

fiind complet, clar și temeinic întocmit, răspunzând la obiectivele stabilite.

Nici cea de-a doua critică invocată

de inculpat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., nu este întemeiată.

Inculpatul are de executat o

pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, ceea ce reprezintă o coborâre

sub minimul prevăzut de textele încriminatoare, tocmai fiindcă s-au avut în

vedere circumstanțele atenuante și s-a făcut aplicarea art. 74 – art. 76 C.

pen.

O reducere și mai severă a pedepsei

nu se justifică, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise,

modalitatea de săvârșire (prin violență) și concursul de infracțiuni.

Pentru considerentele mai sus

expuse, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.I. împotriva deciziei penale nr. 918/ A din 29 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 aprilie 2006.