ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul F.T. a chemat în judecată societatea comercială C. SA BUFTEA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., că nu a fost atestat dreptul de proprietate al societății asupra terenurilor conform dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, iar în temeiul art. 131 alin. (2 1 ) și (2 3 ) din Legea nr. 31/1990 și art. 32 2 alin. (1) din Legea nr. 99/1999 să se constate nulitatea absolută a tuturor înregistrărilor, mențiunilor și actelor juridice privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor aparținând societății, pentru fraudă la lege. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 12074 din 1 noiembrie 2004, a admis excepția inadmisibilității pentru primul capăt al acțiunii, a admis în parte cel de-al doilea capăt de cerere astfel cum a fost precizat și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A.

din 15 martie 2001 precum și a actului adițional nr. 28 din 31 mai 2002. Prin aceeași sentință au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de constatare a nulității absolute a actelor de înregistrare de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune de la dosarul de fond cu cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a stabilit că solicitarea de a se constata că nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societății tinde la constatarea unei situații de fapt, iar pentru al doilea capăt de cerere a stabilit că legea prevede o procedură specială derogatorie de la dreptul comun pentru majorarea capitalului social al societăților comerciale supuse privatizării, cu valoarea terenurilor și că nerespectarea acestei proceduri atrage nulitatea hotărârii A.G.A.

din 15 martie 2001 și a actului adițional din 31 mai 2002. Cu referire la înregistrarea actelor menționate la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune tribunalul a reținut că aceste înscrisuri nu au caracterul unui act juridic și ca atare nu pot fi supuse controlului instanței. Sentința a fost apelată de reclamant pentru capetele de cerere respinse, iar de pârâta SC C. SA pentru capetele de cerere admise prin care s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28 din 31 mai 2002. Prin decizia nr. 691 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, ambele apeluri. Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt de cerere s-a reținut că soluția de respingere este corectă, întrucât prin cerere s-a urmărit, să se constate inexistența unei stări de fapt.

Prin precizarea de acțiune, a reținut în continuare instanța de apel, a fost reformulat capătul de cerere al acțiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor, prin certificat de atestare, conform H.G. nr. 834/1991, capăt de cerere inadmisibil în raport de dispozițiile legale enunțate. Tot nefondate au fost considerate și criticile în legătură cu respingerea capătului de cerere privind anularea tuturor actelor, înregistrărilor și mențiunilor efectuate, întrucât prin anularea hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28/2002 operațiunile de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune sunt de drept lipsite de eficiență juridică.

Apelul pârâtei a fost respins, pe considerentul că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 32 alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/1999 prin care s-a stabilit o procedură specială de majorare a capitalului social al societăților care se privatizează, cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile legii. Curtea a mai stabilit, în alți termeni că, aceste societăți comerciale își pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate și numai cu valoarea terenurilor menționate în certificat.

Au fost înlăturate de instanța de apel și criticile în legătură cu faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi precum și argumentele aduse pentru a se demonstra că scopul legii, de a asigura dreptul statului la acțiunile corespunzătoare valorii terenurilor - este atins dacă toate terenurile aflate în patrimoniu pot fi incluse în capitalul social indiferent dacă s-a emis sau nu certificat de atestare a dreptului de proprietate. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, pârâta SC C. SA, prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în sprijinul susținerii că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legislației speciale din materia privatizării societăților comerciale și a celei referitoare la certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În esență, recurenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 32 1 – art. 32 2 din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, care reglementează situația juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale la momentul privatizării acestora. Potrivit recurentei în legătură cu situația juridică a terenurilor se impune distincția între terenurile deținute în administrare de către societatea comercială privatizată și terenuri aflate în proprietatea societății comerciale privatizate, pentru acestea din urmă, care deja se află în patrimoniul societății existând obligația încluderii lor în capitalul social. Sub aspectul situației de fapt recurenta susține că sunt două categorii de terenuri aflate în proprietatea societăților comerciale unele pentru care s-a emis certificat de proprietate și altele pentru care acest certificat nu a fost emis.

Această distincție nu împiedică, în opinia sa, includerea în capitalul social întrucât art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie o obligație negativă de a nu majora capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ci o obligație pozitivă aceea ca, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării, să se efectueze majorarea capitalului social cu valoarea acestora. Concluzia recurentei față de argumentele prezentate în sprijinul criticii de nelegalitate invocată este că legea nu instituie o procedură specială de majorare a capitalului social care să aibă drept condiție emiterea în prealabil a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și că scopul legii constând în protejarea acțiunilor corespunzătoare terenurilor poate fi atins prin majorarea capitalului social indiferent dacă s-au emis sau nu acele certificate.

Corecta evaluare a terenurilor potrivit criteriilor stabilite de o comisie desemnată a susținut în continuare recurenta este confirmată și de reprezentanții statului român, prin A.P.A.P.S. care au participat la A.G.A. din 15 martie 2001 și au aprobat majorarea capitalului social astfel că nu s-a încălcat nici o dispoziție legală dacă s-a procedat la majorarea capitalului. Pentru motivul invocat, în concluzie, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii. Intimata prin întâmpinare a examinat criticile aduse hotărârilor și considerând că nu s-au încălcat dispozițiile legale invocate de recurentă a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat.

În adevăr, societățile comerciale, potrivit dispozițiilor citate de recurentă, art. 35 O.U.G. nr. 88/1997, art. 32 1 – art. 32 2 din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, dețin terenurile aflate în patrimoniul lor în administrare sau în proprietate. Pentru societățile care se privatizează legiuitorul a făcut distincție între terenurile pentru care societatea deține titluri de proprietate și terenuri, pentru care, deși se află în patrimoniul societăților nu s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această distincție în legislația privind măsurile instituite pentru privatizare și accelerarea reformei (Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 450/1990 și Normele aprobate prin H.G.

nr. 577/1999) s-a stabilit o modalitate distinctă de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor. Din acest punct de vedere instanțele anterioare au pus problema derogării acestor prevederi de la cerințele majorării capitalului social prevăzute de legea societăților comerciale. Deși a citat dispoziții care sunt specifice domeniului societăților comerciale care se privatizează, cu distincțiile referitoare la terenurile aflate în patrimoniul acestora și, la deținerea certificatului de proprietate, recurenta ajunge la concluzia că toate terenurile societății inclusiv cele pentru care din diverse motive nu s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pot fi incluse în capitalul social.

Această concluzie nu-și găsește corespondent în dispozițiile art. 32 1 și 32 2 din Legea nr. 99/1999 potrivit cărora „…Societățile comerciale se privatizează fără a include în capitalul social valoarea terenurilor prevăzute la alin. (1)” (art. 32 1 alin. 2). „Capitalul social al societăților comerciale cărora li s-a aliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat „[(art. 32 2 alin. (1)]. Rezultă, deci, că textele aplicabile speței, evocate de recurentă, stabilesc o „obligație pozitivă” de majorare a capitalului social conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

Dovadă în acest sens sunt și dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 88/1997 pe care le-a citat recurenta în care se stabilește expres că „societățile comerciale cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul social”. Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social” sau „majorarea de drept” a capitalului social cu valoarea terenurilor (în cazul obținerii ulterioare a certificatului de proprietate) este condiționată de deținerea sau de obținerea ulterioară a certificatului care atestă proprietatea asupra terenului. Faptul că legislația amintită de recurentă, O.U.G.

nr. 88/1997 și Legea nr. 99/1999, nu a folosit noțiunea expresă de terenuri aflate în proprietatea societății nu prezintă nici o relevanță câtă vreme textele citate anterior, interpretate sistematic stabilesc obligația de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate. Aceste cerințe impuse pentru majorarea capitalului social scot în evidență faptul că terenurile din patrimoniul societăților comerciale pot fi deținute și cu alt titlu [(art. 32 1 alin. (3)]. Prin urmare obligația stabilită generic de art. 1 și 5 din H.G.

nr. 834/1991 pentru obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale nu poate fi interpretată în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu valoarea terenurilor determinate după criterii de evaluare fără deținerea certificatului de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul societății comerciale. În consecință, concluzia instanțelor, care s-au pronunțat anterior, potrivit căreia societățile comerciale își pot majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate este conformă cu dispozițiile art. 32 1 - 32 2 din Legea nr. 99/1999.

Această majorare de drept a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi substituită prin alte modalități sau criterii așa cum opinează recurenta, fără a se reține încălcarea prevederilor legale în materia privatizării, mai sus amintite, sau fără a adăuga la aceasta, proceduri pe care legea nu le-a prevăzut. Urmează să se rețină în același sens că votul din A.G.A. al reprezentantului A.P.A.P.S. într-un sens sau altul nu este de natură să confirme posibilitatea încălcării dispozițiilor legale analizate sau a procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea sub control acest domeniu al privatizării. În consecință, toate argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate împotriva deciziei din apel sunt lipsite de suport legal așa încât recursul va fi respins ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA BUFTEA împotriva deciziei nr. 691 din 29 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.065 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul reclamant FRANGU TUDOR. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2006.