ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamantul F.T. a chemat în
judecată societatea comercială C. SA BUFTEA și a solicitat ca prin sentința care
se va pronunța să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., că nu a fost atestat
dreptul de proprietate al societății asupra terenurilor conform dispozițiilor H.G.
nr. 834/1991, iar în temeiul art. 131 alin. (2
1
) și (2
3
)
din Legea nr. 31/1990 și art. 32
2
alin. (1) din Legea nr. 99/1999 să
se constate nulitatea absolută a tuturor înregistrărilor, mențiunilor și
actelor juridice privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor
aparținând societății, pentru fraudă la lege.
Tribunalul București, secția
comercială, prin sentința nr. 12074 din 1 noiembrie 2004, a admis excepția inadmisibilității
pentru primul capăt al acțiunii, a admis în parte cel de-al doilea capăt de
cerere astfel cum a fost precizat și a constatat nulitatea absolută a hotărârii
A.G.A. din 15 martie 2001 precum și a actului adițional nr. 28 din 31 mai 2002.
Prin aceeași sentință au
fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de constatare a nulității absolute a
actelor de înregistrare de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune de la dosarul
de fond cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a stabilit că solicitarea de a se constata că nu s-a emis
certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor
societății tinde la constatarea unei situații de fapt, iar pentru al doilea capăt
de cerere a stabilit că legea prevede o procedură specială derogatorie de la dreptul
comun pentru majorarea capitalului social al societăților comerciale supuse privatizării,
cu valoarea terenurilor și că nerespectarea acestei proceduri atrage nulitatea
hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional din 31 mai 2002.
Cu referire la înregistrarea
actelor menționate la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune tribunalul a reținut
că aceste înscrisuri nu au caracterul unui act juridic și ca atare nu pot fi
supuse controlului instanței.
Sentința a fost apelată de
reclamant pentru capetele de cerere respinse, iar de pârâta SC C. SA pentru
capetele de cerere admise prin care s-a constatat nulitatea absolută a
hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28 din 31 mai
2002.
Prin decizia nr. 691 din 22
septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt de cerere
s-a reținut că soluția de respingere este corectă, întrucât prin cerere s-a urmărit,
să se constate inexistența unei stări de fapt.
Prin precizarea de acțiune,
a reținut în continuare instanța de apel, a fost reformulat capătul de cerere
al acțiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor,
prin certificat de atestare, conform H.G. nr. 834/1991, capăt de cerere
inadmisibil în raport de dispozițiile legale enunțate. Tot nefondate au fost
considerate și criticile în legătură cu respingerea capătului de cerere privind
anularea tuturor actelor, înregistrărilor și mențiunilor efectuate, întrucât
prin anularea hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28/2002
operațiunile de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune sunt de drept lipsite
de eficiență juridică.
Apelul pârâtei a fost
respins, pe considerentul că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 32
alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/1999 prin care s-a stabilit o procedură
specială de majorare a capitalului social al societăților care se privatizează,
cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a
dreptului de proprietate, în condițiile legii. Curtea a mai stabilit, în alți
termeni că, aceste societăți comerciale își pot majora capitalul social cu
valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a
dreptului de proprietate și numai cu valoarea terenurilor menționate în
certificat. Au fost înlăturate de instanța de apel și criticile în legătură cu
faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter
declarativ și nu constitutiv de drepturi precum și argumentele aduse pentru a
se demonstra că scopul legii, de a asigura dreptul statului la acțiunile corespunzătoare
valorii terenurilor - este atins dacă toate terenurile aflate în patrimoniu pot
fi incluse în capitalul social indiferent dacă s-a emis sau nu certificat de
atestare a dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei
pronunțată în apel a declarat recurs, pârâta SC C. SA, prin care a invocat
motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în sprijinul susținerii că
hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legislației speciale
din materia privatizării societăților comerciale și a celei referitoare la
certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
În esență, recurenta a
invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 32
1
– art. 32
2
din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, care
reglementează situația juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăților
comerciale la momentul privatizării acestora.
Potrivit recurentei în
legătură cu situația juridică a terenurilor se impune distincția între
terenurile deținute în administrare de către societatea comercială privatizată
și terenuri aflate în proprietatea societății comerciale privatizate, pentru
acestea din urmă, care deja se află în patrimoniul societății existând
obligația încluderii lor în capitalul social.
Sub aspectul situației de
fapt recurenta susține că sunt două categorii de terenuri aflate în
proprietatea societăților comerciale unele pentru care s-a emis certificat de
proprietate și altele pentru care acest certificat nu a fost emis. Această
distincție nu împiedică, în opinia sa, includerea în capitalul social întrucât art.
35 din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie o obligație negativă de a nu majora
capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat
certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ci o obligație pozitivă
aceea ca, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate
ulterior privatizării, să se efectueze majorarea capitalului social cu valoarea
acestora.
Concluzia recurentei față de
argumentele prezentate în sprijinul criticii de nelegalitate invocată este că
legea nu instituie o procedură specială de majorare a capitalului social care să
aibă drept condiție emiterea în prealabil a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate și că scopul legii constând în protejarea acțiunilor
corespunzătoare terenurilor poate fi atins prin majorarea capitalului social
indiferent dacă s-au emis sau nu acele certificate. Corecta evaluare a
terenurilor potrivit criteriilor stabilite de o comisie desemnată a susținut în
continuare recurenta este confirmată și de reprezentanții statului român, prin
A.P.A.P.S. care au participat la A.G.A. din 15 martie 2001 și au aprobat
majorarea capitalului social astfel că nu s-a încălcat nici o dispoziție legală
dacă s-a procedat la majorarea capitalului.
Pentru motivul invocat, în
concluzie, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în
sensul respingerii acțiunii.
Intimata prin întâmpinare a
examinat criticile aduse hotărârilor și considerând că nu s-au încălcat dispozițiile
legale invocate de recurentă a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
În adevăr, societățile
comerciale, potrivit dispozițiilor citate de recurentă, art. 35 O.U.G. nr. 88/1997,
art. 32
1
– art. 32
2
din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G.
nr. 834/1991, dețin terenurile aflate în patrimoniul lor în administrare sau în
proprietate. Pentru societățile care se privatizează legiuitorul a făcut
distincție între terenurile pentru care societatea deține titluri de proprietate
și terenuri, pentru care, deși se află în patrimoniul societăților nu s-a eliberat
certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această
distincție în legislația privind măsurile instituite pentru privatizare și
accelerarea reformei (Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 450/1990
și Normele aprobate prin H.G. nr. 577/1999) s-a stabilit o modalitate distinctă
de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor. Din acest punct de
vedere instanțele anterioare au pus problema derogării acestor prevederi de la
cerințele majorării capitalului social prevăzute de legea societăților
comerciale.
Deși a citat dispoziții care
sunt specifice domeniului societăților comerciale care se privatizează, cu
distincțiile referitoare la terenurile aflate în patrimoniul acestora și, la
deținerea certificatului de proprietate, recurenta ajunge la concluzia că toate
terenurile societății inclusiv cele pentru care din diverse motive nu s-a emis
certificatul de atestare a dreptului de proprietate pot fi incluse în capitalul
social.
Această concluzie nu-și
găsește corespondent în dispozițiile art. 32
1
și 32
2
din
Legea nr. 99/1999 potrivit cărora „…Societățile comerciale se privatizează fără
a include în capitalul social valoarea terenurilor prevăzute la alin. (1)” (art.
32
1
alin. 2). „Capitalul social al societăților comerciale cărora li
s-a aliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor
se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat „[(art. 32
2
alin. (1)]. Rezultă, deci, că textele aplicabile speței, evocate de recurentă,
stabilesc o „obligație pozitivă” de majorare a capitalului social conform
certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Dovadă în
acest sens sunt și dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 88/1997 pe care
le-a citat recurenta în care se stabilește expres că „societățile comerciale
cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul
social”. Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social” sau „majorarea
de drept” a capitalului social cu valoarea terenurilor (în cazul obținerii
ulterioare a certificatului de proprietate) este condiționată de deținerea sau
de obținerea ulterioară a certificatului care atestă proprietatea asupra
terenului.
Faptul că legislația
amintită de recurentă, O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 99/1999, nu a folosit
noțiunea expresă de terenuri aflate în proprietatea societății nu prezintă nici
o relevanță câtă vreme textele citate anterior, interpretate sistematic
stabilesc obligația de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor
pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Aceste cerințe impuse pentru
majorarea capitalului social scot în evidență faptul că terenurile din
patrimoniul societăților comerciale pot fi deținute și cu alt titlu [(art. 32
1
alin. (3)]. Prin urmare obligația stabilită generic de art. 1 și 5 din H.G. nr.
834/1991 pentru obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate
asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale nu poate fi interpretată
în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu valoarea
terenurilor determinate după criterii de evaluare fără deținerea certificatului
de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul societății
comerciale.
În consecință, concluzia instanțelor,
care s-au pronunțat anterior, potrivit căreia societățile comerciale își pot
majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat
certificatul de atestare a dreptului de proprietate este conformă cu dispozițiile
art. 32
1
- 32
2
din Legea nr. 99/1999. Această majorare de
drept a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi
substituită prin alte modalități sau criterii așa cum opinează recurenta, fără
a se reține încălcarea prevederilor legale în materia privatizării, mai sus
amintite, sau fără a adăuga la aceasta, proceduri pe care legea nu le-a
prevăzut.
Urmează să se rețină în
același sens că votul din A.G.A. al reprezentantului A.P.A.P.S. într-un sens
sau altul nu este de natură să confirme posibilitatea încălcării dispozițiilor legale
analizate sau a procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea
sub control acest domeniu al privatizării.
În consecință, toate
argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate împotriva deciziei din apel
sunt lipsite de suport legal așa încât recursul va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor
de judecată în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC C. SA BUFTEA împotriva deciziei nr. 691 din 29 septembrie 2005 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata
sumei de 1.065 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul
reclamant FRANGU TUDOR.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 septembrie 2006.