ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2711/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul F.T. a chemat în

judecată societatea comercială C. SA BUFTEA și a solicitat ca prin sentința care

se va pronunța să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., că nu a fost atestat

dreptul de proprietate al societății asupra terenurilor conform dispozițiilor H.G.

nr. 834/1991, iar în temeiul art. 131 alin. (2

1

) și (2

3

)

din Legea nr. 31/1990 și art. 32

2

alin. (1) din Legea nr. 99/1999 să

se constate nulitatea absolută a tuturor înregistrărilor, mențiunilor și

actelor juridice privind majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor

aparținând societății, pentru fraudă la lege.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința nr. 12074 din 1 noiembrie 2004, a admis excepția inadmisibilității

pentru primul capăt al acțiunii, a admis în parte cel de-al doilea capăt de

cerere astfel cum a fost precizat și a constatat nulitatea absolută a hotărârii

A.G.A. din 15 martie 2001 precum și a actului adițional nr. 28 din 31 mai 2002.

Prin aceeași sentință au

fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de constatare a nulității absolute a

actelor de înregistrare de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune de la dosarul

de fond cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a stabilit că solicitarea de a se constata că nu s-a emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

societății tinde la constatarea unei situații de fapt, iar pentru al doilea capăt

de cerere a stabilit că legea prevede o procedură specială derogatorie de la dreptul

comun pentru majorarea capitalului social al societăților comerciale supuse privatizării,

cu valoarea terenurilor și că nerespectarea acestei proceduri atrage nulitatea

hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional din 31 mai 2002.

Cu referire la înregistrarea

actelor menționate la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune tribunalul a reținut

că aceste înscrisuri nu au caracterul unui act juridic și ca atare nu pot fi

supuse controlului instanței.

Sentința a fost apelată de

reclamant pentru capetele de cerere respinse, iar de pârâta SC C. SA pentru

capetele de cerere admise prin care s-a constatat nulitatea absolută a

hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28 din 31 mai

2002.

Prin decizia nr. 691 din 22

septembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt de cerere

s-a reținut că soluția de respingere este corectă, întrucât prin cerere s-a urmărit,

să se constate inexistența unei stări de fapt.

Prin precizarea de acțiune,

a reținut în continuare instanța de apel, a fost reformulat capătul de cerere

al acțiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra terenurilor,

prin certificat de atestare, conform H.G. nr. 834/1991, capăt de cerere

inadmisibil în raport de dispozițiile legale enunțate. Tot nefondate au fost

considerate și criticile în legătură cu respingerea capătului de cerere privind

anularea tuturor actelor, înregistrărilor și mențiunilor efectuate, întrucât

prin anularea hotărârii A.G.A. din 15 martie 2001 și a actului adițional nr. 28/2002

operațiunile de la pct. 3 - 7 din precizarea de acțiune sunt de drept lipsite

de eficiență juridică.

Apelul pârâtei a fost

respins, pe considerentul că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 32

alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/1999 prin care s-a stabilit o procedură

specială de majorare a capitalului social al societăților care se privatizează,

cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a

dreptului de proprietate, în condițiile legii. Curtea a mai stabilit, în alți

termeni că, aceste societăți comerciale își pot majora capitalul social cu

valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat certificatul de atestare a

dreptului de proprietate și numai cu valoarea terenurilor menționate în

certificat. Au fost înlăturate de instanța de apel și criticile în legătură cu

faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate are caracter

declarativ și nu constitutiv de drepturi precum și argumentele aduse pentru a

se demonstra că scopul legii, de a asigura dreptul statului la acțiunile corespunzătoare

valorii terenurilor - este atins dacă toate terenurile aflate în patrimoniu pot

fi incluse în capitalul social indiferent dacă s-a emis sau nu certificat de

atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva deciziei

pronunțată în apel a declarat recurs, pârâta SC C. SA, prin care a invocat

motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în sprijinul susținerii că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legislației speciale

din materia privatizării societăților comerciale și a celei referitoare la

certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În esență, recurenta a

invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, art. 32

1

– art. 32

2

din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, care

reglementează situația juridică a terenurilor aflate în patrimoniul societăților

comerciale la momentul privatizării acestora.

Potrivit recurentei în

legătură cu situația juridică a terenurilor se impune distincția între

terenurile deținute în administrare de către societatea comercială privatizată

și terenuri aflate în proprietatea societății comerciale privatizate, pentru

acestea din urmă, care deja se află în patrimoniul societății existând

obligația încluderii lor în capitalul social.

Sub aspectul situației de

fapt recurenta susține că sunt două categorii de terenuri aflate în

proprietatea societăților comerciale unele pentru care s-a emis certificat de

proprietate și altele pentru care acest certificat nu a fost emis. Această

distincție nu împiedică, în opinia sa, includerea în capitalul social întrucât art.

35 din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie o obligație negativă de a nu majora

capitalul social cu valoarea terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ci o obligație pozitivă

aceea ca, după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate

ulterior privatizării, să se efectueze majorarea capitalului social cu valoarea

acestora.

Concluzia recurentei față de

argumentele prezentate în sprijinul criticii de nelegalitate invocată este că

legea nu instituie o procedură specială de majorare a capitalului social care să

aibă drept condiție emiterea în prealabil a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate și că scopul legii constând în protejarea acțiunilor

corespunzătoare terenurilor poate fi atins prin majorarea capitalului social

indiferent dacă s-au emis sau nu acele certificate. Corecta evaluare a

terenurilor potrivit criteriilor stabilite de o comisie desemnată a susținut în

continuare recurenta este confirmată și de reprezentanții statului român, prin

A.P.A.P.S. care au participat la A.G.A. din 15 martie 2001 și au aprobat

majorarea capitalului social astfel că nu s-a încălcat nici o dispoziție legală

dacă s-a procedat la majorarea capitalului.

Pentru motivul invocat, în

concluzie, recurenta a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în

sensul respingerii acțiunii.

Intimata prin întâmpinare a

examinat criticile aduse hotărârilor și considerând că nu s-au încălcat dispozițiile

legale invocate de recurentă a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

În adevăr, societățile

comerciale, potrivit dispozițiilor citate de recurentă, art. 35 O.U.G. nr. 88/1997,

art. 32

1

– art. 32

2

din Legea nr. 99/1999, art. 5 din H.G.

nr. 834/1991, dețin terenurile aflate în patrimoniul lor în administrare sau în

proprietate. Pentru societățile care se privatizează legiuitorul a făcut

distincție între terenurile pentru care societatea deține titluri de proprietate

și terenuri, pentru care, deși se află în patrimoniul societăților nu s-a eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această

distincție în legislația privind măsurile instituite pentru privatizare și

accelerarea reformei (Legea nr. 99/1999, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 450/1990

și Normele aprobate prin H.G. nr. 577/1999) s-a stabilit o modalitate distinctă

de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor. Din acest punct de

vedere instanțele anterioare au pus problema derogării acestor prevederi de la

cerințele majorării capitalului social prevăzute de legea societăților

comerciale.

Deși a citat dispoziții care

sunt specifice domeniului societăților comerciale care se privatizează, cu

distincțiile referitoare la terenurile aflate în patrimoniul acestora și, la

deținerea certificatului de proprietate, recurenta ajunge la concluzia că toate

terenurile  societății inclusiv cele pentru care din diverse motive nu s-a emis

certificatul de atestare a dreptului de proprietate pot fi incluse în capitalul

social.

Această concluzie nu-și

găsește corespondent în dispozițiile art. 32

1

și 32

2

din

Legea nr. 99/1999 potrivit cărora „…Societățile comerciale se privatizează fără

a include în capitalul social valoarea terenurilor prevăzute la alin. (1)” (art.

32

1

alin. 2). „Capitalul social al societăților comerciale cărora li

s-a aliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat „[(art. 32

2

alin. (1)]. Rezultă, deci, că textele aplicabile speței, evocate de recurentă,

stabilesc o „obligație pozitivă” de majorare a capitalului social conform

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. Dovadă în

acest sens sunt și dispozițiile art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 88/1997 pe care

le-a citat recurenta în care se stabilește expres că „societățile comerciale

cărora li s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în capitalul

social”. Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social” sau „majorarea

de drept” a capitalului social cu valoarea terenurilor (în cazul obținerii

ulterioare a certificatului de proprietate) este condiționată de deținerea sau

de obținerea ulterioară a certificatului care atestă proprietatea asupra

terenului.

Faptul că legislația

amintită de recurentă, O.U.G. nr. 88/1997 și Legea nr. 99/1999, nu a folosit

noțiunea expresă de terenuri aflate în proprietatea societății nu prezintă nici

o relevanță câtă vreme textele citate anterior, interpretate sistematic

stabilesc obligația de majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor

pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Aceste cerințe impuse pentru

majorarea capitalului social scot în evidență faptul că terenurile din

patrimoniul societăților comerciale pot fi deținute și cu alt titlu [(art. 32

1

alin. (3)]. Prin urmare obligația stabilită generic de art. 1 și 5 din H.G. nr.

834/1991 pentru obținerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale nu poate fi interpretată

în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu valoarea

terenurilor determinate după criterii de evaluare fără deținerea certificatului

de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul societății

comerciale.

În consecință, concluzia instanțelor,

care s-au pronunțat anterior, potrivit căreia societățile comerciale își pot

majora capitalul social cu valoarea terenurilor numai după ce s-a eliberat

certificatul de atestare a dreptului de proprietate este conformă cu dispozițiile

art. 32

1

- 32

2

din Legea nr. 99/1999. Această majorare de

drept a capitalului social cu valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi

substituită prin alte modalități sau criterii așa cum opinează recurenta, fără

a se reține încălcarea prevederilor legale în materia privatizării, mai sus

amintite, sau fără a adăuga la aceasta, proceduri pe care legea nu le-a

prevăzut.

Urmează să se rețină în

același sens că votul din A.G.A. al reprezentantului A.P.A.P.S. într-un sens

sau altul nu este de natură să confirme posibilitatea încălcării dispozițiilor legale

analizate sau a procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea

sub control acest domeniu al privatizării.

În consecință, toate

argumentele aduse în sprijinul criticilor formulate împotriva deciziei din apel

sunt lipsite de suport legal așa încât recursul va fi respins ca nefondat.

Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor

de judecată în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C. SA BUFTEA împotriva deciziei nr. 691 din 29 septembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1.065 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul

reclamant FRANGU TUDOR.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 septembrie 2006.