ÎCCJ, decizie (scj.ro #83451)

Majorarea

capitalului social al societății comerciale supuse privatizării cu valoarea

terenurilor. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate

Cuprins pe materii:

Societate

comercială. Capital social

Index alfabetic:

-

act adițional

-

adunare  generală

-capital social

-certificat de atestare a dreptului de proprietate

-patrimoniul societății

-societate comercială supusă privatizării

-valoarea  terenurilor

Legea nr.99/1999, OUG nr.88/1997

În cazul societății comerciale care

se privatizează, prima instanță a făcut o corectă aplicare a art.32 alin.(1) și

alin.(2) din Legea nr.99/1999, prin care s-a stabilit o procedură specială de

majorare a capitalului social cu valoarea terenurilor pentru care s-a

eliberat  certificatul de atestare a  dreptului de proprietate.

Astfel, societatea  își poate majora capitalul social numai după

eliberarea  certificatului  de atestare a dreptului de proprietate și

numai cu valoarea terenurilor  menționate în certificat.

Această procedură de majorare a

capitalului social cu valoarea  cuprinsă în certificat nu poate fi

substituită prin alte modalități sau criterii, fără a se reține încălcarea

prevederilor legale în materia privatizării

.

(Secția comercială, decizia nr.2711 din 29 septembrie 2006)

Reclamantul F.T. a chemat în judecată

SC C. SA BUFTEA pentru a se  constata, în temeiul art.111 C.proc.civ., că

nu a fost  atestat dreptul de proprietate al societății asupra

terenurilor, conform dispozițiilor HG nr.834/1991, iar în temeiul art.131

alin.2

1

și 2

3

din Legea nr.31/1990 și art.32

2

alin.1 din Legea nr.99/1999 să se constate nulitatea absolută a tuturor

înregistrărilor, mențiunilor și actelor juridice privind majorarea capitalului

social cu valoarea terenurilor aparținând societății,  pentru fraudă la

lege.

Tribunalul București , Secția

comercială, prin sentința nr.12074 din 1 noiembrie 2004 a admis excepția

inadmisibilității pentru primul  capăt al acțiunii, a admis în parte

cel  de-al doilea capăt de cerere astfel cum a  fost precizat și a

constatat nulitatea absolută a hotărârii AGA din 15 martie 2001 precum și a

actului adițional nr.28 din 31 mai 2002.

Prima instanță a stabilit  că solicitarea de a se constata că nu  s-a

emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

societății  tinde la constatarea  unei situații de fapt, iar pentru

al doilea capăt de cerere, a stabilit că legea prevede  o procedură

specială derogatorie de la  dreptul comun pentru majorarea capitalului

social al societăților comerciale supuse  privatizării, cu valoarea

terenurilor și nerespectarea acestei proceduri  atrage nulitatea hotărârii

AGA  din 15 martie 2001 și  a actului adițional din 31 mai 2002.

Sentința a fost apelată de reclamant pentru  capetele de cerere respinse,

și de pârâtă pentru capetele de cerere admise, prin care s-a constatat  nulitatea

absolută a hotărârii AGA și a actului adițional.

Prin decizia nr.691 din 22 septembrie

2005,  Curtea de Apel București a respins ca  nefondate ambele

apeluri. Din analiza criticilor aduse de către reclamant asupra primului capăt

de cerere s-a reținut că soluția de respingere este corectă, întrucât s-a cerut

să se constate inexistența unei stări  de fapt.

Instanța de  apel a reținut că a fost reformulat capătul de cerere al

acțiunii în sensul că nu a fost atestat dreptul de proprietate asupra

terenurilor, prin certificat de atestare, conform  H.G. nr.834/1991, capăt

de  cerere inadmisibil în raport cu dispozițiile legale enunțate. Tot

nefondate au fost considerate și criticile în  legătură cu respingerea

capătului de cerere privind anularea tuturor actelor , înregistrărilor și

mențiunilor efectuate întrucât prin anularea hotărârii AGA din 15 martie 2001

și a actului adițional, operațiunile de la pct. 3-7  din precizarea de acțiune

au rămas lipsite de eficiență juridică.

Apelul pârâtei a fost respins, pe considerentul că prima instanță a făcut

o corectă aplicare a art.32alin. (1) și alin.(2) din Legea  nr.99/1999,

prin care s-a stabilit o  procedură specială de majorare a

capitalului social al societăților care se privatizează, cu valoarea

terenurilor pentru care s-au eliberat certificatele de atestare a dreptului de

proprietate, în condițiile legii. Curtea a mai stabilit că aceste societăți

comerciale își pot majora capitalul social  cu valoarea terenurilor numai

după ce s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului  de proprietate

și numai cu valoarea  terenurilor menționate în certificat. Instanța de

apel a înlăturat și criticile  în legătură cu faptul că certificatul

de atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu

constitutiv de drepturi precum și argumentele aduse pentru a se demonstra că

scopul legii - de a  asigura dreptul statului la acțiunile

corespunzătoare valorii terenurilor - este atins, dacă toate terenurile aflate

în patrimoniu pot fi incluse în capitalul  social, indiferent dacă s-a

emis sau nu certificat de atestare a dreptului  de proprietate.

Împotriva deciziei, pârâta a declarat recurs, prin care a invocat motivul

prevăzut în art.304pct. (9) C. proc.civ., în sprijinul susținerii că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu  aplicarea greșită a legislației

speciale din materia privatizării societăților comerciale și a celei

referitoare la certificatele  de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor.

În esență, recurenta a invocat aplicarea greșită a  dispozițiilor art.35

din OUG nr.88/1997, art.32

1

- 32

2

din Legea nr.99/1999,

art.5 din H.G. nr.834/1991, care  reglementează situația juridică a

terenurilor aflate în patrimoniul  societăților comerciale la momentul

privatizării acestora.

În legătură cu situația juridică a terenurilor, pârâta a susținut că se impune

distincția între terenurile deținute în administrare de către societatea

comercială privatizată și terenurile aflate în proprietatea societății

comerciale privatizate, pentru acestea din urmă, care deja se află în

patrimoniul societății, existând obligația  încluderii lor în capitalul

social.

Sub aspectul situației de fapt, recurenta a susținut că sunt două categorii de

terenuri aflate în proprietatea societăților comerciale, unele pentru

care  s-a emis  certificat de proprietate și altele, pentru care

acest certificat nu a fost emis. Această distincție nu împiedică,  în

opinia sa, includerea în capitalul social, întrucât art.35 din OUG nr.88/1997

nu instituie o obligație  negativă  de a nu majora capitalul

social  cu valoarea  terenurilor pentru care încă nu a fost eliberat

certificatul  de atestare  a dreptului de proprietate, ci o

obligație  pozitivă, aceea ca după obținerea  certificatului de

atestare a dreptului de proprietate ulterior  privatizării, să se

efectueze majorarea  capitalului social cu valoarea acestora.

Concluzia pârâtei, față de argumentele în sprijinul criticii de

nelegalitate  invocată, este că legea nu instituie  o procedură

specială de majorare a  capitalului social care să aibă drept condiție

emiterea în prealabil a certificatului de  atestare a dreptului de

proprietate și că scopul legii constând în protejarea  acțiunilor

corespunzătoare terenurilor  poate fi atins prin  majorarea

capitalului social indiferent  dacă s-au emis sau nu acele

certificate. Corecta evaluare a terenurilor,  potrivit criteriilor

stabilite de o comisie  desemnată, este confirmată și de reprezentanții

statului român, prin A.P.A.P.S., care au  participat la AGA din 15 martie

2001 și au aprobat majorarea capitalului  social, astfel că nu s-a

încălcat nici o dispoziție legală dacă s-a procedat la majorarea capitalului.

Pentru motivul invocat, pârâta recurentă a cerut modificarea  hotărârilor

pronunțate în cauză, în sensul  respingerii acțiunii.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.35 din OUG nr.88/1997, 32

1

– 32

2

, din Legea  nr.99/1999, art.5 din Hotărârea Guvernului nr.834/1991,

societățile comerciale dețin terenurile aflate în patrimoniul lor  în

administrare sau  în proprietate. Pentru  societățile care se

privatizează legiuitorul a făcut distincție între terenurile pentru care

societatea deține titluri de  proprietate și terenuri, pentru care, deși

se  află în patrimoniul societăților, nu s-a  eliberat certificatul

de atestare a dreptului de proprietate. Pornind de la această distincție în legislația

privind  măsurile instituite pentru privatizare și accelerarea

reformei   (Legea nr.99/1999,   H. G.  nr.834/1991,

H.G. nr.450/1990 și Normele aprobate prin H. G.  nr.577/1999), s-a

stabilit o modalitate distinctă de  majorare a capitalului social cu

valoarea  terenurilor. Din acest  punct de vedere, instanțele

anterioare au pus problema derogării  acestor prevederi de la cerințele

majorării capitalului social prevăzute de legea societăților comerciale.

Deși a citat dispoziții specifice domeniului societăților comerciale care

se privatizează, cu distincțiile  referitoare la  terenurile aflate

în patrimoniul acestora și la deținerea certificatului  de proprietate,

pârâta a  apreciat că toate terenurile   societății, inclusiv

cele pentru care din diverse motive  nu s-a emis certificatul  de

atestare a dreptului de proprietate,  pot fi incluse în capitalul social.

Această concluzie nu-și găsește corespondent în dispozițiile art. 32

1

și 32

2

din Legea  nr.99/1999 potrivit cărora „…Societățile comerciale

se privatizează fără a include în capitalul social valoarea terenurilor

prevăzute la alin.1” (art.32

1

alin. 2). „Capitalul  social al

societăților  comerciale cărora  li s-a aliberat certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra  terenurilor se majorează de

drept cu  valoarea terenurilor menționate  în certificat „ (art.32

2

alin.1).  Rezultă că textele aplicabile speței stabilesc o „obligație

pozitivă” de majorare a capitalului social, conform certificatului de atestare

a  dreptului de proprietate asupra  terenului.  Dovadă în acest

sens sunt și dispozițiile art.35 (2) din OUG nr.88/1997, pe care le-a citat

recurenta, prin  care s-a stabilit expres că „societățile  comerciale

cărora li s-a eliberat certificat  de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor vor fi privatizate cu includerea valorii terenului în

capitalul social”. Prin urmare, „includerea valorii în capitalul social” sau

„majorarea de drept” a capitalului social cu valoarea terenurilor (în

cazul  obținerii ulterioare a certificatului de  proprietate) este

condiționată de deținerea sau de obținerea ulterioară a certificatului care

atestă proprietatea asupra terenului.

Faptul că legislația amintită  de recurentă ( OUG nr.88/1997 și Legea

nr.99/1999) nu a folosit noțiunea  expresă de  terenuri aflate în

proprietatea societății nu prezintă nici o relevanță, câtă vreme textele citate

stabilesc obligația de majorare a  capitalului social cu valoarea

terenurilor pentru care s-a eliberat certificat de atestare a dreptului de

proprietate.

Aceste cerințe impuse pentru majorarea capitalului social scot în evidență

faptul  că terenurile din patrimoniul societăților comerciale pot fi

deținute și cu alt titlu (art.32

1

alin.3). Prin urmare, obligația stabilită

generic de art.1 și 5 din H.G. nr.834/1991 pentru obținerea

certificatelor de atestare a dreptului de proprietate  asupra

terenurilor aflate în  patrimoniul societăților comerciale nu poate fi

interpretată în sensul că majorarea capitalului social poate fi făcută cu

valoarea terenurilor determinate după criterii de evaluare, fără deținerea

certificatului de proprietate pentru simplul motiv că se află în patrimoniul

societății comerciale.

În consecință, concluzia  instanțelor, care s-au pronunțat anterior,

potrivit căreia, societățile comerciale își pot majora capitalul social cu

valoarea terenurilor numai după  ce s-a eliberat certificatul de atestare

a dreptului de proprietate este conformă cu dispozițiile art.32

1

-32

2

din Legea nr.99/1999. Această majorare de drept a capitalului  social cu

valoarea cuprinsă în certificat nu poate fi substituită prin alte

modalități  sau criterii așa cum opinează recurenta, fără a se reține

încălcarea prevederilor legale în materia privatizării sau fără a adăuga

la  aceasta, proceduri pe care legea nu le-a prevăzut.

Votul din AGA  al

reprezentantului A.P.A.P.S., într-un sens  sau altul, nu este de natură să

confirme posibilitatea încălcării  dispozițiilor  legale analizate

sau a  procedurilor pe care legea le-a prevăzut tocmai pentru a avea

sub control acest domeniu al privatizării.

În consecință, criticile formulate împotriva deciziei din apel sunt

lipsite de suport legal,  așa încât recursul a fost respins ca nefondat.