ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că: Prin sentința comercială nr. 12586 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI a comerciala, s-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA, și a fost obligata pârâta SC I. SA, să-i permită accesul, în incinta spațiului comercial, în vederea efectuării măsurătorilor cadastrale și la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 221,5 lei. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către pârâtă a fost respins ca nefondat deoarece obiectul contractului nu includea și cota indiviza asupra terenului, aferent spațiului comercial, întrucât, reclamanta SC F. SA, nu obținuse, certificat de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenului respectiv.

Contractul de leasing imobiliar, s-a încheiat în baza prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 și a normelor de aplicare a acestora, privind privatizarea societăților comerciale, respectiv – H.G. nr. 450/1999. Reclamanta, încadrându-se în aceste prevederi legale, în calitatea sa de proprietar, asupra spațiului comercial în litigiu, și administrator al terenului aferent acestuia, a procedat la parcurgerea pașilor premergători, în vederea obținerii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenului cota indiviza, aferent spațiului comercial, care a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. xxxx/1999, însă, a întâmpinat piedici, nejustificate, din partea pârâtei, motivat de faptul că, aceasta pretinde un drept de proprietate, atât asupra spațiului comercial, cat și asupra cotei de teren indivize, aferentă acestuia, deși, nu deține, nici un titlu de proprietate, in acest sens.

În aceste condiții, deși, reclamanta este în drept, sa întreprindă toate demersurile necesare, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, și asupra terenului în litigiu, este obstrucționată de pârâtă, și obligată să nu poată respecta, nici, dispozițiile articolului 4.13 din H.G. nr. 450/1999, care prevăd că: "terenul aferent unui activ, a cărui situație juridica se clarifică, după data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere". Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 10 și 9 C. pr. civ. învederând greșita aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (3) ale Legii nr. 99/1999.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Deși nu este formulată ca un motiv de recurs propriu zis, o primă critică a recurentei, vizează faptul că, deși în fata instanței de fond a invocat excepția lipsei calității procesuale active a SC F. SA, aceasta excepție, care a fost unita cu fondul sub pretextul că fusese deja respinsă de Judecătoria Sectorului 3 București, cu toate că instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia. În realitate, după lecturarea sentinței criticate se poate observa că, la termenul din 02 noiembrie 2007, după administrarea probelor de către ambele părți, recurenta a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, părțile au pus concluziile asupra acestei excepții, moment în care, instanța a dispus unirea acesteia cu fondul și a acordat acestora cuvântul pe fond.

Ulterior, prin sentință, Tribunalul București, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate respingând-o după ce a analizat probele administrate în dosarul Judecătoriei anterior declinării competentei. Deci, faptul că instanța de fond a unit excepția invocată de recurentă cu fondul, se circumscrie prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. întrucât, anterior invocării ei de către recurenta, părțile administraseră toate probele în cauză iar pentru a se putea pronunța asupra ei, instanța a trebuit sa analizeze aceste probe. În concluzie, afirmațiile recurentei în sensul că unirea cu fondul a excepției a fost făcută de către instanță sub pretextul ca aceasta a fost deja respinsa de Judecătoria Sectorului 3 București, nu pot fi primite.

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de către SC I. SRL - "instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare invocat de pârâtă", motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., acesta nici măcar nu poate fi pus în discuția părților și analizat de către instanță întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate prin efectul Legii nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ. Prin cel de-al doilea motiv de recurs - "Hotărârea pronunțată a fost data cu aplicarea greșita a legii" (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) - recurenta critica faptul încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 99/1999 prin care s-a modificat și completat O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale care, la art. 32 1 alin. (3) arată: „După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ - teritoriale, după caz, rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competenta, pentru perioada maxima prevăzuta de lege." Recurenta concluzionează că intimata nu poate efectua măsurători cadastrale pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren pe care îl are în folosința, neavând nici un drept real asupra acestuia. Dar, contrar celor afirmate de recurenta, instanța nu a făcut decât să aplice prevederile legale, dându-le o interpretare corectă, completă, și nu trunchiată, așa cum face recurenta.

Astfel, prin Decizia nr. 215 din 14 mai 2008, s-a a reținut în mod corect ca, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, intimata putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniu, obținând în acest sens un certificat de atestare a dreptului de proprietate. La momentul privatizării S.C. F. SA, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11 mai 2000, la art. 7.6., s-a prevăzut că, având în vedere inexistenta certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de aproximativ 100.000 mp existent în patrimoniul societății intimate, să se procedeze la obținerea acestuia și sa se aplice prevederile Legii nr. 99/1999 și H.G.

nr. 450/1999. Astfel, printre altele, Legea nr. 99/1999 a modificat O.U.G. nr. 88/1997 (act normativ în temeiul căruia recurenta a încheiat contractul de leasing imobiliar cu intimata) iar prin prevederile art. 32 2 s-a statuat: ,,(1) Capitalul social al societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în certificat. (2) Administratorii sunt obligați să înregistreze majorarea capitalului social la registrul comerțului in termen de 60 de zile de la data emiterii certificatului, societatea comerciala fiind scutita de plata taxelor și a oricăror alte obligații legate de aceasta operațiune.

(3) În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau daca certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natura al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, după caz, în schimbul căruia se vor emite acțiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituției publice implicate (…)." Potrivit art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, obligația majorării capitalului social al societății cu valoarea terenurilor pentru care s-a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării, subzista și în prezent.

Mai mult, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 4.16 din H. G. nr. 450/1999 raportat la art. 4.13 din același act normativ "terenul aferent unui activ, a cărui situație juridica se clarifică după data vânzării activului, va fi vândut cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului(...)." Deci, calitatea procesuală activa a intimatei este dată tocmai de aceste texte legale corect reținute și interpretate de instanțele judecătorești care s-au pronunțat în cauză. Obligațiile care incumbă intimatei, respectiv de a obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile cota-indiviza aferente spatiilor comerciale care sunt sau au fost în proprietatea acesteia, își au izvorul în prevederile legale speciale ce reglementează situația în speță.

Recurenta solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție "să admită recursul și sa caseze Decizia comerciala nr. 215 din 14 mai 2008", urmând ca pe fond "sa respingă acțiunea ca fiind introdusa de către a persoana lipsita de calitate procesuala activă". Potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ. "Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, iar casarea, pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și in toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi." Mai mult, potrivit art. 313 C. proc civ.

"Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casata ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsa de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legii." Art. 314 C. proc. civ. prevede că "Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fast deplin stabilite." În raport de toate cele arătate mai sus, conform art. 312 C. proc.

civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 ianuarie 2009.