ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că:

Prin

sentința comercială nr. 12586 din 2 noiembrie 2007 a

Tribunalului București, secția a VI a comerciala, s-a respins, ca nefondată,

excepția lipsei calității procesuale active, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC F. SA, și a fost obligata pârâta SC I. SA, să-i permită accesul,

în incinta spațiului comercial, în vederea efectuării măsurătorilor cadastrale

și la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 221,5 lei.

Apelul declarat împotriva

acestei hotărâri de către pârâtă a fost respins ca nefondat deoarece obiectul contractului

nu includea și cota indiviza asupra terenului, aferent spațiului comercial,

întrucât, reclamanta SC F. SA, nu obținuse, certificat de atestare a dreptului

de proprietate, asupra terenului respectiv.

Contractul de leasing

imobiliar, s-a încheiat în baza prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, modificată și

completată prin Legea nr. 99/1999 și a normelor de aplicare a acestora, privind

privatizarea societăților comerciale, respectiv – H.G. nr. 450/1999.

Reclamanta, încadrându-se în

aceste prevederi legale, în calitatea sa de proprietar, asupra spațiului

comercial în litigiu, și administrator al terenului aferent acestuia, a

procedat la parcurgerea pașilor premergători, în vederea obținerii

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, asupra terenului cota

indiviza, aferent spațiului comercial, care a făcut obiectul contractului de

leasing imobiliar nr. xxxx/1999, însă, a întâmpinat piedici, nejustificate, din

partea pârâtei, motivat de faptul că, aceasta pretinde un drept de proprietate,

atât asupra spațiului comercial, cat și asupra cotei de teren indivize,

aferentă acestuia, deși, nu deține, nici un titlu de proprietate, in acest

sens. În aceste condiții, deși, reclamanta este în drept, sa întreprindă toate

demersurile necesare, pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, și asupra terenului în litigiu, este obstrucționată de pârâtă,

și obligată să nu poată respecta, nici, dispozițiile articolului 4.13 din H.G. nr.

450/1999, care prevăd că: "terenul aferent unui activ, a cărui situație

juridica se clarifică, după data vânzării activului, va fi vândut

cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere".

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta care a invocat prevederile art. 304 pct. 10 și 9 C. pr. civ.

învederând greșita aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (3) ale Legii nr.

99/1999.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Deși nu este formulată ca un

motiv de recurs propriu zis, o primă critică a recurentei, vizează faptul că,

deși în fata instanței de fond a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a SC F. SA, aceasta excepție, care a fost unita cu fondul sub pretextul

că fusese deja respinsă de Judecătoria Sectorului 3 București, cu toate că

instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia.

În realitate, după

lecturarea sentinței criticate se poate observa că, la termenul din 02

noiembrie 2007, după administrarea probelor de către ambele părți, recurenta a

invocat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, părțile

au pus concluziile asupra acestei excepții, moment în care, instanța a dispus

unirea acesteia cu fondul și a acordat acestora cuvântul pe fond.

Ulterior, prin sentință,

Tribunalul București, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocate

respingând-o după ce a analizat probele administrate în dosarul Judecătoriei anterior

declinării competentei. Deci, faptul că instanța de fond a unit excepția

invocată de recurentă cu fondul, se circumscrie prevederilor art. 137 alin. (2)

C. proc. civ. întrucât, anterior invocării ei de către recurenta, părțile

administraseră toate probele în cauză iar pentru a se putea pronunța asupra ei,

instanța a trebuit sa analizeze aceste probe.

În concluzie, afirmațiile

recurentei în sensul că unirea cu fondul a excepției a fost făcută de către

instanță sub pretextul ca aceasta a fost deja respinsa de Judecătoria

Sectorului 3 București, nu pot fi primite.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs invocat de către SC I. SRL - "instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare invocat de pârâtă", motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., acesta nici măcar nu poate

fi pus în discuția părților și analizat de către instanță întrucât aceste

dispoziții legale au fost abrogate prin efectul Legii nr. 219/2005 privind

aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv

de recurs - "Hotărârea pronunțată a fost data cu aplicarea greșita a legii"

(motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) - recurenta critica

faptul încălcării de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 99/1999 prin

care s-a modificat și completat O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale care, la art. 32

1

alin. (3) arată: „După

clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului

public al statului ori al unităților administrativ - teritoriale, după caz,

rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi

privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competenta, pentru

perioada maxima prevăzuta de lege."

Recurenta concluzionează că

intimata nu poate efectua măsurători cadastrale pentru obținerea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate pentru un teren pe care îl are în

folosința, neavând nici un drept real asupra acestuia.

Dar, contrar celor afirmate

de recurenta, instanța nu a făcut decât să aplice prevederile legale, dându-le

o interpretare corectă, completă, și nu trunchiată, așa cum face recurenta.

Astfel, prin Decizia nr. 215

din 14 mai 2008, s-a a reținut în mod corect ca, potrivit dispozițiilor H.G. nr.

834/1991, intimata putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor

aflate în patrimoniu, obținând în acest sens un certificat de atestare a

dreptului de proprietate.

La momentul privatizării

S.C. F. SA, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 11

mai 2000, la art. 7.6., s-a prevăzut că, având în vedere inexistenta

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de

teren de aproximativ 100.000 mp existent în patrimoniul societății intimate, să

se procedeze la obținerea acestuia și sa se aplice prevederile Legii nr. 99/1999

și H.G. nr. 450/1999.

Astfel, printre altele,

Legea nr. 99/1999 a modificat O.U.G. nr. 88/1997 (act normativ în temeiul

căruia recurenta a încheiat contractul de leasing imobiliar cu intimata) iar

prin prevederile art. 32

2

s-a statuat:

,,(1) Capitalul social al

societăților comerciale cărora li s-a eliberat certificatul de atestare

a dreptului de proprietate

asupra terenurilor se majorează de drept cu valoarea terenurilor menționate în

certificat.

(2) Administratorii sunt

obligați să înregistreze majorarea capitalului social la registrul comerțului

in termen de

60

de zile de la data emiterii certificatului,

societatea comerciala fiind scutita

de plata taxelor și

a oricăror alte obligații legate de aceasta operațiune.

(3) În cazul în care

eliberarea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost

urmată, anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului

social sau daca certificatul se eliberează după privatizare, capitalul social se

majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în

natura al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, după caz, în

schimbul căruia se vor emite acțiuni suplimentare ce vor reveni de drept

instituției publice implicate (…)."

Potrivit art. 12 din Legea nr.

137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizării, obligația

majorării capitalului social al societății cu valoarea terenurilor pentru care

s-a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate ulterior privatizării,

subzista și în prezent.

Mai mult, așa cum în mod

corect a reținut și instanța de apel, potrivit art. 4.16 din H. G. nr. 450/1999

raportat la art. 4.13 din același act normativ "terenul aferent unui

activ, a cărui situație juridica se clarifică după data vânzării activului, va

fi vândut cumpărătorului activului, la cererea acestuia, prin negociere,

avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului(...)."

Deci, calitatea procesuală

activa a intimatei este dată tocmai de aceste texte legale corect reținute și

interpretate de instanțele judecătorești care s-au pronunțat în cauză.

Obligațiile care incumbă

intimatei, respectiv de a obține certificatul de atestare a dreptului de

proprietate pentru terenurile cota-indiviza aferente spatiilor comerciale care

sunt sau au fost în proprietatea acesteia, își au izvorul în prevederile legale

speciale ce reglementează situația în speță.

Recurenta solicită Înaltei

Curți de Casație și Justiție "să admită recursul și sa caseze Decizia comerciala

nr. 215 din 14 mai 2008", urmând ca pe fond "sa respingă acțiunea ca

fiind introdusa de către a persoana lipsita de calitate procesuala

activă".

Potrivit art. 312 alin. (3)

C. proc. civ. "Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 9, iar casarea, pentru cele prevăzute de art. 304 pct.

1, 2, 3, 4 și 5, precum și in toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre

este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau

modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe

noi."

Mai mult, potrivit art. 313

C. proc civ. "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare,

trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casata

ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei

instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsa de

competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu

activitate jurisdicțională competent potrivit legii." Art. 314 C. proc.

civ. prevede că "Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fast deplin

stabilite."

În raport de toate cele

arătate mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul

declarat de pârâta SC I. SRL București

împotriva Deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008

a Curții de Apel București, secția  a VI a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC I. SRL București

împotriva deciziei comerciale nr. 215 din 14 mai 2008 a

Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 ianuarie 2009.