ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5309/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 24 din 4 martie

2005 CN „R. SA SC A. Reșița SA” a respins cererea numitei J.E. privind

restituirea prin echivalent bănesc a terenului în suprafață de 5755 mp înscris

în C.F. nr. 749 nr.top. 550, precum și restituirea în natură a acestuia.

Prin aceeași dispoziție s-a făcut

oferta de restituire pentru terenul revendicat prin echivalent, constând în

compensarea cu alte bunuri, respectiv acordarea altor terenuri în schimbul

celui revendicat, de aceeași categorie agricolă, aceeași suprafață și libere de

sarcini.

La data de 6 aprilie 2005, reclamanta

J.E. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 24 din 4 martie 2005,

solicitând anularea acesteia, recunoașterea dreptului pretins să se constate că

este titulara dreptului în echivalent bănesc a imobilului F.A.S. în suprafață

de 5755 mp înscris în C.F. 749 mp nr.top. 550 Reșița Română și să se dispună

emiterea unor dispoziții privind soluționarea notificării în condițiile Legii

nr. 10/2001 prin care restituirile să fie în echivalent bănesc.

Ulterior, reclamanta și-a precizat

și completat acțiunea solicitând să se constate că este titulara dreptului de

restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749

Reșița Română sub nr.top. 550 F.A.S. de 5755 mp.

În principal, a solicitat să se

dispună emiterea unei alte dispoziții prin care să-i fie acordate despăgubiri

bănești ca măsuri reparatorii prin echivalent, iar în subsidiar, să se dispună

emiterea unei alte dispoziții care să individualizeze în natură terenul acordat

la schimb, teren care să fie de categorie similară cu cel preluat, aceeași

suprafață și liber de sarcini.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Caraș Severin, prin sentința civilă nr. 836 din 30 martie 2006, a admis

acțiunea, a anulat dispoziția nr. 24 din 4 martie 2005 emisă de pârâtă, a

constatat că reclamanta este titulara dreptului de restituire în natură sau

prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749 Reșița Română sub nr. top. 550

F.A.S. în suprafață de 5755 mp

A dispus dezmembrarea parcelei cu

nr.top. 743/2/1/b nr.cod 1836, teren cu construcția cantină, în suprafață

totală de 1630 mp, înscrisă în C.F. 15403 Câlnic, proprietatea pârâtei, iar

două subparcele, conform suplimentului de expertiză tehnică efectuat în cauză

de expert C.E., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în două

subparcele:

- subparcela nr.top. 743/2/1/b/1,

teren cu construcție cantină în suprafață de 860 mp;

- subparcela nr.top. 743/2/1/b/2,

teren în suprafață de 770 mp.

A dispus obligarea pârâtei la

emiterea unei noi dispoziții prin care să-i atribuie la schimb reclamantei

suprafața de 770 mp din imobilul înscris în C.F. 15403 Câlnic, subparcela cu

nr.top. nou 743/2/1/b/2, iar pentru diferența de teren până la suprafața de

5755 mp să-i fie acordate despăgubiri bănești în sumă de 54.444 lei, conform

valorii stabilite prin suplimentul de expertiză efectuat de expert C.E.

A obligat pe pârâtă la 1.800 lei

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că pârâta i-a oferit reclamantei la schimb terenul

în suprafață de 5755 mp înscris în C.F. 11753 nr.top. R 214, cu motivarea că

acesta este liber de sarcini, este de aceeași categorie cu cel revendicat și

are drum de acces spre calea L.

Întrucât pe acest teren oferit de

pârâtă la schimb există construcții din beton aferente poligonului, neexistând

cale de acces practicabilă (situație constatată prin expertiza efectuată în

cauză), expertul a identificat prin suplimentul de expertiză un alt teren cu

construcție cantină, procedând la dezmembrarea parcelei în două subparcele, din

care cea în suprafață de 770 mp s-a apreciat de către instanță că poate fi

restituită în natură.

Prima instanță a apreciat așadar că

în raport de art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 pct. 2 și 4 din Legea nr.

10/2001, modificată, reclamanta este titulara dreptului de restituire în natură

sau prin echivalent a imobilului înscris în C.F. 749 Reșița Română sub nr.top.

550 F.A.S. , în suprafață de 5755 mp.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia civilă nr. 37 din 30

ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs pârâta CN „R. SA București, filiala „A. Reșița” SA invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că în mod greșit

i s-a restituit reclamantei suprafața de 770 mp, întrucât prin această

modalitate de restituire este afectată funcționalitatea obiectivului „cantină”,

situație în care se impunea completarea expertizei efectuată în cauză,

instanțele nedând dovadă de rol activ sub acest aspect.

Recursul este nefondat.

Asupra art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc”.

Nu este mai puțin adevărat că

principiul disponibilității este un principiu specific procesului civil care

conferă părților posibilitatea de a sesiza autoritatea judiciară, de a dispune

de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare.

În acest context, între rolul activ

al judecătorului și inițiativa părților trebuie să existe o armonizare,

judecătorul neputând dispune însă decât în limitele cererilor și apărărilor

formulate.

În speță, pârâta nu a formulat

obiecțiuni cu privire la suplimentul raportului de expertiză efectuat de

expertul C.E. la instanța de fond și nici nu a solicitat în apel efectuarea

unei alte expertize. De altfel, în apel, pârâta nu a criticat hotărârea primei

instanțe cu privire la modalitatea de restituire în natură a terenului în

suprafață de 770 mp către reclamantă în sensul că prin această modalitate de

restituire s-ar afecta funcționalitatea obiectivului „cantină”, pentru ca în

raport de această apărare a sa instanța de apel să-și manifeste rolul activ.

În atare situație, nu e poate

susține că judecătorii apelului au ignorat prevederile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ.

Pe de altă parte, este de menționat

faptul că afectarea funcționalității obiectivului „cantină” prin restituirea

către reclamantă a terenului în discuție, nu a constituit motiv de critică în

apel, el neputând fi invocat pentru prima dată în recurs întrucât s-ar încălca

principiul de drept civil

non omisso medio

.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul

declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în

consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta CN R. SA, filiala SC A. Reșița SA, împotriva deciziei nr. 37

din 30 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2007.