ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3042/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3042/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2005, la Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, a contestat hotărârea nr. 5294 din 30 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, solicitând obligarea acesteia la recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 189/2000.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă ale sale și ale soțului său decedat, hotărârea contestată și un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, care atestă calitatea de colonist a numitului B.G., tatăl soțului său, B.S., arătând că acesta din urmă s-a născut la data de 1 octombrie 1944, în localitatea Sarighiol, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții îi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România. Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii, pe motiv că, fiind născut ulterior strămutării părinților săi, soțul reclamantei nu a putut fi supus unor persecuții etnice.
Prin sentința civilă nr. 54/CA din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că soțul decedat al reclamantei s-a născut ulterior strămutării părinților săi din Bulgaria, în România, având, deci, calitatea de strămutat. Drept urmare, în calitate de soție supraviețuitoare, în temeiul art. 3 din Legea nr. 189/2000, reclamanta beneficiază de drepturile compensatorii acordate de acest act normativ.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, susținând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile art. 3 din Legea nr. 189/2000, atâta vreme cât soțul acesteia s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost supus unor persecuții etnice; în acest sens, recurenta-pârâtă a invocat adresa Ministerului Justiției nr. 72712/2005, care exclude de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, persoanele concepute după data strămutării părinților lor. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.
civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, rezultă din dovezile administrate și este necontestat că soțul intimatei-reclamante, B.S., s-a născut la data de 1 octombrie 1944, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții acestuia fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, soțul intimatei-reclamante a împărtășit situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiul drepturilor prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 105/1999. Adresa Ministerului Justiției, invocată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al autorității emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței civile nr. 54/CA din 19 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.