ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5181/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la

data de 21 iunie 2005 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul T.P.J. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca,

anularea dispoziției nr. 1413 din 3 iunie 2005, emisă de pârât și restituirea

în natură a cotei de 1/6 din apartamentele nr. 1, 2, 5 și 6 din imobilul situat

în Cluj-Napoca, dispoziție prin care s-a respins notificarea formulată de

reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 cu motivarea că pentru cota-parte din

imobil preluată în baza Decretului nr. 223/1974 au fost acordate despăgubiri la

momentul preluării, care de altfel nici nu a fost una abuzivă.

La data de 18 octombrie 2005,

reclamantul a formulat o completare de acțiune prin care a solicitat să se

constate partajarea imobilului prin sentința civilă nr. 6282 din 5 iulie 2002 a

Judecătoriei Cluj-Napoca și să se dispună atribuirea în natură a apartamentului

nr. 1B, liber în prezent, cu obligația achitării unei sulte în cazul diferenței

valorice dintre cota sa de 1/6 și valoarea apartamentului nr. 1B.

Prin sentința civilă nr. 794 din 20

septembrie 2006, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea formulată și

completată de reclamant și, în consecință, s-a dispus anularea dispoziției nr.

1413 din 3 iunie 2005, obligarea pârâtului la restituirea în natură către

reclamant a cotei de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6 din imobilul situat în

Cluj-Napoca, și înscrise în C.F. col.22361 Cluj, cotă materializată în

apartamentul 1B din același imobil și înscris în C.F. ind. 144041 Cluj.

Totodată, pârâtul a mai fost obligat

să plătească reclamantului sulta de 17.150 RON.

S-a respins cererea privind

constatarea partajării imobilului prin sentința civilă nr. 6282/2002 a

Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, potrivit copiei C.F. 22361 Cluj, reclamantul

este proprietar sub B7 asupra cotei de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6, iar

prin procesul verbal nr. 5361 din 1 martie 1976 această cotă a sa a fost

preluată în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974, fiind emisă

decizia nr. 522 din 1 decembrie 1975 a fostului C.P.J. Cluj.

S-a mai reținut în considerente că

preluarea imobilelor în temeiul Decretului nr. 223/1974, chiar și cu plata

despăgubirilor, este o preluare fără titlu valabil, acest act normativ

încălcând atât dispozițiile Constituției din 1965, cât și ale tratatelor

internaționale la care România era parte la acea dată.

Reținându-se că prin Legea nr.

247/2005, Titlul I, art. 1 se dispune restituirea în natură a imobilelor preluate

abuziv și constatându-se că apartamentul 1B, ce reprezintă materializarea cotei

de 1/6 din apartamentele 1, 2, 5, 6, se află în proprietatea Statului Român,

s-a dat eficiență juridică dispozițiilor legale menționate, dispunându-se

restituirea în natură către reclamant, cu obligarea pârâtului la plata unei

sulte reprezentând diferența valorică dintre valoarea de circulație a cotei de

1/6 din imobil și valoarea ap. 1B.

Cererea formulată de reclamant

privind constatarea partajării imobilului prin sentința civilă nr. 6282/2002 a

Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă cu motivarea că, în domeniul de

aplicare al art. 111 C. proc. civ., instanța nu poate constata existența unui

drept ce derivă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul, susținând, pe de o parte, că preluarea imobilului nu a

fost abuzivă, iar pe de altă parte, că dispoziția instanței prin care primarul

a fost obligat să plătească sultă este nelegală, întrucât trebuiau aplicate

dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Ulterior, pârâtul și-a completat

motivele de apel, criticând hotărârea și în ceea ce privește omisiunea instanței

de a se pronunța cu privire la despăgubirile încasate de parte, respectiv

faptul că nu s-a dispus restituirea acestei sume ca obligații distincte de

măsuri reparatorii, cu motivarea că nu ar putea fi deduse.

Prin decizia civilă nr. 25 din 26

ianuarie 2007, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de pârât și

a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâtul

să facă propuneri de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în limitele

diferenței de valoare între valoarea cotei de 1/6 din imobil și valoarea

apartamentului nr.1B, restituit în natură, în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

A fost obligat reclamantul la

restituirea sumei încasate cu titlu de despăgubiri, actualizată cu coeficientul

de inflație stabilit conform legislației în vigoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut următoarele aspecte:

S-a apreciat corectă opinia primei

instanțe potrivit căreia preluarea imobilului în temeiul Decretului nr.

223/1974 este o preluare abuzivă, considerându-se astfel neîntemeiată prima

critică a apelantului referitoare la valabilitatea titlului statului.

În ce privește obligația de

restituire a despăgubirilor încasate pentru imobilul preluat, critica adusă

hotărârii de către pârât s-a apreciat a fi întemeiată.

Astfel, s-a reținut că deși în

considerentele sentinței se precizează că reclamantul nu a contestat încasarea

despăgubirilor în sumă de 6.600 lei, în dispozitivul hotărârii nu este menționată

obligația acestuia de a rambursa suma reprezentând valoarea despăgubirii

primite, actualizată cu indicele inflației.

Întemeiată s-a considerat și critica

referitoare la stabilirea greșită a sultei pentru diferența de valoare,

reținându-se că această obligație rezultă din aplicarea Legii nr. 10/2001 și nu

dintr-un act de partaj, astfel că în limitele diferenței de valoare trebuia

stabilită obligația pârâtului de a face propuneri de acordare de măsuri

reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței

recurate, în sensul admiterii în întregime a apelului declarat și, pe fond,

respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.

Recurentul susține, în esență, că

hotărârea criticată este nelegală, fiind dată cu încălcarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că în mod

greșit s-a stabilit că este vorba despre o preluare abuzivă a imobilului.

În opinia recurentului, trecerea

imobilului în proprietatea statului nu a fost abuzivă, fiind făcută cu plata

despăgubirilor legale, astfel că dispoziția de respingere a notificării este o

soluție corectă și legală.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed.

Prin decizia nr. 522 din 1 decembrie

1975 a fostului Comitet Executiv al Consiliului popular al județului Cluj,

emisă în aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974, s-a trecut în

proprietatea statului cota de 1/6 din apartamentele nr. 1, 2, 5, 6 aflate în

imobilul situat în Cluj-Napoca, cotă ce aparținea reclamantului în calitate de

proprietar.

În decizie s-a menționat că s-a

aprobat plata sumei de 6.600 lei către reclamant, cu titlu de despăgubiri, fără

ca acesta să conteste încasarea despăgubirilor.

Invocarea de către recurent a

dispozițiilor art. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 nu poate fi reținută pentru

următoarele argumente.

Nelegalitatea prevederii cuprinse în

textul de lege menționat anterior rezultă din încălcarea dispozițiilor art. 2

alin. (1), care definesc noțiunea de imobile preluate abuziv de stat.

Legea specială nu definește noțiunea

de „preluare abuzivă”, în art. 2 alin. (1) enumerând situațiile juridice care

constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să

soluționeze notificarea reclamantului trebuia să precizeze dacă situația

acestuia se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.

Dispoziția legală invocată ca temei

pentru respingerea cererii reclamantului ignoră împrejurarea că, în situația

părăsirii definitive a țării, reclamantul, ca de altfel toți cei aflați în

situații similare, era obligat să procedeze la înstrăinarea construcțiilor

către stat, în schimbul unei sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru

care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact

despăgubirea rezonabilă la care face referire pârâtul.

Argumentul cuprins în Normele

metodologice, în sensul că persoana avea vocația de a fi îndestulată rezonabil

dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv

țara, este pur teoretic pentru că, practic, o astfel de operațiune era

imposibilă, în condițiile în care, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974,

actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept,

ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale.

Imobilul în litigiu se încadrează în

ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 deoarece,

chiar dacă autoritatea de stat a emis decizia administrativă și a plătit o sumă

de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil,

încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația

impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

De altfel, textul art. 2 alin. (1)

lit. h) din lege nu condiționează caracterul abuziv al preluării de

împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului și

de valoarea acesteia, astfel că intră în sfera de aplicare a textului și

imobilele pentru care s-a plătit o despăgubire rezonabilă.

În consecință, pentru considerentele

expuse, hotărârea instanței de apel este corectă și legală, urmând a fi

menținută prin respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 25/A

din 26 ianuarie 2007 a Curții de Apel Cluj ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2007.