ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 799/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala

Regională CF Constanța a chemat în judecată C.C.D. pentru a fi obligată la

plata sumei de 16.042.020 lei cu titlu de chirii și evacuarea pârâtei de pe

terenul în suprafață de 273,54 mp situat în perimetrul Stației C.F.R. Ciulnița,

plus cheltuieli de judecată.

Tribunalul Constanța, prin

sentința civilă nr. 1011/ COM din 7 martie 2006, a admis cererea, a obligat

pârâta la 12.145.290 lei (1.214.53 RON) cu titlu de chirie, conform celor 2

facturi emise, la 1.460.000 lei cheltuieli de judecată (146 RON).

Împotriva acestei hotărâri a

formulat apel pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia civilă nr. 195/ COM din 13 iulie 2006, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel

a reținut că potrivit art. 4 C. com., se socotesc fapte de comerț celelalte

contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau

dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

În speță, ambele părți au

calitatea de comercianți, iar înțelegerea lor privind închirierea terenului

este de natură comercială prin chiar destinația prevăzută la capitolul II,

articolul I, respectiv „comerț, alimentație publică”.

Contractul de închiriere ce

face obiectul cauzei este un contract comercial, prin natura obligațiilor

asumate, destinația dată bunului și calitatea de comercianți a semnatarilor.

Pentru considerentele

expuse, în mod corect tribunalul a reținut să soluționeze cauza în primă

instanță și a dat o calificare corectă naturii litigiului.

Cât privește fondul, s-a

reținut că, soluția este corectă față de actele cauzei din care rezultă că termenul

din contractul de închiriere încheiat între părți a expirat, iar reclamanta ca

titulară a dreptului de proprietate asupra terenului, în baza legii din 30

aprilie 2002, pronunțată prin Decretul Regal din 1 iunie 1882 este prejudiciată

prin faptul deținerii fără titlu a imobilului.

Pârâta a formulat recurs

invocând, în drept, dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ. și a arătat,

în esență, că hotărârea este nelegală deoarece contractul de închiriere are

natură civilă astfel că soluționarea revenea instanței civile, reclamanta nu

este titulara dreptului de proprietate asupra terenului de pe care s-a cerut

evacuarea, ci Comuna Dragalina care i-a eliberat autorizația de construcție

pentru edificarea clădirii situată pe acest teren, încât aceasta nu are

calitate procesuală activă și nu s-a ținut cont de faptul că a fost un

constructor de bună credință.

Recursul este nefondat.

Pretențiile reclamantei ce

fac obiectul cauzei dedusă judecății își au izvorul în contractul de închiriere

necontestat, încheiat între părți, comercianți, cu nr. 330 din 10 septembrie

2002, având ca obiect închirierea suprafeței de teren nr. 273,54 situat în

perimetrul stației C.F. Ciulnița, poz. 2, 3, 5, 6 și 10 din schița de

amplasament a stației și care a fost reziliat, conform art. 16 II lit. h), Cap.

IX, cu destinația comerț, încât, prezumția de comercialitate prevăzută de art. 4

C. com., nefiind răsturnată, instanța a fost legal investită și față de

limitele acestei investiri, nu interesează calitatea de proprietar a intimatei

reclamante, aceasta fiind în drept în baza, chiar și a unui titlu precar să

pretindă evacuarea, urmare încetării acestui contract.

Prin urmare, pentru aceleași

argumente juridice nici susținerea că recurenta pârâtă este un constructor de

bună credință nu are relevanță juridică față de obiectul acțiunii care îl

constituie plata chiriei restante și evacuarea de pe teren, drepturile

recurentei pârâte putându-și, eventual, găsi rezolvarea în cadrul unei acțiuni

separate.

Așa fiind, recursul care se

circumscrie prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat și în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.C.D. împotriva deciziei nr. 195 din 13 iulie 2006 a Curții de Apel

Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2007.