ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6222/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6222/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Înalta Curte la 29 septembrie 2006 contestatorul petiționar T.G. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii nr. 5415 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4386/2006 al Tribunalului Maramureș. În motivarea contestației în anulare, contestatorul invocă dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., justificate de imposibilitatea prezentării apărătorului ales, la data soluționării dosarului de strămutare, situație adusă la cunoștința instanței, dar ignorată de aceasta.
În raport de această împrejurare, contestatorul apreciază că nu a beneficiat de un proces echitabil, impunându-se casarea hotărârii care a soluționat cererea având ca obiect strămutarea dosarului nr. 4386/2006 al Tribunalului Maramureș. Verificând, din oficiu, admisibilitatea căii extraordinare de atac dedusă judecății, Înalta Curte, reține că aceasta este inadmisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor judecătorești definitive și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text. În cauza dedusă judecății a fost atacată prin contestație în anulare încheierea prin care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra cererii de strămutare a dosarului nr. 4386/2006 al Tribunalului Maramureș.
Ori, strămutarea este o instituție procesuală prin intermediul căreia o anumită cauză penală este luată din competența unei instanțe și este dată spre soluționare unei alte instanțe egale în grad. Înalta Curte, competentă să soluționeze astfel de cereri nu pronunță în asemenea cazuri hotărâri definitive asupra fondului cauzei astfel, că asemenea încheieri nu pot fi atacate cu contestație în anulare în condițiile art. 386 C. proc. pen. Pe cale de consecință, va fi respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul petiționar T.G. împotriva încheierii nr. 5415 din 20 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 10934/1/2006. Obligă contestatorul petiționar la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.