ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9520/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

616/2003 pronunțată în dosarul nr. 5321/2006 Tribunalul Cluj a

respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor

împotriva pârâtului M.L.M., având ca obiect restrângerea dreptului la

liberă circulație al pârâtului pe teritoriul statelor membre ale

Uniunii Europene.

Instanța a reținut din

probele administrate că pârâtul a părăsit legal România, a

tranzitat Ungaria, Austria și Italia, din această din urmă

țară călătorind cu avionul în Olanda la data de 12

februarie 2006, iar la data de 17 februarie 2006 a fost ridicat de organele de

poliție olandeze și returnat în România.

Biletul de avion dus-întors pe ruta

Veneția-Amsterdam (plecare în data de 12 februarie 2006, cu întoarcere în

Italia la 21 aprilie 2006) confirmă susținerile pârâtului, care a

arătat că se afla în Olanda în calitate de turist iar nu de emigrant,

instanța de fond concluzionând că acesta îndeplinea condițiile

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005, astfel că nu se

justifică luarea măsurii impuse de art. 38 lit. a) din lege.

Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie, prin decizia civilă nr. 246/A din 23 august 2006

admițând apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința, în

sensul că a admis cererea de chemare în judecată și dispus

restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul

tuturor statelor membre ale Uniunii Europene cu excepția celor cu privire

la care pârâtul face dovada că are drept de intrare, pe o perioadă de

patru luni începând cu data rămânerii definitive a deciziei.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de apel a reținut, în esență,

că scopul turistic al călătoriei și șederii în Olanda

afirmat de pârât nu a fost suficient dovedit, biletul de avion pe ruta

Veneția-Amsterdam și retur invocat de acesta neconstituind o

probă îndeajuns de convingătoare și că, dimpotrivă,

durata preconizată pentru șederea în Olanda, de 69 de zile (10

februarie 2006-21 aprilie 2006) favorizează prezumția că scopul

călătoriei în această țară a fost altul decât cel

declarat, făcând ca șederea să poată fi considerată

nelegală.

Împotriva deciziei a declarat recurs

intimatul pârât M.M.L., întemeindu-se pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs

pârâtul reiterează situația de fapt prezentată în cuprinsul

întâmpinării depuse în primă instanță, susținând, în

esență, că îndeplinea toate condițiile reglementate de lege

pentru șederea în Olanda și că, la trei-patru zile de la sosirea

sa pe teritoriul acestei țări, autoritățile de poliție

olandeze în mod nejustificat, au procedat la returnarea sa în România.

Criticând decizia instanței de

apel, recurentul susține că instanța „a dat o greșită

interpretare probelor administrate în cauză” respectiv biletului de

călătorie dus-întors, și că a reținut că durata

mare a șederii în Olanda favorizează concluzia că scopul

călătoriei în Olanda tindea să fie altul decât cel turistic,

fără a indica și un motiv obiectiv, concretizat într-o

probă care să conducă la convingerea instanței că

șederea ar fi fost ilegală.

Recurentul mai arată că

împotriva deciziei de expulzare din Olanda a făcut plângere la ambasada

Olandei pentru a fi remisă instituțiilor abilitate, urmând ca

până la primul termen de judecată stabilit în recurs să

depună dovezi în acest sens.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat,

pentru următoarele considerente, care vor suplini parțial motivarea

deciziei recurate.

Este de remarcat, în primul rând

că susținerea recurentului privind interpretarea greșită a

probelor administrate și stabilirea eronată a situației de fapt

nu mai poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, în

condițiile în care, cazul de casare prevăzut la pct. 11 în mai vechea

reglementare a art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat.

Suplimentând parțial

considerentele deciziei, Curtea reține că „ motivul obiectiv” care

justifică în cauză adoptarea soluției de admitere a cererii de chemare

în judecată îl reprezintă măsura returnării pârâtului în

România, dispusă de autoritățile olandeze, măsură a

cărei legalitate sau temeinicie nu poate fi cenzurată de

instanța română în cadrul procedurii speciale reglementată de

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate, ci de

autoritățile statului pe teritoriul căruia s-au

săvârșit faptele care au condus la aplicarea acestei măsuri.

Recurentul a arătat de altfel,

în cuprinsul cererii de recurs că a formulat plângere împotriva deciziei

de expulzare din Olanda, fără a face însă dovada

pronunțării de către autoritățile olandeze competente

(

locus delicti comissi

) a unor eventuale hotărâri de admitere a

plângerii pretins formulate.

În aceste condiții, devin incidente

prevederile art. 38 lit. a) și ale art. 39 alin. (1) din Legea nr.

248/2005, conform cărora, cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între

România și acel stat (în speță, Acordul de readmisie aprobat

prin H.G. nr. 825/1995), la cererea Direcției Generale de Pașapoarte,

tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul

persoanei returnate în România, poate dispune restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru considerentele prezentate în

baza dispoziției art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează

să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de M.M.L. împotriva deciziei civile nr. 246/A din 23 august 2006 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.