ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9520/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 616/2003 pronunțată în dosarul nr. 5321/2006 Tribunalul Cluj a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva pârâtului M.L.M., având ca obiect restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Instanța a reținut din probele administrate că pârâtul a părăsit legal România, a tranzitat Ungaria, Austria și Italia, din această din urmă țară călătorind cu avionul în Olanda la data de 12 februarie 2006, iar la data de 17 februarie 2006 a fost ridicat de organele de poliție olandeze și returnat în România.

Biletul de avion dus-întors pe ruta Veneția-Amsterdam (plecare în data de 12 februarie 2006, cu întoarcere în Italia la 21 aprilie 2006) confirmă susținerile pârâtului, care a arătat că se afla în Olanda în calitate de turist iar nu de emigrant, instanța de fond concluzionând că acesta îndeplinea condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005, astfel că nu se justifică luarea măsurii impuse de art. 38 lit. a) din lege. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă nr. 246/A din 23 august 2006 admițând apelul declarat de reclamantă, a schimbat sentința, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și dispus restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene cu excepția celor cu privire la care pârâtul face dovada că are drept de intrare, pe o perioadă de patru luni începând cu data rămânerii definitive a deciziei.

Pentru a adopta această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că scopul turistic al călătoriei și șederii în Olanda afirmat de pârât nu a fost suficient dovedit, biletul de avion pe ruta Veneția-Amsterdam și retur invocat de acesta neconstituind o probă îndeajuns de convingătoare și că, dimpotrivă, durata preconizată pentru șederea în Olanda, de 69 de zile (10 februarie 2006-21 aprilie 2006) favorizează prezumția că scopul călătoriei în această țară a fost altul decât cel declarat, făcând ca șederea să poată fi considerată nelegală. Împotriva deciziei a declarat recurs intimatul pârât M.M.L., întemeindu-se pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs pârâtul reiterează situația de fapt prezentată în cuprinsul întâmpinării depuse în primă instanță, susținând, în esență, că îndeplinea toate condițiile reglementate de lege pentru șederea în Olanda și că, la trei-patru zile de la sosirea sa pe teritoriul acestei țări, autoritățile de poliție olandeze în mod nejustificat, au procedat la returnarea sa în România. Criticând decizia instanței de apel, recurentul susține că instanța „a dat o greșită interpretare probelor administrate în cauză” respectiv biletului de călătorie dus-întors, și că a reținut că durata mare a șederii în Olanda favorizează concluzia că scopul călătoriei în Olanda tindea să fie altul decât cel turistic, fără a indica și un motiv obiectiv, concretizat într-o probă care să conducă la convingerea instanței că șederea ar fi fost ilegală.

Recurentul mai arată că împotriva deciziei de expulzare din Olanda a făcut plângere la ambasada Olandei pentru a fi remisă instituțiilor abilitate, urmând ca până la primul termen de judecată stabilit în recurs să depună dovezi în acest sens. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente, care vor suplini parțial motivarea deciziei recurate. Este de remarcat, în primul rând că susținerea recurentului privind interpretarea greșită a probelor administrate și stabilirea eronată a situației de fapt nu mai poate face obiectul analizei instanței de control judiciar, în condițiile în care, cazul de casare prevăzut la pct. 11 în mai vechea reglementare a art. 304 C. proc.

civ. a fost abrogat. Suplimentând parțial considerentele deciziei, Curtea reține că „ motivul obiectiv” care justifică în cauză adoptarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată îl reprezintă măsura returnării pârâtului în România, dispusă de autoritățile olandeze, măsură a cărei legalitate sau temeinicie nu poate fi cenzurată de instanța română în cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, ci de autoritățile statului pe teritoriul căruia s-au săvârșit faptele care au condus la aplicarea acestei măsuri. Recurentul a arătat de altfel, în cuprinsul cererii de recurs că a formulat plângere împotriva deciziei de expulzare din Olanda, fără a face însă dovada pronunțării de către autoritățile olandeze competente ( locus delicti comissi ) a unor eventuale hotărâri de admitere a plângerii pretins formulate.

În aceste condiții, devin incidente prevederile art. 38 lit. a) și ale art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, conform cărora, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat (în speță, Acordul de readmisie aprobat prin H.G. nr. 825/1995), la cererea Direcției Generale de Pașapoarte, tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul persoanei returnate în România, poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Pentru considerentele prezentate în baza dispoziției art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.M.L. împotriva deciziei civile nr. 246/A din 23 august 2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2006.