ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.G. și B.M. au chemat în judecată Prefectura județului Prahova contestând răspunsul ce le-a fost comunicat sub nr. 2386 din 18 decembrie 2001 de către pârâtă, prin care li s-a respins notificarea nr. 166 din 6 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pe motiv că despăgubirile solicitate nu se încadrau în dispozițiile art. 10 alin. (5) din lege întrucât construcția în discuție a fost distrusă în timpul războiului urmare unui bombardament. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au cerut retrocedarea prin echivalent bănesc a construcției ce era situată în Ploiești, imobil ce a aparținut autorului lor A.C..

Construcția a fost rechiziționată în baza Legii nr. 139/1940 și a fost distrusă în totalitate de două bombe, la acea dată fiind ocupată de trupe germane, conform fișei imobilului bombardat, încheiată la 13 august 1944 în dosarul nr. 4424/1945 de către Comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova. Cu acea ocazie s-au stabilit despăgubiri pentru construcție de 5.500.000 lei care însă nu au fost niciodată acordate. Întrucât potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate abuziv se înțeleg și cele rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile, reclamanții au apreciat că li s-a respins greșit cererea de despăgubiri.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 743 din 5 decembrie 2002 a respins contestația ca neîntemeiată cu motivarea că din cuprinsul fișei de sinistrat și a fișei imobilului bombardat rezultă că imobilul în discuție a fost bombardat la 13 august 1944 efectul fiind distrugerea totală. Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și distruse urmare unor calamități naturale persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber, ori dacă terenul nu este liber de măsuri reparatorii prin echivalent, iar conform alin. (5) al aceluiași articol, menționatele dispoziții se aplică în mod corespunzător și imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse în timpul războiului, dacă nu au primit despăgubiri.

Raportat la prevederile legale evocate instanța a stabilit că în ipoteza dată, legiuitorul a înțeles să acorde măsuri reparatorii numai în ceea ce privește terenul nu și pentru clădirile distruse urmare unor calamități naturale sau în timpul războiului. Cum în speță, reclamantul a cerut măsuri reparatorii exclusiv pentru construcția distrusă în bombardamentul din 13 august 1944, cererea sa nu putea fi primită. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 59 din 24 martie 2003, a respins apelul declarat de A.G.

împotriva sentinței nr. 743 din 5 decembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, cu motivarea că în ceea ce privește construcțiile distruse în timpul războiului, acestea nu formează obiectul măsurilor reparatorii reglementate de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce privește terenul, înșiși contestatorii au recunoscut implicit că le-a fost restituit autorilor săi, în anul 1966 figurând în masa succesorală a defunctului A.C., conform certificatului de moștenitor emis la dezbaterea succesiunii acestuia și apoi nu s-a mai regăsit în certificatul de moștenitor nr. 120 din 15 iulie 1997 eliberat urmare decesului autoarei A.E. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs reclamanții A.G.

și B.M. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, s-a susținut că între sentința instanței de fond și decizia instanței de apel existau motive contradictorii întrucât deși recunosc că în ceea ce privește construcția în dispută aceasta fusese rechiziționată și distrusă ulterior ca efect al bombardamentului, comisia de la acea dată stabilind și despăgubirile, se motivează că reclamanții ar fi fost îndrituiți numai la restituirea terenului, contrazicând înseși înscrisurile aflate la dosar și apoi deși s-au cerut în mod expres declarații în sensul că nu au fost despăgubiți, au revenit asupra despăgubirii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Construcția în discuție se încadra în dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 care dau dreptul la despăgubiri pentru imobilele rechiziționate și pentru care nu s-au dat compensații echitabile, cum este și cazul celei din speță, astfel că greșit instanța a făcut aplicarea art. 4 și art. 5 din Legea nr. 10/2001. Recursul nu este fondat. Din dosar a rezultat că potrivit fișei imobilului bombardat din 13 august 1944 întocmită de comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova (f. 5 dos. nr. 1964/2003), autorul A.C. deținea în proprietate în Ploiești, un teren în suprafață de 360 mp și o construcție în suprafață clădită de 200 mp edificată în anul 1927, asupra căreia au căzut două bombe din care direct pe imobil o bombă, cauzând distrugerea totală a construcției.

Comisia a evaluat paguba, conform expertizei efectuate la 5 noiembrie 1945 (f. 18 dos. nr. 1964/2003) la suma de 5.500.000 lei. Reclamantul a susținut constant că autorul său nu a încasat despăgubirea pentru construcție și prin urmare, conform art. 2 lit. f) și art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, era îndrituit a-i fi acordată întrucât la data bombardamentului imobilul în litigiu era rechiziționat în baza Legii nr. 319/1940 aspect atestat de comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova care a specificat în fișa imobilului faptul că era ocupat de trupe germane. Or, este adevărat că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 fac parte din domeniul de aplicare a legii și imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile.

Pentru a verifica însă incidența menționatului text, reclamantul trebuia să probeze că imobilul în dispută a fost rechiziționat și categoria de rechiziție, definitivă sau temporară, întrucât conform textului evocat se pot acorda despăgubiri pentru imobilele nerestituite, ceea ce presupune o rechiziție temporară, ori pentru imobilele în legătură cu care proprietarii nu au primit compensații, ceea ce presupune o rechiziție definitivă. Reclamantul nu a produs nici o dovadă în acest sens, iar mențiunea din fișa imobilului bombardat potrivit căreia la data bombardamentului acesta era ocupat de trupe germane nu atestă automat și că imobilul ar fi fost rechiziționat și cu atât mai puțin categoria de rechiziție.

Mai mult, faptul că în favoarea autorului reclamantului, comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova a propus o despăgubire de 5.500.000 lei pentru construcția distrusă, unit cu împrejurarea că terenul pe care fusese amplasată respectiva construcție a fost inclus în masa succesorală a acestuia și transmis succesorilor săi de la acea dată între care figurează și reclamantul (f. 4 dos. nr. 1964/2003) formează convingerea că rechiziția, dacă a existat, a fost temporară și prin urmare, la data bombardamentului autorul reclamantului avea în proprietate respectivul imobil. Astfel fiind, despăgubirile fixate de comisie urmau a fi urmărite de acesta pentru încasarea lor, eventual chiar prin valorificarea dreptului său în justiție.

Dar, chiar în ipoteza susținută de reclamant prin acțiune și respectiv în motivele de recurs conform art. 10 alin. (4) și (6) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și distruse urmare unor calamități naturale, ori în cazul imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse în timpul războiului, dacă nu s-au primit despăgubiri, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Așadar, potrivit cadrului legislativ menționat, chiar dacă imobilul în discuție ar fi fost rechiziționat ceea ce însă în speță nu a fost dovedit, iar autorul reclamantului nu a fost despăgubit, așa cum reclamantul a susținut constant, acesta era îndreptățit numai la restituirea în natură a terenului, dacă era liber ori la restituirea prin echivalent.

Din dosar a rezultat că reclamantul este alături de ceilalți moștenitori ai autorului A.C. coproprietar în cotă de 3/8 asupra terenului pe care a fost amplasată construcția distrusă de bombardament (f. 3 dos. nr. 1964/2003). De altfel menționatul teren nici nu a format obiect al notificării nr. 166/2001 adresată de acesta împreună cu B.M., sora sa, către Prefectura județului Prahova (f. 3 dos. nr. 6613/2002). Față de cele de preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții A.G. și B.M. prin mandatar A.G. împotriva deciziei nr. 59 din 24 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.