ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.G.

și B.M. au chemat în judecată Prefectura județului Prahova contestând răspunsul

ce le-a fost comunicat sub nr. 2386 din 18 decembrie 2001 de către pârâtă, prin

care li s-a respins notificarea nr. 166 din 6 iunie 2001 formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 pe motiv că despăgubirile solicitate nu se încadrau în

dispozițiile art. 10 alin. (5) din lege întrucât construcția în discuție a fost

distrusă în timpul războiului urmare unui bombardament.

În

motivarea acțiunii reclamanții au susținut că au cerut retrocedarea prin

echivalent bănesc a construcției ce era situată în Ploiești, imobil ce a

aparținut autorului lor A.C.. Construcția a fost rechiziționată în baza Legii

nr. 139/1940 și a fost distrusă în totalitate de două bombe, la acea dată fiind

ocupată de trupe germane, conform fișei imobilului bombardat, încheiată la 13

august 1944 în dosarul nr. 4424/1945 de către Comisia II de sinistrați de pe

lângă Tribunalul Prahova. Cu acea ocazie s-au stabilit despăgubiri pentru

construcție de 5.500.000 lei care însă nu au fost niciodată acordate.

Întrucât

potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 prin imobile preluate

abuziv se înțeleg și cele rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și care nu

au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații

echitabile, reclamanții au apreciat că li s-a respins greșit cererea de

despăgubiri.

Tribunalul

Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 743 din 5 decembrie 2002 a respins

contestația ca neîntemeiată cu motivarea că din cuprinsul fișei de sinistrat și

a fișei imobilului bombardat rezultă că imobilul în discuție a fost bombardat

la 13 august 1944 efectul fiind distrugerea totală.

Potrivit

art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor preluate în mod

abuziv și distruse urmare unor calamități naturale persoana îndreptățită

beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber, ori dacă terenul nu

este liber de măsuri reparatorii prin echivalent, iar conform alin. (5) al

aceluiași articol, menționatele dispoziții se aplică în mod corespunzător și

imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse în timpul

războiului, dacă nu au primit despăgubiri.

Raportat

la prevederile legale evocate instanța a stabilit că în ipoteza dată, legiuitorul

a înțeles să acorde măsuri reparatorii numai în ceea ce privește terenul nu și

pentru clădirile distruse urmare unor calamități naturale sau în timpul

războiului.

Cum

în speță, reclamantul a cerut măsuri reparatorii exclusiv pentru construcția

distrusă în bombardamentul din 13 august 1944, cererea sa nu putea fi primită.

Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 59 din 24 martie 2003, a

respins apelul declarat de A.G. împotriva sentinței nr. 743 din 5 decembrie 2002

a Tribunalului Prahova, secția civilă, cu motivarea că în ceea ce privește

construcțiile distruse în timpul războiului, acestea nu formează obiectul

măsurilor reparatorii reglementate de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

iar în ceea ce privește terenul, înșiși contestatorii au recunoscut implicit că

le-a fost restituit autorilor săi, în anul 1966 figurând în masa succesorală a

defunctului A.C., conform certificatului de moștenitor emis la dezbaterea

succesiunii acestuia și apoi nu s-a mai regăsit în certificatul de moștenitor

nr. 120 din 15 iulie 1997 eliberat urmare decesului autoarei A.E.

Împotriva

menționatei decizii au declarat recurs reclamanții A.G. și B.M. invocând

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel,

s-a susținut că între sentința instanței de fond și decizia instanței de apel

existau motive contradictorii întrucât deși recunosc că în ceea ce privește

construcția în dispută aceasta fusese rechiziționată și distrusă ulterior ca

efect al bombardamentului, comisia de la acea dată stabilind și despăgubirile,

se motivează că reclamanții ar fi fost îndrituiți numai la restituirea

terenului, contrazicând înseși înscrisurile aflate la dosar și apoi deși s-au

cerut în mod expres declarații în sensul că nu au fost despăgubiți, au revenit

asupra despăgubirii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Construcția

în discuție se încadra în dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001

care dau dreptul la despăgubiri pentru imobilele rechiziționate și pentru care

nu s-au dat compensații echitabile, cum este și cazul celei din speță, astfel

că greșit instanța a făcut aplicarea art. 4 și art. 5 din Legea nr. 10/2001.

Recursul

nu este fondat.

Din

dosar a rezultat că potrivit fișei imobilului bombardat din 13 august 1944

întocmită de comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova (f. 5 dos.

nr. 1964/2003), autorul A.C. deținea în proprietate în Ploiești, un teren în

suprafață de 360 mp și o construcție în suprafață clădită de 200 mp edificată

în anul 1927, asupra căreia au căzut două bombe din care direct pe imobil o

bombă, cauzând distrugerea totală a construcției. Comisia a evaluat paguba,

conform expertizei efectuate la 5 noiembrie 1945 (f. 18 dos. nr. 1964/2003) la

suma de 5.500.000 lei.

Reclamantul

a susținut constant că autorul său nu a încasat despăgubirea pentru construcție

și prin urmare, conform art. 2 lit. f) și art. 9 și art. 10 din Legea nr.

10/2001, era îndrituit a-i fi acordată întrucât la data bombardamentului

imobilul în litigiu era rechiziționat în baza Legii nr. 319/1940 aspect atestat

de comisia II de sinistrați de pe lângă Tribunalul Prahova care a specificat în

fișa imobilului faptul că era ocupat de trupe germane.

Or,

este adevărat că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 fac parte din

domeniul de aplicare a legii și imobilele preluate de stat în baza Legii nr.

139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care

proprietarii nu au primit compensații echitabile.

Pentru

a verifica însă incidența menționatului text, reclamantul trebuia să probeze că

imobilul în dispută a fost rechiziționat și categoria de rechiziție, definitivă

sau temporară, întrucât conform textului evocat se pot acorda despăgubiri

pentru imobilele nerestituite, ceea ce presupune o rechiziție temporară, ori pentru

imobilele în legătură cu care proprietarii nu au primit compensații, ceea ce

presupune o rechiziție definitivă.

Reclamantul

nu a produs nici o dovadă în acest sens, iar mențiunea din fișa imobilului

bombardat potrivit căreia la data bombardamentului acesta era ocupat de trupe

germane nu atestă automat și că imobilul ar fi fost rechiziționat și cu atât

mai puțin categoria de rechiziție.

Mai

mult, faptul că în favoarea autorului reclamantului, comisia II de sinistrați

de pe lângă Tribunalul Prahova a propus o despăgubire de 5.500.000 lei pentru

construcția distrusă, unit cu împrejurarea că terenul pe care fusese amplasată

respectiva construcție a fost inclus în masa succesorală a acestuia și transmis

succesorilor săi de la acea dată între care figurează și reclamantul (f. 4 dos.

nr. 1964/2003) formează convingerea că rechiziția, dacă a existat, a fost

temporară și prin urmare, la data bombardamentului autorul reclamantului avea

în proprietate respectivul imobil.

Astfel

fiind, despăgubirile fixate de comisie urmau a fi urmărite de acesta pentru

încasarea lor, eventual chiar prin valorificarea dreptului său în justiție.

Dar,

chiar în ipoteza susținută de reclamant prin acțiune și respectiv în motivele

de recurs conform art. 10 alin. (4) și (6) din Legea nr. 10/2001, în cazul

imobilelor preluate în mod abuziv și distruse urmare unor calamități naturale,

ori în cazul imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și distruse

în timpul războiului, dacă nu s-au primit despăgubiri, persoana îndreptățită

beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber.

Așadar,

potrivit cadrului legislativ menționat, chiar dacă imobilul în discuție ar fi

fost rechiziționat ceea ce însă în speță nu a fost dovedit, iar autorul

reclamantului nu a fost despăgubit, așa cum reclamantul a susținut constant,

acesta era îndreptățit numai la restituirea în natură a terenului, dacă era

liber ori la restituirea prin echivalent.

Din

dosar a rezultat că reclamantul este alături de ceilalți moștenitori ai

autorului A.C. coproprietar în cotă de 3/8 asupra terenului pe care a fost

amplasată construcția distrusă de bombardament (f. 3 dos. nr. 1964/2003). De

altfel menționatul teren nici nu a format obiect al notificării nr. 166/2001

adresată de acesta împreună cu B.M., sora sa, către Prefectura județului

Prahova (f. 3 dos. nr. 6613/2002).

Față

de cele de preced recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

A.G. și B.M. prin mandatar A.G. împotriva deciziei nr. 59 din 24 martie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.