ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2593/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 449/CA/2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ privind pe reclamantul D.G., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” - Consiliul Superior de Medicină Legală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că măsura sancționării reclamantului constituie act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă nu îmbracă forma unei decizii, întrucât reprezintă o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice care dă naștere unui raport de drept administrativ; acest act este cenzurabil de către instanța de contencios administrativ, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, curtea de apel a stabilit că sancțiunea suspendării calității de expert, este proporțională cu gravitatea abaterilor săvârșite, respectiv efectuarea unei expertize medico-legale, cu încălcarea art. 32 din O.G.

nr. 1/2001, modificată și completată și a art. 27 alin. (1) lit. b) și art. 30 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1134/2000, expertiză ce a fost folosită într-o cerere de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate. Cât privește durata suspendării, s-a reținut că în ședința din 7 iulie 2005, pârâtul a stabilit ridicarea sancțiunii aplicate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, invocând în motivare, prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât: 1. nu a observat că măsura dispusă de Consiliul Superior de Medicină Legală nu are temei legal, iar decizia prin care a fost adoptată, nu cuprinde elemente formale obligatorii, de exemplu durata măsurii, nu arată calea de atac și nici termenul în interiorul căruia poate fi exercitată, iar exprimarea este confuză.

2. a interpretat greșit actul medico-legal, pentru întocmirea căruia a fost sancționat recurentul, stabilind fără temei că acesta constituie o expertiză medico-legală. De fapt, actul incriminat reprezintă o opinie a recurentului, emisă ca răspuns la solicitarea unui cabinet individual de avocatură, referitoare la o expertiză medico-legală incompletă efectuată de Comisia de amânare/întrerupere a pedepsei din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” București. Ca o consecință, este greșită, mai arată recurentul, și concluzia instanței, referitoare la faptul că acesta a acționat în calitate de expert-parte, fără a avea acceptul unei instanțe.

3. instanța de fond a ignorat faptul că întreaga apărare a pârâtei este fundamentată pe acte normative, care prevăd în general organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, fără legătură cu cauza și că sancțiunea aplicată este urmarea faptului că s-a simit lezată prin solicitarea de completare a expertizei medico-legale efectuate în cauza penală. Prin întâmpinarea formulată la data de 3 mai 2006, intimatul D.G. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul arată, în esență, că l-a sancționat pe recurent, pentru că a efectuat o expertiză medico-legală la solicitarea unui cabinet individual de avocatură, fără respectarea dispozițiilor procedurale. Faptul că lucrarea respectivă ar reprezenta o simplă opinie, este contrazis chiar de către recurent, în argumentarea ultimului motiv de recurs.

Cât privește durata aplicării sancțiunii, aceasta a fost minimă: 6 luni. În recurs, nu s-au administrat probe noi. Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs reținute și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată: 1. Toate criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, referitoare la lipsurile actului administrativ atacat care nu ar fi fost examinate de prima instanță, sunt lipsite de fundament. Împrejurarea că în decizia luată la data de 13 ianuarie 2005, Consiliul Superior de Medicină Legală nu a indicat explicit actele normative incidente, este lipsită de relevanță, atât timp, cât la lit. a) - c) au fost descrise abaterile săvârșite, menționându-se în dreptul fiecăreia, conținutul normei încălcate.

De exemplu, în dreptul faptei reținute la lit. b) s-a menționat: „expertizele medico-legale pentru amânarea/întreruperea executării pedepsei sau suspendarea urmăririi penale/judecății, pe motiv de boală, nu se pot efectua (conform normelor procedurale), decât în cadrul unei comisii compuse din medic legist, medici reprezentanți ai Ministerului Sănătății și medic reprezentant al Administrației Naționale a Penitenciarelor”. Examinând toate susținerile reclamantului, referitoare la pretinsa lipsă de temei legal a actului administrativ, instanța de fond a reținut corect că acestea sunt nefondate, întrucât abaterile reținute în sarcina acestuia reprezintă încălcări ale prevederilor art. 4, 32 și 34 din O.G.

nr. 1/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 459/2001, modificată prin O.G. nr. 57/2001, aprobată prin Legea nr. 271/2004, precum și ale art. 27 alin. (1) lit. b) și art. 30 din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1134/2000, pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, constatărilor și a altor lucrări medico-legale. Cât privește durata măsurii de suspendare temporară a calității de expert, aceasta a fost minimă: 6 luni, curtea de apel luând act de faptul că în ședința din 7 iulie 2005, intimatul-pârât a dispus ridicarea sancțiunii aplicate. În fine, nemenționarea în actul atacat, a căii de atac și a intervalului de timp în care aceasta poate fi exercitată, nu a produs nici o vătămare, de nici o natură recurentului-reclamant care a formulat, atât plângerea prealabilă, cât și cererea de chemare în judecată, în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, aspect reținut corect de instanța de fond.

2. Întreaga construcție juridică a recurentului-reclamant pornește de la premisa că lucrarea efectuată nu este o expertiză medico-legală, ci o simplă opinie a sa. Această susținere este contrazisă chiar de documentul respectiv, intitulat „Expertiză medico-legală în cazul B.V.” și structurat întocmai ca o expertiză medico-legală. Prin urmare, în mod legal a stabilit instanța de fond, natura juridică a acestui înscris, înlăturând susținerile reclamantului. Și cea de-a doua critică din cadrul acestui motiv de recurs este nefondată, instanța de fond reținând corect că actul menționat nu a fost întocmit în calitate de expert-parte desemnat de către instanța de judecată, ci la solicitarea cabinetului individual de avocatură, iar faptul că expertiza a fost acceptată de către instanța penală, nu acoperă nelegalitatea întocmirii ei.

Potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1134/2000, actul în discuție era de competența exclusivă a unei comisii de specialitate, în componența arătată de intimatul-pârât, în decizia atacată. 3. Prevederile legale încălcate au fost examinate în cadrul primului motiv de recurs, fiind corect reținute de instanța de fond, iar impulsul inițial ce a declanșat cercetarea administrativă, chiar dacă ar fi cel arătat de recurent, este lipsit de relevanță din perspectiva analizată: legalitatea sancțiunii aplicate. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinței civile nr. 449/CA din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2006.