ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4362/2007

Asupra recursurilor

de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2004, reclamanții

H.I. și H.M. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, T.I. și T.V. cerând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să îi restituie în natură

suprafața de 1100 mp teren situat în Municipiul Tg.Mureș, (identificat tabular)

și să se dispună ieșirea din indiviziune prin formarea a două loturi, cel

pretins în favoarea reclamanților și cel de-al doilea, de 959 mp, în favoarea

pârâților T., prin constituirea unor noi topuri și înscrierea lor în cartea

funciară.

În motivarea cererii reclamanții au

susținut că pentru o suprafață de 4413 mp teren, la data de 16 iulie 1966, s-a

înscris dreptul de proprietate în cote de ½ părți indivize în C.F. nr.

9599 Tg.Mureș pentru ca, în anul 1971, pentru aceiași proprietari, să se

înscrie dreptul de proprietate și asupra construcțiilor edificate pe acest

teren, pentru ca, ulterior, la data de 10 aprilie 1975, să se procedeze la

dezmembrarea pe apartamente astfel: ap. I-II s-au intabulat pe numele H.I. și

soție, ap. III s-a intabulat pe numele R.E. și soția, iar ap. IV intabulat, în

baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1176/75, ca bun comun, pe numele

T.I. și soția V. iar terenul aferent acestuia pe numele Statului Român.

Reclamanții au susținut că prin Decretul nr.

408/1972 s-a procedat la exproprierea acestor terenuri însă lor Ie-a fost

lăsată în posesie suprafața de 2845 mp (indicată la poziția 59 din anexa la

decret) și li s-a impus să o îngrădească.

Cum, scopul exproprierii nu a mai fost

realizat, reclamanții susțin că în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt

îndreptățiți ca imobilul să le fie retrocedat în natură.

Pârâții T.I. și T.V. au invocat excepția lipsei

calității lor procesuale pasive și au cerut scoaterea din cauză susținând că nu

dețin vreo suprafață de teren din cel revendicat de reclamanți (fila 26).

Reclamanții au declarat că renunță la judecarea

capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune formulat în contradictoriu

cu pârâții T.

Pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș a

solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă apreciind că atâta timp cât

reclamanții nu au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001

ei nu pot solicita direct în justiție retrocedarea imobilului (fila 52).

La 27 octombrie 2005, în cauză a formulat o

cerere de intervenție în interes propriu J.I.A. care a susținut că terenul

revendicat de reclamanți este proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 1571 din 9 decembrie

2005, Tribunalul Mureș a luat act de renunțarea reclamanților la judecata

cererii de ieșire din indiviziune formulată în contradictoriu cu pârâții T.I.

și T.V. și a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul J.I.A.

Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Consiliul Municipiului Tg.Mureș și pârâtul a fost obligat să le restituie în

natură suprafața de 1065 mp teren situat în str. B. nr. 65 înscris în C.F. 9590

Tg.Mureș, nr. top 4601/1, 4602/a/1, 4602, 4602/a/2, 4602/a/3, 4601/3, 4602/a/4

și 4602/a/15 și să le plătească 10.202.000 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

acțiunea dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994, dispoziții care consacră dreptul persoanei expropriate de a solicita,

în condițiile prevăzute de acest text de lege, restituirea imobilului

expropriat, este admisibilă.

A reținut prima instanță că terenul în

litigiu, în suprafață de 1065 mp, parte din suprafața de 2845 mp expropriată

prin Decretul nr. 408/1972 în scopul construirii ansamblului de locuințe și

dotări „Dâmbu Pietros" nu a mai fost folosită în acest scop, ea rămânând

și după expropriere în folosința reclamanților până în prezent și fiind,

conform concluziilor expertizei efectuată în cauză, liberă de construcții și

îngrădită.

Ca atare, reținând că terenul

expropriat nu a fost utilizat în termen de 1 an pentru scopul declarat al

exproprierii și cum cu privire la acest teren nu s-a făcut o nouă declarație de

utilitate publică, instanța a apreciat că se impune retrocedarea acestuia

fostului proprietar.

Totodată, instanța a reținut că nu se

justifică încuviințarea cererii de intervenție formulată de J.I.A. întrucât

acesta nu a probat care ar fi legătura sa cu proprietarii tabulari ai

imobilului, și că se impune, dată fiind declarația formulată de reclamanți să

se ia act că aceștia au renunțat la judecata cererii de ieșire din indiviziune

formulată de aceștia în contradictoriu cu pârâții T.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții H., T.I., T.V. și pârâtul primarul municipiului Târgu Mureș, acesta

din urmă formulând și o cerere de aderare la apelul declarat de T.I. și T.V.

Prin decizia civilă nr. 115/A din 8 mai

2006 Curtea de Apel Tîrgu Mureș a respins apelurile declarate de T.I. și T.V.,

precum și cererea de aderare la apel formulată de primarul municipiului

Tg.Mureș.

Prin aceeași decizie a fost respins ca tardiv,

apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș și s-a luat act că

reclamanții au renunțat la judecata apelului pe care l-au declarat.

În motivarea hotărârii instanța de apel a

reținut că atâta timp cât, în primă instanță, reclamanții au renunțat la

judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâții Tătar care, la rândul

lor, au susținut că nu au calitate procesuală pasivă în cauză, aceștia nu au

avut calitatea de parte litigantă în proces și, ca atare, apelul pe care l-au

dedus judecății este inadmisibil iar soluționarea sa ar reprezenta o încălcare

a principiul disponibilității, principiu care guvernează procesul civil. Pe

cale de consecință, cum apelul declarat de T.I. și T.V. este inadmisibil

instanța a reținut că nu poate primi cererea de aderare la acest apel formulată

de pârâtul primarul municipiului Tg.Mureș.

Referitor la apelul declarat de primarul

municipiului Tg.Mureș instanța a constatat că în raport de data comunicării

sentinței, 9 ianuarie 2006, acesta dovedește a fi tardiv declarat (abia la 27

ianuarie 2006), iar referitor la apelul declarat de reclamanți instanța a luat

act că aceștia au renunțat la judecată.

Instanța de apel a reținut și faptul că,

cererea dedusă judecății și întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr.

33/1994 era admisibilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

intervenientul J.I.A. și T.I. și T.V. criticând hotărârile ca fiind nelegale.

Recursurile deduse judecății nu pot fi

primite pentru următoarele considerente invocate, pe cale de excepție, de

intimații-reclamanți, care fac de prisos analizarea criticilor formulate de

recurenți cu privire la nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de

fond:

În drept, principiul ierarhiei în

exercitarea căilor de atac impune părții dintr-un litigiu să exercite căile de

atac în ordinea instituită de legiuitor.

Ca atare, partea care nu a declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe nu are deschisă calea de atac a recursului.

Soluția se impune prin coroborarea

dispozițiilor art. 299 și art. 377 C. proc. civ.

Așa fiind, cum intervenientul J.A. a declarat

recursul

omisso medio

, adică fără să fi exercitat calea de atac a

apelului împotriva sentinței dată în prima instanță, Înalta Curte urmează a

constata că recursul declarat de acesta este inadmisibil.

Totodată, în drept, exercițiul căilor de atac

este subordonat îndepliniri în principal a două condiții: apelantul ori

recurentul să fi fost parte la

judecata,

în fond a pricinii și el să justifice un interes în desființarea hotărârii,

știut fiind că părțile nu pot ataca

hotărârile în interesul abstract al legii ci

numai în interes propriu și în măsura în care au

suferit un prejudiciu prin

hotărârea atacată.

Or, în

speță, în prima instanță, reclamanții au renunțat la judecata

cererii pe care o formulaseră în

contradictoriu cu recurenții pârâți T.I.

și T.V. iar

aceștia nu au înțeles să intervină în acest proces în

formele prescrise de lege, ci, dimpotrivă, au susținut în mod constant

că nu

se justifică chemarea lor în judecată în această cauză.

Ca atare, atâta timp cât recurenții T.I.

și T.V. nu au

avut calitatea de părți

litigante la judecata în primă instanță a procesului, ei

nu au deschis exercițiul căilor de atac împotriva

hotărârii judecătorești

pronunțată

de aceasta, astfel cum corect a reținut instanța de apel.

Soluția se impune

cu atât mai mult cu cât judecata cererii principale

asupra căreia s-a pronunțat în primă instanță

tribunalul, s-a realizat în mod

explicit în contradictoriu

doar cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Municipiului Tg. Mureș.

Așa fiind, pentru considerentele arătate,

Înalta Curte urmează a

constata că recursul

declarat de recurenții T. se dovedește a fi nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de recurenții T.I. și

T.V. împotriva

deciziei civile nr. 115/A din 8 mai 2006 a Curții de

Apel Tg.Mureș, secția civilă, de muncă și litigii

sociale, pentru minori și de

familie.

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de intervenientul J.I.A.

împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe

recurenți la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată

către intimații H.I. și H.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.