ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința civilă 1156 din 13
octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a
admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice, Comisia pentru constatarea calității de luptător
în rezistența anticomunistă, Ministerul Culturii și Cultelor, Comisia Națională
a Muzeelor și Colecțiilor, RA A.P.P.S., Ministerul Administrației și Internelor
și Direcția Generală a Municipiului București, respingându-se cererea formulată
de reclamanții A.G.A. și M.D.S. în contradictoriu cu pârâții indicați, ca fiind
formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
La soluționarea cauzei, pe excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților, s-au avut în vedere următoarele
motive:
Prin cererea pe care reclamanții au
formulat-o și au precizat-o pe parcursul procesului, aceștia au solicitat
obligarea tuturor pârâților la restituirea mai multor bunuri mobile sau
contravaloarea lor, bunuri care s-au aflat în imobilul proprietatea acestora și
care a fost preluat abuziv de către stat.
Reclamanții au înțeles să facă
dovada existenței bunurilor solicitate, cu înscrisul intitulat „Inventar imobil
A. nr. 16, pentru locuință particulară a ambasadorului Iugoslaviei” întocmit la
data de 14 decembrie 1947.
Din acest înscris nu rezultă însă
faptul că bunurile menționate în acest inventar au aparținut reclamanților și
nici faptul că acestea s-ar fi aflat vreodată în posesia pârâților chemați în
judecată.
Reclamanții nu au administrat nicio
probă care să conducă la identificarea persoanei (a instituției) care a
procedat la confiscarea bunurilor solicitate.
Dispozițiile art. 80 din Legea nr.
182/2000 invocată de către reclamanți nu sunt incidente în cauză întrucât
această lege vizează protejarea patrimoniului cultural național mobil și nu s-a
făcut dovada că bunurile pretinse fac parte din acest patrimoniu.
Prin decizia civilă nr. 282 din 27
iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a
admis apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței primei instanțe,
s-a desființat în parte sentința și s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași
instanță pentru judecarea pe fond a acțiunii în contradictoriu cu Statul Român
reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a menținut dispoziția
sentinței cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a
celorlalți pârâți.
În motivarea deciziei de apel s-au
reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată
reclamanții au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor
confiscate la data de 14 decembrie 1947 odată cu preluarea în mod abuziv de
către stat a imobilului situat în București.
Reclamanții sunt îndreptățiți, în
temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999 la
restituirea în natură a bunurilor confiscate sau dacă aceasta nu este posibilă
la restituirea prin echivalent.
Potrivit dispozițiilor art. 3 pct.
56 din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului
Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrație Fiscală, printre
atribuțiile reținute în sarcina Ministerului Finanțelor Publice se include și
aceea de a reprezenta Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața
instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă
nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, dacă legea nu stabilește
în acest scop un alt organ.
Art. 25 din Decretul nr. 31/1954
privitor la persoanele fizice și persoanele juridice prevede că Statul este
persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu
ca subiect de drepturi și obligații, el participând în astfel de raporturi prin
Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte
organe în acest sens.
S-a avut în vedere totodată și
faptul că s-a solicitat restituirea prin echivalent a bunurilor confiscate de
către Stat la data de 14 decembrie 1947.
Împotriva deciziei de apel a
declarat recurs pârâtul-apelant Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice
, criticând-o pentru următoarele
motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Statul Român nu are calitate
procesuală pasivă, față de dispozițiile art. 35 și art. 37 din Decretul nr.
31/1954.
Acțiunea în revendicare este acea
acțiune prin care proprietarul neposesor solicită restituirea proprietății sale
de la posesorul neproprietar.
Recurentul nu a avut niciodată
posesia acestor bunuri.
Având în vedere că bunurile
revendicate au fost preluate de organele Ministerului de Interne, recurentul nu
poate avea calitatea de pârât.
Reclamanții nu au făcut dovada că
bunurile pretinse fac parte din categoriile de bunuri ce constituie patrimoniul
cultural național.
Din inventarul imobilului nu rezultă
că bunurile menționate în inventar ar fi aparținut reclamanților sau că acestea
s-ar afla în posesia sa.
Recursul urmează să fie respins,
pentru motivele ce succed:
Reclamanții arată în susținerea
acțiunii că bunurile mobile solicitate a fi restituite au fost preluate de Stat
odată cu imobilul în care se aflau.
Prin motivele de recurs formulate
s-au invocat dispozițiile art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954 care
prevăd, în primul caz, îndeplinirea obligațiilor persoanei juridice prin
organele sale [alin. (1)] și faptul că actele juridice făcute de organele
persoanei juridice, în limitele puterilor conferite, sunt actele persoanei
juridice însăși [alin. (2)] iar, în al doilea caz, că Statul nu răspunde pentru
obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat dacă sunt persoane
juridice și nici acestea nu răspund pentru obligațiile statului.
În cea de-a 2-a critică de recurs se
arată că bunurile revendicate de reclamanți au fost preluate de organele
Ministerului de Interne.
Această apărare a recurentului nu
face decât să confirme dispozițiile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 arătate
mai sus, în condițiile în care Ministerul de Interne este un organ al Statului
și nu putea acționa decât în numele acestuia.
În același timp, în art. 35 alin.
(3) din Decretul nr. 31/1954 se stipulează că faptele ilicite săvârșite de organele
sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul
exercitării funcțiilor.
Prin urmare, conform acestui text
legal, în condițiile în care bunurile au fost preluate de organele Ministerului
de Interne (după cum susține recurentul), care sunt organe ale Statului, iar în
cauză se invocă caracterul abuziv al preluării bunurilor, obligația de
reparație revine Statului.
Obligația în baza căreia organele
Ministerului de Interne ar fi putut ridica bunurile nu este o obligație proprie
pentru a fi atrasă incidența art. 37 din Decretul nr. 31/1954 ci o obligație
îndeplinită pentru Stat, ca organ al Statului.
În ceea ce privește posesia
bunurilor, acest lucru nu poate fi soluționat de instanța de recurs față de
limitele procedurale de soluționare a cauzei în apel și, mai mult, presupune
administrarea de probatorii, odată cu rejudecarea cauzei.
Faptul că bunurile ar fi preluate de
organele Ministerului de Interne, după cum susține recurentul, nu înseamnă că
acestea se și află în posesia acesteia, cu atât mai mult cu cât nu putea
acționa într-o asemenea situație decât în numele și pentru Stat.
Criticile formulate pe fondul
cauzei nu pot fi analizate de instanța de recurs față de cadrul procesual al
litigiului, determinat de modul de soluționare a cauzei în apel.
Constatând, prin urmare, că nu sunt
fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art.
312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice
împotriva deciziei nr. 282 din 27
iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 27 aprilie 2007.