ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7748/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 27 mai 2004, reclamanta A.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații municipiul București, Primăria municipiului București și Primarul General al municipiului București, restituirea în natură a apartamentului nr. 4 situat în București, și cota indiviză aferentă din garaj, subsolul și terenul în suprafață de 266 mp. În subsidiar, a solicitat restituirea prin echivalent, potrivit cu valoarea imobilului.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esență, că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la G.A. Reclamanta nu cunoaște cine sunt deținătorii actuali ai imobilului.

Prin sentința civilă nr. 119 din 9 februarie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de moștenitoare a fostului proprietar.

Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1409 din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că instanța de fond a stabilit în mod corect succesiunile ulterioare decesului lui G.A. și faptul că petenta și-ar fi dovedit calitatea de moștenitor numai dacă prin testamentul autentificat sub nr. 15167 din 24 decembrie 1983 succesorul G.E.A. nu ar fi instituit-o legatară universală pe M.S.M. În aceste condiții, s-a apreciat corect că autoarea contestatoarei, verișoară primară cu G.A., nu a putut dobândi calitatea de moștenitoare a lui G.E.A., fiind exheredată de legatara universală. G.M.M., moștenitoare nerezervatară, a fost înlăturată de la moștenirea lui G.E.A.

Exheredarea este o prerogativă ce aparține testatorului, care nu poate fi exercitată nelimitat în ceea ce-i privește pe moștenitorii rezervatari, însă se răsfrânge asupra celor nerezervatari.

În cauză a operat o exheredare indirectă, realizată prin instituirea unui legat care a epuizat întreaga moștenire.

Împotriva acestei hotărâri apelanta reclamantă a declarat recurs, critica vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 4 și art. 52 din Legea nr. 10/2001, prevederile Codului civil și art. 6 par. 1 din CEDO.

Potrivit acestor texte, recurenta, în calitate de succesibil al fostului proprietar, este singura care a făcut notificare și dobândește totalitatea imobilului care a aparținut lui G.A.

Decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, niciunul din considerentele hotărârii nefiind motivat în drept. Instanța nu a arătat de ce a înlăturat dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (3) și (4) din legea specială, care stabilesc că succesibilii care au urmat procedurile capitolului III din lege, formulând notificare, beneficiază de cotele celorlalți moștenitori, care nu au formulat notificare.

Instanța nu a motivat de ce a considerat că G.E.A. a dispus implicit prin testament cu privire la imobilul în litigiu, deși acest imobil era în proprietatea statului la data testării.

Instanța nu a precizat de la ce anume consideră că sunt înlăturați moștenitorii legali nerezervatari de către legatarii universali prin efectul art. 888 C. civ.

Instanța se face vinovată de denegare de dreptate, întemeindu-și soluția pe hotărârea unui organ administrativ.

Analizând hotărârea instanței de apel prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Imobilul în legătură cu care se solicită acordarea de măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001 a aparținut în proprietate lui G.A..

Conform certificatului de moștenitor nr. 882/1974 moștenitorii lui G.A., decedat în anul 1973, sunt G.A., soție supraviețuitoare, G.A.G.A.B., mamă și G.E.A., frate.

G.A.G.A.B. a decedat în 1980 iar G.E.A. în 1988.

Acesta din urmă a instituit-o legatară universală pe M.M. care a și primit despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Autoarea contestatoarei era verișoară cu G.E.A. Ca atare, aparținea clasei colateralilor ordinari, potrivit art. 675 C. civ.

Potrivit legii, orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, nimeni neputând fi obligat să lase o moștenire, chiar dacă are rude apropiate sau soț supraviețuitor.

Totuși, dreptul de dispoziție, exclusiv și absolut, poate fi exercitat numai în limitele determinate de lege. În materie succesorală, cele mai importante limitări sunt prevăzute în favoarea unor rude apropiate ale defunctului, descendenți și părinți, și în favoarea soțului supraviețuitor, care au calitatea de moștenitori rezervatari. Aceste limitări, care vizează numai liberalitățile făcute prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, constau în obligația dispunătorului de a se încadra în anumite limite prevăzute de lege în favoarea moștenitorilor rezervatari.

Dacă nu există moștenitori legali rezervatari, dreptul de dispoziție al celui care lasă moștenirea este nelimitat. Aceasta este și situația din speță, mama contestatoarei nefiind moștenitoare rezervatară.

Drept urmare, prin testamentul întocmit de G.E.A. în favoarea unei alte persoane a avut loc o exheredare indirectă a autoarei contestatoarei.

Față de cele ce preced, este lipsit de relevanță că numai contestatoarea ar fi făcut o notificare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobil acordându-se deja despăgubiri legatarei, în sistemul Legii nr. 112/1995.

Pe de altă parte, nu este de acceptat nici critica conform căreia G.E.A. nu putea să transmită prin testament imobilul în litigiu deoarece nu îl avea în proprietate.

Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, a acordat despăgubiri lui M.S.M. întrucât a constatat că imobilul a fost preluat abuziv. În aceste condiții, imobilul nu a ieșit din patrimoniul fostului proprietar, situația lui juridică fiind clarificată prin măsurile dispuse potrivit legii speciale anterioare.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a constatat că instanțele de fond au făcut aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.I.M. împotriva deciziei civile nr. 1409 din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2006.