ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3319/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 102/CA din 2 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.G.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice în perioada august 1944 - noiembrie 1944, acesta strămutându-se din localitatea Haieu, în localitatea Seleu și, ulterior, în localitatea Husaseu de Criș, în perioada 1 august 1944 - 2 noiembrie 1944 și că, atât localitatea din care s-a refugiat reclamantul, cât și localitățile în care s-a refugiat, se aflau pe teritoriul României cedat Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul B.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că, în mod greșit, instanța de fond i-a respins cererea, deoarece a făcut dovada refugiului din localitatea Haieu, în localitatea Seleus de Oradea, Dealul Viilor și apoi în Husasau de Criș, în perioada 1 august 1944 - 2 noiembrie 1944, datorită represiunilor manifestate de către armata germană din motive de persecuție etnică.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Potrivit art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1l945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive de persecuție etnică. Potrivit art. 6 1 din ordonanță, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Din declarația martorei D.A., dată în fața instanței de fond, rezultă că aceasta cunoaște că reclamantul B.G. a fost refugiat în anul 1944, în localitatea Husaseu de Criș, din localitatea Haieu, din motive de persecuție etnică. Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod greșit interpretarea actelor normative incidente cauzei, în raport cu probele administrate, pronunțând o soluție greșită, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., se va admite recursul, se va modifica hotărârea atacată și se vor acorda recurentului drepturile corespunzătoare Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 august 1944 - 2 noiembrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.G. împotriva sentinței civile nr. 102/CA din 2 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul B.G. Anulează hotărârea nr. 12568/2006, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta să-i acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1944 - 2 noiembrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2006. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2006.